8.23.2021

Raed Arafat : „Nu mă aştept la măsuri dure cum au fost luate în alte state”

 


Raed Arafat exclude un nou lockdown în România, chiar dacă va creşte numărul persoanelor infectate cu coronavirus. Şeful DSU a precizat că aşteaptă să vadă cum va evolua situaţia pentru a lua noi decizii, însă i-a asigurat pe români că nu vor fi luate măsuri dure aşa cum au fost luate în alte state.

„Clar, (luăm decizii) evitând închiderea economiei și închiderea școlilor și încercând să mergem mai mult pe soluții țintite local, zonal, pe anumite activități poate să limităm accesul parțial, dar nu total, pentru a proteja și personalul care lucrează și pentru a evita răspândirea. Este o răspândire care se face foarte ușor a variantei Delta”, a declarat şeful DSU la Digi 24.

Referitor la un nou lockdown în România, Arafat i-a asigurat pe români că nu asta este intenţia autorităţilor.

„Nu asta e intenția și nu cred. Totuși, avem și câteva milioane de persoane vaccinate. Asta va avea un efect să scadă impactul pe sistemul sanitar sau să limiteze impactul. Nu mă aștept la un lockdown sau la măsuri dure cum au fost luate în alte state pe parcursul valurilor trecute”, a mai spus șeful DSU.

Valeriu Gheorghiţă anunţă că se remarcă o creştere cu peste 200% a cazurilor de îmbolnăvire la persoanele sub 40 de ani. Peste 500 de cazuri au fost înregistrate şi în ultimele 24 de ore, iar la ATI sunt ocupate 190 de locuri.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că statisticile din săptămâna precedentă arată că peste 82% dintre testele pozitive şi peste 93% din decesele cauzate de infecţia cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat la persoane nevaccinate.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică, 517 noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 9 persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 190 de pacienţi cu COVID-19, numărul înregistrând o creştere faţă de ziua anterioară.

Până astăzi, 22 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.090.925 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.051.987 de pacienți au fost declarați vindecați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu