9.13.2020

Preşedintele turc Recep Erdogan îl avertizează pe Emmanuel Macron să nu ''caute ceartă'' cu Turcia

 


Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a avertizat sâmbătă pe omologul său francez Emmanuel Macron "să nu caute ceartă cu Turcia", în timp ce tensiunea creşte între cele două ţări în legătură cu situaţia din Mediterana orientală, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Nu căutaţi ceartă cu poporul turc, nu căutaţi ceartă cu Turcia", a lansat Erdogan într-un discurs televizat la Istanbul, referindu-se la critici severe formulate de Macron la adresa Ankarei în cadrul conflictului între Turcia şi Grecia cu privire la prospectarea petrolului în Mediterana.

Emmanuel Macron şi şase omologi ai săi din sudul UE au cerut joi Turciei să înceteze politica sa de "confruntare" în Mediterana orientală şi au ameninţat cu sancţiuni europene dacă Ankara continuă să conteste drepturile Greciei şi Ciprului de explorare a gazelor în zonă.

Macron a apreciat de asemenea că guvernul turc "are astăzi un comportament inacceptabil" şi trebuie "să-şi clarifice intenţiile".

Erdogan a cerut sâmbătă Greciei "să stea departe" de acţiunile "greşite" susţinute de ţări precum Franţa în estul Mediteranei. Franţa şi-a intensificat prezenţa militară în această zonă luna trecută.

"Dle Macron, nu aţi terminat să aveţi probleme cu mine!", i-a transmis preşedintele turc, atacându-l pentru prima dată direct şi spunându-i după nume omologului său francez.

Erdogan l-a acuzat de "lipsă de cunoştinţe istorice" şi a apreciat că Franţa "nu poate să dea lecţii de umanitate" Turciei din cauza trecutului său colonial în Algeria şi a rolului său în genocidul din 1994 în Rwanda.

Turcia revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă maritimă pe care Atena o consideră ca fiind sub suveranitatea sa. În ultimele săptămâni, cele două ţări şi-au arătat muşchii prin declaraţii belicoase, manevre militare şi trimiterea de nave în zonă.

Franţa şi-a arătat clar sprijinul pentru Grecia prin desfăşurarea de nave de război şi a unor avioane de luptă în regiune, o iniţiativă denunţată virulent de către preşedintele turc, potrivit AFP.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24281687-presedintele-turc-recep-erdogan-avertizeaza-emmanuel-macron-nu-39-39-caute-cearta-39-39-turcia.htm

Summit virtual UE-China, în ciuda tensiunilor în creștere

 


Liderii UE, cancelarul german și președintele chinez Xi Jinping vor încerca luni, în sistem de videoconferință, să obțină avansuri în negocierea unui acord privind investițiile - pe fondul disputelor legate de Hong Kong, Taiwan și provincia Xinjiang, scrie AFP.

Prevăzut inițial sub forma unui summit extraordinar în septembrie la Leipzig (Germania), întâlnirea va avea loc în cele din urmă în format redus, din cauza pandemiei.

În timpul acestei reuniuni virtuale, prezidate de Charles Michel, șeful Consiliului European (care reprezintă statele membre), în fața lui Xi se vor regăsi doar șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cancelarul german Angela Merkel, în condițiile în care Germania asigură președinția rotativă a UE.

Pe agenda discuțiilor figurează în special acordul chino-european privind investițiile, a cărui semnare până la sfârșitul anului este considerată "posibilă" de către Beijing.

Europenii și chinezii negociază de șapte ani acest acord privind protecția investițiilor străine între UE și gigantul asiatic, care abordează proprietatea intelectuală, sfârșitul transferurilor de tehnologie impuse firmelor externe de China și subvențiile acordate companiilor publice chineze.

"Accelerarea negocierilor"

"Dorim să garantăm accesul la piața chineză pentru companiile noastre, vrem reguli echitabile ale concurenței, cerem reciprocitate" în termeni de deschidere, subliniază un responsabil european, care a preferat anonimatul.

Sarcina se anunță însă delicată: "Sperăm să ne înțelegem luni asupra uei foi de parcurs pentru a aplana diferendele", dar "chiar dacă obiectivul politic este accelerarea negocierilor și încheierea lor până la finalul lui 2020, vom accepta un acord numai dacă merită", a subliniat el.

Niciun progres major sau declarație comună nu sunt așteptate luni, dar europenii speră să-l convingă pe Xi Jinping să dea un impuls prin acordarea unei marje de manevră mai mare negociatorilor chinezi.

Un alt dosar, climatul: în condițiile în care UE își propune un obiectiv de neutralitate carbon pentru 2050, europenii vor să determine Beijingul la obiective mai ambițioase, respectiv o neutralitate carbon în 2060 și stoparea construcțiile de centrale pe cărbune.

"În mod normal, prietenii noștri chinezi nu vor să promită mult și să nu-și respecte în întregime angajamentele. Dar nu mai este momentul pentru prudență excesivă", spune o altă sursă europeană.

Între ciocan și nicovală

Reuniunea intervine în condițiile în care relațiile se deteriorează continuu între China și Statele Unite, pe fondul războiului comercial, al escaladării tensiunilor în marea Chinei de sud, închideri reciproce de consulate, acuzații de spionaj și de încălcare a drepturilor omului.

În fața acestei confruntări între primele două puteri mondiale, Europa este prinsă între ciocan și nicovală: în iunie, secretarul american de Stat Mike Pompeo a cerut europenilor să aleagă "libertatea" și nu "tirania" Chinei.

Șeful diplomației chineze Wang Yi a vizitat la sfârșitul lunii august cinci țări europene, lăudând legăturile dintre China și UE, care "au responsabilitatea" să conlucreze pentru "o lume mai stabilă".

Bruxellesul merge pe sârmă, considerând în același timp China atât un "partener" de neocolit cât și un "rival strategic".

"UE se arată inflexibilă asupra propriilor interese și valori, dar vrea să coopereze cu China. Este esențial ca UE să nu devină un câmp de bătălie pentru aceste tensiuni, ci să fie un element stabilizator", subliniază oficialul european.

Bruxellesul ar urma să exprime luni în fața lui Xi preocupările legate de Hong Kong, unde aplicarea unei noi legi privind securitatea este considerată un atac împotriva libertăților. Cei 27 au decis deja să limiteze exporturile de echipamente care pot fi folosite pentru supraveghere și represiune în Hong Kong.

Chestiunea Taiwan - insulă guvernată de manieră independentă dar pe care China o consideră o parte a sa - ar urma să figureze și ea pe agendă: recenta vizită a președintelui Senatului ceh Milos Vystrcil la Taipei a fost calificată drept o "provocare" de către China, care a amenințat Praga cu sancțiuni. Europenii și-au afișat solidaritatea în privința Cehiei.

Un alt subiect de îngrijorare: soarta uigurilor, minoritatea musulmană din vestul Chinei, unde au loc deportări masive în lagăre potrivit cercetătorilor, ONG-urilor și diplomaților, și care a antrenat deja sancțiuni americane.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24282491-summit-virtual-china-ciuda-tensiunilor-crestere-nu-trebuie-devina-camp-batalie-pentru-tensiunile-chino-americane.htm

Orban: Starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile / Manifestațiile vor fi din nou autorizate

 


Premierul Ludovic Orban a anunțat că guvernul va aproba, luni, hotărârea pentru prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, însă executivul va veni cu o nouă relaxare a restricțiilor astfel încât se vor putea relua adunările publice și manifestaţiile de, cel mai probabil, 100 de persoane.

”Vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luni, la 11.00, la 12.00 am convocat şedinţă de Guvern şi vom lua decizii. Deocamdată am agreat - că am avut mai multe solicitări - să permitem reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestaţii, sigur, în condiţiile de protecţie sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente. (...) Cel mai probabil, cât e permis şi acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanţare fizică, cu obligaţia de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecţie sanitară'', a spus Orban, duminică, la Călăraşi, potrivit Agerpres.

Hotărârea de prelungire a stării de alertă nu a putut fi introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi din cauza lipsei avizului Consiliului Legislativ.

"Dacă nu avem avizul Consiliului Legislativ, nu o să putem să adoptăm astăzi (joi - n.r.). Asta înseamnă că va trebui luni să facem Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi şedinţă de Guvern, astfel încât să adoptăm prelungirea stării de alertă", s-a adresat Orban miniştrilor, în debutul şedinţei de Guvern de joi.

Secretarul de stat în MAI Gheorghe Sorescu a arătat că proiectul privind prelungirea stării de alertă a fost elaborat şi depus la SGG, cu toate avizele, în vederea transmiterii la Consiliul Legislativ.

"Conţine toate măsurile stabilite în actuala reglementare. (...) De asemenea, conţine măsurile de protecţie sanitară necesare în ziua votului pe 27 septembrie", a mai spus Gheorghe Sorescu.

Guvernul a aprobat pe 14 august, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul României începând din data de 16 august.

După ieşirea din starea de urgenţă, România a intrat, pentru prima dată, în starea de alertă la data de 15 mai. Aceasta este a patra oară când se prelungeşte această măsură în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24282557-orban-starea-alerta-prelungeste-30-zile-manifestatiile-vor-din-nou-autorizate.htm

Prăpădul din SUA

 


Dimensiunea dezastrului, în câteva cifre. Incendiile de vegetație din Oregon au ars peste 3.880 de kilometri și au luat mai multe vieți. Este aproape dublu faţă de un an tipic.

Oamenii şi-au văzut casele arzând, peste 500.000 de persoane au fost evacuate sau se află în zone de evacuare.

Sute de animale au de suferit, au arsuri grave sau plămânii le cedează din cauza fumului inhalat.

Un centru veterinar din Oregon a evacuat 58 de câini şi 36 de pisici. Animalele sunt îngrijite, dar personalului îi e greu să facă faţă. Inclusiv unii din membri spitalului au fost evacuaţi din case, dar încearcă să îşi facă treaba, pentru a salva animalele. Spitalul a postat poze cu animalele pe pagina de Facebook, pentru a da de săpânii care le-au pierdut în flăcări.

Oregonul se află în stare de urgenţă, dar Guvernatorul a anunţat că vremea se răceşte şi situaţia se va îmbunătăţi.



sursa:https://www.cotidianul.ro/video-vezi-noi-imagini-cu-prapadul-din-sua/

Ecaterina Oproiu, o viață surprinzătoare

 


Pentru mine, când vine luna lui septembrie, cea mai frumoasă din an, de când mă știu, gândul mă duce spre câteva ființe dragi. Dintr-un motiv foarte simplu: s-a întâmplat că aceste ființe să bată la poartă lumii și a vieții, în chiar această lună. Cum o fi fost septembrie al fiecăruia nu știu decât puțin, și numai pentru unul dintre ei. Am însă, acum, ca, probabil, de multe ori în trecut, această senzație: că între soarele care s-a mai potolit, între vara care n-a trecut cu totul și între melancolia strecurată în suflet, izvorâtă, parcă, de oriunde și din orice, există o legătură puternică. Una pe care nu o voi putea dezlega niciodată. Știu, pur și simplu, că s-au născut înainte de echinocțiul de toamna și constat, cu toată bucuria, că lor le găsesc, iscodind memoria, atâtea asemănări și atâtea apropieri.

Simțul realității

Dar astăzi mă voi opri, dintre septembriștii mei, doar la Ecaterina Oproiu. Întâi de toate, viața Ecaterinei Oproiu este neobișnuită și surprinzătoare. Așa a fost, ea, mereu, spun cu admirație, toți cei care au cunoscut-o. Și nu sunt deloc puțini. Și nu sunt, în nici un caz, majoritatea dintre ei, din categoria personalităților lichide, cum, din păcate, au fost și sunt, destui, și înainte și după inventarea, de către, Zigmunt Bauman, a termenului. (Extins, de către Umberto Eco, de la „personalități”, la caracteristică, sperăm, totuși, nu de baza, a unei „societăți lichide”). Ecaterina Oproiu nu a luat forma mediilor înconjurătoare, cum, se întâmplă cu toți adaptații și prea adaptații tuturor regimurilor. Cinstea desăvârșită a Tatălui, de pildă (pe care am evocat-o și cu alt prilej similar), depune mărturie pentru faptul că, și-a însușit din familie deprinderile și sentimentele necesare vieții adaptate după reguli și principii morale. Tot adaptare, dar pe un alt registru, mai înalt, mai sever, mai greu de păstrat. În fapt, instinctiv, a refuzat adaptările, acel tip de acomodari derivate din cel mai de jos numitor comun al psihologiei publice. S-a instalat rebelă, încă de la 17 ani, în numitorul comun al utopiilor morale dintotdeauna. Care spun că a fi onest și curajos, ca om, bărbat sau femeie, nu importă, sunt fapte dincolo de acest timp, dincolo și, mai presus de, acest spațiu în care ți-e dat să trăieșți. Ecaterina Oproiu a avut, fără nici o îndoială, simțul realității (în două ocazii îl numește, deloc întâmplător, chiar „principiul realității’), al istoriei mari și mici, deopotrivă. Principiul realității nu implică prin el însuși să fii și moral, sau mai exact, în primul rând, moral. Atentă la realitate, adolescenta maturizată în timp de război simțea libertatea și se purta că atare. Destui, desigur, în acele vremuri deloc așezate și prea puțin predictibile „au pățit-o”. În cazul ei a fost scutită de necazurile libertății vehement asumate. Ca femeie tânăra care credere în egalitate, în libertate, demnitate și, deloc la sfârșit, în frumusețea și grația tinereții genului feminin. A înțeles și atunci, și mai târziu „ce i s-ar fi întâmplat“ cu asemenea încredințare, a oricărui tânăr: că libertatea de gândire și acțiune sunt și cale și țel de urmat, dincolo de și independent de consecințe. Tocmai de aceea, întotdeauna, vădind, cu prisosință, virtutea înalta și atât de rară, a gratitudinii, a recunoștinței, a spus că „a avut noroc”.

Când norocul poartă un nume

Norocul, șansa vieții sale, avea un nume: familia Bellu. Atunci, la început, Niculae Bellu era redactorul responsabil al României Libere (apoi va deveni Profesorul de Etică al Universității), iar Elena Bellu va deveni, prietenă de o viață. „Lucram- mărturisește autoarea Jurnalelor sale -la România Liberă, dar, încă, eram minoră. Fiindcă voiam să mă mărit, a trebuit ca tată să semneze că e de acord. Pe lângă tată nr. 1, mai era și tată nr. 2, șeful meu, Niculae Bellu, cu soția sa, Elena. Datorită lui Bellu, am mai spus-o, dar, o s-o repet toată viață, am prins ultimul tren care mi-a permis să continui facultatea, căci, împotriva tuturor «indicațiilor», Bellu m-a luat la ziar„. Acest episod destinal este relevant și pilduitor din multe puncte de vedere. În primul rând, el certifica existența unor gesturi morale elementare care transcend ideologiile, fanatismele și ipocriziile politice curente. Morală și civilitatea, când sunt autentice, când vădesc, pur și simplu, umanitate, deci iubire, respect al celuilalt, sau celeilalte, compasiune, înțelegere, sunt cele care asigura, ele și nu altceva, continuitățile în condiția umană: de pretutindeni și dintotdeauna.

Un cinism modern

Lecția această nu a fost înțeleasă de Ecaterina Oproiu în registrul intelectului pur, atât de prezent în mintea sa, cum a putut constată oricine a cunoscut-o mai mult decât cinci minute, decât într-un singur fel: cel al ironiei socratice, al umorului și al sarcasmului derivat din puterea judecății care-ți arată „și față și reversul”. Încolo de inteligență și dincoace de ea, se întinde, în ceea ce o privește pe Ecaterina Oproiu, înțelegerea plină de grijă, perceperea situațiilor de viață în toată complexitatea lor, și, mai ales, în toate consecințele produse asupra semenilor. În acest sens, însă, cu certitudine, două însușiri, prezente, din păcate, în cote diferite, și „înainte” și „după”, printre noi oamenii, ii sunt străine, autoarei binecunoscutelor piese: Nu sunt Turnul Eiffel, Interviu (inițial s-a numit Handicap), Cerul înstelat deasupra noastră, O cină romantică, Furnizorii Casei Regale, 3X8 Plus Infinitul sau Parlez Moi D Amour. E vorba de cinism și indiferență. Ne gândim, desigur, la cinismul modern, nu la cel antic, și la indiferența, în sensul ei străvechi, etern: ceilalți nu există, n-au nici o valoare, nu contează în nici un fel, nu trezesc nici un sentiment și nici măcar, un interes, cât de cât. Din această perspectiva, cea care a cunoscut, ca puțini alții, tot ceea ce era semnificativ în creația anilor ‘ 60 și următorii, în orizont universal și autohton, n-a „experimentat” culoarele indiferenței disprețuitoare și ale cinismului rece, distructiv. Nici în cuprinsul operei literare și dramaturgice propriu -zise, nici în zecile de Caiete de însemnări, nici în atitudinile și convingerile exprimate în viață. Inițial, am crezut că doar în opera sa dramatică este atât de clară această absența a cinismului și a indiferenței. Am reluat la lectură și cele două cărți de analiză a spiritului modern și post modern, Un idol pentru fiecare (Mituri și Antimituri) și Greta Garbo, star contestatar. Același rezultat.



Ecaterina Oproiu


Și-a dorit să înțeleagă lumea

Ecaterina Oproiu colindă lumea largă la festivaluri și conferințe, la Paris și Roma, la Londra, Moscova sau Madrid, la Calcutta și Cairo. Este prezentă, încă de la început, la Cannes, an de an, întâlnește și cunoaște, fără nici o exagerare, mari actori și actrițe, mari regizori și critici cinematografici (de la Mastroianni la Sidney Poitier, de la Melina Mercouri la Shirley Temple, de la Daniele Delorme la Francoise Arnoul, de la Alain Resnais la Henri Chapier și mulți, mulți alții ). Și înțelege enorm. Împărtășește totul în „corespondențe“ când Televiziunea Română „conta” în Europa, cam până în ‘ 79. Însemnările ei surprind schimbările, închiderile, contorsiunile interne, trădările în prietenii, surprizele caracterelor. Tot ceea ce a apărut că Jurnal între timp în ultimii ani poate fi citit că o Cronică a societății românesți în izbirea ei cu istoria. Personajele sunt aproape toți scriitorii majori, și Marin Sorescu și Augustin Buzura sau Alexandru Ivasiuc și „umbră lui salvatoare”, Tita Chiper, și Titus Popovici dar și Mihnea Gheorghiu, și Zoe Bușulenga sau Iorgu Iordan de la universitate, dar și istoricul Dinu C. Giurescu, filosoful Imre Toth, biologul Emil Palade sau regizorii Gopo, Elisabeta Bostan și Alexa Visarion. Nu lipsesc actorii Ștefan Iodache, Florin Piersic, Stela Popescu.

Ecaterina Oproiu și unitatea morală a unei vieți

Fiecare cu povestea sa, fiecare cu un înțeles mai profund și dincolo de context. În fapt, peste câțiva ani, când „citirea“ istoriei recente a României va depăși maniheismele și încrancenarile partizane -, în care, încă, destui se simt „confortabil” pentru că nutresc, deocamdată, sperăm că, nu pentru mult timp, iluzia păcălirii, pentru totdeauna a istoriei-, Jurnalele Ecaterinei Oproiu vor fi parcurse, de cei veniți de curând în istoria noastră, a tuturor, ca veritabile române: modern post-moderne. Cum să nu-i intereseze, de pildă, ce notează în anul ’88, autoarea Cerului înstelat deasupra noastră:„Ce să înțelegi? Ce să mai înțelegi? De ce să mai înțelegi? Te ajută sau te năucește dacă înțelegi?” sau reflecțiile sale din ‘ 86 în față unui istoric la „Un parastas în lumea bună „:„ Îl las să zică ce vrea, ce rost ar avea să-i spun că, pe mine, binele mă înfricoșează mai mult decât răul, fiindcă binele nostru apare la întâmplare, e anarhic, pe când răul are întotdeauna un skepsis”. Și, în continuare, Cronica este, întotdeauna, plină de detalii necunoscute dar semnificative, uneori tâlcuitoare, fie că este vorba de Veturia Goga (într-o discuție la Ciucea, condusă de autoare cu tact și măsură cuvenită în față dezvăluirilor incredibile ale „castelanei“) fie că interviul îi este luat Anei Aslan, femeia savant care nu și abandonat niciodată grația și ținută, demn feminină. De altfel, Ecaterina Oproiu a depus mărturie, toată viața sa, alături de Costin Murgescu și fiica Ileana, pentru ce înseamnă să fii femeie în lumea schimbărilor rapide de mentalitate și comportament.

A deschis, la noi, drumul anevoios al emancipării condiției feminine

La început de ani ‘ 70 a tradus Drama eliberării femeii, scrisă de Mathilde Niels iar cărțile ei, mai înainte amintite, apăreau un sute de mii de exemplare. Ca și revista Cinema, pe care a inițiat-o și condus-o ani în șir. Totodată, am avut, în multe rânduri, surpriza plăcută, să constat că, unele feministe mai noi, admit că, prin scris, prin apariții și idei, Ecaterina Oproiu a deschis, la noi, drumul anevoios al emancipării condiției feminine. Nu i-a venit deloc greu, dacă ținem seama de calitățile sale intelectuale și de virtuțile sale morale. Sigur, a înțeles și un alt adevăr esențial al vieții care ține de contingență: alianța dintre frumos și bine se petrece, întotdeauna, diferit, în cazul genului feminin și în a celui masculin. Iar când grația feminină este însoțită de curajul de a fi și o ființă liberă, sigur, eu unul mă gândesc la Ecaterina Oproiu. Curajul de a înfrunta viața cu demnitate. Și fermitatea ei are grație. Întrebați-i pe cei care au întâlnit-o. Aflată la Cannes, singură, cu Jurnalul său, la un moment dat notează:„ în ceea ce mă privește, sunt mulțumită, și, cel puțin aici, în jurnal, pot mărturisi că, fără să fiu masochistă, am această slăbiciune. . . Îmi place să primesc lecții „. Ca să accepți să primeșți lecții presupune să poți să gândeșți frumos despre oameni deși vezi și știi defectele lor.

Este și această o lecție pascaliană însușită și desăvârșită îndelung. O viață, începută însă, printre altele, și în sufrageria familiei Bellu, când se citea și discuta aprins „Nu sunt Turnul Eiffel?“

Ecaterina Oproiu sau de la Turnul Eiffel la Arcul de Triumf

sursa:https://www.cotidianul.ro/ecaterina-oproiu-o-viata-suprinzatoare/

Gușă, despre Maior: „La nivelul PNL acționează direct prin Ludovic Orban”

 


Dezvăluiri-bombă făcute pe Facebook de Cozmin Gușă despre George Maior, fost director al SRI și actual ambasador al României în SUA. Potrivit lui Gușă, după ce-a traversat o perioadă dificilă, iar Iohannis nu a avut curajul să-l revoce din funcția de ambasador în USA, „George Maior și echipajul său de “teroriști anti-naționali”, s-a reactivat puternic și joacă subteran și discret la toate capetele din politica românească”. Spre exemplu, susține Cozmin Gușă, la nivelul PNL George Maior „acționează direct prin Ludovic Orban”.

Iată acuzațiile lui Gușă, integral:

Dedicație pentru GEORGE MAIOR: “LASĂ-NEE, LASĂ-NEEE!”
Cum a “ÎMPUȚIT” din nou spațiul public ECHIPAJUL FOSTULUI DIRECTOR SRI, CO-RESPONSABIL LA DEMANTELAREA MEDIULUI POLITICO-ECONOMIC ROMÂNESC.

Scurt istoric:

După experiența interesantă de secretar de stat în MAPN din timpul guvernării Adrian Năstase (unde s-a ocupat inclusiv de negocierea integrării României în NATO), George Maior a acceptat în 2005 poziția cvasi-insignifiantă de Director de Cabinet al președintelui PSD Mircea Geoană. A exercitat această poziție puțină vreme, fiind “parașutat” rapid apoi, prin cea mai ciudată și surprinzătoare operațiune de intelligence, direct în echipa operativă a fostului adversar politic Traian Băsescu, devenit Președintele României, ca DIRECTOR al SRI! La acel moment, interpretările analiștilor au fost fade, deloc precise, nemarșând totuși mai niciunul pe “minciunica” lui Băse că, vezi Doamne, ar încuraja astfel imparțialitatea SRI prin “parașutarea” acolo al unui membru al opoziției. Pe vremea aia, mă gândeam la fel de fel de aranjamente ale bătrânilor securiști, ce-l includeau pe “Nașul” Ioan Talpeș, sau la trecutul (nedovedit) de colaborare al tatălui lui George Maior, fostul ministru PDSR Liviu Maior, cu americanii, colaborare ce l-ar fi recomandat pe fiu ca pe un “cadru de nădejde” al partenerului strategic. Mai târziu, am realizat că George Maior făcea parte de fapt din “ECHIPAJUL LUI GEORGE SOROS”, care i-a fost impus lui Băsescu la negocierea pe care acesta a avut-o cu miliardarul în decembrie 2004 la București (în baza cărei negocieri super-secrete Băse le-a impus în fruntea Justiției pe Renate Weber, consilier prezidențial, respectiv Monica Macovei, Ministru al Justiției!). Și-așa a început construcția STATULUI PARALEL în România sub bagheta lui Soros, pe care Băse a acceptat-o nevolnic dar direct interesat, iar Maior și echipajul lui au implementat-o pe coordonatele naționale pe care le cunoașteți. Teroarea, arestările nemotivate, degringolada comandată din interiorul partidelor, furturile electorale, devalizarea economiei românești, într-o expresie, ÎMPUȚIREA SPAȚIULUI PUBLIC, au fost opera membrilor ECHIPAJULUI GEORGE MAIOR, emanat la comanda și sub protecția lui George Soros.
Completez tabloul înfricoșător de-a dreptul cu detaliul picant, dar de notorietate pentru cei informați, conform căruia Maior, dupa 2-3 ani de șefie SRI, își desfășura coordonarea activităților doar cu prietenii săi americani la fiecare masă, începând cu mic-dejunul, prieteni pe nume JACK DANIELS, JOHNNY WALKER, etc. 🤦🏻‍♂️😎 Cu alte cuvinte, anturajul său îl “împăiase” parțial, ca să fie siguri că le ies operațiunile în modul cel mai coroziv și crud cu putință, respectiv profitabil economic. Sunt multe alte detalii de aceeași factură, pe care le cunosc bine oamenii de afaceri sau jurnaliștii care i-au fost alături lui Maior (Sorina Matei, spre exemplu, fiind printre cele mai informate persoane, iar dacă ar vorbi mai mult, s-ar putea realiza un “thriller”cu “de toate pentru toți” … 😉).

Situația la zi:

După ce-a traversat o perioadă dificilă, iar Iohannis nu a avut curajul să-l revoce din funcția de ambasador în USA, George Maior și echipajul său de “teroriști anti-naționali”, s-a reactivat puternic și joacă subteran și discret la toate capetele din politica românească ( detaliul celor peste 200 de agenți acoperiți și remunerați pe care Maior i-a selectat și recrutat din mediul politico-jurnalistic, este unul esențial !):

Vârful său de lance este ProRomânia și finul său Victor Ponta, prin care oferă sprijin unor majorități guvernamentale ad-hoc (în baza cărora negociază dosare complicate din justiție sau economie), respectiv generează atacuri împotriva celor ce-i încurcă.

Implicarea din interiorul PSD a devenit vizibilă deja, iar aici scopul este “BULIREA “ DEFINITIVĂ A PARTIDULUI, care se va realiza prin membri ECHIPAJULUI MAIOR-SOROS, bine infiltrați pentru generarea unor decizii proaste.

Coordonarea din spate a USR și PLUS este cel mai simplu de efectuat, atât Dan Barna, dar mai ales Dacian Cioloș, fiind slugi operative și eficiente, la comanda altor membri ai ECHIPAJULUI MAIOR-SOROS.

La nivelul PNL acționează direct prin Ludovic Orban, care-a fost salvat de la mazilire exact de către ECHIPA REZERVIȘTILOR, ce are un rol important în MARELE PLAN (un rol operativ important îl are și Alina Gorghiu, cea despre care vă spuneam că face vizite zilnice la Cotroceni, unde nu se întâlnește cu Iohannis, ci cu un personaj influent de-acolo, pe care-l manipulează eficient, prin mijloace specifice Alinuței …😉).

Mă opresc azi aici cu descrierea operațiunii, dar e limpede că scopul final vizează un obiectiv GRANDIOS PENTRU ECHIPAJUL MAIOR-SOROS, și desigur CEVA ÎMPOTRIVA INTERESULUI NAȚIONAL. Îi provoc însă pe analiștii serioși, dacă vor considera corectă descrierea mea, să continue firul raționamentului, pentru identificarea SCOPULUI FINAL!

P.S. Ați observat desigur că n-am pomenit nimic despre rolul lui Florian Coldea, căruia îi transmit însă condoleanțe pentru pierderea grea pe care a suferit-o în aceste zile!


sursa:https://www.cotidianul.ro/gusa-despre-maior-la-nivelul-pnl-actioneaza-direct-prin-ludovic-orban/

Dîncu vede: „Un mare dezastru electoral”

 

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, sociologul Vasile Dîncu, a estimat, duminică, într-o conferinţă de presă, că alegerile locale de pe 27 septembrie pot fi „un mare dezastru electoral”. Motivul?

„În 27 septembrie putem avea un mare dezastru electoral – România, nu PSD – în 27 septembrie putem avea o prezenţă foarte scăzută care să fie undeva la jumătatea alegerilor normale şi atunci vor rezulta foarte mulţi reprezentanţi ai tuturor partidelor, cu o legitimitate scăzută în administraţia locală, am putea să avem cozi infernale, pentru că noi am calculat că, dacă într-o secţie din Bucureşti, să zicem, unde votează în mod normal 1.500 de oameni, dacă s-ar desfăşura conform tuturor indicaţiilor şi sunt respectate toate condiţiile sanitare, atunci din 1.500 ar putea să voteze, în timpul alocat, 500”, a spus Dîncu.

În opinia sa, vor exista oameni care nu vor putea vota, chiar în condiţiile prelungirii programului de votare, ceea ce demonstrează că Guvernul nu este pregătit pentru alegeri.

„Deci s-ar putea să avem cozi infernale, oameni care nu ar putea vota chiar dacă prelungim timpul de votare, deci alegerile s-ar putea să ne arate că nu suntem pregătiţi, ca administraţie naţională, ca Guvern, ca societate, nici pentru şcoală, dar nici pentru alegeri”, a arătat Dîncu.

Despre șansele PSD

Vasile Dîncu a mai apreciat că la alegerile locale de pe 27 septembrie „meciul începe de la 0 la 0” și  că social-democraţii au şanse să câştige multe oraşe mari.

„Există şanse peste tot, meciul începe de la 0 la 0, nu pot să fac prognoze, eu zic că o să câştigăm multe oraşe mari, pentru că în toate oraşele mari, sunt câteva excepţii, există o bătălie destul de strânsă, conform sondajelor”, a spus Dîncu, întrebat în legătură cu şansele pe care le are PSD la alegerile din 27 septembrie.

El a adăugat că alegerile nu sunt câştigate dinainte de cei care au făcut „un pic de migraţie politică” sau se află la Guvern şi au fonduri, pe care le direcţionează către această zonă.

În opinia sa, alegerile oferă de foarte multe ori surprize, existând „valuri de emoţie” care au modificat de câteva ori rezultatul acestora, de-a lungul timpului.

„Gândiţi-vă ce efect poate avea şcoala asupra momentului alegerilor. Dacă vom avea un eşec generalizat, dacă se vor închide şcolile şi vom avea o accelerare a pandemiei în procesul şcolar, eu nu cred că acest lucru nu va avea influenţă asupra votului pe care oamenii îl vor da Guvernului. Dacă ne uităm bine la numărul populaţiei de elevi, adunăm numărul părinţilor, al bunicilor, al profesorilor – cei care sunt implicaţi în sistemul de învăţământ – sunt vreo 7,5 milioane de oameni care au legătură directă cu şcoala şi atunci oamenii aceştia nu pot să rămână insensibili la ceea ce se va întâmpla în această săptămână”, a mai spus Dîncu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dincu-profeteste-un-mare-dezastru-electoral/

Gînduri la început de an școlar

 


Nu am avut ocazia să le spun ceva elevilor la început de an. Nu m-a invitat nimeni. Nici nu știu dacă m-ar asculta sau dacă le-ar folosi la ceva. Și, cu toate acestea, simt nevoia să o fac. Nu din cauza datei. Nu mai este simbolică în nici un fel. Este mai degrabă amenințătoare, periculoasă. Pentru unii a devenit înfricoșătoare, mai ales din cauza confuziei care plutește în preajma deschiderii școlilor.

M-am gîndit mult la aceste rînduri. O stare de lucruri în care toată lumea are idei și pretenții duce mai degrabă la haos decît la progres și prosperitate. Statul român tot adresează mesaje festive la început de an școlar. Cele pe care le-am primit în anii mei de școală erau niște enormități. Frumoase și profunde erau doar cuvintele dascălilor. Vorbeau pe altă limbă decît statul din vremea aceea. Acum statul român nu mai are voci puternice. Are numai discursuri chinuite. Put a goliciune și a bombă fără schije, o armă care distruge încet orice mugur de speranță. În spatele mesajelor care vin de la președinte și de la guvern nu este nimic. Vorbe și panglici însoțite de imagini. Nimic altceva! Drept pentru care mă simt obligat să mă adresez celor tineri de pe acest colț de internet.

– Păziți limba română! Încetați să mai scrieți cu picioarele și România cu r mic și nu presați profesorii și Academia Română să facă din formele greșite o normă. Nu renunțați la diacritice, la despărțitul în silabe, nu îngropați regionalismele (printre ele sunt forme lingvistice care ilustrează istoria românilor și care ne vin de la strămoși, inclusiv de la daci). Cuvintele au parfumul și poartă viața părinților.

Scrieți corect românește și citiți istoria țării noastre.

N-o rescrieți, n-o ascundeți și n-o parfumați! De la ea puteți trece la cărțile de istorie despre antichitate și despre țările Europei. Nu vă speriați de cărți, indiferent de forma lor electronică sau tipărită. Fără ele, rămîneți niște încuiați. Gîndirea voastră nu va fi ascuțită și nu va putea să alerge, necum să zboare. Mintea omului se dechide și începe marea călătorie numai după întîlnirea cu paginile cărților fundamentale pentru un domeniu sau altul. Este cea mai importantă călătorie inițiatică pe care o poate parcurge ființa umană. Care cărți? Cărțile fundamentale ale literaturii române și universale, cărți de filosofie și de istorie, jurnale și monografii, studii, tratate. Cezar, Alexandru Macedon, Napoleon și De Gaulle, Einstein și toți ceilalți nu pot fi înțeleși decît așa. Știu că lectură vi se pare de o mie de ori mai plicitsitoare decît gaming-ul, decît discoteca sau decît o petrecere. Și, cu toate acestea, fără lectură, rămîneți infirmi. Veți semăna cu cîinii dintr-o glumă uitată. Dați semne de inteligență din priviri dar nu vă puteți exprima! Niște proletari digitali, mîndri că folosesc cu îndemînare limbajul electronic, după ce le-au pierdut pe toate celelalte. Nu vă umflați în pene cu dexteritatea voastră! Este îndemînare, nu cultură. Vă ușurează, viața dar nu vă luminează sufletele. Fără valori morale și culturale, viața voastră rămîne o strădanie într-un atelier oarecare, indiferent pe cîte etaje se cocoață.

Și încă un lucru. Învățati de peste tot, de la toate izvoarele și de la toți profesorii și oamenii pe care îi întîlniți. Și nu vă lăsați copleșiți de nici o modă. În anii 90, noi ne uitam orbiți de admirație la democrația americană. Acum ea poate deveni odioasă. Alegeți să gîndiți cu captele voastre și să vă plănuiți viitorul pe un pămînt pe care îl cunoașteți. Adică în România. Nu el (Ea) vă este ostil (ă), ci nepriceperea și lipsa de patriotism ale celor care ne conduc! Luptați din răsputerica să puteți fi altfel! Și fiți!

Învățați, călătoriți, cunoașteți și întoarceți-vă acasă! Nu-i loc pentru voi în marile economii și în marile culturi. Doar pentru umplutură sau pentru valorificarea minților de excepție. Și spuneți mamelor voastre să nu vă mai preseze cu întemeiatul de familii prin alte țări mai bogate. Este numai o răbufnire de mahala. În cele mai multe cazuri, diferențele cuturale își vor spune cuvîntul. Nu-i credeți pe cei care s-au ofuscat cînd au fost tratați diferit pentru că erau sau sunt români. Exagerează sau nu impuneau suficient respect pentru a nu avea parte de asemenea reacții primitive.

Statul român le-a transmis elevilor de-a lungul anilor tot felul de mesaje. Niciodată cu adevărat și convingător nu le-a spus ce așteaptă de la ei. Sloganul cu tinerii- viitorul României nu mișcă pe nimeni. Banalitatea lui este cumplită și trece pe lîngă urechile tuturor. Ce vrea țara noastră de la voi ar trebui să vă spună cei care știu ce vor cu România. Dacă știu! Dacă au un plan și îl pot împlini. Președintele, guvernul, parlamentul, și toți cei pe la care ar trebui să se afleîn grijă fărîme din idealul și din proiectul pentru secole al țării noastre ar trebui să vă vorbească tutor. Și elevilor și studenților, și profesorilor! Nu o biată profesoară bîlbîită ca Doamna ministru!?

Ce vrea țara noastră de la voi? Tristețea vine de la faptul că nimeni nu are curajul să vă spună pe șleau. Pregătire înaltă, caracter, patriotism, performanță, inclusiv sacrificiu. Dacă aveți pretenții, trebuie să acceptați și obligații. Nu văd de ce România și românii s-ar chinui pînă la lacrimi și la sînge ca să școlească tineri pentru a-i face cadou economiilor, culturilor și societăților dezvoltate. Iar cei mai slabi, să rămînă acasă pentru a executa ordinele acestora. Dacă v-ați născut în România și aveți pretenții trebuie să știți la ce vă obligă trecutul și cum v-ați putea pregăti să răspundeți la nevoile noastre din viitor?

Din păcate, cei chemați să pună jaloane și puncte cardinale în visele și speranțele elevilor și ale studenților nu le au nici pentru ei. Buimăcesc doar prin scurgerea vremii. Drept pentru care, primul sfat pe care l-aș da elevilor și studenților ar avea legătură cu lumea politică.
– Prea fericiți și derutați tineri compatrioți, nu luați nimic din exemplul celor care ne conduc! Sunt cele mai triste figuri din drumul nostru spre un eșec colectiv. Ignorați-le apucăturile, cultura, limbajul (nu limba), modul de a fi,gura căscată la modele europene și internaționale, foamea de putere, prostia și fățărnicia. Prea puțini dintre ei merită să le copiați exemplul. Nici măcar nu trebuie să le dați ”Bună ziua!” Pînă și starea școlilor, incoerențele ministerului și ale ministrului, resemnarea și condiția modestă a profesorilor și a învățătorilor tot din nemernicia și nepriceperea se trage! Starea de azi a țării vine din slăbiciunea lor și din neputința lor în a-și pune experiența (atîta cîtă este) și viața, măcar atît cît au zăbovit în parlament și în guvern, în slujba poporului român.
Dacă faceți ca ei, ca ei veți păți și ne veți duce pe toți la buza neantului, acolo unde se cîntărește soarta popoarelor!
Tineri și minunați compatrioți! Nu aveți nici timp, nici țară de pierdut!

sursa:https://www.cotidianul.ro/ginduri-la-inceput-de-an-scolar/

Lui Cîţu i-a rămas țesătura-n gât

 


Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a dat în bâlbâială. La propriu. Întrebat la Iași, când va cumpăra Guvernul materiale şi echipamente de protecţie anti-Covid de la producătorii români, oficialul român nu a fost în stare să dea un răspuns clar. Chiar dacă întrebarea adresată de o antreprenoare care deţine singura companie care produce ţesături tehnice din România a fost detaliată, Cîțu nu a reușit nici măcar să spună câteva cuvinte românești.

Din luna martie am lucrat şi obţinut un rezultat foarte bun la două ţesături anti-Covid pentru combinezoane, un ţesut de unică folosinţă şi o ţesatură laminată cu 30 de utilizări, resterilizări, avizate de Ministerul Apărării. Le avem pe stoc şi acum, nu le-a cumpărat nimeni.

Am încercat să le vindem în Polonia, având o colaborare cu o firmă. Le-au testat, le-au plăcut. Înainte de a semna contractul, a ofertat o firmă poloneză şi au spus că iau de la polonezi. Corect.

Am încercat să vindem în Italia, tot la nişte colaboratori. Le-au testat, le-a plăcut, dar au cumpărat de la un italian.

Vă întreb pe dumneavoastră, când în ţara noastră va fi nevoie de o ţesătura tehnică şi se va spune: este unul la Iaşi şi hai să luăm de la el?”, l-a întrebat antreprenoarea pe Florin Cîţu.

Răspunsul ministrului, sau, ce a dorit să fie un răspuns, a semănat mai mult cu încercarea unui elev prins de profesor cu tema nepregătită: „Cred că…la Consiliul Judeţean…Da, aveţi dreptate… Nu ştiu care sunt…Nu ştiu de ce nu aţi…Nu ştiu dacă preţul…Nu ştiu… sper să ajungă şi acolo. Nu am răspunsul aici.”

Nu este prima dată când oamenii de afaceri din Iași atrag. inutil, se pare, atenția Guvernului  că au capacitatea de a produce, în condiții bune, combinezoane speciale utilizate în spitalele ce operează bolnavii de COVID 19, după cum scria încă din martie topiasi.ro

sursa:https://www.cotidianul.ro/lui-citu-i-a-ramas-tesatura-n-gat/

14 septembrie 2020 bate la ușă : Va fi școală sau bulibășeală ?

 


AM ÎNTREBAT, N-AM DAT CU PARUL !

Festivalul de Film de la Veneţia 2020 şi-a desemnat câştigătorii

 


Lungmetrajul „Nomadland“, regizat de Chloe Zhao, cu Frances McDormand în rol principal, a câştigat sâmbătă seară trofeul Leul de Aur al celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia.

„Nomadland“ o are pe Frances McDormand în rol principal şi evocă dramele provocate de criza economică din 2008.    „Evident nu suntem în Veneţia, suntem în Pasadena. Mulţumim foarte mult pentru acest Leu de Aur. Mulţumim că ne-aţi primit la festival în lumea asta ciudată“, a spus Francis McDormand într-o înregistrare. 

Regizoarea americană de origine chineză, Chloe Zhao, în vârstă de 38 de ani, este prima femeie care primeşte prestigiosul premiu după 10 ani. Sofia Coppola a câştigat acelaşi trofeu în 2010 cu filmul „Somewhere“. Roberto Cicutto, preşedintele Biennalei, a declarat, sâmbătă seară, pe scena galei: „Putem spune că am reuşit. Nu suntem mândri că am fost primii, dar mulţumiţi să demonstrăm că era posibil, adoptând măsurile oportune. Trebuie să fim mândri că am reuşit cea de-a 77-a ediţie a Festivalului. Mulţumesc din inimă celor acreditaţi şi publicului care au fost adevăraţii coproducători ai acestui mare succes. Fără simţul lor de responsabilitate forţele noastre ar fi fost în van. Vă dau întâlnire la ediţia a 78-a. Mostra Internazionale d'Arte Cinematografica di Venezia, pe 11 septembrie 2021“

„Nomadland“, cotat bine şi pentru Oscar Filmul premiat în acest an cu Leul de Aur, „Nomadland”, prezintă povestea unei femei trecute de vârsta de 60 de ani care devine un fel de nomad al zilelor noastre, transformându-şi camioneta într-o locuinţă mobilă şi călătorind alături de alţi compatrioţi într-o caravană ce străbate Vestul american, după colapsul economic al unui orăşel din Nevada. Considerat deja un concurent cu şanse reale la Oscarurile din 2021, acest lungmetraj îi are în rolurile principale pe Frances McDormand şi David Strathairn. 

Juriul competiţiei oficiale de la Veneţia a fost prezidat în acest de actriţa australiană Cate Blanchett. Din juriu au mai făcut parte Matt Dillon, Veronika Franz, Joanna Hogg, Nicola Lagioia, Christian Petzold şi Ludivine Sagnier. Secţiunea competiţională din selecţia oficială a inclus 18 filme.

Înaintea anunţării celor mai importante premii, actriţa de origine australiană Cate Blanchett, preşedinta juriului Festivalului Internaţional de Film Veneţia 77, a spus ce înseamnă cinematografia: „Spaţiul dintre realitate şi fantezie“.



Cate Blanchett FOTO Getty Images


Lista câştigătorilor: 

Leul de Aur pentru cel mai bun film - „Nomadland“, de Chloe Zhao Leul de Argint - Marele premiu al juriului - „Nuevo Orden/ New Orden“, de Michel Franco Leul de Argint pentru cel mai bun regizor - Kiyoshi Kurosawa pentru „Spy No Tsama/ Wife of a Spy“ Coppa Volpi pentru cel mai bun actor - Pierfrancesco Favino pentru rolul din „Padrenostro“ Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă - Vanessa Kirby pentru rolul din „Pieces of a Woman“ Cel mai bun scenariu - Chaitanya Tamhane pentru „The Disciple” Premiul special al juriului - „Dorogie Tovarischi!/ Dear Comrades”, de Andrei Konchalovsky Premiul „Marcello Mastroianni“ pentru cel mai bun tânăr actor/ actriţă - Rouhollah Zamani pentru rolul din „Khorshid/ Sun Children“ Premiile din secţiunea ORIZZONTI Cel mai bun film - „The Wasteland“, de Ahmad Bahrami Cel mai bun regizor - Lav Diaz pentru „Lahi, Hayop“ Premiul special al juriului Orizzonti - „Listen“, de Ana Rocha de Sousa Cel mai bun actor - Yahya Mahayni pentru rolul din „The Man Who Sold His Skin“ Cea mai bună actriţă - Khansa Batma, pentru rolul din filmul „Zanka Contact“ Cel mai bun scenariu - Pietro Castellitto pentru filmul „I Predatori“ Cel mai bun scurtmetraj - „Entre Tu Y Milagros“, Mariana Saffon Premiul pentru film de debut - „Listen“, de Ana Rocha de Sousa „Filmul este dedicat tuturor familiilor care trec prin momente grele“, a spus regizoarea. Premiile din secţiunea VIRTUAL REALITY - dedicată filmelor realizate cu tehnici de realitate virtuală (VR): Best Film - „The Hangman at Home“, de Michelle Kranot, Uri Kranot Best VR Story - „Sha Si Da Ming Xing/ Killing a superstar“, de Fan Fan Best VR Experience - „Finding Pandora X“, de Kiira Benzing F



Principe Maurice - FOTO Guliver Gettyomages

sursa:https://adevarul.ro/entertainment/film/foto-festivalul-film-venetia-2020-si-a-desemnat-castigatorii-primit-leul-aur-1_5f5dcbaa5163ec4271f13308/index.html

Guvernul discută luni prelungirea stării de alertă, inclusiv măsuri sanitare pentru alegerile locale şi reducerea unor restricţii

 


Guvernul discută luni prelungirea stării de alertă, inclusiv măsuri sanitare pentru alegerile locale şi reducerea unor restricţii. Premierul Ludovic Orban a anunţa deja că Guvernul va lua şi noi măsuri de relaxare, cum ar fi permiterea manifestaţiilor în anumite condiţiii: purtarea măştii şi un număr limitat de participanţi.

„Vom prelungi starea de alertă şi discutăm evident nişte măsuri să mai reducem din restricţii. Am să vă spun că m-am gândit să permitem manifestaţiile, în anumite condiţii. Sigur, reglementate, cu mască, număr limitat de persoane”, a afirmat Ludovic Orban. Şeful Executivului a adăugat că măsurile vin în contextul în care a văzut nişte comentarii răutăcioase şi a precizat că Guvernul PNL nu s-a temut niciodată de adunările publice şi a fost mereu deschis dialogului. 

Orban a anunţat joi că va trebui să fie întrunit luni Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) şi apoi făcută o şedinţă de Guvern în care să fie aprobată hotărârea privind prelungirea stării de alertă, în contextul în care încă nu fusese dat avizul Consiliului Legislativ pe proiectul de act normativ. El a adăugat că hotărârea va include şi măsuri în ziua votului la alegerile locale, precum şi măsuri de relaxare în anumite domenii.

sursa:https://adevarul.ro/news/politica/guvernul-discuta-luni-prelungirea-starii-alerta-inclusiv-masuri-sanitare-alegerile-locale-reducerea-restrictii-1_5f5dd6185163ec4271f19587/index.html

Locul bântuit din Moldova, cu flăcări şi urlete ce îngrozesc

 


Un deal înconjurat de păduri, din judeţul Botoşani, este considerat unul dintre cele mai bântuite locuri din nordul României. Localnicii îl evită şi spun că mulţi au pierit sau au rămas mutilaţi pe viaţă după ce ar fi căutat nişte comori blestemate în aceste locuri.



La peste 50 de kilometri de municipiul Botoşani, adică la aproape o oră de de mers cu maşina se află Dealul Măgura, cel mai înalt punct al judeţului - 386 de metri. Dealul veghează satele din comuna Ibăneşti, dar şi o uriaşă zonă împădurită, inclusiv Codrii Herţei, la graniţa dintre România şi Ucraina. 

În mijlocul verii, pe Măgura este răcoare, ca la munte. Localnicii, care nu calcă aproape niciodată pe această înălţime, spun că fiorii vin nu numai de la altitudine, ci şi de la grozăviile paranormale care s-ar ascunde pe Măgura. 

Datorită acestor legende, cu urme de locuire de acum 20.000 de ani, dealul Ibăneştiului este considerat unul dintre cele mai bântuite locuri din Moldova.



    

Dealul „necuratului“ şi spiritele morţilor. 

De pe dealul Măgura din Ibăneşti oricine poate vedea o bună parte din drumul Dorohoi-Darabani şi multe dintre aşezările care se întind de la Pomârla până către Cristineşti şi chiar dincolo de graniţă, pe zeci de kilometri pătraţi. 

A fost mereu un punct strategic pentru comunităţile umane. Arheologii au descoperit, de altfel, urme ale omului de încă acum 20.000 ani pe acest teritoriu. 

Pe dealul Ibăneştilor se află şi ruinele unei cetăţi dacice, dar şi ale unui fort medieval, apărat de o familie de boieri războinici care vegheau drumul comercial ce mergea dincolo de vadurile Prutului. 



Cu o istorie milenară, dealul dă fiori localnicilor, mai ales celor în vârstă care-i mai ştiu poveştile şi legendele. 

Dincolo de vânturile care bat culmile golaşe ale dealului, oamenii spun că, uneori, pe Măgura apar focuri în diferite culori şi umbre ale spiritelor care bântuie. 

În anumite zile din an, urlete înfricoşătoare izbucnesc de pe deal.    

Oamenii sunt convinşi că pe deal au avut loc crime, războaie şi grozăvii din vremuri de demult. 



”Acolo sus pe deal nu este lucru curat. Nopţile se văd flăcărui aşa colorate. Se spune că au fost şi lupte acolo, au murit oameni. Alţii vorbesc de tot felul de comori păzite de necuratul”, spune Vasile Racu, un sătean în vârstă, din Ibăneşti. 

Nea Fanu, un alt sătean, povesteşte că pe deal se aud bocete şi vaiete de i ridică părul în cap trecătorului. 

„Urlă ceva, domne, de te paralizează. Apoi îţi vine să fugi unde apuci, aşa teamă strecoară în suflet. O dată şi gata. Câteodată, se văd şi flăcări, altădată ca zăngănit de arme. Doamne ne păzeşte ce-o fi. Şi noi am auzit de la  bătrâni poveştile astea. Ciobanii când merg cu oile, ocolesc vârful dealului, că acolo a fost şi cetate şi mănăstire şi fac cruce cu limba. Ferească Dumnezeu!”, spune bătrânul.   



Măcelul călugărilor şi comoara blestemată 

De altfel, şi cei care au cercetat zona sau au aprofundat istoria comunei spun că un sâmbure de adevăr există. Nu legat însă de paranormal, ci de faptul că, într-adevăr, ar fi avut loc evenimente întunecate pe vârful dealului. 

Pe un versant se află cetatea dacică, iar pe celălalt urmele unei vechi mănăstiri medievale. 

Mănăstirea a fost arsă complet de tătari, iar tot ceea ce a mai rămas din ea este pământul răscolit şi câteva bucăţi de piatră. 

Profesorul Octavian Vitcu, localnic din Ibăneşti, a studiat bine istoria locului. Acesta spune că mănăstirea a fost ridicată de boierii locului, în vremea lui Ştefan cel Mare.

„Legendele spun că aici, pe Măgura, a fost o mănăstire de călugări, ridicată în timpul lui Ştefan cel Mare. A fost construită sub patronajul boieroaicei Maria Ibăneasa. Mănăstirea ar fi fost ridicată în memoria fiului şi soţului ei, morţi în luptele lui Ştefan cu polonezii. Boieroaica era bogată şi a dotat mănăstirea cu averi importante, în special odoare bisericeşti din aur, inclusiv clopote din aur“, spune Octavian Vitcu.    

Mănăstirea a fost însă distrusă după ce puterea boierilor Ibăneasa ar fi pălit. 



Un grup de tătari ar fi distrus totul în secolul al XVII-lea. „Un grup de tătari atraşi de bogăţia mănăstirii ar fi atacat-o. Avea doar palisadă, nu şi zid de piatră. Au incendiat mănăstirea şi au ras-o de pe faţa pământului. Pe călugări i-ar fi ucis până la ultimul. Erau supăraţi că nu au găsit averi. Nu ştiau că toate odoarele le-au îngropat din timp, încă de când au aflat că tătarii au început jafurile în zona Dorohoiului.”, spune profesorul botoşănean.   

De altfel, spune Ocravian Vitcu, stareţul ar fi lăsat un blestem cumplit. Cel care va căuta şi va lua comoara să surzească şi să muţească. Odoarele ar fi păzite şi acum de sufletele morţilor, ascunse în adâncurile dealului.  

„Surd şi mut să rămână până la moarte. Să n-aibă parte de mormânt. Numele lui şi al neamurilor lui să fie acoperite de ocară“, spunea blestemul stareţului Iosif. 

Se presupune că erau odoare scumpe inclusiv un tezaur monetar.

sursa:https://adevarul.ro/locale/botosani/locul-bantuit-moldova-flacari-urlete-ingrozesc-oameni-ramas-mutilati-viata-1_5f5b8a245163ec4271e251b5/index.html