8.22.2020

PSD este singurul partid care poate învinge acest monstru politic, cu două capete ale sale, Orban și Iohannis

 

PSD este singurul partid care poate învinge acest monstru politic, cu cele două capete ale sale, Orban și Iohannis, și singurul partid care poate salva România de la falimentul garantat de guvernarea PNL, afirmă candidatul la funcția de secretar general al PSD, Paul Stănescu.

„Anul 2019 a fost unul greu pentru PSD. Am analizat ce s-a întâmplat, am înțeles mesajul cetățenilor, ne-am admis greșelile și am început o schimbare, zic eu, profundă a partidului nostru. Astăzi însă nu mai vreau să vă vorbesc de ce am pierdut anul trecut. Astăzi vreau vă spun de ce trebuie să câștigăm în acest an! Nu doar să ne propunem să câștigăm! Suntem obligați să câștigăm alegerile din acest an! Înfrângerea nu este o opțiune! Avem o singură variantă: Victoria! O victorie categorică, o victorie totală, o victorie zdrobitoare împotriva partidului de guvernământ”, declară Paul Stănescu.

El apreciază că miza alegerilor locale este mult mai mare: „Miza acestor alegeri este salvarea României”.

„O altă miză mare este salvarea democrației din țara noastră Nu sunt cuvinte mari. De la zi la zi, Guvernul Orban și Iohannis încearcă, sub pretextul pandemiei, să preia controlul total asupra statului, asupra instituțiilor independente, încearcă să pună pumnul în gură celor care îi critică, să facă dosare penale celor care îndrăznesc să spună altceva decât linia oficială – așa amenința prim-vicepreședintele PNL, domnul Rareș Bogdan, zis Batistuță sau Ruj Roz… să facă dosare penale împotriva celor care îndrăznesc să critice măsurile haotice ale Guvernului privind pandemia. PNL atacă fără jenă instituțiile fundamentale ale statului de drept, pe motiv că este pandemie. Încalcă fără să clipească drepturi și libertăți fundamentale, pe motiv că este coronavirus. Se comportă ca niște dictatori sovietici, îmbrăcați în geci de piele și încinși la brâu cu pistoalele Beretta și, vorbindu-ne cu o aroganță fără limite, pe motiv că în acest fel controlează răspândirea virusului. Se cred deasupra legii și deasupra pandemiei”, adaugă Stănescu.

El mai spune că PSD are forța de a câștiga din nou alegerile în Capitală, Craiova, Constanța și în alte orașe.

„Fiți tari! Fiți puternici! Luptați! Nu renunțați, orice s-ar întâmpla! E datoria noastră să oprim dezastrul! Nimeni altcineva nu poate face asta! USR este deja în cârdășie cu cei din PNL! Pro România, ALDE, PMP sau UDMR sunt mult prea mici pentru a se măsura cu partidul prezidențial aflat la guvernare! PSD este singurul partid care poate învinge acest monstru politic, cu cele două capete-ale sale, Orban și Iohannis. PSD este singurul partid care poate salva România de la falimentul garantat de guvernarea PNL. (…) Avem cei mai mulți primari! Avem cei mai buni primari! Avem cei mai iubiți primari! D-aia încearcă PNL să-i racoleze de la noi! Pentru că PNL nu are primari buni cum are PSD! (…) Mergeți în fața oamenilor! Vorbiți cu ei, priviți-i în ochi și spuneți-le ce v-am spus acum! PSD e singurul partid care poate opri prăbușirea României! Singurul partid care poate învinge acest PNL incompetent, hoț și abuziv”, conchide Paul Stănescu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/psd-si-a-fixat-tintamonstrul-politic-cu-doua-capete/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu