Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat că persoanele adulte cu dizabilităţi vor primi în acest an un stimulent lunar de 250 de lei, reprezentând jumătate din suma acordată anterior.
Această decizie ar fi fost luată deoarece cuantumul iniţial nu poate fi susţinut prin posibilităţile financiare ale municipalităţii.
Precizările au fost făcute după ce în debutul şedinţei Consiliului General în care s-a dezbătut bugetul Capitalei a luat cuvântul Gabriela Şerbănescu, reprezentantă a persoanelor adulte cu handicap, care a dorit să ştie dacă stimulentele respective vor fi acordate în continuare, scrie Agerpres.
"Aceasta este posibilitatea financiară a Municipiului Bucureşti"
"În aceste 4 - 5 luni (ianuarie - aprilie 2021 - n.r.), dată fiind situaţia financiară a Primăriei Capitalei, aţi primit jumătate din banii pe care vechiul legislativ al Bucureştiului i-a asumat. Prin bugetul din acest an, o să primiţi în continuare aceşti 250 de lei pe lună. Aceasta este posibilitatea financiară a Municipiului Bucureşti în acest moment, în opinia mea, şi, cred eu, în opinia majorităţii. (...) În proiectul de buget sunt prevăzute stimulente pentru copii cu handicap la nivelul la care erau, iar pentru adulţi cu handicap la nivel de jumătate: 250 de lei în loc de 500 de lei", a explicat edilul general.
Consilierii municipali PSD au atras atenţia asupra faptului că hotărârea CGMB în vigoare prevede acordarea unui stimulent de 500 de lei pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.
"Consiliul General va reveni asupra alocării financiare"
"Înţeleg că avem o hotărâre de Consiliu General în vigoare, care prevede stimulent de 500 de lei şi noi, printr-o decizie a cuiva, stabilim că acest cuantum va fi doar de 250 de lei?", a întrebat consilierul municipal social-democrat Adrian Vigheciu.
"Hotărârea de Consiliu General care stabileşte care este cuantumul indemnizaţiei pentru persoane adulte cu handicap este în vigoare. (...) Dacă la un moment dat în buget vor fi bani şi Consiliul General va reveni asupra alocării financiare o să avem şi hotărârea din urmă care spune cuantumul, o să avem şi alocarea financiară. Aceasta este propunerea financiară pentru persoane adulte cu handicap", a precizat Nicuşor Dan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu