8.26.2020

Concert de zile mari la Biserica Sfântul Mina cu Sofia Vicoveanca şi Corala Armonia

 


Joi, 27 august 2020, la ora 18.00, în curtea bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din parcul Tăbăcărie, renumita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca va susţine, împreună cu membrii coralei „Armonia”, concertul „Din Bucovina până în Tomis”.   

Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, biserica „Sfântul Mina” şi A.S.C.O.R. Constanţa. Organizatorii roagă publicul să respecte regulile de siguranţă sanitară recomandate de către autorităţi. La eveniment va fi prezent şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Accesul este gratuit.

sursa:https://adevarul.ro/locale/constanta/concert-zile-mari-biserica-sfantul-mina-sofia-vicoveanca-corala-armonia-1_5f46062d5163ec427156e363/index.html

Dovada că ştabii Poliţiei au bătut palma cu Clanul Duduienilor

 


Ofiţeri de rang înalt din Poliţia Română s-au întâlnit cu Elvis Pian şi reprezentanţii Clanului Duduianu în noaptea de 8 spre 9 august, pentru a negocia condiţiile de înmormântare a lui Emi Pian. Interlopul mort era depus de trei zile la domiciliu, nu la o capelă, aşa cum prevede legea şi, în plus, toate normele de protecţie anti-COVID-19 erau încălcate de Duduienii care îşi plângeau liderul.

Imaginile confirmă versiunea relatată de Elvis Pian, fratele lui Emi Pian, care spune că s-a întâlnit în noaptea de 8 spre 9 august cu şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, cu şeful Poliţiei Sector 5, Cătălin Păştin, şi cu şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet.   Liderul Clanului Duduianu, Emi Pian, fusese înjunghiat mortal în dimineaţa zilei de 4 august, de către Gheorghe Richard Emanuel, la sfârşitul unei partide de barbut care ţinuse toată noaptea precedent.   În momentul filmărilor obţinute de „Adevărul”, trupul lui Emi Pian se afla deja de 3 zile depus acasă, iar poliţiştii încercau să îi convingă pe interlopi să-l mute de acolo în Biserica „Cuvioasa Parascheva” din cartierul Rahova al Capitalei.    Asta pentru că legislaţia în vigoare interzice ca trupul defunctului să fie privegheat la domiciliu şi, în plus, noile  norme ale stării de alertă erau încălcate de trei zile, iar poliţiştii nu îi sancţionaseră  în niciun fel pe Duduieni pentru aceste nereguli.   Totul se petrecea pe fondul tensiunilor între interlopi, generate de uciderea şefului Duduienilor. La acel moment, nu era foarte clar motivul pentru care Gheorghe Richard Emanuel l-a înjunghiat mortal pe Emi Pian. 

Pe data de 8 august ora 22:30:00 camera de supraveghere nr. 04 surprinde un Duster alb în zona Biserica Cuvioasa Parascheva din Rahova.   În secvenţa următoare, surprinsă dintr-un alt unghi de camera 01 la ora 22:55:28, se vede clar că Duser-ul alb are însemnele Poliţiei Române, iar din autoturism coboară un bărbat de pe locul şoferului. Alţi trei bărbaţi, în uniforme de Poliţie, aşteaptă şi ei în plan îndepărtat.    La 23:11:56, camera nr. 04, amplasată cu vedere la intersecţie, surprinde sosirea unui autoturism BMW negru în care sunt interlopii. Aceştia pachează pe latura din dreapta a bisericii Cuvioasa Parascheva.    La 23:56:34 apare o a doua maşină neagră, tip break, care parchează lângă BMW, pe aceeaşi stradă.   Imaginile sunt filmate de camera din intersecţie, iar în colţul din dreapta apar şi poliţiştii, pe care camera 01 îi surprindea în plan secund. Filmarea din acest unghi se încheie la 23:56:58.   Pentru un scurt moment, camera 03 – amplasată pe strada din dreapta bisericii, cea pe care au parcat cele două maşini negre ale interlopilor – surprinde un bărbat cu şapcă, probabil unul dintre intrelopi, care vorbeşte la un telefon mobil, la ora 00:36:28.   Fratele interlopului ucis, Elvis Pian, a povestit că în noaptea de 8 spre 9 august, şeful Poliţiei Sector 5, Cătălin Păştin, şi şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, ar fi mers acasă la Elvis Pian, după miezul nopţii.



(Biserica „Cuvioasa Parascheva, locul de întâlnire a ştabilor din Poliţie cu Duduienii. Imagine: Adevărul)


Cei doi l-au rugat pe Elvis Pian să meargă cu ei la o biserică, acolo unde erau aşteptaţi de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu. Mai departe, Vasilescu l-ar fi rugat pe interlop să îşi scoată fratele decedat din casă cât mai rapid cu putinţă, pentru ca Poliţia să nu se facă de râs din pricina faptului că nu a dispus sancţiuni împotriva interlopilor. Asta deşi trupul neînsufleţit al interlopului stătea deja în livingul locuinţei de aproape o săptămână.   Moartea interlopului Emi Pian a scos la iveală mai multe nereguli ignorate de autorităţi: printre altele priveghiul liderului clanului Duduianu care nu putea fi organizat, potrivit legii, la domiciliul acestuia. De parcă nu ar cunoaşte legea, autorităţile prezente la faţa locului nu au luat nicio măsură. Mai grav este că acolo a fost şi şeful Poliţiei Capitalei, însă s-a comportat ca şi când nu ar cunoaşte legea.   După înmormântarea interlopului – când au fost încălcate iarăşi toate normele de protecţie şi de distanţare socială – mai mulţi poliţişti au reacţionat vehement, arătând că superiorii lor „au asigurat protecţie unor interlopi”. 

Poliţist: „Am devenit bodyguarzii Clanului Duduianu”   Iată mesajul unui poliţist, după înmormântarea interlopului Emi Pian:    „Parcă era ieri. Doar că «ieri», aici era o casă strâmbă, un gard care nu-şi găsea poarta, înăuntru stăteau să se prăbuşească parcă două cămăruţe insalubre şi... multă mizerie. Acum, mă uit în jur şi mă întreb cu ce-am greşit. Cu ce-am greşit eu, poliţistul de rând, care zi de zi şi-a făcut datoria. Care a plătit taxe la stat, care are credite la bănci, care a respectat legea, care de jumătate de an se luptă şi cu pandemia, în folosul cetăţeanului.   

Acum mă uit în jur şi abia dacă văd casa de gardurile şi porţile înalte. Maşini luxoase, lanţuri groase, şampanie scumpă, covor roşu, toate sunt decorul acestui film sinistru. Şi «ieri» şi azi sunt aceiaşi actori: locuitorii casei, nişte infractori, şi noi – poliţiştii. Doar că «ieri» locatarii erau luaţi pe sus şi duşi la beci, iar azi ... sunt trataţi ca la Oscar. Da! Iar cei care-i servesc suntem noi. Noi, poliţiştii! Ei stau în casa lor, care ieri era strâmbă şi azi e un palat, iar noi îi păzim să nu-i bată alţii. Regizor, şeful nostru: Bogdan Berechet. A venit personal să se asigure că cei pe care odinioară îi luam cu duba sunt păziţi corespunzător.   Adică şeful Poliţiei Capitalei a venit personal, la priveghiul unui interlop, să monitorizeze situaţia. N-a venit să întrebe şi dacă avem suficient dezinfectant la secţie, măşti, să ne întrebe cum ne descurcăm, să ne dea o maşină nouă, un pistol nou, să ne bată pe umăr ca să ne încurajeze. Nu! A venit să se îngrijească de ei. Iar noi suntem sclavii lor. Şi odată cu prima sosire a domnului Berechet, au ajuns şi două maşini super dotate. Două maşini cu camere de filmare, centru de transmisii şi alte minunăţii. Mă uitam ca prostul, pentru că eu, când am mai fost aşa pe la descinderi, n-am văzut să ne miruiască şefimea cu vreuna. Acum erau două. Şi am aflat că una e a Poliţiei Capitalei şi una e a IGPR-ului. Practic sunt cele două şi singurele centre de comanda mobile aflate în dotarea Poliţiei Române. Întreb şi eu aşa, pentru un prieten: La Alexandra în poartă, câte au fost? Îi răspund tot eu prietenului: ZERO.   Afară, nu vă mai spun că erau la soare cam 50 de grade. Noi, echipaţi corespunzător, să nu cumva să ne îmbolnăvim. Ei… grămadă unii peste alţii. S-au dat şi amenzi, dar mi s-a părut că unii colegi se cam scuzau când tăiau chitanţa. 

Le-o fi fost ruşine de Salam şi gaşca, sau n-au ştiut cum să intrepreteze gestul şefului nostru de a merge să discute cu locatarii casei? Cum să te duci tu, şeful Poliţiei Capitalei, cea mai mare structură a Ministerului de Interne, să-i rogi pe unii, pe care deunăzi îi băgai la dubă, să respecte legea? Păi legea nu e lege pentru toţi? Că până acu’ ni se cerea să aplicăm legea şi pentru starea de urgenţă, şi pentru neurgenţă şi pentru starea de alertă. Păi ce facem? Nu e lege pentru toată lumea?   Se pare că nu, iar noi am devenit bodyguarzii clanului Duduianu. Suntem ciuca tuturor glumelor şi bătaia de joc a şefilor. Iar şeful nostru stă noaptea în poarta interlopilor şi calmează naţiunea oripilată că „Totul e sub control!”. De altfel, cam astea au şi fost singurele cuvinte pe care a putut să le scoată din gură domnul Berechet vreo 3 zile la rând, pe toate televizoarele. Aaaaa! Mă scuzaţi! Mai sunt două: “Monitorizăm! Analizăm!”. Şi cam atât! Oare cu câte cuvinte o fi vorbit domnul Berechet cu interlopii?!”   Liderul Clanului Duduianu – Florin Mototolea, zis Emi Pian – a fost ucis de un tânăr barbugiu fără cazier, Richard Emanuel Gheorghe. Surse apropiate anchetei au declarat pentru „Adevărul” că autorul crimei este un tânăr de 26 de ani, fără antecedente penale, care a comis fapta în urma unui conflict iscat în timpul unei partide de barbut.

sursa:https://adevarul.ro/news/eveniment/video-exclusiv-dovada-stabii-politiei-batut-palma-clanul-duduienilor-imagini-intalnirea-taina-oamenii-legii-interlopi-1_5f4502625163ec427150713f/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop

Fabrică de camioane pentru Armată, construită în judeţul Dâmboviţa - IVECO angajează urgent personal

 


Premierul Ludovic Orban a fost prezent marţi, la inaugurarea lucrărilor pentru realizarea fabricii de asamblare autocamioane, proiect al companiei IVECO, precizând că este vorba de o investiţie de 50 de milioane de euro, care va crea în primă fază 200 de locuri de muncă directe.

“Mă bucur să fiu astăzi prezent într-un moment important nu numai pentru comuna Petreşti, care este locul în care se face investiţia, dar important şi pentru judeţul Dâmboviţa şi pentru România şi pentru colaborarea dintre România şi Italia. Astăzi se inaugurează oficial lucrările pentru realizarea unei investiţii de o capacitate de producţie în România, o investiţie care valorează aproximativ 50 de milioane de euro, investiţie care va crea în primă fază 200 de locuri de muncă directe în această capacitate de producţie, dar, de asemenea, prin toate contractele cu furnizori autohtoni va genera dinamică economică, locuri de muncă suplimentare faţă de locurile de muncă care vor fi create efectiv în aceată capacitate de producţie”, a declarat Orban.   El a mai spus că investiţia face parte din programul de înzestrare a Armatei Române.   “Această investiţie este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de Iveco Defense. Trebuie să mai spun încă o dată care este politica Guvernului pe care îl conduc. Fructificarea programului de înzestrare a Armatei, un program pe zece ani de zile prevede alocarea unei sume de 90 de miliarde aproximativ pentru dezvoltarea capabilităţilor defensive pentru creşterea capacităţii Armatei Române de a face faţă oricărei provocări.   Acest program de înzestrare trebuie să aducă investiţii în cadrul politicilor de offset care să crească capacităţile de producţie din România, care să asigure transfer tehnologic, care să dezvolte noi capabilităţi de inovare, de cercetare şi de dezvoltare. Programul de înzestrare trebuie să genereze o relansare a producţiei de apărare din România, atât prin firme autohtone, cât şi prin firme partenere”, a mai transmis Orban.   El a reamintit că în acest sens a fost semnat un contract important, la Întreprinderea de Avioane Craiova, în valoare de 57 de milioane de euro pentru modernizarea avionului de fabricaţie românească Şoim.

Premierul Ludovic Orban a făcut marţi, o vizită în judeţul Dâmboviţa, pentru a participa la prezentarea proiectului companiei Iveco privind realizarea fabricii de asamblare autocamioane.   Ministrul Apărării Nicolae Ciucă afirma, în luna februarie, referindu-se la achiziţia de camioane militare IVECO, că, începând cu cel de-al 301-lea camion din cele 942, acestea se vor produce în România, locul în care vor fi produse urmând să fie decis de furnizor împreună cu structura responsabilă din Ministerul Economiei, Oficiul de Compensare a Achiziţiilor de Tehnică Specială. Conform unui comunicat publicat in ianuarie de către Iveco Defence Vehicles, contractul subsecvent semnat cu MApN prevede patru tipologii de vehicule militare din gama Iveco High Mobility - 4x4, 6x6, 8x8 şi 8x8 Prime Mover - care la rândul lor vor fi împărţite în 16 variante diferite, cu o treime având cabină blindată. Compania mai aminteşte că Armata Română a mai achiziţionat 57 de camioane militare de la Iveco în 2015 şi alte 173 de camioane militare în 2017. Contractul prezent este parte a unui acord cadru semnat cu Iveco în urma unei mega-licitaţii lansate de MApN în iulie 2018.

sursa:https://adevarul.ro/economie/afaceri/fabrica-camioane-armata-construita-judetul-dambovita-iveco-angajeaza-urgent-personal-1_5f44dea45163ec42714f1132/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop

Grecia şi Turcia, aliate în NATO, se pregătesc de război

 


Turcia şi Grecia efectuează exerciţii militare rivale în partea de est a Mării Mediterane, iar şeful diplomaţiei germane Heiko Maas efectuează marţi o vizită în regiune, în vederea unei calmări a tensiunilor între cei doi aliaţi NATO pe tema căutării de hidrocarburi, relatează AFP.


Ministerul turc al Apărării a anunţat luni organizarea unor ”exerciţii militare de tranziţie” cu ”nave turce şi aliate” marţi, la sud de Insula Creta. Presa turcă a prezentat acest anunţ drept o ”ripostă” dată Atenei, care a emis tot luni o notă maritimă (Navtex) în vederea efectuării unui exerciţiu militar de antrenament comun cu aviaţia Emiratelor Arabe Unite (EAU) în aceeaşi zonă, în perioada 25-27 august. De teama excluderii sale de la împărţirea unor imense zăcăminte de gaze naturale în regiune, Ankara a desfăşurat la 10 august nave de război într-o zonă revendicată de Grecia, provocând o escaladare a tensiunilor cu Atena şi îngrijorarea Uniunii Europene (UE). 

Ankara a decis duminică să prelungească prezenţa navei sale Oruç Reis în această zonă cu patru zile, până la 27 august. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Grecia că ”pune în pericol” nave care se află în regiune. ”Grecia nu are un asemenea drept”, a denunţat el luni, într-un discurs susţinut la Ankara, referindu-se la anunaţarea exerciţiilor militare de către Atena. ”De-acum Grecia este cea responsabilă de cea mai mică îngrijorare în regiune (...). Turcia nu va face nici cel mai mic pas înapoi”, a subliniat el. Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE efectuează marţi vizite la Atena, iar apoi la Ankara, într-o încercare de a calma tensiunile între Grecia şi Turcia, ale cărei căutări unilaterale de hidrocarburi au provocat o criză regională. ”Este necesar ca Germania să rămână în dialog cu cele două părţi”, pentru că ”obiectivul este ca Grecia şi Turcia să-şi rezolve diferendele direct una cu alta”, a declarat luni presei un purtător de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

”Aceste eforturi (de mediere) sunt şi rămân necesare” în vederea ajungerii la o dezescaladare aşi ”găsirii unei soluţii la tensiuni”, a declarat, la rândul său, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, Christofer Burger. Heiko Maas se întâlneşte cu omologul său grec Nikos Dendias, dar şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis, după care se întâlneşte cu şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu. ”Ne temem ca tensiunile să continue să apese asupra relaţiilor Turciei cu UE şi că o nouă escaladare poate fi plină de consecinţe”, a declarat Burger. 

Întrebat despre vizita la Atena a ministrului german într-o conferinţă de presă, luni, un purtătorde cuvânt al Guvernului grec, Stelios Petsas, a anunţat că orice iniţiativă a germaniei, în calitate de mare putere în Europa, ”va avea o importanţă deosebită”. ”Însă trebuie ca interlocutorii să fie fiabili. Trebuie ca Turcia să-şi dovedească credibilitatea”, a apreciat el. Descoperirea în ultimii ani a unor importante zăcăminte de de gaze naturale la Marea Mediterană a ascuţit apetitul ţărilor riverane şi a cauzat tensiuni între Ankara şi Atena, care îşi dispută anumite zone maritime. Un semn al instabilităţii situaţiei este că o navă turcă a intrat în coliziune cu o navă greacă, săptămâna trecută, într-o zonă revendicată de Atena, în care Ankara a desfăşurat nave de război, potrivit unei surse militare elene.

sursa:https://adevarul.ro/international/europa/grecia-turcia-aliate-nato-pregatesc-razboi-estul-marii-mediterane-Seful-diplomatiei-germane-vizita-atena-ankara-1_5f44cdc85163ec42714e707b/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop

8.25.2020

Rusia a declasificat un documentar sovietic despre detonarea „Țar bomba”, cea mai puternică armă termonucleară construită vreodată

 


Rusia a declasificat un documentar sovietic despre detonarea „Țar bomba”, cea mai puternică armă termonucleară construită vreodată, înregistrarea video fiind publicată pe canalul de Youtube al companiei nucleare de stat ruse Rosatom cu ocazia celebrării a 75 de ani de la demararea programului nuclear rusesc, relatează Cyberhero.


Filmul, editat în stilul propagandei sovietice, arată toate etapele până la detonarea armei: transportarea sa pe cale ferată până la baza aeriană Olenia din Peninsula Kola, decolarea și zborul avionului Tupolev Tu-95 deasupra Mării Barenț până la locația detonării în apropierea Strâmtorii Matocikin din Novaia Zemlea și încheindu-se cu eliberarea bombei care a fost atașată de o parașută pentru a încetini căderea acesteia pentru a permite echipajului Tu-95 să ajungă la o distanță sigură de locul detonării.

Înregistrări video filmate din mai multe direcții și de la distanțe diferite arată detonarea apocaliptică și norul pe care l-a produs.

Bomba, cu denumirea oficială RDS-220 și poreclită ulterior Bomba țarului, a fost cea mai mare armă nucleară construită vreodată având o putere echivalentă cu 50 de megatone de TNT, aproximativ cât 3.800 de bombe cu puterea celei detonate de Statele Unite deasupra orașului japonez Hiroshima.

Arma a fost detonată la 30 octombrie 1961 în Novaia Zemlea, dezvoltarea acesteia fiind ordonată de premierul sovietic Nikita Hrușciov într-o perioadă în care escaladaseră tensiunile dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Hrușciov a dorit inițial construirea unei bombe cu o putere echivalentă cu 100 de megatone de TNT dar aceasta a fost redusă ulterior pentru a limita contaminarea radioactivă.

Documentarul arată cum bombardierul Tu-95 a fost acoperit cu o vopsea albă reflectorizantă specială pentru a-l proteja de căldura cauzată de radiața termică produsă de explozie. Bombardierul a fost dotat cu echipamente de măsurare și însoțit de un al doilea avion care a filmat explozia.

Pentru a încetini căderea bombei aceasta a fost eliberată cu o parașută uriașă care cântărea aproape o tonă, arma fiind detonată la 4.000 de metri deasupra solului.

Înregistrarea video arată cum lumina exploziei a durat mai mult decât oricare alta înregistrată vreodată, putând fi zărită de la 1.000 de kilometri distanță, fiind văzută din Finlanda.

Ciuperca atomică s-a ridicat la 64 kilometri înălțime (de peste șapte ori înălțimea muntelui Everest) și a avut un diametru de 90 de km, provocând distrugerea tuturor clădirilor din orașul militar Severny aflat la 55 de kilometri de epicentrul exploziei.

În pofida faptului că a fost detonată la o înălțime de 4.000 de metri, unda seismică provocată de bombă a fost echivalentă cu cea produsă de un cutremur de 5 grade pe scara Richter, undele de șoc atmosferice făcând înconjurul planetei de 3 ori.

Oamenii care s-ar fi aflat la mai puțin de 100 km distanță de locul exploziei ar fi suferit arsuri de gradul 3 iar căldura provocată de detonare s-a simțit până la 270 km.

În 1963 Statele Unite și Uniunea Sovietică au semnat un acord de interzicere a testelor nucleare în atmosferă, spațiu și pe mare, toate detonările realizate ulterior fiind subterane.




sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24246277-video-rusia-declasificat-documentar-sovietic-despre-detonarea-tar-bomba-cea-mai-puternica-arma-termonucleara-construita-vreodata.htm

Frig extrem chiar și pentru cel mai rece sat din lume: -10 grade în august la Oimiakon

 


La Oimiakon, satul din Iakuția unde iarna sunt și sub - 60 de grade temperatura a scăzut spre - 10 grade luni dimineață, în mai multe locuri dintr-o zonă întinsă minimele scăzând sub - 5 grade. În iunie și iulie au fost și peste 30 de grade la Oimiakon, iar într-un alt sat extrem de rece, Verhoiansk, au fost +38 de grade. -10 grade este o temperatură foarte scăzută chiar și pentru un loc atât de rece, august aducând în ultimii ani minime de cel mult - 4 grade C.

Diferențele de temperatură sunt mari între zi și noapte în Oimiakon: în ziua în care minima a fost de -9,6 grade, maxima a trecut de +11, iar pe 2 august maxima a fost de 20 de grade, iar minima a fost cu 24 de grade mai redusă. Pe de altă parte, în cele mai calde nopți temperaturile nu scad sub +13 grade.

Maxima absolută pentru Oimiakon este de +34,6, înregistrată în iulie 2010, iar minima absolută pentru august este de -13 grade.

Lunile mai, iunie și iulie au adus călduri record pentru Siberia, incendiile au afectat suprafețe record, iar permafrostul s-a topit în mod accelerat.

Însă ultimele 10 zile au adus temperaturi mici chiar și în centrul Rusiei, în unele localități fiind înregistrate minime istorice pentru luna august.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24248901-frig-extrem-chiar-pentru-cel-mai-rece-sat-din-lume-10-grade-august-oimiakon.htm

Se înființează Poliția Animalelor. Autoritățile pot acționa fără mandat emis de judecător dacă un animal este torturat

 


Animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără a avea mandat de la judecător, dacă constată că un animal este în pericol, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență care prevede înființarea Poliției Animalelor.


Proiectul a fost pus în dezbatere publică, iar anunțul a fost făcut marți seară de ministrul de Interne, Marcel Vela, care a susținut o declarație de presă în fața Ministerului de Interne, unde a adus și câinele adoptat la minister în urmă cu două luni. Vela a prezentat principalele prevederi ale proiectului, fără a răspunde întrebărilor jurnaliștilor.


Proiectul de Ordonanță de Urgență modifică Legea 205/2014 de protecție a animalelor și definește situațiile de pericol în care se poate afla un animal:
  • a) rănirea sau schingiuirea animalelor;
  • b) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  • d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
  • e) prezența fără supraveghere, pe căile de circulație publică, a animalelor din speciile ecvine și rumegătoare mari și mici.
Potrivit proiectului, polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit ordin de plasare a animalului în adăpost.


Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă din:
  • a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
  • b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile prevăzute la alin.(2) sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;
  • c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
  • d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;
  • e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.
Ordinul de plasare a animalului în adăpost se semnează în mod obligatoriu de către polițistul care îl emite și cuprinde în mod obligatoriu mențiuni cu privire la:
  • a) data, ora și locul unde este emis;
  • b) numele, prenumele, calitatea și unitatea de poliție din care face parte polițistul care îl emite;
  • c) date care să asigure identificarea deținătorului animalului, dacă acesta este cunoscut;
  • d) date care să asigure identificarea animalului pentru care se dispune plasarea în adăpost;
  • e) descrierea motivelor de fapt care au determinat dispunerea măsurii și indicarea surselor de informare pe baza cărora a fost evaluată situația de fapt;
  • f) temeiul de drept pentru emiterea acestuia;
  • g) dreptul de a contesta ordinul de plasare în adăpost a animalului, termenul de exercitare a acestui drept și instanța la care se poate depune contestația.
Ordinul de plasare în adăpost a animalului poate fi contestat de deținătorul animalului în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004. În situația în care ordinul de plasare în adăpost a animalului nu se contestă în termenul prevăzut de Legea contenciosului administrativ animalul se consideră abandonat.
Pentru verificarea sesizărilor privind animalele aflate în situație de pericol și în scopul cunoașterii situației de fapt, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informațiile aflate la dispoziția polițiștilor indică faptul că în acele spații se află un animal în situație de pericol.


Polițiștii pot folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde în spațiile în care se află animalele aflate în astfel de situații, prevede proiectul. Acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audio-video sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor.
Ce mai prevede proiectul de lege:
  • Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului Bucureşti au obligaţia de a asigura cu caracter continuu și permanent servicii publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost.
Serviciile publice prevăzute se asigură prin:
  • a) organizarea și funcționarea unor adăposturi proprii, înregistrate sanitar veterinar în condiții stabilite prin ordin al președintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
  • b) încheierea unor contracte cu grădini zoologice în scopul adăpostirii animalelor din fauna sălbatică;
  • c) încheierea unor contracte cu adăposturi pentru câini fără stăpân sau a altor adăposturi pentru animale domestice.
  • Serviciile publice constau în capturarea/preluarea/ridicarea, transportul, cazarea, hrănirea, deparazitarea, vaccinarea și controlul bolilor conform legislației sanitar veterinare.
  • După trecerea unei perioade de 30 de zile de la cazare, animalele pot fi date în custodie temporară unor organizații neguvernamentale care fac dovada îndeplinirii condițiilor de adăpostire și îngrijire a acestora.
  • Serviciile publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare se operaționalizează în termen de 60 de zile de la data publicării OUG în Monitorul Oficial.
  • În situația în care este necesară curmarea suferințelor fizice inutile ale animalului rănit, serviciile publice, prin medici veterinari, efectuează eutanasia acestuia la fața locului.
  • Preluarea cadavrelor în vederea neutralizării se realizează prin grija consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale.
  • Ordinul de plasare în adăpost a animalului poate fi contestat de deținătorul animalului în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
  • În situația în care ordinul de plasare în adăpost a animalului nu se contestă în termenul prevăzut de Legea contenciosului administrativ animalul se consideră abandonat.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24250148-infiinteaza-politia-animalelor-autoritatile-pot-actiona-fara-mandat-emis-judecator-daca-animal-este-torturat.htm

S-a deschis muzeul lui Firea

 


Primarul general, Gabriela Firea, a inaugurat marți Muzeul Copiilor. Acesta are 110 încăperi, este structurat pe secțiuni tematice, care acoperă domenii precum tehnologie, geografie, istorie, artă și cultură și are 25 de expoziții interactive permanente. Accesul este gratuit, anunță municipalitatea.

„Ne-am dorit că aici copiii să poată vedea cu ochii lor, prin intermediul realității virtuale sau în mini-laboratoare tematice, ce înseamnă de fapt știință: brațe robotice, holograme, imprimante 3D, simulatoare de submarin sau rachetă; la anatomie pot vedea cum arată un bloc operator în miniatură și pot experimenta proceduri medicale sau pot acordă primul ajutor; pot face o călătorie virtuală prin corpul uman; se pot plimbă prin spațiul cosmic sau prin mediul subacvatic sau se pot plimbă printr-o grădina botanică sau o grădina zoologică virtuală. Există și o zona de gaming, un studio radio și tv, laborator de creație grafică și multe alte surprize”, a spus Gabriela Firea.

Primarul a explicat că, pentru siguranță vizitatorilor și angajaților Muzeului Copiilor, se vor realiza igienizari și dezinfectari periodice, se vor asigura atât angajaților cât și vizitatorilor substanțe dezinfectante, măști și mănuși.

De asemenea, spațiul muzeal a fost dotat cu peste 40 de lămpi de sterilizare, purificare și ozonificare a aerului, care funcționează periodic și care sunt amplasate în zonele de vizitare.

Mai mult decât atât, deși capacitatea Muzeului este de 350 de vizitatori simultan, având în vedere situația epidemiologică actuală, s-a luat măsură reducerii numărului de vizitatori la 100, nu 170 cât ar permite legea, astfel încât toată lumea să fie în deplină siguranță.

Programul de vizitare: marți – duminică, între orele 10:00-18:00. Înscrierile se pot realiza online pe platforma www.pmb.ro sau site-ul www.proedus.ro.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-s-a-deschis-muzeul-lui-firea/

Orban și Anisie, „crimă cu premeditare”!

 


Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, acuză Guvernul că timp de șase luni „n-au fost în stare să pregătească un plan și un regulament pentru redeschiderea școlilor”. Potrivit lui Bădulescu, „ce fac acum Orban și Anisie este crimă cu premeditare”, iar „deschiderea școlilor în contextul actual va duce la o explozie a numărului de cazuri”.

„Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare
LuCOVID și ministrul PEPSIGLAS n-au mers la școală. Asta se vede din avion. În șase luni de PANDEMIE n-au fost în stare să pregătească un plan și un regulament pentru redeschiderea școlilor. La nivel CENTRAL guvernează haosul. N-au alocat bani pentru măști și tabletele, n-au stabilit nicio strategie coerentă de siguranță medicală.

Lasă totul pe capul administrației locale.
Dacă ar fi fost interesați ar fi citit presa occidentală, așa ar fi aflat că prin neștiință și nepricepere pot detona adevărate BOMBE EPIDEMIOLOGICE.

N-au fost în stare să pună în scenă un model cu circuitele de siguranță. Au lăsat la latitudinea unităților de învățământ să stabilească regulamentele. Să facă fiecare ce-i trece prin cap.

În cazul reapariției focarelor vor da vina pe autoritățile locale. Aceasta este metoda de lucru a PNL. Ei mereu găsesc un vinovat.
Guvernul Orban a închis școlile pe 11 martie, când au fost 18 cazuri de infectări cu Covid-19 raportare în 24 de ore și acum le redeschide când numărul cazurilor zilnice depășește 1.000.
România se află pe locul 4 la nivel european în funcție de numărul cazurilor grave, internate la ATI.

Ce fac acum Orban și Anisie este crimă cu premeditare. Deschiderea școlilor în contextul actual va duce la o explozie fără precedent a numărului de cazuriȚ, a scris Bădulescu pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/orban-si-anisie-crima-cu-premeditare/

Dimensiunea traseismului: „135 de primari” și de restul deputați

 


„PNL-ul a transferat 135 de primari de la PSD”, iar în Parlament, „PNL a început cu 69 de deputați, iar azi are 82 de deputați”, spune liderul deputaţilor social-democrați, Alfred Simonis.

Reprezentanții PSD și cei ai liberalilor s-au contrat marți în Parlament, pe tema traseismului, în contextul în care s-a anunțat oficial că deputata Marilena Meiroşu, demisionară din PSD, va activa în grupul parlamentar al PNL.

Anunțul a fost criticat de Alfred Simonis, care a spus că sunt 135 de primari PSD care au trecut la PNL.

„Vreau doar să constat că o dată cu încheierea listelor și candidaturilor la locale s-a oprit și traseismul primarilor dinspre PSD spre PNL, s-au oprit racolările făcute de PNL și a început perioada de mercato la Parlamentul României. Vă e teamă de anunțata moțiune de cenzură și începeți să transferați parlamentari de la PSD fără nicio reținere și jenă”, a contracarat liderul deputaților PSD.

În discuție a intervenit și liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, care a reamintit de ordonanța de urgență 55/2014, care a permis traseismul politic, în urma căreia, în urmă cu șase ani, mulți primari PNL au trecut la PSD.

„PSD a început prima sesiune parlamentară, în decembrie 2016, cu 155 de deputați. Azi grupul PSD are 125 de deputați. PNL a început cu 69 de deputați, iar azi are 82 de deputați. Deci principalul beneficiar al trasesimului politic, cel puțin în Camera Deputaților, este PNL. (…) Dvs în acest moment încurajați astăzi traseismul politic. Ne acuzați pe noi ca am făcut în 2014-2015, în timp ce voi faceți asta astăzi. Unde e moralitatea de care vorbiți? În fiecare zi primiți traseiști. Cum aveți tupeul să vorbiți de moralitate?”, a intervenit Alfred Simonis.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dimensiunea-traseismului-135-de-primari/

Romgaz a renunțat la un megaproiect, bulgarii profită

 


Bulgaria intra in proiectul grecesc Alexandroupolis, care presupune crearea unui terminal de primire cu metanierele a gazului natural lichefiat, la care compania româneascî de stat Romgaz a renunțat, relateaza AP. Proiectul, care beneficiaza de sprijinul fățiș al SUA – principalul furnizor de GNL, are ca scop diminuarea dependentei Balcanilor de gazul rusesc.
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. şi omologul său bulgar Boiko Borisov au fost prezenţi luni la ceremonia de semnare a acordului potrivit căruia firma bulgară de stat Bulgartransgaz va prelua o participaţie de 20% la compania greacă Gastrade, cea care dezvoltă terminalul de gaze naturale lichefiate în apropiere de oraşul Alexandroupolis.

Această investiţie semnificativă va ajuta obiectivul nostru final privind transformarea celui mai estic port al nostru într-un hub energetic global”, a spus Mitsotakis. „Există şi beneficii geopolitice. O nouă axă de diversificare a rutelor de faze naturale va fi creată nu numai pentru Bulgaria, dar şi pentru Europa Centrală care nu va mai avea o singură sursă de energie”, a adăugat premierul elen.
Participarea Bulgariei la proiectul terminalul de gaze de la Alexandroupolis este legată de un proiect separat privind un gazoduct care va fi utilizat pentru a transporta gaze naturale din Grecia în Bulgaria.
Firma J&P AVAX din Grecia a fost desemnată contractorul pentru conceperea şi construcţia interconectorului de gaze IGB, care va face legătura între Bulgaria şi Grecia. Autorităţile de la Sofia vor ca lucrările de construcţie pentru această conductă cu o lungime de 182 kilometri să se finalizeze în a doua jumătate a anului 2020, ceea ce va permite Bulgariei să importe gaze naturale din Azerbaidjan şi să îşi reducă dependenţa de livrările din Rusia.

Putea fi Romgaz

În 27 martie, Gastrade anunța că etapa angajantă a testului de piață privind rezervarea capacităților terminalului a fost încheiată cu succes pe data de 24 martie 2020.

“Ofertele angajante primite, cu profil asociat pe termen lung, de până la 15 ani, pentru o capacitate totală de 2,6 miliarde de metri cubi pe an, venite din partea unor companii grecești sau internaționale, active în domeniu gazelor sau utilizatori finali, confirmă interesul pentru rezervarea capacității de re-gazeificare a acestui terminal FSRU (Floating Storage Regasification Unit – Unitate plutitoare de stocare și re-gazeificare). Gazul natural lichefiat (LNG) livrat la terminal va fi re-gazeificat și transmis către piețele din Grecia și Europa de Sud-Est prin intermediul sistemului național elen de furnizare a gazului natural”, arăta comunicatul.
Răspunsul pieței față de testele de la terminalul din Alexandroupolis au fost foarte bune, cu mult peste cel din cazuri similare, pentru alte proiecte noi din domeniul gazelor, spun cei de la Gastrade.

„Acest rezultat foarte mulțumitor al etapei angajante a testului de piață pentru proiectul de la Alexandroupolis și participarea unor companii cheie în domeniul gazelor din Grecia și Europa de Sud-Est, este un pas important pentru materializarea proiectului și îmbunătățirea diversificării și securității energetice din Grecia, Balcani și regiunea extinsă din sud-estul Europei”, declară Konstantinos Spyropoulos, director general Gastrade.
Romgaz, companie deținută de statul român și cel mai mare producător român de gaze, care intrase în cursa de a cumpăra 20% din acțiunie Gastrade, a renunțat la achiziție, pe care nu a mai considerat-o “oportună”. Anunța asta pe 20 martie, cu patru zile înainte că proiectul terminalului să fi trecut testul rezervării de capacitate. Iată anunțul de atunci al companiei

„In temeiul prevederilor art. 234 alin. 1 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, S.N.G.N. Romgaz S.A. informeaza actionarii si investitorii asupra faptului ca, in data de 19.03.2020, Consiliul de Administratie a hotarat ca, in contextul economic actual, nu considera oportuna achizitia a 20% din compania GASTRADE S.A.
 Amintim faptul ca, prin Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor nr.7/26.09.2019, s-a aprobat, de principiu, achizitionarea, de catre S.N.G.N. ROMGAZ S.A., a 20% din actiunile emise de compania GASTRADE S.A”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/romgaz-a-renuntat-la-un-megaproiect-bulgarii-profita/

El poate transforma Al Doilea Război Rece în Al Treilea Război Mondial

 


”Candidații democrați care au câștigat alegerile prezidențiale din SUA au promis în mod invariabil mai multe cheltuieli bugetare și înnobilarea morală a națiunii. Însă aproape întotdeauna, acești democrați au ajuns să-și implice țara într-un război. Oare Joe Biden va fi o excepție de la regulă, dacă va câștiga alegerile de pe 3 noiembrie? Asta nu va depinde doar de cât de bine va conduce politica externă a SUA. Va depinde și de cât de stabilă va fi lumea. Iar vestea proastă este că pacea post-pandemie este o raritate istorica”, scrie istoricul Niall Ferguson intr-un editorial publicat de Bloomberg.

”Să analizăm pentru inceput istoria uimitoare a Partidului Democrat, un partid care, de peste un secol, propune politici progresiste, dar a ajuns să ducă SUA în războaie. Să luam cazul lui Woodrow Wilosn, acuzat astăzi de progresiști pentru viziunile lui rasiste. În 1912, el a candidat însă de pe poziții progresiste.

Discursul lui Wilson de la Convenția Democrată de la Baltimore a fost unul clasic din punct de vedere al emanicipării morale a națiunii. ”Trebuie să vorbim. Nu trebuie să vânăm voturi, ci să satisfacem conștiința unui popor care este convins că a ajuns într-un punct critic în dezvoltarea lui morală și politică. Avem o națiune care se deșteaptă, care nu are răbdare cu politica partizană. Țara noastră este acum sensibilă la apelurile altruiste, la argumentele înalte ale justiției sincere. Fără motiv și în mod nenecesar, țara a fost în război cu ea însăși”, a spus Wilosn, dar acum ”forțele ei se ridică împotriva oricărei forme de privilegii speciale și a controlului privat și caută să realizeze lucruri mai mari decât până acum. Oamenii vor să înlăture o ordine nedreaptă și să revendice drepturile fundamentale”.

Odată ce a câștigat președinția, Wilson a adoptat o politică progresistă. Agenda ”Noii Libertăți” a redus tarifele protecționiste, a introdus prima taxă federală pe venit, a înființat Comisia Federală pentru Comerț, pentru a nu mai vorbi despre Federal Reserve. Wilson a fost reales și pentru că a promis că va ține SUA departe de Primul Razboi Mondial, însă a făcut exact invers, în aprilie 1917.

Acest curs al președințiilor democrate s-a repetat în următoarea sută de ani. Franklin Delano Roosevelt a ajuns la putere în toiul Marii Crize, promițând un New Deal. ”Haideți să reluăm drumul neintrerupt al țării noastre spre progres și adevărata justiție socială, spre adevărata egalitate pentru toti cetățenii”, a spus Roosevelt la Convenția Democrată de la Chicago, în 1932. Din nou, ridicarea morală a națiunii a dus la o legislație pentru reducerea sărăciei și a inegalității prin sporirea atribuțiilor și puterii guvernului federal. În ciuda unei opoziții și mai mari față de implicarea într-un război decât in cazul lui Wilson, Roosevelt a condus SUA în Al Doilea Război Mondial.

Discursul lui Harry Truman la Convenția de la Philadelphia, în iulie 1948, a continuat tradiția: ”Partidul Democrat este partidul poporului, iar Partidul Republican este partidelul intereselor, așa a fost și așa va fi. În 1932, am atacat bastioanele acestor privilegii, interese și ale lăcomiei. Am luptat să-i alungăm pe cămătari din templu. Acum, în 1948, suntem apărătorii democrației, ai egalității de șanse, gardienii unui sanctuar pentru oamenii obișnuiți și nu pentru clasele favorizate și pentru cei puțini și puternici”. Truman a câștigat surprinzător în fața lui Thomas Dewey, iar în 1949 și-a prezentat programul ”Fair Deal”. După nici 18 luni, Coreea de Nord a invadat Sudul, iar SUA lui Truman erau din nou în război.

John F. Kennedy și Lyndon Johnson au stabilit un nou standard al retoricii progresiste (Kennedy) și al legislației progresiste (Johnson). Însă în 1968, Johnosn nu a putut fi salvat din mlaștina războiului din Vietnam nici de legislația pentru drepturile civile și nici de agenda Great Society.

Următorii președinți democrați s-au luptat cât au putut pentru a se feri de soarta lui Johnson. Însă lumea nu i-a lăsat în pace pe Jimmy Carter, Bill Clinton și Barack Obama pentru a-și putea urmări doar agendele interne. Președinția Carter a primit o lovitură dură după Revolutia Islamică din Iran, în februarie 1979 și după invazia sovietică în Afganistan, zece luni mai târziu. Clinton a încercat ani de zile să evite implicarea în Somalia, în Rwanda și Bosnia, însă în cele din urma s-a ajuns la intervenții militare. Obama poate că mai crede încă că a luat decizia bună neimplicându-se în Siria, însă linia roșie pe care a stabilit-o pentru folosirea armelor chimice (și care a devenit o linie roz punctată) a fost cel mai umilitor capitol al președinției sale.

Discursul lui Joe Biden de la Convenția Democrată din acest an nu a făcut decât să continue lunga tradiție a retoricii democrate avântate ce pornește de la Thomas Jefferson. ”Dacă îmi veți oferi președinția, voi apela la cei mai buni dintre noi, nu la cei mai răi. Voi fi de partea luminii, nu a întunericului. Este timpul ca noi, poporul, să ne reconciliem. Dacă suntem uniți, vom reuși să trecem de perioada aceasta întunecată a Americii. Vom alege speranța, nu teama, vom alege faptele, nu închipuirile, corectitudinea, nu privilegiile”. Cine a scris discusul și-a făcut temele. Mă întreb dacă nu s-a apelat la un algoritm care să ia în calcul toate celelalte discursuri ale candidaților democrați.

Cu o singură excepție, trăsătura comună a discusrurilor de la Convențiile Democrate a fost spațiul foarte redus alocat politicii externe. Excepția este discusrul ”Noua Frontieră” al lui John F. Kennedy, la Los Angeles, în 1960, care a fost pe jumătate un discurs de Război Rece, pentru contracararea lui Richard Nixon în ce privește securitatea națională. Biden nu a mers până aici. Politica externă a ocupat mai puțin de 3% din discursul său și a fost și moale. Biden a promis să fie ”alături de aliați și prieteni”, să ”nu se apropie de dictatori” (fără a menționa nume) și ”să nu închidă ochii în fața recompenselor oferite de Rusia pentru uciderea soldaților americani” sau în fața ”imixtiunilor străine” în alegerile din SUA. Atat. Singura mențiune despre China a fost legată de reducerea dependenței SUA de materialele medicale din China. Ascultând discursul lui Biden nu-ți poți da seama că SUA este băgată până la gât în Al Doilea Război Rece, așa cum am spus-o deseori.

Firește, mulți dintre cei care au ascultat discursul lui Biden consideră că acest razboi rece se va încheia imediat ce el va depune jurământul. Până la urma, Biden și-a început campania spunând că chinezii ”nu sunt băieți răi” și că ”nu sunt în competiție cu noi”, iar în urmă cu o săptămână a și lăsat să se înțeleagă că va renunța la taxele impuse de SUA pe importurile din China.

Am niște vești proaste. Nu Donald Trump a pornit Al Doilea Război Rece. Xi Jinping l-a început. Viziunea sa despre provocarea Statelor Unite de către o Chină în ascensiune nu este una economică, ci una ideologică și geopolitică, așa cum susțin mulți intelectuali chinezi și (deși e greu să afirmăm cu certitudine) mulți chinezi de rând. Să remarcăm că, în ultimii ani,  sentimentul anti-chinez din SUA a crescut aproape la fel de mult în rândul democraților ca și al republicanilor.

Care sunt șansele să avem o lume pașnică în perioada 2021-2024, pe durata posibilului mandat al lui Joe Biden? Nu fără motiv, discursul lui Biden s-a concentrat pe impactul pandemiei de covid. Întrebarea pentru viitoare administrație Biden nu va fi ce să facă cu pandemia, pentru că eu consider că – deși nimeni nu poate fi sigur – ea va fi aproape încheiată până în ianuarie 2021. Marea problemă nu va fi – așa cum cred mulți democrați – cum pot să fie cheltuiți mai bine banii pe care SUA îi pot împrumuta, odată ce noua administrație va renunța la orice constrângeri financiare. Marile probleme vor fi legate de cât de instabilă va fi lumea post-pandemie și cât de toxică va deveni relația sino-americană.

Istoria nu ne dă motive de optimism. Cel mai adesea, așa cum a fost în 1918-1919, războaiele au fost urmate de molime, însă ordinea a fost și inversă. Molimele lumii antice – cea din Atena lui Pericle sau în timpul domniei lui Justinian în Imperiul Roman – nu au fost urmate de pace. Nu la mult timp după ciumă, în 541, împăratul Iustinian a luptat imptriva ostrogoților în Italia și cu Imperiul Persan.

Ciuma Neagră din anii 1340 a fost cea mai groaznică pandemie din istorie, ucigând între o treime și trei cincimi din populația Europei. Însă nu a împiedicat unul dintre cele mai lungi conflicte. Războiul de O Sută de Ani dintre Anglia și Franța a început în 1340, cu distrugerea flotei franceze în bătălia de la Sluys, de către Edward al III-lea. Șase ani mai târziu, în ciuda ravagiilor produse de ciumă, Edward a lansat o invazie peste Canalul Mânecii, a capturat Caen și a intrat în Flandra, a învins armata lui Filip al VI-lea la Crecy și a cucerit Calais. Aliatul francezilor, David al II-lea al Scoției, a invadat Anglia, dar a fost învins. În 1355, fiul lui Edward al III-lea a obținut victoria de la Poitiers. A treia invazie engleză nu a avut acelasi succes, ducând la o pace temporara, în 1360, însă războiul a reînceput in 1369 și a continuat intermitent până în 1453.

La vremea aceea, nimeni nu știa că cele două țări încep un război de o suta de ani. Denumirea aceasta a fost dată de istorici abia în 1823. Însă așa e istoria. Cei mai mulți nu pricep că Al Doilea Război Rece a început. Primul Război Rece a durat 40 de ani. Însă cine poate spune cu siguranță că conflictul SUA-China nu va dura o sută de ani?

Un dezastru aduce la un alt dezastru. O pandemie duce la o mulțime de probleme ecomomice, sociale si politice, care deseori precipită conflicetele între state. Uitați-vă, spre exemplu, la cum covid a perturbat producția alimentară în lumea în curs de dezvoltare, în special în Africa, iar asta nu duce doar la foamete, ci la dislocări de populație și fricțiuni politice.

Uitați-vă la ce se întâmplă deja. De la începutul pandemiei, Rusia și Turcia si-au împărțit practic Libia, militarii chinezi și indieni s-au luptat la frontieră, portul Beirut a sărit în aer și guvernul libanez a căzut. A început o revoluție în Belarus și în Mali am avut o lovitură de stat. Unde vedeți pace? Da, am avut un pas înainte în Orientul Mijlociu, cu normalizarea relațiilor dintre Israel si Emiratele Arabe Unite (un acord pentru care Jared Kushner merită mai multe laude decât a primit). Însa cei care cred că Iranul isi va opri acțiunile din regiune doar pentru că Biden este la Casa Albă nu înțeleg nimic din politica Teheranului.

Problema majoră dintre SUA și China nu ține de taxele impuse de Trump, nici de încercarea unor companii americane de a prelua TikTok, nici de înăbușirea mișcărilor pro-democrație din Hong Kong, nici de politica împotriva uigurilor din Xinjiang, nici măcar de vina Chine pentru pandemia de covid. Problema centrală este Taiwanul și ea urmează să explodeze în următoarele săptămâni, când vor intra în vigoare noile legi americane care vor interzice companiei Huawei să mai importe semiconductori produși cu tehnologie sau software americane. Asta este ”măsura nucleară”, pentru că încearcă să ucidă o companie chineză, iar asta va duce la riposta Beijingului.

V-ați întrebat vreodată de ce a atacat Japonia baza de la Pearl Harbour, în decembrie 1941? Profesorul Graham Allison de la Harvard ne reamintește că asta a fost din cauza sancțiunilor economice de nesuportat impuse de SUA.

Convenția Democrată a fost o ocazie pentru exprimarea urii față de Donald Trump și republicani. Însă, cu toate greșelile lui, Trump a păstrat tradiția republicană de a nu începe războaie. Excepția de la această regulă republicană în ultima sută de ani a fost Geoprge W. Bush, care a băgat America în două războaie, în Afganistan și în Irak. Războiul lui George H. W. Bush pentru eliberarea Kuweitului a fost unul bismarckian, de scurtă durată și cu victime puține. Restul – Harding, Coolidge, Hoover, Eisenhower, Nixon și Reagan – s-au remarcat prin numărul mic de tineri americani pe care i-au trimis pe front, mult, mult mai puțini decât au trimis președinții democrați.

«Timeo Danaos et dona ferentes», scria Vergiliu. Așa gândesc eu despre democrați când țin discursuri înălțătoare moral și pline de promisiuni de miliarde (sau trilioane) de dolari pentru sănătatea publică, educație, infrastructură.  Dacă ar fi să-mi imaginez un om care – fără sa vrea, desigur, și cu cele mai bune intenții și cea mai înălțătoare retorica – să transforme Al Doilea Război Rece în Al Treilea Război Mondial, acesta este moștenitorul autodeclarat al lui Fraklin Delano Roosevelt, Joseph Robinette Biden Jr. Potrivit genealogiei familiei Biden, ”se spune că familia Robinette a venit în America împreună cu Lafayette și nu s-a mai întors acasă”. Amintiți-vă, vă rog, pentru ce a venit Lafayette în America.

sursa:https://www.cotidianul.ro/el-poate-transforma-al-doilea-razboi-rece-in-al-treilea-razboi-mondial/

Cele nouă județe unde s-a umflat coronavirusul

 s


În nouă județe din țară se înregistrează un trend ascendent în ceea ce privește numărul cazurilor de Covid-19, potrivit raportului săptămânal al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit sursei citate, cele nouă județe sunt: Alba, Botoșani, Călărași, Dolj, Iași, Satu Mare, Sălaj, Teleorman și Tulcea. Un trend descendent în săptămâna 17-23 august, comparativ cu cea anterioară, se înregistrează în județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Sibiu și Vrancea.

În săptămâna 17 – 23 august, 34.2% din totalul cazurilor s-au înregistrat in București, Prahova, Iași, Bihor și Timiș, iar 30.9% din totalul deceselor au fost înregistrate în București, Bihor, Argeș, Buzău și Iași.

„În 6 județe și Municipiul București se înregistrează o rată de incidență cumulată peste 100/100.000 locuitori”, se arată în raportul săptămânal al INSP.

79.8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59.7% din decese au fost la bărbați. De asemenea, 94.8% din toți cei decedați aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

Un caz din 18 a fost înregistrat la personal medical, se mai arată în raport.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cele-noua-judete-unde-s-a-umflat-coronavirusul/