Avocata ar fi căzut de la etajul șase al unui bloc.
Tânăra a fost găsită moartă pe asfalt, iar în jurul orei 4.30 dimineața concubinul ei a sunat la 112.
„În dimineaţa de 19 iunie, în jurul orei 4.30, am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul 6 al unui bloc din municipiul Iaşi. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde a fost identificată o tânăra de 26 de ani, ulterior fiind declarat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt. De asemenea, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi, potrivit Ziarul de Iași.
Tânăra de 26 de ani este din Târgu Frumos, un oraș din județul Iași, era absolventă a Liceului Ion Neculce și a terminat studiile Facultății de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza în 2017, trecând examenul de intrare în avocatură în 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu