5.11.2021

Summit-ul B9 din România

 


Într-o intervenție telefonică la Antena 3, ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, a comentat declarațiile președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden:

„A fost un summit foarte important și de succes. Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a participat pentru prima oară la un summit al acestui format București 9, creat în 2015 de președinții Iohannis și Duda. Mesajul președintelui SUA a fost unul extrem de cald, extrem de apropiat față de statele din regiune. Domnia sa cunoaște foarte bine aceste state și așa și-a început și discursul, prin dorința sa de a petrece timp împreună, de a întâlni președinții statelor noastre atunci când acest lucru va fi posibil.

De asemenea, un mesaj foarte puternic despre importanța relației transatlantice, domnia sa a spus că relația nu înseamnă doar legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului, ci se întinde peste Europa până la Marea Baltică și Marea Neagră, arătând că acest parteneriat dintre SUA și Europa reprezintă piatra de temelie a relațiilor internaționale și tot ceea ce a fost mai bun realizat din secolul 20 și până în prezent.

Totodată, a subliniat de două ori semnificația Articolului 5 al tratatului de la Washington, cel care conține clauza de apărare colectivă, iar cuvintele au fost extrem de puternice. El a folosit cuvintele rock solid, deci angajamentul SUA este foarte puternic și unwavering, de neclintit. A repetat acest mesaj de două ori pentru a arăta forța cu care SUA susțin angajamentul în interiorul NATO și această clauză de apărare colectivă. A vorbit despre apărarea NATO, despre relația cu Rusia, relația cu China, importanța pe care o acordă SUA factorului democratic în dezvoltarea relațiilor internaționale. Mi-a atras atenția atunci când a spus că democrațiile pot să prevaleze în fața oricăror tendințe ale altor state autoritare, să arătăm că democrațiile pot să livreze rezultate concrete, pot să combată corupția, pot să întărească instituțiile, pot să întărească independența justiției și libertatea presei și NATO reprezintă o construcție bazată pe principii democratice care au dus la crearea celei mai puternice alianțe de apărare colectivă din istorie. Un mesaj extrem de puternic“, a conchis ministrul Bogdan Aurescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu