9.04.2020

INGREDIENTUL MINUNE PENTRU UN PĂR SĂNĂTOS

 


Nu mai e un secret pentru nimeni că lămâia este un ingredient esențial în lupta împotriva mătreții. Dar, cel mai probabil, nu mulți sunt cei care știu că lămâia este soluția ideală pentru multe alte probleme ale părului. Bogată, printre altele, în vitaminele A și B, dar și acid folic, fosfor, magneziu și calciu, lămâia stă la baza unui păr sănătos și voluminos, oferind rezultate uimitoare.



Astfel, lămâia întărește foliculii de păr și reduce căderea părului, redă strălucirea părului, este un excelent exfoliant pentru scalp și susține regenerarea celulară. Deși este ideală în orice tratament pentru păr sau scalp, lămâia trebuie folosită cu moderație. Consultă hairstyliștii profesioniști de la El Studio, care îți pot oferi nu doar cele mai moderne coafuri, ci și consiliere personalizată.

Lămâia elimină mătreața și hidratează părul

Dacă vrei să scapi de mătreață, poți încerca două tratamente pentru păr în care lămâia joacă un rol esențial. Primul dintre acestea, care poate fi urmat o dată pe săptămână, presupune simpla masare a scalpului timp de 10 minute cu sucul de la o jumătate de lămâie proaspăt stoarsă. Apoi, după ce trec alte zece minute, îți poți spăla părul folosind un șampon delicat și apă caldă, nu fierbinte.

O altă rețetă presupune următoarele ingrediente: două linguri de ulei de cocos, două picături de ulei esențial de lămâie și alte două picături de ulei de camfor. Masca trebuie aplicată înainte de culcare, prin masarea ușoară a scalpului, timp de 10 minute, și lăsată peste noapte. Dimineața, acoperă părul cu un prosop cald și lasă-l așa timp de 10 minute. Apoi, spală-l cu ajutorul unui șampon delicat.

De asemenea, îți poți răsfăța părul cu o mască naturală cu efect hidratant. Și în acest caz, lămâia este esențială. O astfel de mască hidratantă poate fi realizată din următoarele ingrediente: zeama de la o jumătate de lămâie, un ou și o lingură de ulei de măsline extra-virgin. Amestecă bine ingredientele și, apoi, aplică masca pe păr, masând ușor scalpul. Pentru a îndepărta masca, nu folosi apă fierbinte.

Lămâia, exfoliant natural pentru scalp

Lămâia poate sta și la baza unei loțiuni cu efect exfoliant asupra scalpului. Pentru o astfel de loțiune, trebuie să amesteci, în cantități egale, zeamă de lămâie și oțet alb. La aplicarea loțiunii, masează ușor scalpul timp de zece minute, apoi spală-ți părul folosind un șampon delicat. Totodată, lămâia poate stimula creșterea părului și, în acest sens, îți oferim două rețete de măști naturale pentru păr.

Prima dintre ele are la bază următoarele ingrediente: o lingură de ulei de măsline, o jumătate de lingură de ulei de ricin și trei picături de ulei esențial de lămâie. Odată amestecate ingredientele, masca trebuie aplicată prin masarea ușoară a scalpului. A doua zi, folosește sucul de la o jumătate de lămâie proaspăt stoarsă și masează scalpul. Apoi, spală-ți părul folosind un șampon naturist.

Cea de-a doua este la fel de simplă și eficientă. Astfel, ai nevoie de două linguri de gel natural de aloe vera și o lingură de suc de lămâie. Amestecă bine ingredientele și aplică masca pe păr masând ușor scalpul timp de 5-10 minute. Cât îți bei cafeaua sau ceaiul, 20-30 de minute, lasă ingredientele să își facă efectul asupra părului tău și abia apoi înlătură masca, folosind apă caldă, nu fierbinte.

sursa:http://el-studio.ro/blog/lamaia-ingredientul-minune-pentru-un-par-sanatos-si-catifelat/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu