Să ştiţi că nu se moare doar de coronavirus. Dincolo de prioritatea asta globală, câteodată anscunsă convenabil în spatele ei, viaţa instituţională continuă chiar nestingherită cu rezultate care chiar că merită să le cunoşteţi.
Deoarece mi se pare că lumea în care trăim îşi pierde voit reflexul fundamental de supravieţuire, înfundându-se în meandrele unui drum care nu poate decât să elibereze noi demoni şi să deschidă larg uşile autodistrugerii.
Să nu credeţi că pentru absolut toată lumea pandemia reprezintă o tragedie fără seamăn şi, ca atare, este singurul eveniment care există pe scena internaţională. Iar semnalul enorm de alarmă pe care-l lansează acum diferite agenţii militare de informaţii este că organizaţiile jihadiste teroriste vor încerca să se relocheze urgent în teritorii precum cele din Irak, acum părăsite în viteză, de teama epidemiei, de trupele coaliţiei. Şi pleacă aproape totalitatea efectivelor: britanicii şi cehii au anunţat deja o retragere parţială sau totală a forţelor lor din Irak, francezii au anunţat închiderea totală a misiunii Chammal, americanii au anunţat oprirea tuturor operaţiunilor în care erau angrenate forţele desfăşurate în zona sa de responsabilitate şi, prin urmare, cum anunţă cei de la CENTCOM, coaliţia va trimite progresiv în ţările de origine anumite elemente specializate în activităţi de pregătire, cele care colaborau cu armata irakiană.
Există temerea că, în acest context, ISIS va căuta să-şi întărească poziţiile din zonă, reocupând baze strategice din Irak şi Siria.
Comunitatea internaţională rămâne oare în alertă şi îşi pregăteşte sistemele de apărare pentru ceea ce va fi, cu absolută certitudine, următorul val al ofensivei jihadiste împotriva ţărilor Coaliţiei, temă redevenită prioritară în propaganda fundamentalistă islamică din ultimele zile care vede reînviind un orizont de speranţă ? Nu cred. Şi am câteva argumente, pentru mine cel puţin aflate la limita verosimilului deoarece arată băieţilor respectivi că Occidentul pe care vor să-l anihileze cu orice preţ a rămas la fel de slab şi de divizat şi că, la momentul oportun, ca în trecut, vor putea să-şi încaiere oponenţii pe motiv de drepturile omului.
Primul episod s-a petrecut nu cu mult timp în urmă în cadrul Consiliului Drepturilor Omului al ONU, atunci când doamna Fionnuala Ni Aolain, Raportorul Special al ONU în domeniul protejării şi promovării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în contextul luptei antiterorist şi-a prezentat ultimul său raport.
Doamna Raportor special spune că „prevenţia constituie un instrument important şi necesar, dar acesta va deveni eficient doar în condiţiile în care este pus în aplicare într-un mod care să asigure şi să protejeze drepturile omului“. A subliniat îndeosebi faptul că grupări religioase, minorităţi şi actori ai societăţii civile sunt în mod special victime ale violării drepturilor omului şi împotriva lor au acţiuni ascunse sub deviza luptei împotriva extremismului. „Politicile şi practicile aşa-numite de «deradicalizare» permit violări la scară largă a drepturilor unor minorităţi religioase şi etnice... Aceste practici provoacă alienare şi lipsă de încredere la nivelul comunităţilor. Arhitectura ONU pentru lupta împotriva terorismului trebuie să facă mai mult în protejarea drepturilor omului şi statului de drept antunci când sprijină şi se angajează în favoarea unor programe naţionale de luptă anti-teroristă.“
Raportul notează şi „lipsa unei baze ştiinţifice pentru ceea sunt acum politicile şi practicile destinate să prevină şi să lupte împotriva extremismului violent, precum şi absenţa completă a unei monitorizări şi evaluări bazate pe drepturile omului, inclusiv a entităţilor ONU”. Adică – fie şi numai prin această afirmaţie – oferind un argument total oricărei pledoarii în instanţă care să apere nefericiţii de terorişti, de fap victime nevinovate ale unor politici naţionale criminale care-i vizează în mod special şi le ignoră drepturile conferinte de convenţiile internaţionale.
Discursul doamnei Raportor special este impecabil construit şi, cu el de gât precum o piatră de moară atent selecţionată, mi se pare că ne creăm pe mai departe propriile vulnerabilităţi la nivelul întregii societăţi occidentale.
Astfel concret, cum și pe ce bază să judeci pe terorist din moment ce, din partea celei mai înalte instanţe a ONU în domeniu, se acuză faptul că „nu există o definiţie legală a extremismului şi a extremismului violent” şi „acest lucru produce vaste abuzuri ale drepturilor omului”.
Recomandarea finală fiind că „prevenirea şi lupta împotriva extremismului violent nu trebuie să fie folosit pentru a împiedica dizidenţa politică paşnică, criticile sau protestele non-violente sau să servească drept bază pentru urmărirea penală a unor persoane angajate în exprimarea non-violentă şi apărarea” drepturilor omului.
Simplă şi nevinovată teorie. Numai că ce te faci când dezbaterea scolastică se transformă în decizie juridică absolut fascinantă prin consecinţele pe care le poate avea, constituindu-se ca precedent care, de acum înainte, poate fi invocat pentru răsturnarea completă a hotărârilor luate în procesele unora dintre membrii organizaţiilor respective care ar putea da acum în judecată guverne, pe cel american în primul rând, chiar cu şanse de reuşită.
Concret, e vorba de El Shafee Elsheik (stânga în foto şi Alex Kotey) cetăţeni britanici cărora UK le-a retras cetăţenia din cauza faptul că au mers să se înroleze sub steagul ISIS, apoi au făcut parte din unitatea denumită “The Beatles” şi sunt acuzaţi de a fi implicaţi în răpirea şi uciderea a numeroşi ostatici, inclusiv a britanicilor Alan Henning şi David Haines (lucrători în zona umanitară) şi a jurnaliştilor James Foley şi Steven Stoloff. În total, au participat direct la decapitarea a 27 de ostateci.
Au fost capturaţi de kurzi în februarie 2018 şi sunt deţinuţi acum într-o locaţie neprecizată. Americanii cer să le fie predaţi, solicitând cooperare din partea autorităţilor britanice care deţineau foarte multe date despre cei doi şi s-au oferit să le transfere partenerilor americani. Greşeală gravă care încalcă drepturile fundamentale ale omului deoarece SUA este o ţară în care se practică pedeapsa cu moartea !
Aceasta este hotărârea luată de Lord Kerr de la Curtea Supremă din UK care a precizat faptul că, în acest context, transferul de date personale este ceva împotriva legii: „Foarte multă din informaţia dată deja sau care urmează să fie dată autorităţilor americană constă în date personale... concluzia mea este că transferul de material către autorităile americane fără să se obţină în prealabil asigurări în chestiunea pedepsei cu moartea este un lucru contrar legii, dat fiind că primele două cerinţe nu erau îndeplinite, adică cea privind un proces corect şi conform legislaţiei...este împotriva legii să facilitezi judecarea unei persoane într-o ţară străină în momentul în care acest lucru pune în pericol persoana respectivă să fie executată”.
Aşa stând lucrurile, după ce va fi trecut pandemia, atenţie la ce vine, că celor din ISIS, Al Qaeda şi asociaţii sunt preocupaţi de organizarea următoarei pandemii, cea de masacre în rândul occidentalilor, acoliţii Marelui Satan, pe care-i văd precum orbii din tabloul lui Breughel, unul pe altul pe un drum care nu se ştie unde duce şi împiedicându-se de unul de-al lor deja căzut la pământ şi peste care fie vor trece, fie se vor împiedica şi se vor călca în picioare.
susa:https://adevarul.ro/international/in-lume/pe-muzica-coronavirus-marsul-lumii-dementa-organizata-1_5e7c76235163ec4271338e3f/index.html