Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare București, (CMEIB S.A.) demarează, începând de luni, 9.08.2021, tratamente de deratizare și dezinsecție la toate unitățile de învățământ din Capitală.
În vederea desfășurării anului școlar 2021-2022, în condiții optime, CMEIB S.A. va efectua, în perioada 9.08 – 11.09.2021, tratamente de combatere a șobolanilor și țânțarilor, în toate grădiniţele, școlile şi liceele din București.
Deratizarea se va efectua pe spațiile exterioare și în subsolurile unităților de învățământ, iar dezinsecția în subsoluri, acolo unde acestea există, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei.
Totodată, sâmbătă, 7.08.2021, începe și al doilea tratament de deratizare (combatere șobolani) în parcurile Municipalității, la Grădina Zoologică și pe spațiile verzi aflate pe domeniul public (spații verzi aferente blocurilor de locuințe, instituțiilor publice, aliniamente stradale).
Luni, 9.08.2021 și miercuri, 11.08.2021, operatorii CMEIB S.A. efectuează noi tratamente de deratizare și dezinsecție (pentru combaterea țânțarilor și căpușelor) în cimitire și în punctele termice, căminele, gurile de vizitare și canalele aferente sistemului de transport și distribuție agent termic în sistem centralizat.
Ce substanțe vor fi folosite pentru deratizare
Cel de-al treilea tratament de combatere a căpușelor se va aplica în zonele cu vegetație: parcuri, grădini publice, locuri de agrement, cimitire, spații și terenuri aferente imobilelor cu spații destinate locuințelor colective (asociații de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuințe sociale, etc.).
Substanța folosită pentru combaterea căpușelor este MICROSIN, iar tratamentele se desfășoară în intervalul orar 8.00-16.00.
Pentru tratamentele de deratizare se folosesc substanțele AGRORAT VAX BLOCKS (pentru rețelele de termoficare) și RACUMIN PASTE (în stațiile de intoxicare amplasate la exterior).
Începând de miercuri, 11.08.2021, Compania Municipală Eco Igienizare București va derula și cel de-al 4-lea tratament de combatere a larvelor de țânțari, operațiune care se desfășoară în zonele din imediata vecinătate a malurilor de lac sau a zonelor cu vegetație dezvoltată în interiorul lacului din imediata vecinătate a malului de lac în zona de mică adâncime a apei.
Substanța biocidă folosită pentru combaterea larvelor de țânțari este VECTOBAC, aprobată de Ministerul Sănătății și nu pune în pericol fauna și flora de pe malurile lacurilor.
Compania Municipală Eco Igienizare desfășoară și activități de dezinfecție. Începând cu data de 04.08.2021, a fost demarat al 3-lea tratament. Operațiunile de dezinfecție se desfășoară în spațiile interioare aferente clădirilor care aparțin instituțiilor publice și entităților subordonate Primăriei Municipiului București, conform Programului Anual de Acțiune (PUA), aprobat prin HCGMB nr. 123 din 19.05.2021.
Pentru sesizări și reclamații, Compania Municipală Eco Igienizare București poate fi contactată la numărul de Dispecerat 24/24 - 0752.041.898.