Incidentul dramatic survine după alte accidente tragice în domeniul sănătății. Instituțiile statului scîrție din încheieturi și plesnesc pe unde nu te aștepți. Nu se termină bine o nenorocire (încheiată cu o comisie, un raport și un program de măsuri) că apare alta. Se relansează sub un alt nume scandalul care se încheiase cu cîteva ore înainte.
Vineri seara, la Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor s-a petrecut un alt eveniment nefericit. Într-o operațiune grotescă, bolnavii de la respectivul spital clinic de ortopedie au fost evacuați sau transferați (în funcție de situația medicală) provocînd o stare de indignare tuturor celor care au urmărit transmisiile televizate. Noaptea de vineri anunța o tensiune politică și un protest care avea să domine toată ziua de sîmbătă. Duminică, a plouat cu explicații și acuzații politice, iar luni dimineața liberalii și, mai apoi, Coaliția s-au reunit. Se contura un mare scandal politic generat de neprofesionalismul ministrului Sănătății, cu bîlbele și minciunile sale, de deciziile sale și ale lui Raed Arafat la mai toate nenorocirile din domeniu.
Între cei mai viteji acuzatori ai responsabililor pentru dramatismul și penibilul operațiunii de la Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor au fost Rareș Bogdan și Ben Oni Ardelean. Simpli trompeți liberali. Avansau zgomotos demiterea lui Vlad Voiculescu și a lui Raed Arafat. Tărăboiul politic s-a încins cu aerul că urmează o mare ruptură într-o înțelegere politică forțată, obținută cu forța, gata să arunce în aer puterea de la București. Ipoteze naive, bancuri, glume și flecăreli pentru televiziuni !
Seara, au dispărut în ceață ! N-a fost decît un concert de tromboane politice. Sfîrșitul reuniunii liberale de luni dimineața și, mai apoi, a reprezentanților Coaliției aflată la guvernare s-a încheiat cu un „pupat Piața Independenței”. Părțile au înmuiat tonul și și-au jurat credință pe mai departe, declarîndu-se preocupate de îndeplinirea programului de guvernare din care nu-și mai amintesc nimic și din care, oricum, nu vor face mare brînză.
Așa se șterg zoaiele scandalurilor politice. Cu declarații de cîrpă, cu promisiuni, cu sărituri peste și cu treceri pe lîngă, cu alte scandaluri care să le îngroape pe precedentele. Spre seară, toți comunicatorii liberali și pluseriști au ocolit subiectul demiterii lui Vlad Voiculescu. S-au făcut că au uitat de amenințările la adresa lui Raed Arafat și a confraților din USR PLUS. Așteptau, cu emoție, apariția unui alt scandal care să îl îngroape pe cel care a dominat sfîrșitul săptămînii trecute.
Pe nemernici, Dumnezeu îi bate, uneori, și cu parul ! Proștilor, din cînd în cînd, le pune cîte o piedică, iar celor trufași le scoate cîte un bolovan în cale.
Ca un făcut, în loc să avem parte de o arestare sau de o spargere la o bancă, de o dezvăluire cu Elena Udrea sau despre un fotbalist prins la o nevastă de ministru, seara a fost ocupată de accidentul cu victime de la Spitalul Victor Babeș. Nenorocire după nenorocire ! Prostie după prostie, de parcă ar ilustra cu probe un lung șir de decizii imbecile. Care și ele vin după o altă aberație. Este vorba de cruzimea cu care erau înmormîntați presupușii decedați de Covid. Ce să mai zici de caricaturalul ministru al Sănătății ?
-”Ministrul Sănătății este la fața locului și se ocupă de situație”, zicea, ca un apucat, Iulian Bulai pe o televiziune, el însuși un personaj caricatural și fără trecut profesional convingător.
Imposibil de agățat, imposibil de lămurit, imposibil de dovedit, cu un caracter de oțel în materie de agățat la putere primul ministru merge mai depate. Și după el, ministrul Sănătății și Dan Barna și Drulă și celalte drule mai mici și mai puțin cunoscute.
sursa:https://www.cotidianul.ro/domnul-ministru-este-la-fata-locului-si-se-ocupa/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu