Analistul politic H.D. Hartmann a comentat decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski care a anunţat convocarea summitului internaţional ''Platforma Crimeea'', pentru data de 23 august 2021, cu scopul de a obţine sprijin internaţional în vederea recuperării Crimeei anexate de Rusia.
În cadrul emisiunii „Pe Plan Extern”, de la DC News, H.D. Hartmann a transmis că acest lucru este o utopie. Iar Ucraina are multe probleme de rezolvat, în ciuda faptului că vrea să se apropie de Europa.
„E o utopie și militară și diplomatică. Crimeea nu se mai întoarce la Ucraina. Ceea ce face Zelenski este doar o provocare, dar dialogul se poartă la Berlin”, spune analistul H.D. Hartmann, care amintește poziția Moscovei cu privire la extinderea NATO spre granițele sale și semnele pe care Ucraina le dă că ar dori să adere la NATO.
Analistul se întreabă cât de pro-occidentală e însă Ucraina, unde există „moșteniri fenomenale anti-occidentale iar ortodoxia democratică le va impune niște reforme foarte dureroase pentru care nu știu dacă Ucraina este la ora actuală pregătită”.
„Zelenski în primul rând trebuie să rezolve problema corupției endemice din Ucraina care generează pierderi imense statului Ucrainean. Trebuie să oprească antisemitismul și naționalismul negru al Ucrainei care este cumplit. Doar minoritatea română știe cu ce probleme se confruntă în Ucraina. Trebuie să recunoască păcatele originale ale statalității ucrainene”, a precizat H.D. Hartmann care a adăugat că poziția Poloniei de a sprijini atât de activ Ucraina are ca scop apropierea de Germania.
„Nu putem construi un stat ucrainean care să aibă mereu revendicări teritoriale de la vecinii săi”, a conchis H.D. Hartmann. Analistul a amintit că în momentul în care România a intrat în Uniunea Europeană a semnat că renunță la orice revendicări teritoriale.
„Rusia, o amenințare geostrategică fundamentală la adresa Europei”
Analistul a mai transmis că în ciuda faptului că tancurile nu se mai folosesc pentru a invada alte state, Federația Rusă rămâne o amenințare la adresa Europei.
„E foarte clar că Rusia este o amenințare geostrategică fundamentală la adresa echilibrelor europene. Intervenția lui Putin în Georgia, anexarea Crimeei, ceea ce se întâmplă în Donbas, toate acestea provoacă frisoane tuturor. Rusia este o amenințare, dar SUA pe timpul administrației Obama au declanșat pivotul asiatic”, mai transmite H.D. Hartmann.
Președintele Ucrainei a vorbit prima dată despre Platforma Crimeea în intervenţia sa din 23 septembrie 2020 în faţa Adunării Generale a ONU.
Zelenski a dispus Consiliului de Securitatea Naţională şi Apărare să elaboreze un proiect pentru ieşirea Crimeei de sub ocupaţie, pentru reintegrarea acesteia în Ucraina şi promovarea limbii şi culturii minorităţii tătare în Crimeea.
Războiul în estul Ucrainei, soldat cu peste 13.000 de morţi de la declanşarea sa, a început la scurt timp după fuga în Rusia a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici şi sosirea la putere la Kiev a forţelor pro-occidentale.
În tot acest climat, Moscova a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea și, deși există numeroase dovezi cu privire la implicarea Rusiei în războiul din Ucraina, Kremlinul neagă acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu