8.25.2020

Marea Neagră: turcii vor scoate miliarde, românii pun condiții

 


Valoarea estimată a zăcământului găsit de Turcia în perimetrul din Marea Neagră situat nu foarte departe de Neptun Deep, concesionat de OMV Petrom și ExxonMobil, este de 80 de miliarde de dolari, conform lui Fatich Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie. Ca să ajungă a exploatarea acelui zăcământ, turcii vor trebui să investească mai întâi 6 miliarde de dolari. Se estimează că primele cantități de gaze vor fi scoase în 2023. Zăcământul, despre care s-a spus că ar avea 320 miliarde de metri cubi de gaze, este situat la o adâncime de 2.100 metri, în perimetrul Sakarya din Marea Neagră, aflat la aproximativ 170 de kilometri de coastele nord-vestice ale Turciei.

Nu departe de perimetrul Sakarya se află Neptun Deep, pe platoul continental românesc al Mării Negre. Acesta este explorat de OMV Petrom și ExxonMobil și în urmă cu câțiva ani s-a anunțat că potențialul zăcământului ar fi de aproape 80 de miliarde de metri cubi. Să notăm că anual consumul intern de gaze este undeva la 11 miliarde de metri cubi. Asta înseamnă că resursa din Marea Neagră conferă o dependență cât mai scăzută față de importuri, adică de gazul rusesc. Numai că românii își pun singuri bețe în roate. În loc ca investițiile de sute de milioane de dolari în explorare să se materializeze în primele cantități extrase, acestea au intrat în stand-by pentru că actualul cadru fiscal nu este favorabil companiilor petroliere. De exemplu, OMV Petrom și ExxonMobil sunt extrem de nemulțumite de forma legii offshore. ”Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat. Decizia finală de investiție depinde de o serie de factori, inclusiv de un mediu fiscal stabil și competitiv și de dreptul de a comercializa liber gazele naturale”, se arată în ultimul raport financiar al OMV Petrom.

Compania este implicată împreună cu americanii de la ExxonMobil în operații de explorare în apele adânci ale Mării Negre din platoul continental românesc iar rezultatele de până acum arată o producție potențială considerabilă. Însă prevederile din legea offshore, impusă pe vremea când Liviu Dragnea controla PSD și Parlamentul, nu sunt favorabile celor care activează pe piața de explorare și exploatare de hidrocarburi. Legea offshore de acum impune un impozit progresiv, între 30 şi 70%, pe veniturile suplimentare obţinute din majorarea preţului gazelor. Prin venit suplimentar se înţelege diferenţa dintre preţul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producţia internă proprie din perimetrele offshore şi preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, înmulţită cu volumele de gaze vândute din producţia internă din perimetrele offshore. De asemenea, companiile își pot deduce investiţii de maxim 30% din impozitul pe veniturile suplimentare. Acestea au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi să fie cetăţeni români cu rezidenţă fiscală în România. Banii obţinuţi din impozitul pe veniturile suplimentare vor fi folosiţi pentru extinderea reţelei de gaze şi pentru alte investiţii. În plus, companii au obligaţia de a vinde 50% din producţia de gaze pe bursa românească.

Recent, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a spus că partidele politice parlamentare nu au ajuns până acum la un consens, astfel încât să fie modificată legea offshore, iar investitorii din Marea Neagră să înceapă extracţia de gaze. El a repetat încă o dată ceea ce a spus de mai multe ori, încă din toamnă, de la preluarea mandatului, respectiv faptul că Guvernul nu are de gând să modifice legea offshore, iar acest lucru va putea fi făcut doar în Parlament. „Spun asta dintotdeauna. Am participat la facerea Legii offshore în Parlament. Am fost şi sunt deputat. După părerea mea, acea Lege offshore era ok, acceptată de companii. A venit Ordonanţa 114 care a pus în cap practic orice liberalizare, orice tendinţă de investiţii în România. Ne-am angajat că deblocăm investiţiile în Marea Neagră şi pentru asta am spus că este nevoie de două lucruri. O dată, abrogarea Ordonanţei 114. A făcut Guvernul acest lucru imediat ce a venit la guvernare. Şi al doilea lucru: modificarea Legii offshore, dacă se doreşte acest lucru, dar acest lucru nu se poate face de către Guvern, ci doar în Parlament. Pentru că, dacă Guvernul, prin absurd, dă Ordonanţă de Urgenţă şi modifică, ajunge în Parlament şi Parlamentul, observaţi ce probleme sunt cu Legea carantinei şi izolării, vă daţi seama ce bucurie ar fi în Parlament”, a spus Popescu. Conform acestuia, este nevoie de un consens politic în Parlament pentru a trece o astfel de lege, însă, acest moment, acest acord între partide nu există. „În Parlament trebuie ajuns la un consens cu toate forţele politice în aşa fel încât acea modificare a Legii offshore să fie acceptată şi să întrunească consensul politic sau marea majoritate, 80%-90% din Parlament. Atâta timp cât acest consens nu există, şi nu există, că astfel s-ar fi realizat, nu are rost să discutăm”, a afirmat ministrul.



sursa:https://www.cotidianul.ro/marea-neagra-turcii-vor-scoate-miliarde-romanii-pun-conditii/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu