Stareţul Mănăstirii Nechit din Neamţ i-a îndemnat pe oameni să nu se vaccineze întrucât efectele adverse ar fi teribile, în opinia sa. Cei vaccinaţi ar deveni zombi şi s-ar acoperi de solzi, prevede Înaltul prelat.
„Este orice, vaccin nu este. Toți cei care și-au făcut vaccinul să se aștepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficiență renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie. Nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogați.
Dacă mintea nu va mai funcționa la capacitatea normală, ai atentat la Dumnezeu. După vaccinare și în combinație cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești. Nu va exista nici o explicație cu privire la originea acestei boli. Oamenii se vor umple de solzi și cancere de sânge. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid. Sfinţii părinţi ne profeţesc: Copiii mei, oamenii îşi vor pierde libertatea de gândire, vor fi inactivi, lucrarea celui rău va rezista, oamenii vor muri după vaccinare. Planul lor criminal, de genocid în lume, te va face să nu mai fii conştient de tine însuţi şi nici de Creatorul tău”, spune părintele.
Reamintim că, la începutul acestui an, Patriarhul Daniel le-a cerut preoţilor să se informeze despre vaccinarea anti-covid. Patriarhia a trimis un document în care se precizează că fiecare eparhie va primi un material informativ referitor la vaccinarea anti-covid.
Decizia a fost luată de Patriarhia Română după ce Secretariatul de Stat pentru Culte a trimis la Cancelaria Sfântului Sinod un material informativ intitulat ”Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”, o broșură de 18 pagini care clarifică, din punct de vedere medical, mai multe aspecte cu privire la subiectul vaccinării românilor împotriva virusului SARS CoV-2.
Patriarhul le-a cerut ierarhilor din Sfântul Sinod să transmită broșura către ”personalul clerical și neclerical din eparhie (ierarhi, preoți, diaconi, cântăreți bisericești, vânzători/gestionari, asistenți sociali etc., de la centrul eparhial, parohii și mănăstiri), astfel încât aceștia să aibă acces în cel mai scurt timp la informațiile și clarificările oferite de specialiști pentru a putea decide în cunoștință de cauză dacă doresc să se vaccineze”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu