11.27.2021

Sorin Grindeanu taie și spânzură după ce a fost numit în fruntea Ministerului Transporturilor

 


Fostul premier PSD a adăugat că anul acesta e primul în care se dau în folosinţă mai puţini kilometri de autostradă decât în anul precedent.

”Este prima mea ieşire ca ministru al Transporturilor şi era normal să ajung în Timişoara şi nu e vorba că sunt subiectiv, ci că ştiu că Timişoara a avut întotdeauna marea suferinţă a lipsei infrastructurii. Am avut o întâlnire cu  o parte din structurile aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, am marele avantaj că ştiu ceea ce înseamnă Timişoara că am fost viceprimar şi preşedinte de Consiliu Judeţean, sunt unele proiecte în acelaşi stadiu.

Mi-am asumat acest rol în Guvernul României, fiind probabil unul dintre cele mai grele ministere. Timp de 30 de ani statul a rămas dator cetăţeanului român pentru lipsa infrastructurii de transport. Am văzut în aceşti ani enorm de multe proiecte, desene, dar de prea puţine ori acele lucruri au fost puse în practică. O să îmi construiesc o echipă de profesionişti la Ministerul Transporturilor astfel încat lucrurile să fie mutate din loc”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Timişoara.

Sorin Grindeanu a declarat că nu este mulţumit de stadiul lucrărilor la centura de sud a municipiului Timişoara şi că urmează să facă o vizită pe şantier.

”Ţin mult la proiectul legat de centura sud, ştiţi că în 2017, în cele 6 luni cât am fost premier, am reuşit să impulsionez acest proiect, sunt total nemulţumit de stadiul lucrărilor care este 40%. Vreau să stau de vorba, acolo va fi şi constructorul. Vreau să văd angajamente ferme şi va asigur că din două în două săptămâni o să vreau să văd cum avansează acest şantier”, a declarat Sorin Grindeanu, care a mai anunţat că a adus cu el, de la Ministerul Transporturilor, omologarea noului tramvai al Timişoarei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu