8.18.2021

AUR cere explicații Ministerului Educației despre implicarea într-un demers privind introducerea educației sexuale în școli

 


AUR cere explicații Ministerului Educației despre implicarea într-un demers privind introducerea educației sexuale în școli. Reprezentanții formațiunii politice susțin că este un demers „neștiințific” de impunere a educatiei sexuale.

Prin intermediul unei informări de presă, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită explicații Ministerului Educației, după ce secretarul de stat din minister, Maria Ștefania Manea, a fost citat într-un comunicat al unor organizații neguvernamentale care anunță demararea unei consultări naționale sub genericul „Suntem 4,9 milioane de tineri și vă spunem NOI dacă avem nevoie de educație sexuală !”.

„O asociere de ONG-uri anonime anunță o mare consultare națională, cu rezultat cunoscut încă din titlul proiectului. Printre organizatori nu apare vreo instituție a statului, însă în comunicatul de presă inițial este citat un secretar de stat din Ministerul Educației, Maria Ștefania Manea, care apără ideea, o justifică și lasă de înțeles că ministerul e partener. Mai mult, chestionarul indicat cu link în comunicat nu are nicio valoare din punct de vedere sociologic. Oricine poate completa acest chestionar de mai multe ori, iar corectitudinea răspunsurilor nu poate fi verificată. Este, pur și simplu, o risipă de bani”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președintele AUR.

Clarificări a solicitat și George Stângă care anunță că AUR va respinge orice propunere privind edicația sexuală în școli.

„Ministerul Educației este dator să spună clar românilor ce nivel de implicare are în acest proiect. Așa-zisa cercetare, care în final se va dovedi neconcludentă, pare să servească drept argument pentru implementarea ideologiei de gen în școli în forma dorită de Klaus Iohannis și Florin Cîțu. Nu suntem de acord cu așa ceva și nu vom accepta așa ceva. Parlamentul s-a pronunțat recent pe acest subiect, iar răspunsul a fost NU”’, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu