2.16.2021

E oficial : români, strângeți cureaua !

 


Un proiect de Ordonanță de Urgență al Ministerului Finanțelor prevede că punctul de pensie va rămâne în acest an la valoarea de 1442 de lei. De asemenea, o serie de sporuri vor fi tăiate.

Anul 2021 se anunță unul în care românii vor strânge cureaua.

Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență al Ministerului Finanțelor, în 2021, punctul de pensie va rămâne la valoarea de 1442 de lei, așa cum a fost el majorat în luna septembrie a anului 2020.

Bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanță. Se va face, astfel, o economie de 0.15% din Produsul Intern Brut.

Majorarea pensiilor se amână pentru 2023 – economie de 0,8% din Produsul Intern Brut.

Este vorba despre modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023.

Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.

Din anul 2022, valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, scrie stiripesurse.ro.

Sporul COVID la Prefecturi urmează să fie eliminat – economie de 23,8 milioane de lei.

Se va abroga art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Măsura în cauză a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.

Fără gratuități pentru studenți

Studenții nu vor avea gratuitate la transport, ci doar o reducere de 50%.

Se propune și modificarea art. 205 alin. (2) din 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să beneficieze, pe parcursul anului caledaristic, de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval, și abrogarea prevederilor art. 205 alin. (2^1) prin care se reglementa ca studenții să beneficieze, în tot cursul anului calendaristic, de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Nici angajații CFR nu se vor bucura de majorări salariale. Astfel, se propune prorogarea până la 1 aprilie 2022 a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar.

Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, schimbările în ceea ce privește pensiile determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 8,922 miliarde lei, respectiv 0,8% din PIB.

Prin neacordarea voucherelor de vacanță în acest an se reduce deficitul bugetar cu 1,653 miliarde de lei, respectiv 0,15% din PIB.

De asemenea, prin eliminarea sporului de 30% pentru personalul instituţiilor prefectului se determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 23,8 milioane lei.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210216/33651405/E-oficial-romani-strangeti-cureaua-Ce-pregtete-Guvernul-Citu.html

Haos în UE după ce unele țări și-au închis granițele

 


Germania şi Belgia și-au închis granițele cu unele state limitrofe ca măsură împotriva propagării tulpinilor mai periculoase de coronavirus.

La fel ca la începutul pandemiei, unele țări UE au luat măsuri unilaterale de închidere a granițelor, încurcând planurile europene de menținere a liberei circulații.

Comisia Europeană încearcă de aceea să pună ordine în restricţiile la libera circulaţie și a anunţat ieri că va trimite un mesaj tuturor statelor membre pentru a le reaminti angajamentele lor de a se coordona. Desigur că UE și-ar dori să evite haosul din transporturi din primăvara lui 2020, dar deja deciziile unilaterale ale Germaniei și Belgiei de a închide granițele cu unele state a dat circulația peste cap.

Germania a instalat filtre în punctele de trecere a frontierei cu Republica Cehă şi Austria pentru a limita răspândirea variantelor mai periculoase de coronavirus şi a lăsat să se înţeleagă că ar putea face acelaşi lucru și la granița cu Franţa din cauza situaţiei sanitare din departamentul Moselle, unde s-a constatat o creştere a numărului de cazuri de infectare cu varianta sud-africană a coronavirusului.

Parisul a reacționat imediat, anunțând prin vocea secretarului de stat francez responsabil cu afacerile europene Clement Beaune că Franța nu își dorește ca Germania să închidă complet frontiera.

"Dacă Germania trebuie să restrângă şi mai mult circulaţia, aş dori să definim împreună excepţii cât mai largi posibile. Avem două preocupări majore: transportul rutier şi lucrătorii frontalieri ", a declarat Beaune, el urmând să discute aceste chestiuni cu cei trei lideri de landuri germane care au frontieră comună cu Franţa.

Și ministrul austriac de interne Karl Nehammer a declarat că noile restricții sunt "inacceptabile" și a făcut referire la austriecii care vor să tranziteze Germania, acuzând haosul noilor măsuri.

Guvernul de la Berlin a explicat, în schimb, că va "continua să observe îndeaproape situaţia sanitară pentru a evalua în continuare măsurile de luptă împotriva pandemiei".

Cele 27 de state UE au adoptat în comun în luna octombrie recomandări propuse de Comisia Europeană, menite să coordoneze restricţiile privind libera circulaţie. De asemenea, statele membre şi-au asumat luna trecută măsuri actualizate pentru a ţine cont de noi variante ale coronavirusului, cu scopul de a evita închiderea totală a frontierelor şi interdicţiile generale.

"Aşteptăm ca toate statele membre să urmeze această abordare coordonată şi restricţiile deplasărilor bazate pe un cod de culoare comun", a declarat ieri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, precizând că instituția va trimite o scrisoare tuturor statelor membre pentru a le reaminti această exigenţă.

Filtrele instalate de Germania începând de duminică au provocat formarea de cozi lungi de maşini în aşteptare la frontiera cu Republica Cehă, iar Austria, temându-se că transportatorii din Italia aflaţi în tranzit pe teritoriul său ar putea să nu aibă documentele cerute de Berlin şi să rămână blocaţi în Austria, a instituit la rândul său controale la frontiera sa sudică. Rezultatul? Alte ambuteiaje şi revolta șoferilor italieni, creându-se astfel un cerc vicios al blocajelor.

Cât priveşte interdicţia belgiană a oricărei călătorii neesenţiale, decretată în ianuarie şi prelungită până la 1 aprilie, ea este considerată problematică, pentru că nu ţine seama de situaţia epidemiologică a regiunii de provenienţă sau de destinaţia călătorului.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20210216/33653073/Haos-in-UE-dupa-ce-unele-tari-i-au-inchis-granitele.html

Canada: ”Sputnik V”, un triumf al Rusiei



Reprezentanții presei internaționale continuă să discute despre succesele pe care le înregistrează în lume primul vaccin rusesc împotriva coronavirusului.
O victorie științifică și diplomatică de proporții a Rusiei – așa a calificat interesul sporit față de vaccinul rusesc ”Sputnik V” comentatorul Radio Canada Tamara Alteresco.
Vara trecută, atunci când Rusia a anunțat despre dezvoltarea primului vaccin din lume împotriva coronavirusului, peste hotare preparatul a fost privit cu ostilitate, a amintit jurnalista. Ea a menționat de asemenea că în Occident s-a încercat învinuirea savanților ruși de încălcarea standardelor și practicilor stabilite de comunitatea științifică internațională.
”Sputnik V a devenit rapid un factor iritant în cursa vaccinurilor pe care Rusia, așa cum afirma ea, a câștigat-o, este menționat în material.
Însă în timp de o jumătate de an, ”miza mare a Kremlinului” s-a justificat atât din punct de vedere științific, cât și comercial și diplomatic. ”Sputnik V” este solicitat nu doar de partenerii Rusiei, ci și în Europa, unde deja este propusă producerea acestuia, constată jurnalista.
”Kremlinul are numeroase probleme în alte domenii, însă aceasta este o victorie ireproșabilă și fără de compromisuri pe care o pate prezenta”, consideră politologul, expert pentru politici în domeniul Sănătății la Universitatea Richmond Judith Twigg.
O cotitură radicală a opiniei publice în ceea ce ține de vaccinul rusesc s-a produs la începutul lunii februarie, atunci când prestigioasa revistă științifică The Lancet a ajuns la concluzia că vaccinul este la fel de eficient ca Pfizer și Moderna, a amintit Tamara Alteresco. Acest lucru s-a dovedit a fi suficient pentru ca, după luni de incertitudine, cererea pentru ”Sputnik V” să crească vertiginos, iar portofoliul comenzilor să fie plin.
Editorialistul a atras atenția asupra afirmațiilor ministrului francez de Externe Jean-Yves Le Drian despre faptul că ”vaccinul nu are cetățenie”. Președintele Emmanuel Macron a declarat la rândul său că decizia cu privire la vaccin se bazează pe știință, dar nu pe politică, a amintit jurnalista.
Chiar în pofida acutizării relațiilor dintre Rusia și Occident, Agenția europeană pentru medicamente activează în vederea aprobării vaccinului ”Sputnik V ”către sfârșitul primăverii, a mai menționat ea.
În țările în curs de dezvoltare, pozițiile vaccinului rusesc sunt considerabil mai puternice, a mai spus Alteresco. La prețul de zece dolari pentru o doză, preparatul este de două ori mai ieftin decât al concurenților.
”Sputnik” devine atractiv, dacă nu chiar singura variantă în așteptata livrare a dozelor de vaccinuri promise de fondul OMS COVAX, care a fost creat în vederea acordării de asistență pentru țările sărace”, a constatat analistul".
”Eu cred că ar fi bine să fie păstrat ”Sputnik” în calitate de opțiune pentru a vedea dacă poate fi util și poate salva vieți în Canada – iată care este scopul la urma urmelor”, a declarat specialistul în dezvoltarea vaccinurilor, fostul membru al grupului de lucru canadian pentru vaccinurile împotriva COVID-19 Gary Kobinger.
Succesul științific al Rusiei în dezvoltarea ”Sputnik V” este incontestabil, aceasta este o adevărată ”lovitură diplomatică”, care creează un potențial pentru răspândirea influenței și ”soft power” pe arena internațională, este sigură Judith Twigg.


Iar se schimbă anul școlar

 


Alt ministru la învățământ, alte schimbări. Ministrul Educației a emis un ordin prin care modifică structura anului şcolar 2021 – 2022, ordin care a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, cursurile anului şcolar 2021 – 2022 se vor derula pe parcursul a 34 de săptămâni, începând cu data de 13 septembrie.

Semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri, din 13 septembrie până în 22 decembrie 2021, iar semestrul al II-lea – 20 de săptămâni, din data de 10 ianuarie şi până pe 10 iunie 2022.

În semestrul I, în perioada 25 – 31 octombrie, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele de preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă este programată din data de 23 decembrie 2021 şi până pe 9 ianaurie 2022.

În semestrul al II-lea, vacanţa de primăvară va fi în perioada 15 aprilie – 1 mai 2022.

Programul naţional „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 8 – 14 aprilie 2022.



sursa:https://www.cotidianul.ro/iar-se-schimba-anul-scolar

Peste 3.500 de infectări, după vaccinare

 


Peste 3.500 de români care au făcut cel puțin prima doză de vaccin au făcut Covid-19, a anunțat marți coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

„Există circa 3.500-3.600 de persoane care au dezvoltat infecția cu Sars-Cov-2 după prima doză, este de altfel principalul motiv pentru care aceste persoane nu s-au prezentat la doza de rapel, așa cum erau programate în platformă”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a spus că numărul celor care au dezvoltat infecția după rapel este „foarte mic”.

În opinia coordonatorului campaniei de vaccinare anti-Covid, numărul de persoane infectate după vaccinare reprezintă un procent mic având în vedere că aproape 700 de mii de persoane au fost deja imunizate.

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat că personalul din învățământ va fi vaccinat cu ajutorul echipelor mobile. Procedura va fi făcută la Casa Corpului Didactic și în centrele de vaccinare din universități.

Decizia va fi anunțată până la finalul săptămânii.

„Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Scenariul nu este definitivat, probabil locația în care se va face vaccinarea va fi în casa corpului didactic din fiecare județ, unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar și respectiv în centrele de vaccinare organizate în cadrul universutăților, în spațiile universităților. La sfârșitul acestei săptămâni vom lua decizia în baza informațiilor primite de la Ministerul Educației”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a vorbit şi despre vaccinarea cu prioritate a persoanelor eligibile din județele în care se înregistrează o incidență cumulată crescută a cazurilor de Covid-19.

Conform coordonatorului campaniei de vaccinare, strategia națională de vaccinare prevede, printre alte, criterii medicale și criteriul epidemiologic care permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în județele care înregistrează o creștere disproporționat de mare a ratei de incidență cumulată la cazurile de Covid-19 față de media națională.

„Urmează să se definească acest prag de incidență de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri. Să definim, de asemenea, perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creștere, moment în care se declanșează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în județul respectiv pentru a crește și accelera campania de vaccinare în județele afectate”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat că în urma analizei datelor de eficiență a vaccinării împotriva COVID-19, în etapa 1, adresată lucrătorilor din sistemul medical și social, din cele circa 250.000 de persoane eligibile au fost vaccinate, până la data de 14 februarie 2021, 89,96% cu două doze, respectiv 98,94% cu o singură doză.

„Practic s-a înregistrat o reducere a mediei cazurilor noi săptămânale de la aproximativ 500 de cazuri la sub 50 de cazuri săptămânal”, a spus Gheorghiță despre situația persoanelor care au intrat în etapa 1, respectiv medici și personal medical.

De asemenea, s-a observat că numărul cazurilor noi de COVID-19 în unitățile medico-sociale a scăzut cu 65%, după vaccinare.

„În ceea ce privește beneficiile vaccinării persoanelor internate în centrele medico-sociale și rezidențiale, din circa 49.000 de persoane eligibile, incluzând, pe lângă persoanele internate, și personalul de îngrijire, până la 14 februarie au fost vaccinate cu două doze 65,45%, respectiv 86% cu o singură doză. Referitor la impactul vaccinării acestei categorii de persoane, observam o reducere cu peste 65% a numărului de cazuri de îmbolnăviri de COVID în ultimele patru săptămâni, ceea ce ne plasează într-o situație favorabilă din punct de vedere al reducerii riscului de apariție a focarelor de îmbolnăvire în aceste centre rezidențiale și sociale”, a mai spus dr. Valeriu Gheorghiță.

sursa:https://www.cotidianul.ro/peste-3-500-de-infectari-dupa-vaccinare/

Profilul persoanei cu reacție adversă la rapelul vaccinului anti-COVID

 


Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a vorbit despre profilul persoanei care manifestă reacții adverse la vaccin.

Vârsta medie a persoanelor care au raportat reacții adverse după vaccinare este de 41 de ani și în cea mai mare parte este vorba de femei, a declarat, marți, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță.

Gheorghiță a spus că cele mai multe reacții adverse după vaccinare au fost în cazul Pfizer, dar acesta se administrează, totuși, de la debutul campaniei.

„Numărul total al reacțiilor adverse urmare a vaccinării cu vaccinurile împotriva COVID-19 în toată această perioadă, de la 27 decembrie, defalcat pe cele trei tipuri de vaccin sunt: vaccinul Pfizer – 556 de reacții de tip local, cu durere la locul de administrare și 2.324 de reacții generale de tip febră, cefalee, dureri musculare, dureri articulare, stare de oboseală și alergii de tip urticarian. Numărul total al reacțiilor adverse raportate ca urmare a administrării vaccinului de la Moderna din data de 4 februarie: 9 reacții de tip local, durere la locul de administrare și 75 de reacții generale. Numărul total al reacțiilor adverse ca urmare a administrării vaccinului de la AstraZeneca începând cu data de 15 februarie: 7 reacții raportate în total, din care 4 de tip local și 3 reacții generale”, a spus Gherghiță.

Vârsta medie a persoanelor care au raportat reacții adverse

Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, în perioada 9 februarie - 14 februarie au fost raportate 432 de reacții adverse indezirabile, dintre care 76% au fost raportate pe platforma Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, restul fiind raportate direct în registrul electronic național al vaccinărilor la INSP.

Vârsta medie a persoanelor care au raportat aceste reacții adverse a fost de 41 de ani, cu extreme între 19 și 88 de ani.

77 la sută dintre persoanele care au raportat reacții adverse sunt femei, spune medicul Valeriu Gheorghiță.

Perioada medie între data vaccinării și data debutului reacțiilor adverse a fost de 21 de zile, cu extreme între 0 și 21 de zile, potrivit sursei citate.

„În funcție de severitatea manifestărilor, au fost raportate zero cazuri de reacții severe și 432 de cazuri de reacții clasificate ca nesevere. În ceea ce privește distribuția, 51% au fost reacții de tip local, cu durere, tumefacție, erupție la locul de administrare , febră și frison. 34% dintre persoane au raportat ca reacție adversă dureri musculare și articulare, 30% cefalee”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Nu au fost cazuri de șoc anafilactic de la debutul campaniei de vaccinare, potrivit sursei, citează Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/profilul-persoanei-cu-reactie-adversa-la-rapelul-vaccinului-anti-covid-dr-gheorghita-peste-2-300-de-reactii-de-tipul-febra-cefalee-dureri-musculare-dureri-articulare-stare-de-oboseala-si-alergi_802197.html

Dezinfectant fals vândut în București

 


"În urma unei acțiuni de supraveghere a pieței desfășurată de reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), la sfârșitul săptămânii trecute, pe raza municipiului București, au fost găsite la comercializare produse sub marca ”Kolonya - eau de cologne”, prezentată drept ”dezinfectant de mâini”.

Ca atare, luni, 15 februarie 2021, ANPC a dispus tuturor structurilor sale teritoriale, un control pe această temă, pentru a se depista toate produsele similare care s-ar putea afla la vânzare pe cuprinsul întregii țări.  Deja, la nivelul Capitalei, a fost identificată o companie care avea la vânzare produsul ”Kolonya - eau de cologne”, care prezenta o etichetă suplimentară suprapusă, care îl înfățișa publicului drept ”dezinfectant de mâini”.

Amendă de 10.000 de lei

Fapta constatată de comisarii de la structura bucureșeană a ANPC încalcă prevederile Legii 363/2007 art. 6 alin.1 lit.b, fiind o practică înșelătoare față de consumatori. Astfel, s-a dispus operatorului economic încetarea practicii neloiale, în conformitate cu art. 13 din Legea 363/2007, precum și aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 10.000 lei.

ANPC va reveni cu datele finale ale controlului pe această temă, la nivelul întregii țări, și îi asigură încă o dată pe consumatori că supraveghează cu atenție și permanent piața, astfel încât să împiedice orice posibilă încălcare a drepturilor lor, în timpul actului comercial, de către operatorii economici.", a transmis ANPC într-un comunicat.

sursa:https://www.dcnews.ro/dezinfectant-fals-vandut-in-bucuresti-amenda-de-10-000-de-lei-verifica-daca-ai-fost-pacalit_802153_galerie.html?imagine=2

Aeroportul Otopeni. Terminalul plecări se reconfigurează

 


Terminalul plecări de la aeroportul Otopeni se reconfigurează, astfel încât 52 dintre cele 104 ghișee pentru check-in urmează să fie închise și transformate în zonă de așteptare pentru pasageri.

Măsurile se aplică pentru eficientizarea activității și reducerea costurilor de operare, pe fondul scăderii traficului aerian cu până la 80% față de perioada de dinaintea pandemiei de COVID, a declarat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al aeroportului Otopeni.

"Vom folosi numai 52 din cele 104 ghişeie de check-in, practic vor fi folosite cele din zona nouă de terminal pe partea de plecări, în timp ce zona veche va fi reconfigurată, provizoriu, desigur, și va fi amenajată ca zonă de așteptare dotată cu banchete, cu spațiu suficient pentru pasageri, să poată aștepta ora formalităților de check-in atunci când este cazul, totul până când, desigur, traficul va crește semnificativ, adică va reîncepe să se apropie de valorile normale", a declarat pentru RRA Valentin Iordache.

sursa:https://www.dcnews.ro/aeroportul-otopeni-terminalul-plecari-se-reconfigureaza_802175.html

Trafic de MIGRANȚI, situație critică în Timișoara. Parchetul arată TACTICA

 


Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dat detalii despre modul în care migranții erau ajutați de români să treacă în Ungaria. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus în data de 08.02.2021, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a trei inculpați, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți.

Ce se arată în rechizitoriu 

Procurorii au reținut că în data de 10.03.2020, inculpații ar fi transportat cu autoturismul propriu, patru, șase și cinci migranți, din Timișoara până la o parcare situată pe DN7, de unde migranții s-au îmbarcat într-un ansamblu rutier care urma să-i treacă fraudulos frontiera de stat cu Ungaria, cu intenția de a ajunge ulterior în țări din vestul Europei.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

”Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă.

sursa:https://www.dcnews.ro/trafic-de-migranti--situatie-critica-in-timisoara--parchetul-arata-tactica--cum-sunt-trecuti-in-ungaria_802154.html

Hackeri nord-coreeni, atac asupra ”Pfizer”

 


Hackeri nord-coreeni au încercat să pătrundă în sistemele informatice ale Pfizer, pentru a găsi date despre vaccin şi despre tratamentele împotriva coronavirusului, au relatat marţi media de la Seul, care citează serviciile secrete sud-coreene, potrivit AFP.

Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) "ne-a adus la cunoştinţă" că Phenianul "a încercat să obţină tehnologii legate de vaccin şi tratamente împotriva COVID-19 prin intermediul unui atac cibernetic asupra Pfizer", le-a spus jurnaliştilor deputatul Ha Tae-keung.

Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, NIS a prezentat aceste informaţii în timpul unei şedinţe cu uşile închise a comisiei pentru servicii secrete din Adunarea Naţională de la Seul, informează Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/hackeri-nord-coreeni-atac-asupra-pfizer_802146.html

Ciprian Isacu, medicul român stabilit în Belgia care l-a îngrijit pe pacientul ars din Constanța, a transmis un mesaj dur la adresa României.

 


Pacientul ars din Constanța a ajuns în Belgia, după ce a fost plimbat prin trei spitale din România. Acesta a murit ieri în spitalul din Belgia în care a fost transferat și acolo unde a ajuns cu trei bacterii. Imediat după transfer, medicul Ciprian Isacu a declarat că pacientul nici măcar nu fusese curățat și spălat.

"Eu am spus că pacientul a ajuns la mine pe 29. Domnul ministru a spus că s-a găsit locul. Vreau să spun că familia a găsit locul. Deci dacă tot suntem organizați să trimitem afară că nu știm să facem, sau nu vrem, sau nu putem, sau nu avem cu ce, deși de cinci ani e jenant, ar trebui să fie o celulă acolo care să spună "îi trimitem afară!"", a declarat Ciprian Isacu, în direct la B1 TV.

"Am spus: nu mai visați la centre extraordinare că de 5 ani n-ați făcut nimic. Am încercat totul și am primit înjurături"

"Orice arsură se infectează, în Belgia, în România, în Franța, în Madagascar. Deci nu asta e problema, problema e că având o arsură de importanța celei pe care a avut-o pacientul... Știm că pielea e un organ care e responsabil de apărare organismului. Nu mai e piele, e sângerare, deci toate bacteriile profită, deci se infectează. Deci orice pacient se infectează automat, dar se poate infecta cu bacterii pe care le avem habituel pe piele și avem bacterii mai rele. Trebuie să ne ocupăm de o minimă igienă. Arsura la 75 de grade electrică la 51 de ani, șansele de supraviețuire sunt mai puțin de jumătate. Tot ce s-a întâmplat acolo circumstanțele, ghinion, avion, plimbat dreapta - stânga, măcar de n-ar fi fost prima dată... 

Am spus: nu mai visați la centre extraordinare că de 5 ani n-ați făcut nimic. Spitalul Miliar din Paris are un serviciu de arși cu 21 de paturi, care a costat 37 de milioane. După Colectiv, ei au avut 230 de milioane de la Banca Mondială. S-a făcut ceva? Nu!

E normal de 5 ani o țară europeană să-și trimită sistematic marii arși în străinătate? Nu-i normal! Nu pot să facă centre, eu am sugerat să facă în centrele universitare o echipă să se numească Serviciu de arși, un centru cu tineri. Eu cunosc oameni. Eu de 5 ani am încercat totul și am primit înjurături și "cine e ăsta de ce se dă mare". Eu îi iau pe amărâții ăștia! Deci să înceteze să mai viseze la cai verzi pe pereți și să facă cu ce au și cu oamenii. Să facă o echipă de oameni tineri care pot face asta", a completat el.

sursa:https://www.dcnews.ro/medicul-din-belgia-mesaj-pentru-romania-si-voiculescu-dupa-moartea-pacientului-ars-nu-mai-visati-e-normal-dupa-5-ani-pentru-o-tara-europeana-am-primit-injuraturi_802096.html

„Declaraţiile Statelor Unite sunt deplorabile. Spuneţi că nu susţineţi teroriştii, dar sunteţi de partea lor”

 


Autorităţile din Turcia au arestat peste 700 persoane suspectate de legături cu organizaţia separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), după uciderea unor cetăţeni turci în Irak, iar, în contextul reacţiei SUA, ambasadorul american a fost convocat la Ministerul turc de Externe.

Ministerul turc de Externe a anunţat luni arestarea a 718 persoane suspectate de legături cu organizaţia separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Printre persoanele arestate se numără lideri ai Partidului Popular Democrat din Turcia (HDP), o formaţiune de stânga aliată cu Partidul Regiunilor Democrate Kurde (DBP).

Arestările au fost efectuate după ce autorităţile de la Ankara au anunţat că 13 cetăţeni turci „au fost executaţi” de insurgenţi PKK în Irak. Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, a declarat că militari turci au descoperit cadavrele în regiunea Gara, situată în nordul Irakului, o zonă în care armata turcă efectuează operaţiuni antiteroriste.

Organizaţia separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a recunoscut moartea a 13 cetăţeni turci pe care îi ţinea în captivitate de mai mulţi ani, însă susţine că nu au fost executaţi, ci au murit în urma raidurilor aeriene efectuate de Turcia.

Departamentul de Stat de la Washington a exprimat regret pentru moartea cetăţenilor turci în Irak. „Dacă se confirmă informaţiile privind responsabilitatea PKK, o organizaţie considerată teroristă, în cazul morţii civililor turci, condamnăm aceste acţiuni în termenii cei mai puternici”, a comunicat Departamentul de Stat.

Surse din cadrul Ministerului turc de Externe au exprimat nemulţumire privind utilizarea sintagmei „dacă se confirmă informaţiile”, argumentând că pare a fi contestată versiunea Ankarei asupra evenimentelor.

„Declaraţiile Statelor Unite sunt deplorabile. Spuneţi că nu susţineţi teroriştii, dar sunteţi de partea lor”, a declarat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, conform Agenţiei France-Presse.

Pe fondul disensiunilor, ambasadorul SUA a fost convocat luni la Ministerul de Externe de la Ankara. „Ambasadorul american, David Satterfield, a fost convocat, iar reacţia noastră la comunicatul american i-a fost transmisă în termenii cei mai puternici”, a comunicat Ministerul turc de Externe.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tensiuni-turcia-sua-ambasadorul-american-convocat-de-urgenta/

Pacepa a scăpat de Ceaușescu, nu și de COVID

 


Ion Mihai Pacepa a murit de COVID-19, susţine un apropiat al fostului şef al DIE.  Boala a realizat ceea ce asasinii sponsorizaţi de România nu au putut. 

„Fostul şef  al Departamentului de Informaţii Externe al Romaniei, Ion Mihai Pacepa ar fi murit la vârsta de 92 de ani, potrivit publicistului Ronald J. Rychlak, un apropiat al fostului general de securitate, relatează theepochtimes.com, citat de Mediafax.

În primele ore ale dimineţii de 14 februarie 2021, COVID-19 a realizat ceea ce o recompensă de 2 milioane de dolari şi două echipe separate de asasini sponsorizaţi de România nu au putut.

Jurist, publicist şi profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Mississippi, Ronald J. Rychlak a scris, alături de Ion Mihai Pacepa, cartea „Dezinformarea”.

Pacepa s-a născut la Bucureşti în 1928. A studiat chimia industrială la Universitatea Politehnică din Bucureşti, dar, înainte de absolvire, a fost recrutat în agenţia de poliţie secretă a Republicii Socialiste România, Securitatea. A fost iniţial repartizat în departamentul de contrasabotaj al Securităţii. În 1955, a fost transferat la Serviciul de Informaţii Externe, relatează sursa mentionată. Pacepa a urcat ierarhic în cadrul serviciului de informaţii ajungând şef al staţiei din Frankfurt, Germania de Vest, în 1957, apoi şef al noului departament de spionaj industrial al României. A fost considerat un om cheie pentru Nicolae Ceauşescu.

Totuşi, în 1978, acesta a dat o lovitură puternică Securităţii şi regimului lui Nicolae Ceauşescu prin fuga sa în Vest.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-murit-ion-mihai-pacepa/

Ministrul sănătății, după făcătura de adeverință de studii, a ținut să-și etaleze și capacitatea de lătrău politic

 


Urîtă zi de parlament am mai avut luni după-amiază ! Parcă am fi fost pedepsiți să asistăm la încăierarea unor golani care se sfîșiau pe bani, pe femei, pe controlul asupra cartierului. Vomele verbale ale celor care au trecut pe la microfonul Camerei Deputaților au devenit indicatorul aproape milimetric al înălțimii democrației românești. Două degete sub coada cîinelui! În aceeași zi nefericită de politică românească lătrată s-au produs și răbufnirile glandulare ale celei blestemate să intre în folclor ca fiind ”stilul Șoșoacă”.

Dezvăluirile sale de luni pot concura la orice campionat de turnătorie europeană. După cum circoteca pe seama moțiunii la adresa activității ministrului Sănătății poate fi considerată ca un tsunami de vorbe goale rostite pe un ton isteric. Nu înțeleg de ce PSD-ul a pus la cale de o moțiune simplă dacă n-a fost în stare să demonstreze anvergura imposturii lui Vlad Voiculescu! Iar acesta, după replicile sale de cîrnățar furios și acuzator în stil Iohannis, n-a ratat ocazia să se descalifice definitiv. Cu discursul său, Vlad Voiculescu și-a tras cele mai cumplite palme din cîte îi putea trage opoziția. Ministrul sănătății, după făcătura de adeverință de studii, a ținut să-și etaleze și capacitatea de lătrău politic. Ministrul sănătății a demonstrat că are accente primare și înclinații golănești, iar adversarii săi (cam de aceeași factură) că sunt în stare să scape și o vulpe chioară prinsă cu două picioare în capcană.

Dezbaterile de luni din parlament ne-au arătat ce nivel penibil mai are clasa noastră politică și cît îi pasă de sănătatea oamenilor și de starea sistemului de sănătate. Am văzut ce-am ales și cîți Șoșoacă și Emanuel Ungurescu, cîți Simonis și cîți Prună are legislativul de la București. Am fost siliți să ne dăm seama că nu are rost să ne așteptăm a vedea primele semne ale României normale. Asta este România normală și asta este bucuria președintelui Iohannis. Ăsta este ”parlamentul meu” grobian și primitiv și asta este opoziția noastră tălîmbă și chioară !

Ca să ne putem socoti cu adevărat într-o zi blestemată, președintele României, poreclit de proști ca fiind ”șeful statului”, i-a chemat pe șefii partidelor parlamentare pe care și-a proțăpit guvernarea, ca să le explice despre buget. Din cîte se aude, disputele pe bani iau forme amenințătoare și pot duce la răsturnarea acestei coaliții incoerente.

Probabil că la vila nu știu care, din imediata vecinătate a reședinței de dormit a președintelui, au avut loc discuții de împăcare a beligeranților și de rotunjire a sumelor repartizate spre cheltuire. Cine de ce cheltuieli răspunde și de unde își trage beneficiile!

Președintele României se amestecă pentru a nu știu cîta oară în chestiuni ce țin de guvernare, așa cum s-a amestecat în tot felul de chestiuni privind sănătatea, vaccinarea, numirile pe posturi și alianțele politice. Nimic nu se mai decide fără acordul său, semn că el a devenit administratorul și dirijorul actualei puteri. Și tot ce se întîmplă trebuie trecut în contul său. Și bune, și rele, și trăznite, și absurde, și dezastre, și cedări, și înțelegeri, și predări!

Pe cale de consecință, Klaus Iohannis a devenit un fel de primar la nivel de țară, căruia i se raportează toate și pe la care trec toate deciziile importante.

Dacă partidele românești se fac a nu vedea alunecarea președintelui în autoritarism și democrația promovată de el mai mult fredonată după ureche, alții s-au prins și ne evaluează corect.

Am publicat de luni seara punctajul acordat României în evaluarea efectuată de Economist Intelligence Unit. Este vorba de o cercetare efectuată după criterii unitare asupra calității democrației în lume și în Europa.

Spre ”mîndria și lauda” președintelui și a liberalilor, grupul britanic Economist Intelligence Unit așază democrația din România pe ultimele locuri din Europa. Și la procese electorale, și la pluralism, și la cultura politică, și la libertăți civile!

”Guvernul meu” și ”președintele nostru” pot anunța o performanță inegalabilă. Ocupă ultimul loc la mai toate capitolele după care sunt evaluate țările europene. Și am coborît mai jos decît Surinam, Phillipines, Peru, Namibia, Gana, Mongolia !

Ca să nu strice somnul președintelui iubit, presa românească ignoră raportul și clasamentul rușinos pentru țară și se distrează copios la circul Șoșoacă !

sursa:https://www.cotidianul.ro/niste-nemernici-la-motiune/

Institutul Revoluţiei Române a fost desfiinţat

 


Senatul a votat pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu.

Decizia de desfiinţare a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” şi 0 abţineri.

Împotriva desfiinţării s-au pronunţat senatorii social democraţi, în timp ce liberalii au pledat pentru. Potrivit senatorilor PNL, peste 70% din sumele alocate Institutului Revoluţiei s-au cheltuit pe salariile şi sporurile personalului.

Din conducerea Institutului Revoluţiei Române făceau parte, pe lângă Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman.

sursa:https://www.cotidianul.ro/institutul-revolutiei-romane-a-fost-desfiintat/

2.15.2021

„Când se urcă scroafa-n pom, cine tace nu e om ...Spitalele din România sunt instituții de omorât români”

 


Liderul AUR, George Simion, a intervenit în timpul dezbaterii moțiunii simple împotriva ministrului Vlad Voiculescu.

„Când se urcă scroafa-n pom, cine tace nu e om”, a spus George Simion, în plenul Camerei Deputaților. „Cam asta se întâmplă în zilele noastre, pentru că deja au trecut două săptămâni, avem 21 de morți și nu am văzut măsurile, domnule ministru”.

„Ne-ați promis că veți lua niște măsuri cu privire la spitalele din România unde se plimbă din păcate mortul de la unul la altul și țara este îngropată. Din păcate, una vorbim și alta fumăm. Domnule ministru, am văzut că a venit «tăticul» Cioloș să vă ia apărarea. Din păcate, spitalele din România, plimbate de la un ministru la altul, sunt instituții de omorât români”, a continuat el.

sursa:https://www.dcnews.ro/george-simion-a-venit-cu-scroafa-la-motiune_802011.html