10.07.2021

Gruparea naționalistă AUR, a demarat deja prima fază a suspendării președintelui Iohannis

 


Așa cum a forțat căderea guvernului Cîțu, obligând PSD să nu mai amâne moțiunea, acum AUR strânge semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

Claudiu Târziu, co-președintele AUR, vorbește chiar de un plan al partidului în acest sens.

”Vom avea discuții cu toți actorii politici importanți în momentul în care vom constata că acest demers trebuie dus până la capăt”, spune Târziu, subliniind că ”Noi am dovedit deja că suntem foarte hotărâți atunci când ne propunem ceva și că suntem în stare să schimbăm percepția publică”.

Totuși, Târziu recunoaște că AUR încă mai trage nădejde că Iohannis ”va adopta o atitudine mai potrivită cu statutul domniei sale, și anume că va încerca să fie pe cât se poate de imparțial, obiectiv și responsabil și să procedeze la consultări reale”.

”După cum știm, dânsul deja are la activ mai multe încălcări ale Constituției, ultima fiind amestecul în alegerile interne ale unui partid, mă refer la PNL, moment în care a făcut campanie și susținere pentru unul dintre candidați, în speță pentru domnul Florin Cîțu, pentru ca acesta să iasă președinte al PNL”, a declarat Claudiu Târziu la Sinteza Zilei, la Antena 3.

De asemenea, Claudiu Târziu subliniază: ”Știm că în campania electorală de anul trecut domnul președinte a jucat de partea PNL, fără niciun fel de opreliște, fără niciun fel de jenă constituțională”.

”Acum ar mai fi un pas pe care urmează să îl facă, și anume acela de a prelungi criza politică în care ne aflăm, pentru că dacă deja a amânat pentru săptămâna viitoare consultările, cam într-acolo vedem că se îndreaptă lucrurile”, a declarat Claudiu Târziu.

Primari PSD au ieșit în stradă : „Am primit zero lei”

 


Președintele Consiliului Județean Galați și aproximativ 40 de primari și aleși locali PSD din județ au protestat joi în fața Prefecturii gălățene. Ei susțin că guvernul a alocat bani doar pentru primăriile PNL.

Participanții la protest spun că primăriile conduse de reprezentanți ai PSD nu au primit niciun leu.

„S-au alocat peste 100 milioane de euro, iar Galațiului nu i s-a alocat nici măcar un milion de euro. Au dat aseară o hotărâre de Guvern, noaptea ca hoții, și au alocat bani doar pentru 18 comune ale PNL-ului. Județul Galați are 627.000 de locuitori și ei au alocat bani doar pentru 120.000 de oameni. O localitate cu 1.300 de locuitori, ca Suhurlui, a luat 485.000 de lei, iar localități de 10.000 de locuitori ca Brăhășești și Pechea, nu au luat niciun ban. Ce vină au oamenii ăștia ? Sunt proiecte cu fonduri europene și nu vor avea bani să asigure cofinanțările. Este vorba despre 540.000 de oameni care au fost ignorați de Guvernul României. Guvernul nu este pe persoană fizică, este al tuturor românilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

„Nu am primit absolut nimic de la Guvern. Ne chinuim să supraviețuim. Dacă Consiliul Județean nu o să ne ajute cu bani pentru asistență socială și pentru persoanele cu dizabilități, de luna viitoare o să avem probleme, nu mai avem de unde să le dăm salariile”, a spus Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi.

Primarul unei comune gălățene cu 11.000 de locuitori spune de asemenea că nu a primit niciun leu de la Guvern.

„Am primit zero lei de la Guvern. La o comună de 11.000 de locuitori, cred că aveam suficientă nevoie de bani. Sunt proiecte în derulare, enorm de multe cheltuieli. Cu cât ai comuna mai mare, cu atât ai mai multe cheltuieli. Eu nu sunt primar doar pentru PSD, sunt primar pentru toți oamenii. Aceste proiecte nu sunt făcute pentru pesediști sau pentru peneliști, sunt pentru comunitate” , s-a plâns Mihăiță Măncilă primarul comunei Pechea.

Un alt primar din județul Galați anunță că a făcut solicitare la Prefectură pentru alocarea de fonduri.

„Anul trecut am primit doar 10.000 de lei. Anul acesta niciun leu, bănuiesc că s-au gândit că ne ajung banii de anul trecut. Am făcut o solicitare la Prefectură, avem nevoie de 2 milioane de lei pentru cofinanțare proiecte, cât și pentru școli, asistență socială, facturi la curent etc. Nu pot să cred că într-o țară membră a Uniunii Europene, banii să fie dați pe criterii politice”, a declarat și Tenie Dumitru, primarul comunei Corod.

Protestul s-a încheiat fără incidente.

Marcel Ciolacu : „Până la sfârșitul săptămânii viitoare vom plafona prețurile la energie”

 


Marcel Ciolacu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că PSD a propus un plan pentru plafonarea prețurilor la energie, însă proiectul stă de două săptămâni în Parlament din cauză că fostul prim-ministru a refuzat să-l aprobe.

„Avem un proiect pentru plafonarea prețurilor, iar dnul Cițu nu a dat aviz, de două săptămâni există acest proiect. Luni vom debloca legea veți vedea că până la sfârșitul săptămânii viitoare vom plafona prețurile.” a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD l-a acuzat pe președintele Iohannis că fondurile au fost împărțite într-o manieră discriminatoare din punct de vedere politic. De asemenea, Ciolacu susține vehement că singura opțiune sunt alegerile anticipate.

„Din suma de 150 de milioane de euro, 15% s-au dus la PSD. Cum poate să-mi explice mie Iohannis ca banii nu au fost repartizați după culoare politică.

Cîțu spune lucruri trăznite el nu a dat avizul pentru a intra în circuitul parlamentar. Omul nu mai trăiește pe pământ, trebuie să plece acasă. Singura soluție sunt alegerile anticipate. Dacă o majoritate decide că trebuie alegeri anticipate vor exista alegeri anticipate.”, a mai adăugat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu depune plângere penală împotriva lui Cîţu, dar se aşteaptă la dosare: „Nu exclud acest lucru. Dar nu beau la volan”

„50 de milioane de euro din bani publici au fost daţi mită pentru primari PNL care l-au votat la Congres pe Cîţu cu mâna la nas. Restul administraţiilor locale, care au cerut bani pentru încălzire, spitale şi şcoli nu au primit nici pentru hârtie igienică. Partidul Social Democrat nu poate să accepte acest lucru, de aceea vom depune plângere penală împotriva lui Cîţu. Vom merge până la capăt. Românii nu trebuie să sufere pentru ca să se răzbune că l-am dat jos”, a afirmat Ciolacu într-o conferinţă de presă.

Întrebat de către jurnaliști dacă există o posibilitate să existe un dosar pe numele său, liderul PSD a afirmat că nu exclude această posibilitate.

„Mie să îmi facă dosar ? Ce dosar să-mi facă ? Nu exclud acest lucru, dar nu prea văd pe ce. Nu beau la volan”, a spus Marcel Ciolacu.

Dacian Cioloş, atac necruţător la adresa lui Florin Cîţu

 


Dacian Cioloş, noul preşedinte al USR, l-a criticat în termeni duri pe premierul Florin Cîţu despre care a afirmat că nu a avut ca priorităţi reformele din programul de guvernare, ci banii pentru primarii liberali în aşa fel încât să câştige alegerile interne la Congresul PNL.

Dacian Cioloş a vorbit despre cauzele care au generat criza din coaliţie. „Noi, USR PLUS, am fost clari de la început. Am fost parteneri într-un Guvern de coaliţie care trebuia să lucreze ca un Guvern de coaliţie, nu unul al PNL.

Am fost împinşi pe scări din comportamentul premierului Cîţu. Nu doar că a dat afară doi miniştri fără consultări cu noi, dar a şi adoptat forţat pe agenda Guvernului acte importante care angajează România – 10 miliarde de euro în următorii cinci ani, fără criterii, fără transparenţă şi fără să ţină cont de observaţiile noastre. Să ne ducă la concluzia că nu mai e un Guvern de coaliţie, că dacă ne place cum decide el, rămânem, dacă nu, nu avem decât să plecăm”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24.

Europarlamentarul a răspuns şi acuzaţiilor preşedintelui Klaus Iohannis care a afirmat că politicienii doar s-au dat drept reformişti.

„Am intrat în Guvern ca să facem reforme şi nu avem nicio mască de reformişti. Chiar pe bune dorim reformele pe care le-am angajat că le vom susţine în programul de guvernare care nu au fost priorităţi pentru premierul Cîţu, dar bani pentru primarii PNL au fost priorităţi ca să-şi câştige postul în partid.

Am depus o moţiune de cenzură împotriva lui Florin Cîţu după ce în coaliţie am spus că dacă avem un alt premier, putem să rămânem. PNL nici nu a vrut să discute”, a explicat Cioloş.

Mai mult, liderul USR a explicat de ce doreşte revenirea într-o coaliţie condusă de un alt premier deoarece Florin Cîţu nu a respectat de mai multe ori protocolul de coaliţie.

„După ce Vlad Voiculescu a fost dat afară, a fost foarte clar că protocolul de coaliţie nu a fost respectat atunci.