Joe Biden şi Vladimir Putin s-au întâlnit astăzi, la Geneva, întrevederea fiind una dintre cele mai importante din sfera geopolitică de anul acesta, după cum afirmă experţii în relaţii internaţionale.
Întâlnirea între Joe Biden și Vladimir Putin s-a încheiat, susțin surse de la Casa Albă citate de BBC, iar liderul american a plecat de la vila în care au avut loc convorbirile. Președintele rus va susține o conferință de presă, la fel ca și Joe Biden.
Prima rundă a summitului preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, s-a încheiat miercuri la Geneva după aproape două ore, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează agenţia TASS, citată de Reuters. După o scurtă pauză, discuţiile s-au reluat într-un format cu prezenţa mai multor membri ai delegaţiilor.
Primele declarații făcute de Vladimir Putin la deschiderea summit-ului de la Geneva: „Domnule preşedinte, vreau să vă mulţumesc pentru iniţiativa de a ne întâlni astăzi. Ştiu că aţi avut o călătorie lungă şi foarte mult de lucru. Totuşi, avem multe probleme acumulate în relaţiile Rusia-SUA care necesită o discuţie la nivel înalt. Sper ca întâlnirea noastră să fie productivă”, a spus liderul rus. La rândul său, Joe Biden a remarcat: „Este întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă”.
Primul la vilă a ajuns Putin, urmat la scurt timp de Biden. Ambii au fost întâmpinaţi de preşedintele Elveţiei. „Elveţia este foarte onorată să vă găzduiască la acest summit şi este încântată – potrivit tradiţiei bunelor oficii – să susţină dialogul şi înţelegerea reciproce„, a declarat preşedintele Guy Parmelin, flancat de Putin şi Biden pe scările Vilei La Grange, un conac din secolul al XVIII-lea, pe malul Lacului Geneva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu