3.09.2018

”Gandul e creator, e cea mai pu­ter­nica forta din uni­vers” - Cum stie corpul nostru ce e rau si ce e bine ?







Prof.Dumitru Constantin Dulcan, neurolog spune că “Cinci minute de mânie sau suferință imobilizează pen­tru 5 - 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apa­rare si astfel se poate declansa boala.”

– In “Inteligența materiei”, prima dvs. carte, ati demonstrat cu argumente stiintifice ca, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie si lumină, coordonat de o minte inteligenta. Cu alte cuvinte, ca nu suntem singuri in univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul in care vă traiti viata de zi cu zi ?

– Odata ce am inteles că, de fapt, noi ne creem pro­pria reali­tate, felul in care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au aratat că mintea noastra e cea care face sa colap­seze undele de energie si le trans­formă in parti­cule, adica in materie. 

A gândi inseamnă a transforma nevăzu­tul in văzut. 
Gandul e creator, e cea mai pu­ter­nica forta din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tati posi­bile, care exista in stare latentă, să aducem pe pamant, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamană cel mai mult cu gandurile noastre.

– Vreti sa spuneti ca ceea ce ni se intampla e oglinda a ceea ce gandim si simtim ?

– Exact. Când făceam cerce­tari pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenta lor. Si m-am speriat. Celulele reactionau la gândurile si sentimentele celui in cauză. 
S-a facut si un experi­ment in Occident, cu un eșantion de ADN, recoltat de la un individ si dus la 1000 de km distanta, intr-un laborator. Persoana in cauza a fost pusa sa priveasca un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. In acelasi timp, la 1000 de km distanta, ma­suratorile aratau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Cand imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­za, ADN-ul a inceput, brusc, sa se restrângă, contrac­tan­du-se. Afland asta, m-a chinuit o intrebare: cum stie corpul nostru ce e rau si ce e bine ? Daca organis­mul nostru reactioneaza pozitiv la bine si negativ la rau, nu exista decat o singura mare concluzie.

– Care e aceea ?

– Inseamna ca universul intreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima intrebare. Da, ca să fim fericiti si sa­natosi, nu e nevoie decat sa ne construim viata dupa legea aceasta.


– Cu alte cuvinte, un stil de viata sanatos incepe de la a gandi si a faptui binele ?

– Când comit un act contrar acestei legi, imi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinta imobilizeaza pen­tru 5 - 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apa­rare, iar milioanele de celule moarte, virusi si bac­terii circula libere prin organism, se pot localiza un­deva si declanșa boala.

– Se si spune in popor ca “a murit de inimă rea”. La asta se refera oare ?

– Stresul, care azi a luat proportii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neincrederea in ceilalti, invidia, gelozia provoaca in corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are si ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că impiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar stiati că si frica ne face rau ? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Intr-o cușcă s-a pus un miel si intr-o cusca alaturată s-a pus un lup. Mielul a murit in scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emotional adu­ce, mai devreme sau mai tarziu, boala.

– Cu emotiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja ?

– Eu am invatat sa le stapanesc. Incerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Daca cineva imi greseste, fac un efort sa-l iert, gandindu-ma ca poate intr-o zi va intelege si el ceea ce inte­leg eu acum. Sa iertam, fiindca iertarea face ca pH-ul corpului sa vireze spre unul alcalin, favo­rabil sana­tatii. Sigur ca sunt si suferinte care nu pot fi evitate. Dar e im­portant sa ramânem con­stienti ca fiecare minut de suferinta sau stres ia din viata ce­lulei noastre.

– Statisticile arată ca stresul profesional e azi una din marile surse de boala. Munca in exces ameninta sa ne omoare lent.

– Daca nu ne putem lua mici vacante, regulat, sa ne luam ma­car pauze de zece minute, la fiecare ora, in care sa ne golim mintea si sa respiram adanc. Putem sa ne ridicam de la birou si sa privim ceva frumos pe fe­reas­tra. Sau, in loc sa bem trei cafele cu ochii in computer, sa bem un ceai fara sa ne gandim la nimic altceva. Sa ne bucuram de gustul si aroma lui. Cu timpul, inveti sa te relaxezi in orice conditii. Beduinii, de pilda, se odih­neau mergand pe camile. Si eu scriu si citesc de dimineata pana seara. Dar cand simt ca incepe sa se aseze oboseala pe mintea mea, ma opresc si aplic cate­va tehnici de relaxare.

– Ne puteti da si noua un exemplu ?

– Toate tehnicile de relaxare se bazeaza pe respi­ratie. Oboseala vine si dintr-o lipsa de oxigenare a creierului. Stau cateva minute cu ochii inchisi, incerc sa imi reprezint oboseala ca senzatie la nivelul creie­ru­lui si apoi, cu fiecare expiratie profunda, imi imagi­nez ca o elimin. Fiecare isi poate crea propria lui tehnica. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Ma relaxez, ma concentrez pe starea de bine si cald, o trec prin inima si apoi o trimit acolo unde ma doare. Fac asta de cateva ori si durerea dispare.

– Sa-ti vizualizezi boala pare o conditie foarte importanta pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai multi bolnavi de cancer in ultima faza si i-a invatat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia sa-si ima­gineze ca distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănanca, fiecare dupa cum dorea. Dupa sase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit ca cei care s-au vin­decat erau cei optimisti, cei care credeau in Dumne­zeu si cei care erau calmi. Indoiala este un ob­stacol in calea oricarui succes si mai ales a vindecarii.

– Ati amintit de Dumnezeu. Credinta e si ea parte din ecuatia starii de bine ?

– Rugaciunea e o realitate fizica, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu insumi asta, de ne­nu­marate ori, si am rămas infiorat vazand ca poti obtine un raspuns. Prin rugaciune, realitatea din jur se transfigureaza, aducem la noi lumina din univers. Exista cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a facut o meningo­en­cefalita bacteriana grava. A stat o saptamana in coma, timp in care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. Dupa ce si-a revenit, a spus ca in tot timpul cât era in coma a vazut in jurul lui siluete umane care pareau sa stea in genunchi si de la care veneau spre el valuri de energie. Rugaciunile altora l-au vindecat. Dar si propriile noastre rugaciuni ne ajuta. Credinta mobilizeaza, in mod cert, intreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus “credinta ta te-a vindecat” ?

– Nutritionistii pun si ei pe listă o conditie a sa­na­tatii: ce, cum si cat mancam. Tineti cont de ea ?

– Eu respect o regula care se stie inca de la Hipo­crat: sa mananci fara sa satisfaci complet senzatia de foame ! Adipocitele asteapta semnalul că te-ai saturat ca sa-si extraga din alimente grasimea. Daca nu te sa­turi, nu te ingrasi. Studii de ultima ora arata ca lungi­mea telomerilor de la extremitatile cromozomilor, de care depinde durata vietii, e influentata favorabil de alimentatia cu putine calorii. Mananc legume, icre de peste, iaurt, lapte de soia, pe care il beau dimineata, cu cereale integrale, mazare, linte. Mananc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahar. Si am grija sa tin, din cand in cand, cate o zi de post, in care beau doar ceaiuri si las organismul sa se refaca. Dar, inainte de orice, am grija sa nu ma asez niciodata la masă suparat. Masa ar trebui sa fie o sarbatoare, sa fie prilej de bucurie alaturi de ceilalti. Sigur ca azi nu ne mai potrivim toti la masa, dar atunci cand pre­pa­ram ceva de mancare, s-o facem cu drag. Gandurile gospodinei trec si-n bucatele pe care le gateste.

– Din tot ce ati spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la indemana.

– Asa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Daca vrem sa ramanem sanatosi si fericiti, e suficient sa pastram in minte cateva lucruri: sa mancam sanatos, fara sa ne imbuibam, sa facem miscare, sa ne odihnim corect, sa fim optimisti si plini de speranta. Sa fim perseve­renti cu pasiunile noastre, sa ne antrenam intelectual si sa ne ferim de rutină. Sa facem constant schimbari in viata noastra. Si sa nu uitam ca trebuie sa pastram in permanenta un echilibru intre energia consumata prin efort si energia obtinuta prin odihna si activitati care ne fortifică. Gandurile rele ne iau din viata, bucu­riile ne dau viata. Sa cautam bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastra zilnica. Chiar daca, uneori, n-o putem avea decat in imaginatie.




Cum putem activa autovindecarea prin puterea minţii ?

Fiecare om poate utiliza un exerciţiu sau altul pentru a se deschide pe sine şi pentru a primi lumina în vederea vindecării. Există nenumărate tehnici în Reiki, în yoga, în Qi Gong, în Autocontrol, în Radiestezie şi în multe alte sisteme de acest fel. Ceea ce urmeză se adresează oricui, indiferent de practicile pe care le urmează.



Cum ne putem vindeca prin tehnica rugăciunii pentru a primi lumină ?



Tehnica următoare este menită să deschidă centrii pentru a primi lumina, putând apoi să fie folosită în ce scop doreşte omul. Ne face o plăcere extrem de mare să putem dezvălui aceasta tehnică, mai ales pentru că ea nu a mai fost discutată până acum nicăieri. Nu trebuiesc algoritmi radiestezici, nici mantre care să fie repetate obsedant, şi nici simboluri pe care să fim acordaţi la cursuri costisitoare. Tot ce ne trebuie este credinţă şi o dorinţă autentică de a chema lumina divină în noi înşine.






Ne vom linişti gândurile şi vom rămâne puţin într-o stare de linişte. Apoi vom cere din inimă Creatorului să ne dea harul luminii pentru a putea lucra cu el, în ceea ce ne trebuie. Ne vom concentra asupra centrului aflat în creştet, şi vom spune în gând „ În numele Tatălui”. La pronunţarea acestor cuvinte vom deschide centrii aflaţi acolo, iar lumina va putea să coboare în noi prin acea poartă. Noi o vom primi cu bucurie şi cu fericire, ştiind că este şi lumina noastră şi avem tot dreptul să o chemăm şi să o folosim. Apoi, simţind lumina (ca o căldură blândă) curgând prin noi, o vom chema în inimă, pronunţând „Şi al Fiului”. În inimă va vibra lumina prin puterea numelui Fiului, acea scânteie divină din noi care este parte din Dumnezeu şi care stă la baza fiinţei noastre spirituale.
Vom primi lumina în inimă şi ne vom bucura de prezenţa şi căldura acesteia, mulţumind lui Dumnezeu pentru ea. În cele din urmă vom spune „ Şi al Sfântului Duh” şi ne vom concentra asupra palmelor, asupra centrilor din palme. În acel moment energia vindecătoare şi lumina aflată la nivelul inimii se va despărţi în două, un flux intrând prin braţul drept, iar celalalt prin braţul stâng. Fiecare va ieşi prin centrii palmelor, făcând palmele noastre să strălucească şi să se încălzească uşor.








Vom putea folosi palmele astfel activate pentru orice proces de vindecare. Putem să le punem asupra noastră pentru a ameliora dureri sau a vindeca anumite afecţiuni care ne chinuie. Putem să ne activăm palmele astfel şi să le plasăm pe corpul unei persoane care suferă, sau pe corpul unui animal, sau pe frunzele unei plante. Posibilităţile sunt nelimitate, cu adevărat.

După ce considerăm că tratamentul a luat sfârşit, ne vom împreuna palmele pentru a închide circuitul luminii şi vom rosti „Amin”, mulţumind pentru lumina cu care ne-a fost dat să lucrăm. Important este să lăsăm lumina să acţioneze, şi nu să acţionăm noi înşine. Lumina este cea care va pătrunde acolo unde este nevoie de ea, şi trebuie lăsată să cureţe ceea ce este de curăţat, să elibereze blocajele şi să revitalizeze ţesuturile. 

Nu depinde de noi să dictăm luminii ceea ce are de făcut, altfel vom avea probleme ce se nasc din dorinţa noastră de a acţiona. Dacă un om are o migrenă iar noi ne vom apuca să îi umplem capul cu energie, durerea nu numai că nu va dispare, ci va fi amplificată. Dacă acel om are un surplus de energie în zona capului, trebuiesc curăţate căile şi sistemele prin care aceasta circulă în restul corpului şi este eliberată, şi nu neapărat umplută această zonă cu lumină cât mai multă.
Atunci când este lăsată să facă ceea ce trebuie, mai ales în corpul unui bolnav, lumina chemată prin această metodă poate trata foarte bine şi câteodată, poate face adevărate minuni. Când o manipulăm după dorinţa noastră, putem avea atât succese cât şi eşecuri. Ceea ce am descris noi este numită de către specialişti lumină neinformată, pentru că noi nu vom pune în ea nicio informaţie specială menită să vindece sau să modifice ceva, ci o vom lăsa curată şi lipsită de energiile noastre proprii pentru a căuta singură cauza afecţiunii şi pentru a o combate cât mai bine. Lumina neinformată este cea mai simplă metodă de vindecare. Modul în care o chemăm în noi trebuie să fie pe cât de simplu, pe atât de eficient.



Autovindecare prin puterea mantrei AUM




Nu toată populaţia globului poate accesa prin mantra „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” pentru că doar o mică parte sunt creştini. 

Există multe sisteme, multe metode şi multe modalităţi. Pentru cei care citesc acest articol şi nu sunt de confesiune creştină, putem propune mantra AUM. 
”A” este vibrat atunci când ne conectăm prin centrul din creştet la puterea luminii divine, ”U” este vibrat atunci când ne concentrăm asupra inimii iar ”M” este pronunţat atunci când vom deschide centrii palmelor. 




Mantra AUM


surse: https://liviabonarov.wordpress.com; https://www.zenivers.ro