2.22.2022

AUR cheamă românii în stradă pe 27 februarie : ce îi promite Simion lui Iohannis !

 


Partidul AUR a anunțat că organizează o amplă acțiune de protest împotriva guvernului Ciucă și a regimului Iohannis, duminică, 27 februarie, ora 14:00, în Piața Universității din București, iar George Simion anunță o posibilă schimbare de traseu.

AUR vrea proteste masive la București pe 27 februarie, în Piața Universității, și cheamă românii în stradă în acest sens. De asemenea, un marș auto organizat tot de AUR va porni din Ploiești spre București tot duminica, începând cu ora 10:00.

În afară de campania pentru demiterea lui Klaus Iohannis, protestul AUR vizează situația economică, socială și sanitară din România. În acest sens, AUR somează guvernul Ciucă să adopte urgent 10 măsuri:

1.Demiterea ministrului Energiei, Virgil Popescu.

2.Declanșarea stării de urgență în domeniul energiei și reglementarea pieței de profil.

3.Ridicarea stării de alertă.

4.Eliminarea tuturor restricțiilor împotriva COVID.

5.Anularea amenzilor aplicate pentru nerespectarea restricțiilor în perioada pandemiei.

6.Verificarea achiziției de 120 milioane de doze de vaccin făcută de Florin Cîțu și sesizarea Parchetului de către Corpul de Control.

7.Renegocierea PNRR în interesul cetățenilor români.

8.Renegocierea Pactului Verde cu Comisia Europeană.

9.Elaborarea unei strategii de redresare demografică.

10.Elaborarea unei Strategii Forestiere Naționale.

Alianța pentru Unirea Românilor a mai transmis că scumpirile insuportabile din ultima vreme la energie, carburanți și alimente vor duce la recesiune economică, falimente în serie și șomaj, iar ieșirea din recesiune va fi foarte greu de realizat cu actuala coaliție PSD-PNL-UDMR, care a eșuat lamentabil.

Referitor la semnăturile pentru demiterea lui Iohannis, copreședintele AUR George Simion anunța ieri că s-au adunat deja un milion:

„Am ajuns la 1milion de semnături!! Mai avem mult până la 3milioane dar duminică poate îl vizităm la Cotroceni: ora 14:00, piața Universității”, a făcut Simion legătura între campania de demitere a președintelui și protestele de duminică, anunțând și că mitingul s-ar putea muta din Piața Universității la Cotroceni.

https://ro.sputnik.md/20220222/aur-cheama-romanii-in-strada-pe-27-februarie-ce-ii-promite-simion-lui-iohannis-49196856.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu