8.18.2021

Prostia, abuzul de putere, interesul personal s-au instalat la Palatul Victoria, cu un curaj pe care îl au numai răufăcătorii

 


România fierbe nu numai climatic, ci și pe fondul infracțional al puterii actuale care a luat-o în direcția unui talibanism evident, al solidarizării cu întregul inventar al dezastrului istoric. Prostia, reaua credință, abuzul de putere, interesul personal s-au instalat la Palatul Victoria, și vorbesc în numele Guvernului României cu un curaj pe care îl au numai răufăcătorii.

Crima politică și socială se află pe rolul celor care nominalizează personalul din structurile guvernamentale, aruncând în haos România.

Secretariatul General al Guvernului, sub Premierul Cîțu, pare să fi ajuns o simplă filieră a mediului infracțional constituit inerțial la nivelul statului.

O atât de mare debilitate instituțională nu a existat niciodată în România, în sensul că prostia aflată în exercitarea puterii publice este consolidată chiar de cei pentru care legislația României, Constituția, reprezintă absolut nimic.

Secretariatul General al Guvernului pare condus literalmente de un grup de derbedei, în condițiile în care nu există alți posibili factori perturbatori când își exercită atribuțiile de serviciu.

Abjecția instalată la Palatul Victoria are nevoie de o puternică ripostă constatatorie, în sensul că, dacă va fi lăsată să își facă veacul în coordonatele de până acum, aduce statul român într-un colaps fără ieșire.

Trecut de partea fărădelegii, prăduind Bugetul public prin rețelele infracționale abilitate oficial, însă fără bază legală, Secretariatul General al Guvernului emite edicte din propria burtă verde, uitând că drumul României este cel prevăzut legislativ.

Cei care se află în spatele afacerii de îngenunchere a Bugetului și a fondului național de pensii, acoperind o fraudă cât jumătate din împrumuturile externe, nu pot fi decât niște persoane care trebuie scoase de îndată, în cătușe, din sediul Guvernului României.

Aceasta este imaginea prin care românii ar putea spera că o epocă de zeci de ani, începută acum 70 de ani, s-a încheiat.

Ioan Vieru

https://www.cotidianul.ro/fraudarea-romaniei-instalata-la-palatul-victoria/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu