1.21.2022

Marcel Ciolacu susţine plafonarea preţurilor la energie timp de şase luni

 


Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că susţine reglementarea preţurilor la energie pentru jumătate de an, lucru care s-a întâmplat şi în alte state europene.

Guvernul a pus în transparenţă decizională noua OUG privind ajutorul pentru facturile uriaşe, dar Marcel Ciolacu nu este mulţumit.

„Au fost două întâlniri între preşedinţii partidelor care constituie această coaliţie şi primul ministru. Una pe ordonanţa care urmează să intre luni în transparenţă şi luni vom mai avea o discuţie pe această ordonanţă, tot în format online, între preşedinţi, după ce fiecare expert o să vină cu modificări dacă este nevoie, astfel încât, repet, luni – ca să fie aplicabilă de la 1 februarie această plafonare – luni să intre în transparenţă şi, pe urmă, o să mai avem o discuţie: ce va face de la 1 aprilie încolo, eu rămânând la părerea că va trebui să venim cu o reglementare a preţurilor pentru şase luni, lucru care s-a mai întâmplat în Europa. Sunt vreo 15 state europene care în momentul acesta au preţul reglementat”, a afirmat Marcel Ciolacu, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Prahova.

El a susţinut că aceasta reprezintă o prioritate a Guvernului.  „Sau ajunge primul ministrul la o concluzie atât cu producătorii şi furnizorii de energie electrică şi gaze. Este prioritatea zero şi a Guvernului, pe lângă pandemie, categoric, pentru că noi nu vorbim numai de facturile noastre de acasă, care ne-au speriat pe toţi, hai să fim corecţi, indiferent cât câştigăm. Este vorba şi de economia românească, iar în ordonanţa de urgenţă pentru prima oară se adresează şi IMM-urilor, 90% dintre IMM-urile din România sunt cu capital românesc şi în primul rând industriei alimentare, ceea ce e un plus total”, a declarat Ciolacu.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, vineri, că a fost finalizată şi pusă în consultare publică Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece. În urmă cu o zi, preşedintele PSD Marcel Ciolacu transmitea că îi va cere liderului PNL Florin Cîţu să prezinte în şedinţa coaliţiei draft-ul ordonanţei cu măsurile agreate pe energiei, ce trebuia redactată de ministrul Virgil Popescu. La rândul lui, premierul Nicolae Ciucă anunţa în şedinţa de Guvern că le cere ministerelor să lucreze astfel încât Ordonanţa să intre spre adoptare săptămâna viitoare.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că o eventuală evaluare a miniştrilor este „atributul primului ministru”, în contextul cererilor de demisie venite dinspre reprezentanţi ai PNL la adresa ministrului social-democrat al Sănătăţii şi dinspre membri ai PSD la adresa ministrului liberal al Energiei. „Dacă domnul Tudose are o expertiză în domeniul economic şi energetic, nu ştiu expertiza domnului Rareş Bogdan în zona medicală, dacă puteţi dumneavoastră să mi-o detaliaţi, aş fi foarte încântat”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Prahova, dacă este nevoie de o evaluare a activităţii miniştrilor, în contextul cererilor de demisii şi dintr-o parte şi din cealaltă a celor două mari formaţiuni politice care compun coaliţia de guvernare, liderul PSD a răspuns că acesta este „atributul primului ministru”.

„Evaluarea miniştrilor o face primul ministru în coaliţie, dacă vrem să trăim într-o coaliţie normală şi într-o Românie normală”, a susţinut el. Liderul PSD a fost întrebat şi despre declaraţiile lui Rareş Bogdan, în acest context el arătând că „chiar vorbim împreună cu domnul Rafila de lucruri serioase, nu aş vrea să vorbesc despre domnul Rareş Bogdan”.

„PSD şi-a asumat această responsabilitate, nu a stat în continuare cu sondajele de opinie şi în tribună să atace puterea, s-a implicat şi şi-a asumat cel mai greu minister şi cel mai important în plină pandemie: Ministerul Sănătăţii. Cu curaj şi cu determinare. Dacă domnul Tudose are o expertiză în domeniul economic şi energetic, nu ştiu expertiza domnului Rareş Bogdan în zona medicală, dacă puteţi dumneavoastră să mi-o detaliaţi, aş fi foarte încântat”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a ţinut să arate că „nu există căsnicie perfectă”.

„Haideţi să depăşim perioada în care căutăm vinovaţi, fiindcă atuncea o să ne întoarcem iarăşi la un guvern instabil şi ineficient. (…) Avem un guvern stabil, cu o majoritate covârşitoare în Parlament, sperăm să devină un Guvern eficient cât mai repede şi se vede că măsurile se iau foarte repede pe fiecare zonă – justiţie, sănătate, energie – şi să livrăm românilor conform aşteptărilor care le au în acest moment de la noi şi nu certuri sau discuţii. Nu există căsnicie perfectă”, a adăugat preşedintele PSD.

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, afirma miercuri că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în chestiunea certificatului verde, ”a jucat cu ochii la sondaje şi nu cu ochii la sănătatea românilor”, iar social-democraţii trebuie să înveţe să respecte PNL dacă vor să continue coaliţia, pentru că nu se poate ca cineva să fie şmecher şi cineva să plătească costurile guvernării.

Liberalul mai afirma că o reevaluarea a coaliţiei peste un an se impune, dacă nu se fac reformele promise. În replică, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut o şedinţă a coaliţiei şi acuză PNL că ”a rămas captiv în paradigma coaliţiei cu USR, când se războiau cu tănculeţe pe covoraş”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu