8.22.2021

I-AUZI BRE CE ZICE ĂSTA ! „A treia doză ar putea avea efect nedorit”

 


Anthony Fauci, anunţ despre vaccin. Doctorul, expert american în boli infecţioase şi cel ce ghidează răspunsul naţional la criza provocată de Covid-19, a declarat că oamenii ar trebui să dea sistemului imunitar o şansă să se „maturizeze” înainte să facă doza suplimentară de vaccin anti-Covid.

Oficialii din sănătate şi experţii medicali americani au recomandat că cei mai mulţi americani eligibili spre a fi vaccinaţi anti-Covid ar trebui să primească o doză suplimentară la opt luni după cea de-a doua doză. Administrarea celei de-a treia doze, în cazul vaccinurilor dezvoltate de Pfizer şi Moderna, este programat să înceapă pe 20 septembrie.

Într-un interviu acordat MSNBC, Fauci a spus: „Cred că asta ar putea învinge scopul şi din acest motiv am ajuns la opt luni”.

El a adăugat că guvernul american poate doar recomanda perioada de 8 luni şi, altfel, lasă la latitudinea fiecăruia să aleagă.

Deepta Bhattacharya, profesor de imunobiologie la Universitatea Arizona, a exprimat aceeaşi idee, declarând pentru NBC News că o doză suplimentară administrată într-un timp scurt după cea de-a doua „creşte riscul să nu funcţioneze atât de bine”.

El a explicat că aceasta este posibil să funcţioneze mult mai bine după ce oamenii complet vaccinaţi pierd o parte dintre anticorpii din sistemele lor.

Oficialii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi mai mulţi medici s-au exprimat împotriva planului administraţiei preşedintelui american Joe Biden, spunând că este „imoral” şi „de neconceput” să înceapă administrarea booster-ului înainte ca oamenii din ţări mai puţin privilegiate să aibă acces măcar la prima doză.

Cei mai mulţi dintre americani au spus că au de gând să urmeze recomandările federale, deşi unii se grăbesc să facă rapelul.

Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a medicamentelor şi alimentelor, a modificat săptămâna trecută autorizaţiile de utilizare de urgenţă pentru serurile Moderna şi Pfizer/ BioNTech pentru a permite celor cu sisteme imunitare slăbite să primească a treia doză. Este vorba despre cei care nu au dezvoltat un răspuns imun adecvat împotriva coronavirusului chiar şi după ce au fost complet vaccinaţi, scrie Stiripesurse.ro.

Printre cei care vor primi mai întâi a treia doză se numără lucrătorii sanitari, cei din centrele de îngrijire şi vârstnicii, care au fost primii vaccinaţi odată ce serurile au primit autorizare pentru utilizare de urgenţă, în luna decembrie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu