PSD susţine că "singura soluţie rezonabilă" pentru România este ca preşedintele Iohannis "să nu mai ignore" Constituţia şi să permită acestui partid să strângă o majoritate în jurul profesorului Alexandru Rafila, propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier, scrie Agerpres.
"Se demonstrează că fumul alb anunţat ieri cu mare pompa de reprezentanţii #CDR2.0 era, de fapt, de la trabucurile pufăite la negocieri. Oricât de priceput ar fi bucătarul de la Vila Lac 1, foamea de funcţii şi setea de putere nu s-au stins nici după 2 zile de discuţii! Singura şansă pentru ca gaşca pierzătorilor să ajungă la consens este formarea unui Guvern cu 2 premieri şi a unui Parlament cu cel puţin 3 camere, să ajungă la toată lumea! Singura soluţie rezonabilă pentru România este ca Iohannis să nu mai ignore Constituţia şi să lase #PSD, partidul care a câştigat alegerile, să strângă o majoritate în jurul profesorului Alexandru Rafila. #România are nevoie de un guvern capabil, nu de o adunătură de politruci care se bat pe ciolan!", se arată într-un mesaj al PSD postat, duminică, pe pagina de Facebook a partidului.
Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR au negociat sâmbătă şi duminică, la Vila Lac 1, formarea unei coaliţii de guvernare.
Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, a anunţat că runda de negocieri de duminică s-a încheiat, în condiţiile în care nu s-a putut conveni asupra persoanei premierului, astfel încât liberalii şi USR PLUS îşi vor prezenta candidaţi proprii pentru funcţia de prim-ministru la consultările convocate pentru luni, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Klaus Iohannis.
Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR s-au reîntors duminică la masa negocierilor, însă doar pentru două ore și pentru a consemna un nou blocaj în discuții. Nu a fost înregistrat niciun progres după ce sâmbătă liderii celor trei partide nu au reușit să cadă de acord asupra împărțirii funcțiilor de premier, președinte al Camerei Deputaților și președinte al Senatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu