Angajaţii Spitalului Județean de Urgență Buzău au participat la un eveniment religios, chiar în curtea unităţii medicale. Cadrele medicale s-au adunat în număr mare să atingă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și racla cu moaștele Sfinților Nectarie și Haralambie, care au fost transportate cu o mașină.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și racla cu moaștele Sfinților Nectarie și Haralambie au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Fără să respecte regulile de distanțare socială, cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, s-au adunat vineri, 26 martie, în faţa unităţii sanitare pentru a se închina la moaştele Sfinților Nectarie și Haralambie, considerați sfinți vindecători de boli grave.
La evenimentul organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, medicii și asistentele s-au rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, iar bolnavii au urmărit momentul înălţător de la ferestrele spitalului.
Potrivit reporterbuzoian.ro, procesiunea începută vineri va continua și sâmbătă, atunci când icoana și moaștele vor ajunge în mai multe biserici din județ.
Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost adusă de la Mănăstirea Valea Neagră din județul Vrancea.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/cadre-medicale-buzau-moaste-icoana-597076.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu