ACASĂ
Etichete
11.06.2022
11.05.2022
În timp ce Statele Unite își epuizează stocurile de arme în Ucraina împotriva Rusiei, China își freacă mâinile de bucurie așteptând momentul oportun
Comandantul forțelor strategice ale SUA, amiralul Charles Richard a avertizat că actualul război din Ucraina este doar preambulul unui conflict și mai mare care va pune America la grea încercare.
Richard, care este responsabil de „triada nucleară” (rachete lansare de la sol, de pe submarine și de pe bombardiere), a luat cuvântul la un simpozion al Naval Submarine League, ocazie cu care a afirmat:
„Vine ceva mare de tot («the big one») și nu mai durează mult până când vom fi puși la încercare așa cum de mult nu am mai fost.”
Fără a da detalii suplimentare despre „the big one”, amiralul a dat de înțeles că marea amenințare vine dinspre China.
El a avertizat că „nivelul de descurajare” al forțelor SUA în fața Chinei „se scufundă încet”, deoarece Beijingul a fost capabil să construiască și să desfășoare mai multă „capabilitate în teren”, și într-un ritm mai rapid decât Washingtonul.
„În condițiile în care aceste tendințe continuă, contează prea puțin cât de bun este planul nostru operațional sau cât de buni sunt comandanții noștri sau cât de buni sunt caii noștri – nu vom avea suficienți. Iar aceasta este o problemă iminentă.”
Amiralul a adăugat că submarinele rămân „poate singurul avantaj asimetric real pe care îl mai avem în fața oponenților noștri”.
I-a trecut cuiva dintre Strategii de la Washington prin cap că, în timp ce Statele Unite își epuizează stocurile de arme în Ucraina împotriva Rusiei, China își freacă mâinile de bucurie așteptând momentul oportun?
General Maior (rtg) Aviator : ”Autodenunț : sunt antisionist, nu antisemit !”
General Maior (rtg) Aviator, veteran de război, Radu Theodoru
”Mărturisesc public că, citind darea de seamă, sau raportul, sau mai curând denunțul-sondă psiho-socială a asociației „Elie Wiesel” de mare puritate politico-ideologică perfect echidistantă față de minoritarii evrei (fie ei cu numele de la botezul cu briciul, fie, mai ales, cu nume românești, botezați la primării), și majoritarii români, văzându-mă citat în chip de antisemit, am făcut o criză de depresie bântuită de imagini de coșmar, țâșnite într-un vârtej amețitor dintre coperțile volumelor mele ale căror titluri se răsuceau șerpește. Și o voce tăiată împrejur mă mitralia cu serii scurte de proiectile incendiare: titlurile acelor volume, „România ca o pradă” de-a valma cu „Nazismul Sionist”, într-un vârtej de fum percutat de explozii „a fost sau nu Holocaust”, „Mareșașul”; „Francmasoneria pro și contra”; „Învierea lui Iuda”; „Satana, coronavirusul și supermemorandumul de la Strassbourg”.
Un vălătuc de fum violet țâșnea din acest volum, întrupându-se într-un fel de Arafat diform și scălâmb travestit în femeie decoltată indecent, pufăind dintr-o pipă, fumul ieșindu-i prin toate orificiile regulamentare prevăzute de natură.
Dumnezeule mare! Ortodox practicant fiind, am dat buzna la duhovnicul meu, rugându-l să-mi citească. Să alunge diavolul.
- Întâi mărturisește, mi-a spus.
- Cui să mărturisesc, părinte?
- Știi prea bine, fiule!…
Așa că, eliberat de coșmar, mărturisesc ție, mult informatule domn zis Alexandru Florian, că mărturisirea începe cu o solicitare/precizare: nu mă mai numi antisemit. Marii mei dascăli în fundamentalismul talmudic devenit extremism/naționalism sub numele de sionism, sunt mai multe feluri de evrei și kazari mozaici vechi raționaliști din Spania, fugiți de teroarea talmudiștilor în sudul Franței și al căror urmaș, Bernard Lazare, îmi este dascăl în problemele generatoare de antisemitism generalizat. Ți-l recomand călduroas, cu toată incompatibilitatea dintre un fost propagandist al proletcultismului bolșevic, trecut la travestiul neoliberalist al vechiului maoism leninist dogmatic, și un umanist-raționalist din stirpea evreilor din Spania califatului de la Cordoba: medici, astronomi, matematicieni, horticultori, care au tradus opera lui Averroes, i-au făcut cunoscuți pe filozofii greci lumii creștine, au avut metafizicienii lor, precum Gabriol, și alungați, precum am scris, în sudul Franței, au ajutat la dezvoltarea școlii de la Montpellier…
Ce dracu’, profesore? Te retrogradezi singur la rang de comisar politic proletcultist?… Despre pierderea mesianismului, suferită de iudaism în Evul Mediu timpuriu scris-am în „România ca o pradă”. De asemenea, despre rabinii mesianici contemporani care neagă sionismul cu vehemență. Ai studiat documentele Conferinței Centrale a Rabinilor Americani de la Montreal, din 1897, care critică lectura tribal-sionistă a Bibliei? L-ai citit pe celebrul rabin al acelei vremi, Isaac Meyer Wibe, care propunea (iar Conferința a notificat), citez: „…Noi dezaprobăm total orice inițiativă vizând crearea unui stat evreiesc. Tentativele de acest gen pun în evidență o concepție greșită a misiunii lui Israel… pe care au proclamat-o primii Profeți evrei… Noi afirmăm că scopul iudaismului nu este nici politic, nici național, ci spiritual. El țintește o epocă mesianică, în care toți oamenii vor recunoaște că aparțin unei singure mari comunități, pentru a stabili regatul lui Dumnezeu pe pământ”.
Paranteză. Domnule Alexandru Florian, cetățean român etnic evreu, asta nu este o discriminare huiduitoare. Ține de demografie. De istorie. Devine huiduitoare când manipulează politicul, administrativul, juridicul, economicul să anuleze majoritatea. Românii, Românitatea. Identitarul. Vom ajunge și acolo, cu toate că viteza de deplasare a blindatelor atinge acum în jur de 60 Km/oră. Este degradant pentru un profesor, chiar de neomarxism proletcultist, de lipitor de etichete politice duhnind carceral, înfloritor în vremea comandoului etnocidar al Anei Pauker.
Și ce dacă aș fi antisemit și aș dovedi justețea atitudinii mele cu argumente științifice? Dar nu e așa, iar tu produci un fals. Semiți au fost toți dascălii mei. O repet. Și-i nominalizez selectiv: Rabinii Issaac Meyer Wibe, Elmers Berger, savanții umaniști Israel Shahak, Roger Garaudy, scriitorii, gazetarii, publiciștii, universitarii care au semnat și poate mai semnează în presa din Israel și de aiurea. Un exemplu: Judas Magnes, primul președinte al Universității Ebraice din Ierusalim (1926), pe care a condus-o timp de 20 de ani. În 1946, în discursul de deschidere a Universității, a spus, printre altele: „Noua Voce iudaică vorbește prin gura puștilor… Acesta este un iudaism păgân, care a cucerit o mare parte din puternica diaspora. În timpul sionismului romantic, noi am gândit că Sion se va răscumpăra prin dreptate. Toți evreii din America poartă răspunderea acestei greșeli, a acestei mutații”…
Vreau să spun, deci, că sunt antisionist, nu antisemit. Dacă recidivezi, te dau în judecată. Și așa mi-ai prejudiciat imaginea. Regret că duelul e interzis. Îți tăiam urechile cu spadina mea istorică!…
Închid paranteza, nu înainte de a ilustra citirea tribal-sionistă a Bibliei, incriminată de rabinul Isac Meyer Wibe. Îl citez pe tribal-sionistul general Moshe Dayan: „Dacă posedăm Biblia și ne considerăm popor al Bibliei, trebuie să stăpânim toate pământurile biblice”… După bătăiosul general, acestea ar fi de la Cipru la Eufrat și de la Iordan la izvoarele Nilului…
Las deocamdată analiza integrismului și a fundamentalismului sionist de tip nazist, pentru a pune în lucrare metodologia cercetării istorice. Puțin de la istorie la preistoria generatoare de fenomen socio-politic[1].”
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/autodenunt-sunt-antisionist-nu-antisemit
11.04.2022
Vacciniștii care doreau moartea nevaccinaților, au decedat ei subit după ce s-au vaccinat
AI GRIJĂ CE-ȚI DOREȘTI !
După moartea subită a lui Julie Powell, o scriitoare din New York care dorea cu exact un an în urmă moartea anti-vacciniștilor și a celor anti-mască capturile de ecran ale vechilor postări de pe Facebook ale unui coleg de idealuri de-al acesteia, Richard Rowe, au început recent să facă din nou înconjurul lumii. Richard Allen Rowe, șofer de camion și candidat democrat la Congresul din Florida, a murit în urmă cu un an, în octombrie 2021, după ce și-a făcut injecția Pfizer și s-a arătat bucuros dacă nevaccinații vor muri în masă, amintesc TheGatewayPundit și Evie Magazine.
La 1 noiembrie 2021, Travis Akers, prietenul lui Richard Rowe, a scris că Rowe a murit subit în timp ce își plimba câinele. „Candidatul progresist din Districtul 23 al Camerei Reprezentanților din Florida și prietenul meu Richard Rowe a murit în mod neașteptat. El a decedat joi în urma unui episod medical în timp ce își plimba câinele. Gândurile mele se îndreaptă către familia și cei dragi lui Richard", a postat Akers.
Rowe a postat pe contul său de Facebook cu două luni înainte de a deceda, în care îi critica pe cei care se opun vaccinării.
„Permiteți-mi să fiu foarte clar... Nu-mi pasă deloc ce se întâmplă cu anti-vaxxerii. Nu-mi pasă. Lăsați-l pe Darwin să-și facă treaba. Ei au ajutat la uciderea a 700.000 de americani. Nu am milă față de ei. Îmi pare rău. În acest moment. Sper doar să simtă o zecime din durerea pe care au provocat-o tuturor celorlalți. Copiii vor fi bine. Ei vor suferi. Și o merită", a scris el.
Într-o altă postare, Rowe s-a lăudat cu statutul său de vaccinat, publicând o fotografie a carnetului său de vaccinare.
„Da, sunt aici mai ales pentru ego-ul personal. Am făcut deja COVID anul trecut, așa că nu-mi fac griji. Dar vreau să-mi mențin sentimentul meu îngâmfat de superioritate morală și intelectuală în timp ce fac mișto de anti-vacciniști” a scris el în legendă.
„Țin să vă reamintesc: Dumnezeu are umor”, a scris un utilizator Twitter publicând imaginea cu Rowe și carnetul lui de vaccinat anti-Covid:
Cum a copiat România modelul francez de „eutanasie pasivă”. Genocidul Big Pharma din ultimii 3 ani
În contextul pandemiei, la data de 29 martie 2020, guvernul francez a emis un decret care autoriza utilizarea medicamentelor de îngrijire paliativă, este informația prezentată într-un scurt videoclip publicat pe Twitter de Virginie Joron, membră a Parlamentului Europen, care face parte și din „Comisia specială privind pandemia de COVID-19: învățămintele desprinse și recomandări pentru viitor ”. Scurtele secvențe publicate de ea, încearcă să readucă în lumina adevărului intențiile macabre ale guvernului francez din perioada pandemiei.
Cu acest prilej, vârstnicii, care erau ținta „medicamentelor” minune, utilizate ca tratament paliativ pentru ei, care erau considerați ca având mult prea puține șanse la o bună calitate a vieții, au fost introduse în protocolul de „eutanasie” asistată.
Printre acestea, Rivotril și Midazolam. Ele fac parte din bine cunoscuta clasă a benzodiazepinelor, fiint utilizate ca și sedative.
„La Buzancais, această decizie nu a fost bine primită de personalul medical” ni se spune în introducerea micului documentar.
„Este un sedativ care îi ajută să fie calmi”, să se relaxeze, declară un cadru medical din zona aceea. „Este utilizat pentru a-i ajuta să plece mai repede, fără suferință. Când am primit aceste directive, am fost șocați să ne gândim că nu le dăm vârstnicilor nicio șansă de a ieși din această situație. Asta a fost furia noastră. Prima mea reacție a fost: ni se cere să facem o eutanasie pasivă a rezidenților noștri.”
Doi rezidenți vârstnici ai spitalului au primit injecții cu Midazolam. Familiile acestora au fost informate. Dar, în loc să le curme suferința, îngrijitorii ar fi preferat să poată avea mai multă grijă de bătrânii bolnavi. În alte zone, unii oameni au trecut foarte greu prin acea situație. Cum ar fi un medic angajat la un azil public de vârstnici, a spus:
„De fapt, acestea sunt niște ininjoncțiuni paradoxale. Nu am dreptul să prescriu niciun medicament care ar putea vindeca oamenii dacă au fost afectați de aceasta. Pe de altă parte, am voie să-i fac să plece cu blândețe, așa cum se spune. Să privești pe cineva cum se sufocă până la moarte este insuportabil. Vă puteți imagina marea suferință. Noi punem capăt suferinței oamenilor, așa că eu o numesc eutanasie. Sunt încă șocată.” a declarat unul dintre medicii care se împotrivesc directivei în vigoare. Întrebată apoi care sunt motivele îngrijorării, aceasta a răspuns că ideea în sine, de a pune un medic să eutanasieze pacienți încă viabili. „Că au îndrăznit să ne ceară să le facem injecții pacienților noștri pentru a-i omorî”.
Dar Franța nu este singura țară care propune aceste măsuri. România a decis și ea, introducerea codeinei-un opioid- în protocolul pentru îngrijirea pacienților ce necesită tratament paliativ, tot cu ocazia pandemiei din anii trecuți. Unul dintre exemple ar fi chiar NUROFEN PLUS sau combinația toxică de codeină și ibuprofen. Cu toate că au existat riposte din partea unor cadre medicale, pe pagina oficială a NUROFEN, a apărut în acea vreme un anunț în care transmitea că, sub toate dovezile, tratamentul nu este unul dăunător organismului,
În ciuda acestor declarații false, la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, Agenția Europeană a Medicamentului a constatat că această combinație de substanțe poate cauza decesul. Redăm mai jos constatările acestora:
„PRAC- -Comitetului de farmacovigilenta pentru evaluarea riscului- a recomandat o modificare a informațiilor pentru medicamentele cu codeină și ibuprofen, pentru a include un avertisment cu privire la efectele nocive grave, inclusiv decesul, în special atunci când sunt administrate pentru perioade prelungite.
Codeina cu ibuprofen este o combinație de două medicamente, un opioid (codeină) și un antiinflamator (ibuprofen), care sunt utilizate pentru a trata durerea. Utilizarea repetată de codeină cu ibuprofen poate duce la dependență (adicție). Comitetul a analizat mai multe cazuri de toxicități renale, gastrointestinale și metabolice care au fost raportate în asociere cu cazuri de abuz și dependență de combinațiile de codeină cu ibuprofen, unele dintre acestea fiind fatale.
Aceștia au constatat de asemenea că, atunci când medicamentele ce au în compoziție cele două substanțe pot afecta diferite funcții ale organismului, cum este funcția renală, care ulterior poate produce complicații, prin scăderea potasiului din sânge.
PRAC-Comitetului de farmacovigilenta pentru evaluarea riscului - a constatat că, atunci când sunt administrate în doze mai mari decât cele recomandate sau pentru o perioadă prelungită de timp, codeina cu ibuprofen poate provoca leziuni la nivelul rinichilor, împiedicându-i să elimine în mod corespunzător acizii din sânge în urină (acidoză tubulară renală). Funcționarea defectuoasă a rinichilor poate provoca, de asemenea, niveluri foarte scăzute de potasiu în sânge (hipokaliemie), care, la rândul său, poate provoca simptome precum slăbiciune musculară și amețeli. Prin urmare, acidoza tubulară renală și hipokaliemia vor fi adăugate la informațiile despre produs ca noi reacții adverse.”
11.03.2022
Liceul ”Mircea Vulcănescu” din București, supus unor presiuni uriașe din partea Institutului Elie Wiesel
Abuzat în repetate rânduri de-a lungul ultimilor ani și finalmente strămutat din fostul sediu, Liceul Tehnologic ”Mircea Vulcănescu” din București se pregătește, în secret, să-și schimbe numele, în urma a numeroase presiuni exercitate la adresa corpului profesoral, relatează Podul.ro.
Conform sursei citate, directoarea liceului ar fi fost convocată în cursul lunii trecute, 22 octombrie, la sediul Institutului Elie Wiesel, unde i s-a trasat sarcina de a schimba degrabă numele de ”Mircea Vulcănescu”, fiind avertizată că e mai bine să facă asta la propria inițiativă decât în urma altor demersuri.
Mai mult, directoarea liceului a fost telefonată chiar de primarul PSD-ist al Sectorului 4, Daniel Băluță, care a repetat întocmai, cu exact aceleași cuvinte, instrucțiunile deja primite la Institut.
Sursele Podul.ro informează că Băluță i-a transmis directoarei că nici nu e necesar ca liceul să mai poarte un nume, oricare, e de ajuns să aibă doar un număr. În plus, ar exista și scenariul unei îmbinări a două licee în unul singur.
Același Dan Băluță, în trecut, ar fi decis relocarea Liceului Tehnologic ”Mircea Vulcănescu”, pe care l-a lăsat fără sediu și l-a mutat în niște module tocmai pe Șoseaua Vitan-Bârzești, unde miroase a urină și condițiile sunt de toată jena, fapt pe care l-au confirmat cadrele didactice ale liceului pentru Podul.
MIRCEA VULCĂNESCU
Suedia, Finlanda și Norvegia nu recomandă rapelul
Vaccinul COVID-19 Nuvaxovid, aprobat de UE, nu trebuie administrat persoanelor cu vârsta de 30 de ani și mai puțin, din cauza riscurilor sporite pe care le prezintă pentru sănătate, a anunțat săptămâna aceasta Agenția suedeză pentru sănătate publică potrivit Euractiv, deși Nuvaxovid a fost cel de-al cincilea vaccin COVID-19 aprobat de UE.
După ce inițial a aprobat vaccinul pentru persoanele cu vârsta de 18 ani și peste, Agenția pentru Sănătate Publică a anunțat marți că vaccinul prezintă un pericol pentru persoanele cu vârsta de 30 de ani și mai puțin, deoarece crește riscul de inflamație a mușchiului cardiac și pericardită.
„Monitorizăm situația îndeaproape și așteptăm mai multe date” a declarat Sören Andersson, șeful Unității pentru Programul de vaccinare, într-o declarație publicată pe site-ul agenției de sănătate. Agenția a precizat că vaccinul nu a fost încă utilizat pe scară largă în Suedia, numărul total de doze administrate ajungând la aproximativ 7.000. Suedia a întrerupt anterior administrarea altor vaccinuri COVID-19.
În timp ce a decis să administreze vaccinul Spikevax de la Moderna doar persoanelor născute începând cu 1991, a decis, pentru moment, să oprească complet AstraZeneca, chiar dacă Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat reintroducerea vaccinului pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
Anunțul Suediei a venit într-un moment în care Comisia Europeană a păstrat tăcerea cu privire la modul în care a achiziționat contractele pentru vaccinul COVID-19 în timpul pandemiei, în timp ce presupusele legături dintre președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, și directorul executiv al Pfizer erau puse sub semnul întrebării. La 14 octombrie, Parchetul European (EPPO) a anunțat deschiderea unei anchete privind achiziția de vaccinuri de către Comisia Europeană în timpul pandemiei.
Suedia nu este singura țară care face acest lucru
Autoritățile finlandeze au refuzat să recomande rapeluri bivalente pentru persoanele tinere și pentru copii și au recunoscut că vaccinurile cauzează daune sistemului imunitar:
Institutul finlandez pentru Sănătate și Bunăstare (THL) nu recomandă în prezent un vaccin de rapel coronavirus de toamnă târzie pentru profesioniștii din domeniul sănătății și al serviciilor sociale care nu au boli cronice. Această chestiune a fost larg mediatizată, dar THL nu face în prezent nicio modificare la recomandarea sa emisă la sfârșitul lunii septembrie.
„Monitorizăm în permanență situația coronavirusului și noile date de cercetare privind vaccinurile. Dacă vor exista motive medicale și epidemiologice pentru a face acest lucru, ne vom schimba recomandările de vaccinare, dar nu există astfel de motive în acest moment. Dorința de a primi un vaccin de rapel nu este un motiv suficient pentru a emite o recomandare. În acest moment, nu există suficiente date de cercetare care să susțină recomandarea unui vaccin de rapel la sfârșitul toamnei pentru profesioniștii din domeniul sănătății și al serviciilor sociale. Vaccinurile originale împotriva coronavirusului, de exemplu, nu oferă o protecție eficientă și nici pe termen lung împotriva infecțiilor cu coronavirus, a infecțiozității sau a formelor ușoare ale bolii, iar noi nu știm încă suficient de multe despre vaccinurile pentru noile variante", spune Hanna Nohynek, medic-șef la THL.
Recomandările privind vaccinurile împotriva coronavirusului se bazează pe evaluările Comitetului consultativ național pentru vaccinuri și ale Institutului finlandez pentru sănătate și bunăstare.
Adulții fără boli cronice sunt bine protejați împotriva îmbolnăvirilor grave cu coronavirusuri
Riscul de a dezvolta o formă severă a bolii prin infectarea cu variantele Omicron care circulă în prezent este foarte scăzut pentru adulții la vârsta activă, fără boli cronice.
„Persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, fără boli cronice, care lucrează în domeniul sănătății, la fel ca și persoanele care lucrează în alte profesii, nu au nevoie de protecție suplimentară. Profesioniștii din domeniul sănătății și al serviciilor sociale sunt bine protejați împotriva îmbolnăvirilor grave cu coronavirus. Dacă vaccinurile vor fi folosite pentru protecție indirectă, adică pentru a proteja pacienții prin vaccinarea profesioniștilor din domeniul sănătății și al serviciilor sociale, acestea ar trebui să fie atât de eficiente încât să aibă sens ca adulții sănătoși să le ia. Dacă impactul este incert, acesta nu este suficient pentru a justifica recomandarea unui vaccin de rapel", spune medicul-șef al THL, Tuija Leino.
De ce este poziția finlandeză diferită de cea a altor țări europene?
Unele țări europene recomandă sau oferă doze de rapel în această toamnă profesioniștilor din domeniul sănătății și al serviciilor sociale. Potrivit lui Nohynek, aceste poziții diferite se datorează faptului că statele cer diferite tipuri de dovezi pentru a emite o recomandare. Depinde, de asemenea, de cine face recomandarea și de ceea ce se dorește a se obține prin aceasta. În mod normal, este o instituție sau un minister al sănătății publice care poate emite recomandări de vaccinare.
Danemarca, pe de altă parte, recomandă rapelul de la sfârșitul toamnei doar pentru profesioniștii din domeniul sănătății și al serviciilor sociale care tratează persoanele în vârstă și pentru cei care prezintă risc de îmbolnăvire gravă cu coronavirus. În prezent, Norvegia nu recomandă și nu oferă rapelul pentru această toamnă profesioniștilor din domeniul sănătății.
Niciodată nu a existat o fraudă mai extinsă, mai bănoasă și mai la vedere decât Salvarea Planetei de Schimbarea Climatică. Formidabila escrocherie a Noii Ordini Mondiale Verzi.
Niciodată nu a existat o fraudă mai extinsă, mai bănoasă și mai la vedere decât Salvarea Planetei de Schimbarea Climatică.
O analiză de J.B. Shurk de la Gatestone Institute pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
Pe piețele libere, mărfurile vândute și cumpărate au o valoare subiectivă.
Când un vânzător și un cumpărător ajung la o înțelegere pentru un preț la orice produs, se spune că s-a ajuns la un „acord între cerere și ofertă”.
Valoarea oricărei materii prime este direct proporțională cu raritatea ei. Cu cât există mai multă și cu cât este mai ușor de obținut, cu atât are o valoare mai mică.
Un vânzător care vinde pietre obișnuite nu poate obține un câștig suficient pentru a trăi din asta, dat fiind că ele se găsesc peste tot și gratis.
Dacă însă vinde aur sau argint, diamante sau rubine, aceste „pietre” greu de găsit îl vor umple de bani.
Există oare vreun mijloc prin care pietrele de pe drum să fie transformate în produse de valoare?
Ei bine, există, și încă două mijloace, pentru a realiza acest lucru.
Un vânzător mai puțin scrupulos ar putea pur și simplu să vopsească pietrele obșnuite încât să semene cu aurul. Apoi să pretindă că mineralele ordinare sunt de fapt rare, și să aștepte clienți naivi care să se lase păcăliți.
Prin fraudă, vânzătorul poate modifica valoarea subiectivă a mărfurilor sale și submina convenitul „acord al cererii și ofertei” dintre el și cumpărătorul păcălit.
Pietrele sale „prețioase” nu au de fapt nici o valoare, însă îi aduc un câștig ilicit.
Un astfel de tip de fraudă nu durează în timp. Clienții mai puțin naivi sfârșesc prin a sesiza minciuna, iar această informație se răspândește rapid printre potențialii cumpărători.
Și, cu excepția cazului în care o tulește repede spre un alt oraș, în căutate de noi cumpărători care să poată fi înșelați, vechii săi clienți escrocați vor pune capăt activității sale comerciale. În cel mai bun caz.
Recurgerea la fraudă comportă riscuri serioase.
Totuși, există și un alt mijloc, mai sigur, de a transforma pietrele ordinare în produse de valoare. Vânzătorul îi poate cere regelui ținutului în care se află dreptul exclusiv de a strânge și vinde pietre de pe drumuri.
Dacă regele îi acordă vânzătorului o astfel de licență ieșită din comun – potrivit căreia pietrele obișnuite nu pot fi deținute decât dacă au fost anterior ștanțate cu marca vânzătorului – atunci o resursă naturală care este disponibilă din belșug devine o raritate de la o zi la alta.
Ce era până atunci gratuit, costă de acum încolo atâta cât vânzătorul și cancelaria regală decid că trebuie plătit pentru utilizarea pietrelor supuse regulamentului.
Este posibil ca unii cetățeni cu un statut special, sau pe baza unui jurământ de fidelitate făcut regelui, să poată în continuare obține pietrele pe nimic.
Totuși, mecanismul clasic al cererii și ofertei continuă să fie valabil pentru ceilalți. Chiar dacă prețul facturat pentru o piatră taxată oficial este ținut la un nivel scăzut, valoarea ei pe piețele secundare este determinată în totalitate de raritatea pietrelor ștanțate cu marca vânzătorului.
Cât valorează pietrele cu licență dacă ele sunt singurele care pot fi deținute legal?
Când un rege și un vânzător conspiră pentru a face ca doar o mică fracțiune dintre pietrele existente să fie „legale”, atunci raritatea celor manufacturate prin ștanțare le face foarte valoroase.
Raritatea impusă prin lege este o metodă care implică mult mai puține riscuri personale. Monopolul licenței asupra produselor cu mare cerere reprezintă practic o mașină de făcut bani.
Din această perspectivă, este ușor de înțeles de ce atâția investitori adoră intervențiile guvernamentale pe piață.
Guvernele dețin puterea de a crea valoare artificială din nimic, prin crearea de legi care fac imposibilă participarea pe piață fără ca mai înainte să plătești pentru acest privilegiu.
O astfel de schemă constă în a lua o materie primă esențială, necesară la orice activitate industrială și comercială – energia, de pildă – și să o reglementezi la maximum.
Când resurse abundente de combustibili fosili sunt supuse unei mulțimi de reglementări, proprietatea de active pe bază de hidrocarburi aprobate de guvern devine mult mai valoroasă.
Când guvernele limitează forajele și extracția de hidrocarburi, ele practic creează „raritatea”.
Când guvernele stabilesc limite stricte pentru cantitatea de petrol, de cărbune și de gaze naturale care pot fi folosite comercial, larga utilitate industrială a acestor energii garantează o cerere din ce în ce mai mare.
Când companiile sunt obligate să își limiteze „amprenta de carbon” sau achiziționarea de „credite de carbon” (pietre obișnuite) de la vânzătorii cu licență „verde”, atunci afacerile favoriților guvernelor merg strună (și trezoreriile guvernelor de asemenea).
Când doar anumiți indivizi bogați și companii norocoase își pot permite energii din hidrocarburi scumpite artificial, atunci antreprenorii aflați la început de drum și micile întreprinderi nu mai pot face față concurenței.
Cei care se află în vârful piramidei bogățiilor societății au mult mai mari șanse să rămână în vârf atunci când aceleași surse naturale de energie pe care ei le-au folosit în trecut pentru a face averi uriașe sunt acum refuzate altora pentru a-i imita.
Un război împotriva „combustibililor fosili” este o splendidă tactică pentru a proteja o parte din piața privată.
Este o profitabilă cauză ideologică pentru a umfla veniturile guvernului.
Și este o sursă constantă de venituri pentru ONG-urile ecologiste și alte interese speciale care sunt mai mult decât dispuse să sugă de la sânul cheltuielilor guvernamentale în schimbul promovării jocului „verde”, profitabil pentru guvern.
Sunt vehiculele electrice la fel de performante ca rivalele lor, cu motoare cu ardere internă?
Sun energiile solară și eoliană realmente capabile să ofere țărilor o putere energetică suficient de mare pentru a evita penele de curent?
Este posibil ca materialele plastice, motorina și majoritatea materialelor sintetice din jurul unei gospării să fie fabricate ca printr-o magie fără petrol?
Poate populația lumii să evite foametea dacă fermierii sunt forțați să își schimbe metodele de producție agricolă și animală pentru a se conforma legilor „verzi”, limitând utilizarea sau emisia de dioxid de carbon, metan, azot sau fosfat – molecule și compuși esențiali pentru agricultura de bază și pentru îngrășămintele de mare randament?
Sau aceste inițiative „verzi” vor sfârși prin a semăna în mod remarcabil cu vânzătorul fără scrupule de mai sus, care a învățat să-și escrocheze clienții susținând că pietrele de pe marginea drumului drept pietre prețioase? Sau vopsindu-le în aur – ori acum, într-un verde strălucitor?
Nu acesta este lucrul pe care îl face impunerea în cadrul pieței a normelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG)?
Nu este ESG un efort concertat pentru a deforma piețele comerciale cu obiective politice, care urmăresc să recompenseze companiile și investitorii de capital pentru angajamentul lor în favoarea unor crezuri ideologice, mai degrabă decât pentru probabilitatea de a genera profituri viitoare?
Când consilii de administrație și investitori distorsionează piețele libere tratând acțiunile și alte active ca fiind mai valoroase decât sunt în realitate, doar pentru că sunt vopsite în „verde” sclipitor, supraevaluarea ESG transformă fantasmele mincinoase, dar corecte politic, în aur.
Ideologia deturnează orientarea firească a pieței de la o obiectivă și transparentă „întâlnire a cererii cu oferta”. Aceasta este o fraudă tacită, dar indubitabilă.
Până când guvernele, inclusiv cele ale unor adversari precum Rusia și Statele Unite, să conspire pentru a limita folosirea energiei combustibililor fosili și a „trece la verde”, ideea că oricine ar putea obține profituri de pe urma vântului sau a soarelui ar fi părut la fel de absurdă ca un negustor care vinde pietre ce se găsesc pe toate drumurile.
O idee la fel de absurdă ca a face avere cu apă la sticlă...
Ecologismul impus de guvern a creat propria sa pătură de miliardari „verzi”.
De fiecare dată și oriunde guvernele le-au cerut cetățenilor să cumpere anumite bunuri ca să nu suporte consecințe juridice, producătorii acestor bunuri au fost niște mari profitori.
Oricine ignora până de curând acest respingător gen de capitalism de cumetrie a aflat câteva lucruri interesante văzând cum obligativitatea vaccinării a umflat profiturile industriei farmaceutice, în timp ce clauzele de despăgubire acordate de guverne i-au scutit pe producătorii de vaccinuri de orice răspundere financiară, indiferent de efectele adverse.
Când guvernele subvenționează ramuri industriale întregi, îi obligă pe cetățeni să cumpere produsele acestor industrii și protejează aceste industrii de consecințele legale în cazul în care produsele lor ar provoca daune, atunci banii curg în buzunarele deținătorilor de acțiuni ai acestor industrii.
Când regii impun obligativitatea dispariției tuturor motoarelor cu combustie internă și ca toate vehiculele să funcționeze cu baterii cu litiu, fabricanții de vehicule electrice, asemenea vânzătorului de pietre de mai sus, primesc practic dreptul de a-și tipări bani.
Celor care au sărit printre primii în trenul „verde” și au investit în tehnologii ce urmau să fie prezentate ca înlocuitoare necesare pentru mașinile tradiționale dependente de hidrocarburi, li s-au rezervat averi uriașe.
Principala forță motrice din spatele unei mari părți a revoluției „verzi” nu pare să fi fost preocuparea pentru mediul înconjurător ci lăcomia.
Desigur, miza pe „verde” a fost profitabilă pentru unii, dar poate dura acest câștig?
Tocmai asta este magia reglementării hidrocarburilor și a exigențelor în materie de credite de carbon: dacă furnizorii „verzi” răsfățați de guvern au nevoie de avuții și mai mari, politicienii pot pur și simplu mări suferința energetică pentru toți ceilalți.
Cu cât companiilor și persoanelor individuale li se va permite să consume mai puține hidrocarburi, cu atât aceștia vor fi gata să plătească mai mult pentru „creditele carbon”.
Grație mandatelor auto-tranzacționate, guvernele creează active „verzi” care se apreciază artificial. Singura limită este cerul!
Sau, mai degrabă, inevitabilul deznodământ este confiscarea totală a averii și a roadelor muncii oamenilor? Dacă oamenii de rând nu pot renunța la consumul de hidrocarburi atât de ușor și de rapid cum pretind agenții statului, ei vor fi pur și simplu obligați să renunțe la automobile, la tehnologii moderne, la confortul obișnuit, la aerul condiționat și chiar la încălzire.
Se pare că nici un cost personal nu este prea mare pentru a răspunde exigențelor Noii Ordini Mondiale Verzi (sau pentru a se asigura că vânzătorii „verzi” și prietenii lor din guvern rămân conectați la câștiguri).
Profiturile „verzi” nu pot merge decât în sus, dacă libertățile cetățenilor se prăbușesc.
Nu vi se pare că toate acestea sună foarte asemănător cu o altă filosofie politică? Aceea care pledează pentru abolirea proprietății private?
Cum era zicala care i se atribuia lui Lenin? „Capitaliștii ne vor vinde frânghia cu care îi vom spânzura.”
Poate că astăzi este vorba de capitaliștii „verzi”, care câștigă bani, transformând hrana și carburanții în rarități, de apărătorii „verzi” ai virtuții care aplaudă această tranzacție unilaterală și de cetățenii occidentali, tot mai săraci, care se găsesc într-o situație mai proastă ca niciodată.
Un lucru e sigur: indiferent de „înțelepciunea” occidentală corectă politic dominantă și de actuala „nebunie a mulțimilor” privind mediul, dacă baza economiei mondiale, reprezentată de hidrocarburi va trebui schimbată cu pietre „verzi” fără nici o valoare, nici capitaliștii bogați, nici cetățenii săraci nu vor supraviețui multă vreme.
https://www.activenews.ro/opinii/Formidabila-escrocherie-a-Noii-Ordini-Mondiale-Verzi-177199
11.02.2022
GHE. PIPEREA : ”Băncile din România intenționează să desființeze 3000 de bancomate”
Gheorghe Piperea
Fără să vreau să sâcâi pe cineva, fac remarcată o știre strecurată printre rânduri săptămâna trecută - cică băncile din România intenționează să desființeze 3000 de bancomate.
Dacă se va pune în practică în mod coordonat, mișcarea va reduce și mai mult circuitul banilor peșin în economia vizibilă (cu consecința că va crește corespunzător circulația din economia gri, ne-vizibilă). Este foarte probabil că gestul cartelar, coordonat, al băncilor vine în pregătirea iminentei introduceri a monedei digitale emisă de băncile centrale (CBDC - central bank digital curency), instrument totalitar prin intermediul căruia vom fi încarcerați într-o colivie digitală globală unde fiecare va sta, ca în feudalism, pe bara corespunzătoare statutului său social. Fiecare albină a stupului va avea dreptul să cumpere cu banii SĂI, obținuți prin munca/activitatea SA și taxați/impozitați/penalizați cu sumele plătite de EA (statului sau corporației agreate de stat), DOAR acele produse sau servicii pe care i le va permite banca centrală.
Acest oribil apartheid va fi o treabă simplă, urmând a fi perfectată de la butoanele platformei digitale în interiorul căreia sunt depozitate și stocate toate avatarurile noastre digitale, construite din estimările comportamentului nostru, efectuate pe baza a ceea ce lăsăm/încărcăm noi pe internet sau în rețelele de socializare de fiecare dată când le utilizăm - iar asta o facem cu conștiința că viața noastră e mai bună, mai ușoară, mai spectaculoasă, iar decizia ne aparține, nefiind fabricată, pe nesimțite, de golemul tehnologic în care am fost adânc afundați.
Cu CBDC pe frunte, sub piele, în zmartfon sau în sânge nu vom mai putea cumpăra și nici vinde decât ceea ce Fiara ne va fi permis, Fiară al cărui semn vom fi obligați să îl purtăm peste tot, în culcare și-n sculare, la munca în amfiteatru sau la câmp, în biserică sau la bodegă.
Cu toate acestea, iată ce spune art. 2191 alin.1 Cciv:
„Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituţie de credit, aceasta dobândeşte proprietatea asupra sumelor de bani depuse şi este OBLIGATĂ să restituie aceeaşi cantitate monetară, de aceeaşi specie, la termenul convenit sau, după caz, ORICÂND, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părţi ori, în lipsă, de uzanţe”.
În baza acestui text legal, toți cei care au bani în bancă pot cere retragerea lor oricând, integral și peșin. Banca are obligația să restituie acești bani imediat - nu în alte conturi bancare, ci chiar în bani peșin, la ghișeu. Banca poate fi obligată să lucreze cu oameni și cu bani fizici, măcar pentru a ne da banii înapoi, bani pe care și-au construit, de altfel, imperiul banilor-datorie.
Doar dacă aveți bani peșin puteți face orice vreți cu ei și puteți cumpăra orice cu ei, fără a fi obligați să purtați semnul Fiarei. Doar cu bani peșin veți avea garanția proprietății personale și a libertății de a exista.
Desigur, nu puteți face plăți mai mari de 5 mii de lei pe zi - dar cine are nevoie să consume de 5000 de lei pe zi?
Numai în România sunt peste 100 de miliarde de euro în depozite bancare. Dacă toți deponenții sau măcar un procent oarecare dintre deponenți și-ar cere banii înapoi imediat, nimeni nu ar mai avea tupeul să lucreze sau să se gândească măcar la a ne pecetlui cu semnul Fiarei și a ne încarcera în colivia lor digitală.
Nu mă aștept ca românii să declanșeze o asemenea mișcare (care nu ar încălca nicio lege - dimpotrivă, ar pune în operă un principiu al Codului civil, scris chiar de bancheri), dar este aproape sigur că ea va apărea undeva în Europa, curând, așa cum a apărut, de altfel, mișcarea de boicot al furnizorilor de energie în Marea Britanie, unde oamenii nu își mai plătesc facturile.
Așadar, nu vă supuneți! Lepădați-vă, liberați-vă de cel viclean!
Adevărul oribil despre un medicament/drog numit „Adrenocrom” – Acesta este extras din sângele copiilor torturați și sacrificați
De-acum se cunoaște din ce în ce mai mult despre tragedia a sute de mii de copii care dispar fără urmă, care sunt traficați de rețele planetare ale bisericii catolice, familiei regale a Marii Britanii și de alte organizații oculte, pentru a alimenta cercurile pedofile ale elitei politice occidentale, ritualurile satanice ce se desfășoară în catedrale catolice sau în castelele familiilor regale din Europa. Mare parte dintre acești copii sunt dintre cei abandonați sau copii ai străzii sau dintre refugiații din zonele de război ale lumii.
Iată că un alt adevăr îngrozitor iese la suprafață în aceste vremuri tulburi. Este vorba despre un medicament numit Adrenochrom care poate produce efecte superioare dincolo de oricare altul. Și, spre deosebire de celelalte nu are efecte secundare. Dimpotrivă, există beneficii substanțiale din consumul acestuia: o sănătate mai bună, o vivacitate crescută și o serie de alte efecte mai mici. Toate acestea combinate cu un sentiment intens de euforie. Poate prelungi viața, chiar menține tânăr, dar condiția : să fii dependent. Odată ce l-ai întrerupt ești un mort viu. https://www.erowid.org/chemicals/adrenochrome/adrenochrome.shtml
Problema este următoarea: este un derivat al substanțelor chimice produse de corpul uman atunci când se află sub o frică intensă, incomensurabilă, teroare. O anumită persoană a fost într-o „fermă” a spus, într-unul din statele baltice. A făcut fotografii cu nenumărate persoane, toate aparent sub vârsta de 15 ani. Erau goi și legați de mese, pereți și podele într-o cameră fără ferestre de dimensiunea unui stadion de fotbal. Spune că nu a putut estima cât de mulți erau acolo. Acesta a văzut bărbați mascați care erau peste victime și îi torturau. În timp ce erau torturați, sângele lor era drenat în recipiente.
Alte fotografii au arătat facilitățile de producție – camere enorme care păreau laboratoare chimice în care sângele era filtrat iar compușii extrași. Cel mai rău, totuși, erau mormintele de masă. Bărbați ce descărcau din camioane carcase de copii în cariere. El a spus că nimeni nu ar crede că se întâmplă dacă nu avea aceste poze. Și avea dreptate. S-a dovedit că aceste adevăruri teribile ce sunt dezvăluite în aceste vremuri grele, nu sunt crezute de foarte multe persoane deoarece sunt șocante pentru mintea lor și le refuză. Zvonurile despre astfel de facilități au fost investigate de zeci de ani. Jurnaliștii au încercat să raporteze despre aceasta, dar au fost luați în râs de birourile editorilor. Un jurnalist suedez, a ajuns cel mai aproape ca aceste adevăruri să fie expuse în mass-media. El a murit, împreună cu familia sa, într-un incendiu în propria casă.
A mai fost o fotografie cu utilizatori ai acestui Adrenochrome. Iată ce relatează cel ce a văzut fotografia: ,,În imagine era o sală de conferințe generoasă într-un zgârie-nori. Seringile cu medicamentul erau așezate pe tăvi aurite și depuse pe o masă groasă de lemn lustruit. În jurul mesei erau lideri ai lumii, animatori, figuri religioase. Toții rânjind. Toți fericiți. Toți pregătiți pentru injecția lor. Văzând acele fețe familiare a fost șocul inițial. Nu a fost ultimul. Pe partea îndepărtată a mesei, aproape prea mică pentru a fi văzută, dar încă inconfundabilă, era o ființă cu figură iconică. Râdea când atinse seringa, dar era ceva neobișnuit cu mâna. Nu era obișnuită, mică, roz. Era verde. Stătea ghemuită, era reptilian”.
Un anume Alexander spune că nu știe dacă această poveste este adevărată, dar specifică că medicamentul există și el este produs din sângele victimelor torturate în diverse ritualuri satanice : http://humansarefree.com/2015/08/illuminati-satanists-rule-world-not.html ; http://humansarefree.com/2018/09/survivor-child-trafficking-ritual-sex.html
Iată câteva dintre cele mai interesante comentarii de la Reddit:
Pentru cineva curios despre Adrenochrom: https://www.erowid.org/chemicals/adrenochrome/adrenochrome.shtml ; Se pare că stăpânii noștri reptilieni fac o treabă bună pentru a acoperi acest lucru ca fiind doar un medicament obișnuit și nu un drog.
Aceasta nu este chiar cea mai groaznică poveste care se întâmplă acum. S-ar putea să fi auzit că transfuzia de sânge de la șoareci tineri la șoareci bătrâni pare să ajute șoarecii bătrâni. Ei bine, se pare că cea mai eficientă procedură de departe, este să unească cele două animale împreună și să se unească sistemul lor vascular: http://www.nature.com/news/ageing-research-blood-to-blood-1.16762 . Se pare că se poate aplica și la om, astfel organele omului mai în vârstă regenerându-se, iar vârstnicul devine plin de vigoare (Din alte informații mai știm că elita planetară, gen Rockefellerii, Rothschilszii au sanatorii unde cresc copii cu produse bio pentru ca sângele lor să le fie transfuzat de două ori pe an, complet, n.b.).
Adrenocromul poate fi recoltat în termen de trei minute de la cineva care trece, la moartea subită. Este produs în glandele suprarenale, ceea ce înseamnă că capul tău trebuie distrus pentru a fi recoltat [corectarea: recoltarea sângelui va fi suficientă]. Este foarte scump, deci liderii mondiali sunt în stare să plătească. În primul rând, utilizatorilor nu li se spune de obicei de unde provine, li se permite să afle doar după ce l-au încercat, în caz contrar s-ar opri. După ce l-au încercat, pe utilizatori nu-i mai deranjează cum este recoltat, deoarece a fost atât de bun. De asemenea, se pare că DMT, adrenachromul artificial se găsește în FIECARE plantă de pe planetă, totuși în cantități minuscule, încât nu este eficient să fie obținut astfel.
De multe ori realitatea este cu mult mai dureroasă decât marea majoritate a oamenilor își pot imagina, dar aceste adevăruri trebuie scoase la lumină și vindecate, altfel nu putem merge mai departe.
Câțiva ”consumatori” de „Adrenocrom” :
Sursa: http://humansarefree.com
11.01.2022
Se aruncă în haos Justiția ! Ministrul Justiției Cătălin Predoiu este depășit de situație iar Guvernul Ciucă, în ansamblu, este complet iresponsabil
Pentru a opri distrugerea justiției prin depopulare masivă, ceea ce ar afecta atât de grav funcționarea justiției încât se pune în discuție chiar substanța uneia dintre autoritățile publice cele mai importante în stat și implicit securitatea națională, cu efecte de neimaginat pentru societate și pentru fiecare dintre noi, este nevoie de implicarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Pur și simplu ministrul Justiției Cătălin Predoiu este depășit de situație iar Guvernul Ciucă în ansamblu complet iresponsabil.
Săptămâna aceasta sunt adunări generale ale judecătorilor în toate curțile de apel, pur și simplu se fac liste cu judecători care ies intempestiv la pensie.
Primesc semnale de la instanțe în care toți judecătorii de la o secție vor să părăsească sistemul. Este panică.
Este vorba despre cifre care vor arunca în haos Justiția pentru ani mulți de aici înainte, în jur de 1000.
Deja totul ia forma unei atingeri directe a securității naționale și a stabilității constituționale astfel încât doar în CSAT se pot lua decizii.
Efectul Musk asupra lui Biden : Când Păsărica nu mai cântă pe limba ta
Stânga începe să simtă pe pielea ei ce înseamnă cenzura și „combaterea fake news”. Se anunță vremuri interesante. Nu libere, doar interesante...
Pe 29 octombrie, Joe Biden a postat pe contul oficial de Twitter al Președintelui Statelor Unite următorul mesaj:
„Să vă prezint faptele.
„În 2020, 55 de corporații au realizat 44 de miliarde de dolari. Și au plătit zero taxe federale.
„Legea mea pentru reducerea inflației va pune capăt acestei situații.”
Însă postarea lui Biden a activat „Birdwatch”, un program de „verificare” a afirmațiilor, instituit de vechea conducere a Twitter în ianuarie 2021, prin care mesajelor li se pot adăuga precizări și corecturi aparținând cititorilor.
Evident că, până la venirea lui Elon Musk, programul „Birdwatch” era folosit pentru a demonetiza și demoniza postările „periculoase” ale conservatorilor.
Acum, însă, roata pare să se fi întors.
„Birdwatch” a atașat la mesajul lui Biden două „corecturi”, care practic îl desființează. Îl dovedesc mincinos.
Interesant este că sursele care umplu de ridicol postarea lui Biden sunt Reuters, respectiv Washington Post, doi dintre pilonii propagandei de Stânga.
Astfel, potrivit Reuters, Legea Reducerii Inflației a lui Biden se aplică companiilor cu câștiguri de peste 1 miliard de dolari.
Dar, potrivit Washington Post, din cele 55 de companii la care se referă Biden, doar 14 au avut câștiguri de peste 1 miliard, și prin urmare sunt afectate de lege.
Corectura / corecția suferite de Biden cu armele pe care le folosea Stânga pentru a băga pumnul în gura opozanților și a compromite libera exprimare au stârnit entuziasm pe Twitter, salutând noua epocă Musk.
(Un entuziasm comparabil cu frenezia provocată de colosala „fakenews” a vizitei lui Musk în România.)
Atenție, însă, la capcană: Cenzura nu este „bună” sau „rea” în funcție de culoarea politică și de tabăra care o folosește.
Când și-a anunțat pentru prima dată intenția de a prelua Twitter, Elon Musk declara că vrea să aducă libertatea totală pe cea mai mare platformă socială din lume.
Ulterior, el nuanța, afirmând că va exista totuși o „comisie de moderare a conținutului”.
„Păsărica a fost eliberată”, a anunțat Musk la preluarea oficială a Twitter.
În realitate, pare să fi fost doar mutată dintr-o colivie într-alta. Și amenințată să fie strivită în pumn de îndată ce Ciripitul ei nu va conveni noului proprietar.
10.30.2022
„Netrebnicii care ne conduc”
În haosul deliberat în care a fost aruncată Colonia Corporatistă sub Ocupație Militară Străină numită încă România, cu un popor debusolat ajuns la disperare, atacat din toate părțile și condus spre prăpastie de un guvern fantomă se află astăzi la un pas de dezastrul aruncării într-un război care nu este al nostru. Reluăm un mai vechi text care ilustrează că „Pentru «Cel mai bun Proiect de țară pe care l-am avut vreodată» - după cum declara cu infatuare gaulaiterul antiromân de la Cotroceni - «Minte multă nu se cere. Prost să fii, să ai Putere!»[1].
Regretatul general Teo Palade a fost luat cu ambulanța și aruncat pe o targă pe holul Spitalului „Elias”. Acolo, după rețeta „comandantului acțiunii” l-au conectat la o butelie de oxigen industrial… și atât. Cu două zile înainte de plecarea spre o lume mai bună mi-a trimis un mesaj al disperării: „Medicii de aici nu mi-au oferit nicio speranță. Help!”. S-a stins, nu din cauza Covid, ci ca mulți, mulți alții: unii arși de vii, alții lăsați să moară după rețetele lui Bill Gates, Faucci & Comp. Reluăm astăzi un mai vechi text al regretatului colaborator al Revistei ART-EMIS la fel de valabil astăzi ca și atunci când l-a scris (Ion Măldărescu)
Hienele pribege
„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlineascã nici pe una în deplină constiinţă” (Mihai Eminescu, Netrebnicii care ne conduc, 1877)
Pare deja un fenomen firesc în România „democratică”. Aproape nimeni nu se mai miră că fiecare „ales al neamului” îi devine duşman din momentul în care a ajuns la putere. Ar fi inutil să ilustrăm afirmaţia prin exemplele din istoria ultimilor treizeci de ani. Ele sunt cu sutele. Iar furtul din buzunarele noastre a ajuns la cifre incredibile. La mii de miliarde. Mai mult decât s-a furat în întreaga istorie a cestui pământ. Nume ca Petre Roman, Iliescu, Emil Constantinescu, Băsescu, Boc, Blaga, Boiangiu, Stolojan, Ciorbea, Isărescu, Cioloş, Cîțu, Iohannis etc, zbârlesc şi acum părul de pe ceafa bugetarilor de toate nuanţele - de la funcţionărimea fără chip la profesori, medici şi militari - stârnind valuri de înjurători din partea milioanelor de pensionari, a ţăranilor, comercianţilor, părinţilor şi chiar a copiilor care abia reuşesc să priceapă sensul cuvintelor de ocară.
Din cauza lor, a acestor hiene, milioane de români şi-au părăsit ţara, s-au izolat de familii şi au ajuns sclavi moderni pe meleaguri străine.
Din cauza lor, a acestor fiare de pradă, în străinătate când spui că eşti român eşti privit şi tratat ca o slugă.
Hienele cu chipuri omeneşti au muşcat şi muşcă încă din fiecare mădular al neamului acestuia prea răbdător. Nu a existat categorie socială care să nu fie pedepsită. I-aţi văzut cum, organizaţi în adevărate haite colorate (haita roşie a socialiştilor; haita portocalie a democraţilor; haita galben-albastră a liberalilor; haita albastru-albă, tânără şi ambiţioasă, a neo-marxistilor ce vor să salveze România apăsându-i cu bocancul pe grumaz; haita mărului verde-albastru a celor care se vor a fi poporul spoliat prin voinţa liderului lor cu nume de flatulenţă) ne atacă din toate poziţiile? Ne lovesc din parlament, din locul unde s-au adunat decenii de când nicio lege nu a fost votată în favoarea cetăţenului. Ne pălmuiesc fără ruşine din guvern, de acolo unde se întrec în a anula drepturile noastre fireşti câştigate după lupte crâncene cu hienele dinaintea lor. Ne sucesc minţile de la posturile de televiziune de unde, crezându-ne idioţi, ne explică cât de bine o ducem acum când o ducem mai rău ca niciodată.
Conform obiceiurilor fiarelor care vânează în haită, ei au atacat în primul rând pe cei mai vulnerabili. Pensionarii şi copiii. Bătrânii, condamnaţi la înfometare, refuzaţi de un sistem sanitar încăput pe mâna unor impostori, închişi cu de-a sila în case şi cu timpul e libertate limitat la câteva ore pe zi, sunt atacaţi psihic, zi de zi, prin lansarea unor zvonuri nimicitoare privitoare la singurul lor venit - pensia. S-a ajuns până acolo, încât cei cu pensiile cele mai mici vor fi supuşi unui amănunţit proces de verificare din partea statului pentru a se descoperi dacă nu cumva au şi alte venituri, vreo vită prin bătătură sau vreun copil care îl ajută cu bani. Cazuri în care, hienele pot să le fure şi bruma aceea de mărunţiş primită după o viaţă de muncă.
În acest timp, hienele pribege care ne conduc învârt zeci de miliarde de euro, plasându-le cu largheţe în conturile celorlalţi din haită. Veşnic nesătuli, fără de ruşine, din când în când, în văzul tuturor, se încaieră între ei pentru a înfuleca o halcă cât mai suculentă din trupul ţării aflate deja în moarte clinică. Salariile sunt îngheţate, pensiile aşiderea, alocaţiile pentru copii blocate prin amânări succesive, industria autohtonă nu mai trăieşte de mult, investitorii români îi numeri pe degetelue de la o mână, ţărănimea aproape a dispărut din satele depopulate de vlaga tinereţii… Ne-am întors cu un secol şi jumătate în urmă. Ca şi cum ar trăi azi, ne-o spunea, descriind starea ţării la 1850, genialul Eminescu: „Ţãrani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar?”.
Părem îngheţaţi în mijloc de secol nouăsprezece. Nimic nu pare a se fi schimbat. Ca în 1850, se poartă barba stufoasă. Ca în 1850, voracitatea politicienilor de duzină nu cunoaşte limite. În ultimii treizeci de ani, mai mult decât alte naţiuni, ne-am întors în timp. Am regresat cu viteza unui bolovan rostogolit la vale, susţinând că ne dezvoltăm, că ne aliniem lumii civilizate, că suntem mai responsabili.
Iată cum ilustrează viaţa românească a ultimelor trei decenii un fin observator, scriitorul Gellu Dorian: „[…] ceea ce se petrece în ultimii treizeci de ani în România, mai mult parcă decât în oricare alt stat care a trecut prin epurările comuniste, este de un cinism asemănător cu exterminările de care aminteam mai sus. Este adevărat că oamenii competenți iviți după 1990 pe aceste plaiuri nu au mai înfundat pușcăriile, nu au mai fost duși în lagărele de exterminare, ci au fost marginalizați de la legislatură la legislatură - cu excepția lichelelor patentate, care au fost trimise legal, după lungi indulgențe, la pușcărie, unii mimând acest spațiu de reeducare, transformându-l în turn de fildeș în care și-au scris cărțile, care i-au eliberat înainte de terminarea pedepsei, alții mai ispășesc, urmăriți de o groază de fapte ilegale. Dar nici despre ei nu voi încerca să schițez un profil al „demnitarilor” de toate rangurile de ultimă vreme, ci despre scursura care a ajuns acum să fie în posturile de decizie pentru bunul mers al vieții, care se încețoșează de la o zi la alta. Spălătoria din care au ieșit aceste scursuri n-a fost alta decât acel instrument popular numit „alegeri”, de care s-au folosit doar aleșii nu și alegătorii.
Chestiune cunoscută […]. Ceea ce e mai trist este că polițele pe care această scursură socială, numită „demnitari”, de orice rang, se plătesc prin punerea în funcții, în structurile administrative, pe toți lingăii și oportuniștii, care le-au făcut posibilă promovarea în funții cheie, de decizie, unor politicieni analfabeți din toate punctele de vedere, chiar dacă funcționali și chiar asimptomatici în ceea ce privește inteligența. […]. Din păcate e plină țara de ei și înclinarea acesteia spre râpă se vede de la o zi la alta. și din păcate, impostura este o epidemie generalizată la vârf, provocând boli grave, cronice, pe care niciun vaccin nu le va eradica vreodată. și vorba deja bine cunoscută, parafrazând o zicere celebră, „mama impostorilor e mereu gravidă”. Iar cârma le stă la îndemână!”[2].
Despre virtuţile şi despre tarele poporului român s-a tot vorbit şi s-au tipărit zeci de tomuri, unele interesante, altele interesate. N-am s-o fac şi eu. Personal, nu cred că suntem o naţiune mai dotată sau mai puţin responsabilă decât alte popoare. Poate, aşa cum constata marele Eminescu, suntem mai ciudaţi. „Ciudată ţară, într-adevăr!”, spunea el înainte de a ne îndemna să deschidem ochii, să ne trezim şi să dăm de pământ cu „turma de netrebnici”: „Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învatã copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vã ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit […]. De aceea, alungați turma acestor netrebnici!…” [3].
Mai bine de 150 de ani nu am ascultat astfel sfaturi. Am putea să o facem acum? Până nu-i prea târziu!
https://www.art-emis.ro/editoriale/netrebnicii-care-ne-conduc