4.03.2021

Restricţii ridicate pentru catolici de Înviere

 


Credincioșii romano-catolici și reformați sărbătoresc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Învierea Domnului. Slujbele încep în aproape toate bisericile din țară după ora 19.00, iar până atunci, credincioșii petrec „Sâmbăta Sfântă” în tăcere, meditând la pătimirea şi moartea lui Hristos.

Restricțiile de circulație vor fi ridicate, sâmbătă, până la ora 2.00, astfel încât credincioșii romano-catolici și reformați să poată merge la Biserică pentru Slujba de Înviere.

La Catedrala Sf. Iosif din Capitală, Sfânta Liturghie a Învierii Domnului începe la ora 23.00. Pe site-ul www.catedralaonline.ro este transmisiune live permanentă, dar credincioșii pot merge și fizic la slujbă, respectând distanțarea și măsurile de igienă.

La Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi slujba va fi prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop romano-catolic de Iaşi, alături fiind şi PS Petru Gherghel, episcop emerit. Întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la Iaşi începând cu ora 20.00. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor – stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte.

Liturghia zilei de Paşti, din ziua de 4 aprilie, de la Iași se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) va fi aşezată lângă altar. În catedrala ieşeană, Sfintele Liturghii au loc la orele: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.00. PS Iosif Păuleţ va prezida Sfânta Liturghie de la ora 11.00.

La Catedrala Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava, Liturghia Învierii are loc la ora 21.00, iar duminică vor fi slujbe la orele 11.00 și 18.00.

La Timișoara, slujba de Înviere începe sâmbătă, la ora 19.00, iar duminică, în Ziua Paștelui, vor fi liturghii începând cu ora 9.00 în limbile maghiară, germană și română, timp de câte o oră.

La Biserica Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, locul unde în fiecare an participă la slujba de Înviere și președintele Klaus Iohannis, slujba începe sâmbătă, după ora 20.00.

sursa:https://www.cotidianul.ro/restrictii-ridicate-pentru-catolici-de-inviere/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu