Gigi Becali a declarat că nu crede că Patriarhul Daniel s-ar fi vaccinat, o opinie similară venind și din partea senatoarei Diana Șoșoacă
Gigi Becali a reacționat după anunțul laconic făcut de Patriarhul Daniel că s-ar fi vaccinat anti-COVID-19. Într-o declarație pentru publicația Impact.
Becali a arătat că nu crede în anunțul Patriarhului.
„Anunţul patriarhului cum că s-ar fi vaccinat m-a surprins! Recunosc acest lucru! Şi m-a surprins fiindcă vaccinarea e un act de lepădare de credinţă. De aceea nu cred că patriarhul s-a vaccinat! De ce spun că nu cred că patriarhul nu s-a vaccinat? Din modul în care a vorbit cu presa. Am văzut cu toţii că nu a dorit să spună prea multe despre asta, ba la final a spus chiar gata. Adică, voi cei din presă, lăsaţi-mă! V-a spus asta ca să scape de voi şi de povestea asta!”, a declarat Gigi Becali.
Becali a ținut să precizeze că el nu îl judecă pe Patriarh pentru că e prea mic pentru aşa ceva, în comparaţie cu patriarhul.
”Nu sunt în măsură să judec actele Patriarhului. Dar Gigi Becali susţine că Patriarhul ştie el însuşi şi chiar mai bine decât mine că a te vaccina e un act de lepădare. De aceea nu cred în anunţul patriarhului!”, a adăugat omul de afaceri.
Ce spune Diana Șoșoacă despre vaccinarea Patriarhului
Și senatoarea Diana Șoșoacă pune la îndoială vaccinarea Patrairhului Daniel. Dacă s-a vaccinat cu Sfânta Împărtășanie și Patriarhul?, a emis o ipoteză incendiară Diana Șoșoacă, într-o declarație pentru aceeași publicație.
”Mi-l amintesc pe arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, vorbind despre faptul că înalții prelați, preoții și călugării se vaccinează din sfântul potir. Adică, la fiecare liturghie, la sfânta împărtășanie. Oare dacă și Patriarhul a făcut același lucru și s-a vaccinat din sfântul potir”, a explicat Șoșoacă posibilitatea unui joc de cuvinte al Patriarhului ca să închidă gura presei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu