8.22.2020

Marcel Ciolacu, ales președinte al PSD / Eugen Teodorovici a obținut doar 91 de voturi

 

Marcel Ciolacu a fost ales sâmbătă președinte al Partidului Social Democrat, cu 1.310 voturi, în timp ce contracandidatul său Eugen Teodorovici a obținut doar 91 de voturi.

Noii intrați în conducerea PSD sunt Sorin Grindeanu, din postura de prim-vicepreședinte și Vasile Dîncu - președinte al Consiliului Național al PSD. De precizat că Teodorovici, deși a candidat împotriva lui Ciolacu, a fost absent de la eveniment.

„Dragi camarazi, aş dori să vă mulţumesc pentru votul de astăzi, sunt onorat, dar sunt foarte obligat. Dragi camarazi, votul de astăzi nu este dat lui Marcel Ciolacu, votul de astăzi este dat unei echipe a PSD”, a spus Ciolacu, după vot.

Marcel Ciolacu asigura conducerea interimară a PSD din 2019, după retragerea Vioricăi Dăncilă.

Cine este Marcel Ciolacu


Marcel Ciolacu era în urmă cu câțiva ani unul dintre oamenii de încredere a lui Liviu Dragnea, însă relația s-a stricat în 2017, odată cu demisia lui Mihai Tudose în al cărui cabinet Ciolacu era vicepremier.

Cu doar câteva luni înainte, Marcel Ciolacu, pe care Dragnea îl promovase ca lider al deputaților PSD, era la pescuit cu șeful partidului și premierul de la acea vreme, Sorin Grindeanu.

Atunci, Dragnea posta pe Facebook următorul mesaj: “În acest sfârșit de săptămână, l-am învățat pe Sorin să pescuiască. Marea ruptură între Parlament și Guvern a avut loc: eu am prins 17 știuci și el 9. Eu cred că e foarte bine pentru un începător care nu pusese niciodată mâna pe o lansetă! La vâsle, un ecologist: Marcel Ciolacu.“

Nu e clar cât de ecologist este deputatul PSD de Buzău sau dacă Dragnea l-a ironizat, din moment ce în urmă cu doi ani apăreau fotografii cu Ciolacu la o partidă de vânătoare. Detaliul care a scandalizat atunci presa era faptul că partenerul sau de vânătoare era Omar Hayssam, condamnat la 23 de ani pentru terorism.

Hotnews.ro a scris că, în cursul lunii mai 2015, în presă au apărut fotografii cu Ciolacu alături de Omar Hayssam făcute la o partida de vânătoare organizată de Direcția Silvică Buzău. În plus, existau informații potrivit cărora Ciolacu apare pe o lista de datornici a lui Hayssam. La începutul anilor 2000, Hayssam l-ar fi împrumutat cu 200 de milioane de lei vechi. În 2005, Ciolacu a fost numit prefect de Buzău.

În mai 2015, Victor Ponta a semnat o decizie prin care a fost retrasă, la cerere, calitatea de consilier onorific al primului-ministru pe care o deținea Ion Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial pe 20 mai, la câteva zile după ce au apărut în presă informații privind legătură acestuia cu Omar Hayssam, dar și despre posibile fapte de corupție.

Potrivit unui articol publicat în ziarul Gândul în 2015, Omar Hayssam era la vremea respectivă un apropiat al liderilor PSD, pentru a-şi promova interesele de afaceri, care în judeţul Buzău s-au materializat în privatizarea Foresta Nehoiu, fabrică pe care Hayssam a devalizat-o, vânzându-i activele – fraudă pentru care a şi fost condamnat la 3 ani de închisoare. Omar Hayssam a apărut la vremea respectivă şi în compania fostului preşedinte Ion Iliescu, a lui Viorel Hrebenciuc sau a prefectului de Buzău, ulterior senator PSD, Vasile Ion.

Membru fondator al organizației PSD Buzău, Ciolacu a urcat în ierarhia de partid iar în 2010 a ajuns șeful filialei locale, pe care a condus-o până în 2012. A fost pe rând viceprimar,consilier local, consilier județean, prefect interimar și deputat de Buzău.

Marcel Ciolacu face parte din grupul „puciştilor“ din PSD, fiind unul dintre apropiaţii fostului premier Mihai Tudose care au semnat scrisoarea anti-Dragnea alături de Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu.

Potrivit declarației de avere din 2018, Marcel Ciolacu avea două terenuri la Buzău și două case, una dintre ele în suprafață de peste 281 de metri pătrați, construită în anul 2005. El avea și două bărci și un peridoc.

Marcel Ciolacu era acționar la trei firme: Alcom SRL Buzău (50,08% din acțiuni), Lucia COM 94 SRL (55%) și D7G SRL (25%). Lucia Com 94 SRL este o brutărie-patiserie cu sediul în Piața Centrală a Buzăului, scria România Liberă.

Potrivit CV-ului afișat pe site-ul Camerei Deputaților, Ciolacu a absolvit în 1995 Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București,. Între 2008 și 2009 a urmat un curs de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale la Colegiul Națioanal de Apărare din București. Între 2010 și 2012 a urmat un masterat în managementul sectorului public la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24245224-marcel-ciolacu-ales-presedinte-psd-eugen-teodorovici-obtinut-doar-91-voturi.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu