2.16.2021

Ministrul sănătății, după făcătura de adeverință de studii, a ținut să-și etaleze și capacitatea de lătrău politic

 


Urîtă zi de parlament am mai avut luni după-amiază ! Parcă am fi fost pedepsiți să asistăm la încăierarea unor golani care se sfîșiau pe bani, pe femei, pe controlul asupra cartierului. Vomele verbale ale celor care au trecut pe la microfonul Camerei Deputaților au devenit indicatorul aproape milimetric al înălțimii democrației românești. Două degete sub coada cîinelui! În aceeași zi nefericită de politică românească lătrată s-au produs și răbufnirile glandulare ale celei blestemate să intre în folclor ca fiind ”stilul Șoșoacă”.

Dezvăluirile sale de luni pot concura la orice campionat de turnătorie europeană. După cum circoteca pe seama moțiunii la adresa activității ministrului Sănătății poate fi considerată ca un tsunami de vorbe goale rostite pe un ton isteric. Nu înțeleg de ce PSD-ul a pus la cale de o moțiune simplă dacă n-a fost în stare să demonstreze anvergura imposturii lui Vlad Voiculescu! Iar acesta, după replicile sale de cîrnățar furios și acuzator în stil Iohannis, n-a ratat ocazia să se descalifice definitiv. Cu discursul său, Vlad Voiculescu și-a tras cele mai cumplite palme din cîte îi putea trage opoziția. Ministrul sănătății, după făcătura de adeverință de studii, a ținut să-și etaleze și capacitatea de lătrău politic. Ministrul sănătății a demonstrat că are accente primare și înclinații golănești, iar adversarii săi (cam de aceeași factură) că sunt în stare să scape și o vulpe chioară prinsă cu două picioare în capcană.

Dezbaterile de luni din parlament ne-au arătat ce nivel penibil mai are clasa noastră politică și cît îi pasă de sănătatea oamenilor și de starea sistemului de sănătate. Am văzut ce-am ales și cîți Șoșoacă și Emanuel Ungurescu, cîți Simonis și cîți Prună are legislativul de la București. Am fost siliți să ne dăm seama că nu are rost să ne așteptăm a vedea primele semne ale României normale. Asta este România normală și asta este bucuria președintelui Iohannis. Ăsta este ”parlamentul meu” grobian și primitiv și asta este opoziția noastră tălîmbă și chioară !

Ca să ne putem socoti cu adevărat într-o zi blestemată, președintele României, poreclit de proști ca fiind ”șeful statului”, i-a chemat pe șefii partidelor parlamentare pe care și-a proțăpit guvernarea, ca să le explice despre buget. Din cîte se aude, disputele pe bani iau forme amenințătoare și pot duce la răsturnarea acestei coaliții incoerente.

Probabil că la vila nu știu care, din imediata vecinătate a reședinței de dormit a președintelui, au avut loc discuții de împăcare a beligeranților și de rotunjire a sumelor repartizate spre cheltuire. Cine de ce cheltuieli răspunde și de unde își trage beneficiile!

Președintele României se amestecă pentru a nu știu cîta oară în chestiuni ce țin de guvernare, așa cum s-a amestecat în tot felul de chestiuni privind sănătatea, vaccinarea, numirile pe posturi și alianțele politice. Nimic nu se mai decide fără acordul său, semn că el a devenit administratorul și dirijorul actualei puteri. Și tot ce se întîmplă trebuie trecut în contul său. Și bune, și rele, și trăznite, și absurde, și dezastre, și cedări, și înțelegeri, și predări!

Pe cale de consecință, Klaus Iohannis a devenit un fel de primar la nivel de țară, căruia i se raportează toate și pe la care trec toate deciziile importante.

Dacă partidele românești se fac a nu vedea alunecarea președintelui în autoritarism și democrația promovată de el mai mult fredonată după ureche, alții s-au prins și ne evaluează corect.

Am publicat de luni seara punctajul acordat României în evaluarea efectuată de Economist Intelligence Unit. Este vorba de o cercetare efectuată după criterii unitare asupra calității democrației în lume și în Europa.

Spre ”mîndria și lauda” președintelui și a liberalilor, grupul britanic Economist Intelligence Unit așază democrația din România pe ultimele locuri din Europa. Și la procese electorale, și la pluralism, și la cultura politică, și la libertăți civile!

”Guvernul meu” și ”președintele nostru” pot anunța o performanță inegalabilă. Ocupă ultimul loc la mai toate capitolele după care sunt evaluate țările europene. Și am coborît mai jos decît Surinam, Phillipines, Peru, Namibia, Gana, Mongolia !

Ca să nu strice somnul președintelui iubit, presa românească ignoră raportul și clasamentul rușinos pentru țară și se distrează copios la circul Șoșoacă !

sursa:https://www.cotidianul.ro/niste-nemernici-la-motiune/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu