11.25.2020

S.U.A. - REZULTATELE NUMĂRĂTORII VOTURILOR în data de 23 NOIEMBRIE 2020

 




”N-am văzut mișcare de marketing mai tembelă, promovată de trompeta politică a propagandei”

 


Scrisoarea prin care nume grele ale muzicii ușoare cer ajutor de la stat a dat naștere unor reacții dure – iar Victor Ciutacu nu putea lipsi dintre cei care au comentat.

Reputatul jurnalist și realizator TV Victor Ciutacu a reacționat dur la scrisoarea trimisă de mai mulți cântăreți, prin care solicită ajutor de stat.

Ciutacu nu respinge ideea susținerii artiștilor, dimpotrivă, dar este revoltat că mesajul e transmis de cântăreți cunoscuți pentru veniturile mari încasate – sau de personaje implicate puternic în politică, din categoria Tudor Chirilă.

”N-am văzut mișcare de marketing mai tembelă decât scrisoarea solicitării de ajutor pentru domeniul artistic promovată de trompeta politică a propagandei Tudor Chirilă și asumată de milionarii Inna, Delia, Antonia, Loredana, Brenciu sau Smiley”, scrie Victor Ciutacu.

Ironic, jurnalistul atrage atenția că ”mai lipseau la apel influensărițele, animatoarele si clientele false din cluburi, asistentele tv și cămătarii din cazinouri ca să fie treaba oablă”.

Pe de altă parte, Ciutacu spune ferm – ”da, oamenii nevăzuți din branșă, meseriașii din spatele fenomenului, au nevoie să subziste, pentru că ei sunt marii perdanți ai crizei virusului ucigaș”.

”Dar asumarea publică a demersului de grupul bogătașilor (risipiți prin Dubai și Maldive sau ocupați cu valorizarea businessurilor colaterale) duce în derizoriu efortul colectiv și suferința celor cu adevărat afectați”, conchide Ciutacu.

O reacție firească, dar care a fost interpretată în fel și chip – generând o adevărată dezbatere pe pagina de socializare a jurnalistului.

”Scrisoarea aia publică e jenantă”, răspunde Ciutacu unor atacuri ale artiștilor la reacția sa - ”da' insistați, nu vă dați bătuți - limita penibilului e cerul”.

Reacția lui Ciutacu – la fel ca și subiectul în sine - face valuri pe internet – iar mulți dintre artiștii ”milionari” care au semnat scrisoarea deschisă spun acum că nu pentru ei au făcut demersul, ci pentru cei care au nevoie cu adevărat.

sursa:https://ro.sputnik.md/society/20201125/32638191/Reactia-lui-Ciutacu-la-scrisoarea-artistilor-face-valuri.html

După 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări

 


După 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări, spune Emilian Imbri, managerul spitalului „Victor Babeș” din București. În privința cazurilor de gripă sezonieră, medicul se declară „liniștit”, pentru că virusul „va sta locului”, datorită vaccinării, măștilor și carantinelor locale.

Întrebat, miercuri, la Digi24, despre declarația doctoriței Beatrice Mahler, potrivit căreia dacă lucrurile continuă în această direcție și ”vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună”, Emilian Imbri a spus că nu crede în mortalitatea mare estimată pentru decembrie, dar crede că vor mai fi decese.

„Sigur că în decembrie ne gândim că o să apară și primele cazuri de gripă. Eu sunt mult mai liniștit vis-a-vis de cazurile de gripă sezonieră, sigur virusul va sta locului: câți au apucat vaccinul antigripal s-au vaccinat, vor prinde și seriile următoare și se vor vaccina rapid, plus măștile, plus fereala, plus că au intrat în carantină foarte multe localități și probabil vor mai intra, sigur că și vânzoleala va fi mult mai puțin evidentă și sigur vă spun, o să vedeți, după 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări, ne dorim asta și este obligatoriu să se întâmple pentru că foarte greu facem față acum”, a declarat managerul spitalului „Victor Babeș” din București, potrivit Mediafax.

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, spunea, marți seara, tot la Digi24, că nu se simte nicio îmbunătățire a situației epidemiei de COVID, ba chiar, în ultimele zile, lucrurile sunt chiar mai grave, iar în spitalul pe care îl conduce se simte nevoia mai multor locuri de terapie intensivă. „Vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună şi, dacă lucrurile continuă în această direcţie, şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”, avertiza Beatrice Mahler.

Două asociații de magistrați cer demiterea ministrului Justiției

 


Două asociații ale magistraților - Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție - cer demiterea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, invocând 10 motive, între care tergiversarea modificării legilor justiției, refuzul sesizării Comisiei de la Veneția cu privire la proiectele de modificare a legilor justiției pe care le-a pus în dezbatere publică în 30 septembrie și neluarea unor măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului în instanțe și parchete.


Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție susțin că mandatul ministrului Cătălin Predoiu "a fost unul dezastruos, efectele nocive ale acestuia fiind comparabile cu cele produse în perioada în care miniștri erau domnii Florin Iordache și Tudorel Toader".

"În interesul unei justiții independente, pentru a nu fi afectat parcursul european al României și în vederea înlăturării blocării accesului la fondurile europene, este absolut necesară demiterea imediată a dlui Cătălin Predoiu", afirmă reprezentanții celor două asociații de magistrați.

Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție invocă 10 motive pentru care Predoiu ar trebui demis:

  • "1. Încălcarea flagrantă a Mecanismului de cooperare și de verificare prin tergiverarea și blocarea modificărilor legilor justiției, vitale pentru funcționarea autorității judecătorești în ansamblul său. Deși actualul Ministru al Justiției este în funcţie de peste un an, „legile justiției” în varianta Iordache-Toader sunt în continuare aplicabile, fără niciun fel de ajustare, în ciuda criticilor în cascadă ale entităților internaționale relevante și ale magistraților români.
  • În Raportul MCV din 13 noiembrie 2018 s-a solicitat expres statului român, între altele, ”să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgențe subsecvente” și ”să revizuiască legile justiției, ținând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, precum și de recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO”, precum și să suspende numirile și revocările procurorilor de rang înalt, ”cu respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii.”
  • Discursul inacceptabil al Ministrului Justiției (”Nu trebuie să ne grăbim. Toată lumea e nerăbdătoare, toți vrem să reparăm aceste legi, dar nu trebuie să ne grăbim. Este și cerința raportului de țară, textual: <<Nu vă grăbiți, discutați cu toată lumea, ajungeți cât se poate la un numitor comun și apoi treceți cu propunerile în Parlament>>”) confirmă ignorarea totală a principiilor privind independența justiției în România și a angajamentelor luate de statul român vizând remedierea rapidă a aspectelor legislative criticate vehement de toți factorii interni și internaționali relevanți.
  • În consecință, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție continuă să funcționeze, iar Ministrul Justiției propune menținerea actelor de procedură efectuate de procurorii respectivei secții, ignorând faptul că existența acestei structuri încalcă Tratatul Uniunii Europene și, prin aceasta, Constituția României.

  • 2. Încălcarea flagrantă a Mecanismului de cooperare și de verificare prin declanșarea, imediat după învestire, a procedurii de numire în funcție a procurorilor de rang înalt și propunerile de numire efectuate, cu nerespectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistratuirii – Secția pentru procurori. Asociațiile Forumul Judecătorilor din România și Inițiativa pentru Justiție i-au solicitat Ministrului Justiției să nu declanșeze procedurile de numire a acestora până după punerea în acord a dispozițiilor legale în materie cu recomandările formulate constant în rapoartele Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (rapoartele MCV), rapoartele Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) privind România și avizele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).
  • Presa română a dezvăluit recent că, la 4 august 2020, ”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a clasat dosarul de spălare de bani în care erau vizați compania Rail Force, a omului de afaceri Costel Comana, dar și actualul ministru al Justiției, avocatul Cătălin Predoiu, potrivit unui răspuns oficial al parchetului la o solicitare a G4media.ro”. Toți procurorii ierarhic superiori procurorului de caz (procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, precum și procurorul-șef al Secției Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), competenți a verifica soluția, au fost numiți chiar de actualul Ministru al Justiției, tot de acesta depinzând și revocarea acestora din posturile de conducere deținute. O astfel de situație faptică este de natură a crea în cadrul opiniei publice aparența unui conflict de interese la numirea în funcții de top management în parchete, în lipsa unor garanții de imparțialitate și a implicării reale a sistemului judiciar în aceste proceduri.
  • De asemenea, Raportul Comisiei Europene din 30 septembrie 2020 privind statul de drept – Capitolul consacrat situației statului de drept în România – menționează că procurorul general și procurorul-șef al DIICOT au fost numiți (de președintele Klaus Iohannis, la propunerea Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu), „în ciuda unui aviz negativ al CSM. Această situație a evidențiat problemele persistente descrise anterior de Comisie, care a recomandat, în contextul MCV, necesitatea unor proceduri de numire în funcție mai solide și independente și a sugerat că o cale sigură de a ajunge la o soluție durabilă ar fi solicitarea sprijinului Comisiei de la Veneția”.

  • 3. Promovarea în spațiul public a unor noi modificări ale ”legilor justiției” de natură a afecta grav independența justiției.
  • În primavara anului 2020, Ministerul Justiţiei a propus un proiect inadmisibil, prin care erau instituite noi filtre pentru anchetarea şi trimiterea în judecată a procurorilor şi judecătorilor, această iniţiativă legislativă consolidând un soi de “impunitate largă” pentru magistraţi. Prin aceste dispoziţii, dezavuate de subscrisele asociații, se dorea ca punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror să se facă doar cu autorizarea prealabilă a procurorului general al României, iar trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor să se încuviinţeze de Secţia pentru judecători sau, după caz, de Secţia pentru procurori a CSM. Astfel de prevederi nu au fost niciodată solicitate de către magistraţii din România, cu excepția proiectului de candidatură al judecătorului Lia Savonea la Consiliul Superior al Magistraturii. Proiectul de desființare a Secției speciale de investigare a infracțiunilor din justiție a fost abandonat de Ministerul Justiției, deși majoritatea covârșitoare a magistraților a opinat în acest sens în adunări generale ale instanțelor și parchetelor.
  • În luna septembrie 2020, Ministerul Justiției a supus dezbaterii publice un nou proiect în care procedurile de numire a procurorilor de rang înalt propuse rămân la discreția factorilor politici și nu respectă recomandările formulate constant prin rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare, rapoartele Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) privind România și avizele Comisiei de la Veneția și Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE). Se intenționează reintroducerea posibilității exercitării acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor de Ministrul Justiției, măsură care va aduce atingere independenței magistraților, prin interferența în gestionarea aspectelor de natură disciplinară din cariera judecătorilor și procurorilor. Contrar explicațiilor oferite de Ministrul Justiției, proiectul de lege propus nu urmărește asigurarea unei reprezentări adecvate a conducerii instanțelor și parchetelor în cadrul colegiilor de conducere. Dimpotrivă, prin introducerea ca membri de drept, în colegiile de conducere ale instanțelor, a vicepreședinților și a președinților de secții, concomitent cu reducerea numărului de membri fără funcții de conducere (rămași pur simbolic în colegiu) se afectează tocmai ideea democratizării deciziei/conducerii în instanțele de judecată și asigurării unei contraponderi în raport cu atribuțiile președintelui instanței. Sunt transformate, practic, colegiile de conducere în echipa de suport a președinților de instanță (desemnați de comisii numite de Secția pentru judecători a CSM, secție care numește direct și președinții de secții din instanțe), devenite în final un fel de formalități administrative inutile. Propunerea privind activitatea nepermanentă a membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, cel puțin în privința membrilor aleși provenind de la Înalta Curte de Casație sau parchete, este de natură să afecteze capacitatea CSM de a-și îndeplini rolul constituțional de garant al independenței justiției prin aceea că membrii CSM ar putea fi colegi cu judecătorii ÎCCJ care soluționează recursuri împotriva hotărârilor disciplinare ale Secției pentru judecători în materie disciplinară. Astfel, proiectul de lege nu a avut niciun moment în vedere necesitatea păstrării unei aparențe de imparțialitate și înlăturarea oricărui risc de influențare a deciziei. De asemenea, dată fiind subordonarea ierarhică a procurorilor în cadrul Ministerului Public, membrii procurori din CSM nu ar putea fi protejați de posibile presiuni sau imixtiuni. Proiectul mai propune și transferul unor competențe ale Secției pentru procurori a CSM către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (numirea și revocarea procurorilor în cadrul DIICOT și DNA, detașarea, delegarea, unele atribuții privind promovarea), respectiv către Ministrul Justiției (aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor), Plenul CSM sau Consiliul Științific al INM. Practic, Secția pentru procurori a CSM își pierde majoritatea atribuțiilor și devine un accesoriu al procurorului general și al Ministrului Justiției, care va concentra toate prerogativele de luare a deciziei. Acordarea unor asemenea atribuții unor persoane numite politic, direct sau indirect, în detrimentul organismului care, potrivit art. 133 alin.(1) din Constituția României, are rolul de garant al independenței justiției, reprezintă o încălcare evidentă a independenței justiției. Desfășurarea activității procurorilor (ce alcătuiesc Ministerul Public) sub autoritatea Ministrului Justiției nu înseamnă subordonare din punct de vedere administrativ. Managementul resurselor umane din cadrul Ministerului Public reprezintă o componentă a independenței procurorilor și actul normativ care reglementează aceste chestiuni este necesar a fi aprobat de Secția de procurori a CSM, tocmai în vederea garantării independenței justiției. Se propune reintroducerea delegării procurorilor fără acord, un alt mijloc de presiune asupra acestora. Se propune acordarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a calității de procuror ierarhic superior al tuturor procurorilor. A accepta intervenția nelimitată a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție asupra actelor întocmite de orice procuror din cadrul Ministerului Public (soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale) înseamnă a-i recunoaște acestuia o atribuție excepțională care îi permite să eludeze fără nicio limită modalitatea legală de realizare a controlului ierarhic. În cauza Kövesi c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că principiul independenței procurorilor este un element cheie în menținerea independenței sistemului judiciar. În lipsa independenței procurorului în efectuarea sau supravegherea urmăririi penale, independența cu privire la adoptarea unei soluții este golită de conținut. Prin urmare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate exercita, direct sau prin procurori anume desemnați, exclusiv atribuții de coordonare și control al administrării tuturor parchetelor. Prin Avizul nr.934 din 13 iulie 2018, CDL-PI(2018)007, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) a sugerat României să elimine ori să definească mai bine prevederile care le permit procurorilor de rang superior să invalideze soluțiile procurorilor pentru situațiile de nefundamentare. În Raportul cu privire la Standardele Europene referitoare la sistemul judiciar adoptat de Comisia de la Veneția în anul 2010, la pct. 31, se arată că, în sistemul ierarhic al organizării activității procurorilor, independența acestora se traduce prin faptul că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, aceștia nu trebuie să obțină o aprobare a superiorului, nici o confirmare a acestuia.

  • 4. Refuzul sesizării Comisiei de la Veneția cu privire la proiectele de modificare a ”legilor justiției” prezentate la 30 septembrie 2020, deși prin Raportul MCV din 15 noiembrie 2017, Comisia Europeană a solicitat „punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneția, recomandând inclusiv revizuirea prevederilor art.132 alin.(1) din Constituția României și modificarea Legii nr.303/2004, astfel încât avizul CSM să capete caracter obligatoriu”. Procedurile de numire a procurorilor de rang înalt propuse prin noile proiecte de lege, anunțate la 30 septembrie 2020, nu respectă recomandările formulate constant în rapoartele Comisiei Europene, rapoartele Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) privind România și avizele Comisiei de la Veneția și Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).
  • 5. Neluarea măsurilor necesare prevenirii răspândirii COVID-19 la nivelul instituțiilor din cadrul autorității judecătorești. Timp de aproape un an, Guvernul României (prin Ministerul Justiției) s-a dovedit incapabil a promova în Parlament măcar un proiect minimal de digitalizare, în situația în care, zilnic, zeci de magistrați sau grefieri devin purtători ai noului coronavirus, iar alți zeci de colegi intră în izolare, punându-se în dificultate funcționarea instanțelor și a parchetelor. Sediile instanțelor de judecată au devenit focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, existând cazuri numeroase de infectare în instanțele mari din municipiile importante ale țării, fapt care a determinat închiderea temporară a activității și amânarea judecării unor dosare. Ministerul Justiției nu a apreciat urgența și necesitatea digitalizării extinse a instanțelor de judecată, comunicarea actelor de procedură exclusiv pe cale electronică, prin adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferință, precum și restrângerea fazei orale în anumite pricini judiciare. Deși Ministrul Justiției a anunțat public la 10 noiembrie 2020 că în instanțe au fost înregistrate 546 de cazuri, dintre care 5 persoane au ajuns la terapie intensivă, iar 3 persoane au decedat, a refuzat să își asume vreo responsabilitate.
  • După lungi ezitări, cel puțin pentru a puncta la nivel de imagine, la 20.11.2020, Guvernul României a decis să adopte proiectul Legii privind unele măsurilor din domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, după ce, în cursul zilei de 18.11.2020, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil acest demers, în lipsa consultării sistemului judiciar, privind măsuri care să asigure funcționarea justiției ca serviciu public. Reglementarea propusă vine însă după mai bine de 8 luni de la declararea oficială a pandemiei de Organizația Mondială a Sănătății, cuprinzând soluții inutile sau, după caz, inaplicabile, în raport cu ceea ce s-a solicitat de cele două asociații profesionale.
  • Proiectul nu apare înregistrat pe site-urile Parlamentului, probabil nefiind înaintat, iar adoptarea sa de Parlament după alte câteva luni, în contextul actual, reprezintă o dovadă a disprețului la adresa situației grave a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 din instanțele judecătorești și parchete.
  • Ministerul Justiției nu prezintă date zilnice referitoare la situația dramatică în care au ajuns acestea, numărul infecțiilor depășind 1000, zilnic mulți magistrați și grefieri fiind internați la ATI, unele persoane dintre acestea decedând.

  • 6. Dezinformarea publică privind cazurile de Covid-19 din penitenciare. Astfel, potrivit comunicatului publicat pe site-ul Ministerului Justiției la 19 noiembrie 2020, Ministrul Predoiu a afirmat că „ANP a înregistrat o performanță prin faptul că luni de zile niciun deținut nu s-a infectat” și că „în ultima lună, au apărut primele cazuri de infectări în rândul deținuților, însă cifra se menține la un nivel rezonabil”. Aceste afirmații sunt contrazise chiar de informările de presă publicate periodic pe site-ul ANP, din care a rezultat că încă din aprilie s-au înregistrat cazuri de infectări în rândul persoanelor private de libertate. Mai mult, în comunicatul din 11 noiembrie se menționează faptul că numai la Penitenciarul-Spital București-Jilava, în prezent, se asigură tratamentul pentru 214 persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2, alte 123 fiind tratate și declarate vindecate. Este evident că ministrul Predoiu cunoștea aceste realități, dar, din motive de imagine, a ales să prezinte publicului informații nereale.

  • 7. Lipsa unor demersuri serioase pentru adoptarea unor modificări ale Codului de procedură penală, care să transpună dispozițiile Deciziei nr. 55/2020 a Curții Constituționale a României, în sensul reglementării unei proceduri de contestare a măsurilor de supraveghere tehnică și obținere a datelor financiare, precum și de desecretizare a actelor ce au stat la baza autorizării respectivelor măsuri, atunci când acestea vizau persoane interesate care nu au calitatea de parte în procesul penal, ceea ce ar fi condus la salvarea respectivelor probe administrate deja în dosarele penale. Ministrul Justiției a inițiat, în schimb, un proiect de modificare legislativă care vizează, în mod greșit, Legea nr. 51/1990 și nu Codul de procedură penală, iar propunerea legislativă este incompletă, ea neacoperind toate situațiile existente în practică.

  • 8. Politica dezastruoasă de resurse umane. Lipsa unor demersuri serioase pentru modificări legislative imediate necesare desfășurării concursurilor de admitere în magistratură, a examenelor de absolvire a Institutului Național al Magistraturii și a examenelor de capacitate, precum și a transferurilor magistraților.
  • Anul 2020 a fost primul an de după 1989 în care în magistratură nu s-au mai organizat concursuri de admitere, deoarece puterea legislativă și puterea executivă (în special Ministrul Justiției) au fost incapabile să adopte o reglementare rapidă, pentru a se conforma unei decizii ale Curții Constituționale pronunțate în martie 2020.
  • Situația fără precedent se suprapune unui moment în care există sute de posturi vacante în instanțe și parchete, efectele fiind similare măsurii dublării perioadei de studiu la Institutul Național al Magistraturii, propusă de reforma Iordache-Toader.
  • Raportul MCV din 25 ianuarie 2017 a solicitat soluții cu privire la problemele reprezentate de volumul de muncă excesiv, problemă sistemică a justiției române care se va acutiza prin aplicarea, de la 1 ianuarie 2021, a dispozițiilor referitoare la completurile de judecată formate din 3 judecători în apeluri, față de care Ministerul Justiției nu a propus Guvernului sau Parlamentului niciun fel de soluție.
  • 9. Consecințele devastatoare pentru imaginea Ministerului Public ale acțiunilor Ministrului Justiției. Folosirea Ministerului Justiției și a activității autorităților judiciare în campania electorală.
  • Unul dintre procurorii de rang înalt susținuți pentru numire de ministrul Cătălin Predoiu a fost doamna Giorgiana Hosu, în ciuda calității de inculpat a soțului său într-un dosar de corupție, condamnarea ulterioară a acestuia în prima instanță determinând și demisia procurorului respectiv, care s-a remarcat la nivelul percepției publice prin neexercitarea inițială a controlului cu privire la soluția dispusă în dosarul ”10 august”, urmată de infirmarea soluției, la presiunea opiniei publice, și sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, necompetent material sau după calitatea persoanei, fapt care a produs o întârziere semnificativă a posibilei redeschideri a urmăririi penale (nici în prezent nu s-a soluționat).
  • În urma apariției Raportului privind traficul de persoane (2019) publicat de Ambasada Statelor Unite ale Americii, în care se constata faptul că autorităţile au diminuat eforturile de aplicare a legii în activitatea de urmărire penală a infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art.210 din Codul penal, şi trafic de minori, prevăzută de art.211 din Codul penal, care sunt date de către legiuitor în competenţa exclusivă de investigare a DIICOT, Ministrul Justiției a ales calea mistificării și ascunderii adevărului prin prezentarea în spațiul public a unor informații nereale privind dimensiunea reală a traficului de persoane și dezvoltarea exponențială a fenomenului criminalității organizate (ex. clanurile interlope) și nu a desfășurat niciun demers concret în sensul eficientizării combaterii fenomenului infracțional al traficului de persoane. Cu excepția unor declarații lipsite de orice suport faptic, acesta nu a inițiat niciun demers serios, de politică penală, în vederea combaterii traficului de persoane și a criminalității organizate. Printre declarațiile făcute se numără: „S-a terminat. Ceea ce a început de câteva luni de zile va continua până la stârpirea completă a acestui fenomen”, „Deja sunt lucruri în mişcare. (…) Se va intra cu buldozerul, cu lama, până la rasul solului.” sau „Am creat pe parcursul lunilor precedente un front instituţional împotriva crimei organizate. Începe să dea rezultate. Încep să cadă clanuri de interlopi.” Paradoxul acestei declaraţii îl constituie faptul că, la câteva ore de la anunțarea „căderilor” generice a clanurilor de interlopi, la marginea capitalei avea loc o confruntare sângeroasă între membrii prezumtivi ai unor astfel de grupări.
  • Cătălin Predoiu a susținut că au început să apară rezultatele în ceea ce privește lupta pentru combaterea traficului de persoane, deși declarațiile ministrului Justiției nu erau corelate cu acțiuni concrete. Cu toate că un număr de 108 organizații non-guvernamentale au cerut ca Legea nr.217/2020, care reduce efectiv prescripția pentru infracțiunile legate de traficul de persoane și de pornografie infantilă, să nu fie promulgată, Guvernul a blocat o inițiativă parlamentară de îmbunătățire a legislației penală în materie de trafic de persoane. Într-un raport al Comisiei Europene, România se afla pe prima poziție ca stat de origine a victimelor traficului de persoane la nivel european. Din totalul celor 14.145 de victime ale traficului de persoane identificate în statele membre UE, cele mai multe proveneau din România. De asemenea, Raportul anual al Departamentului de Stat SUA privind traficul de persoane, publicat în luna iunie 2020, a remarcat lipsa de progrese a României în combaterea traficului de persoane. Împreună cu Irlanda, România a fost singura țară membră a Uniunii Europene plasată în lista de supraveghere de nivel 2.

  • 10. Lipsa oricărei viziuni cu privire la poliția judiciară. Nu a existat niciun demers în sensul preluării totale sau parțiale a poliției judiciare la Ministerul Public, Mai mult, s-a permis Ministerului de Interne să își impună punctul de vedere cu privire la reglementarea procedurii de acordare și retragere a avizului de poliție judiciară. Nu a existat niciun demers de politică penală care să ia în considerare, într-o viziune integrată, parchetele și poliția judiciară. Ministerul Justiției nu a avut niciun punct de vedere și nici nu s-a implicat în vreun fel în proiectul de reformă a Ministerului Afacerilor Interne, proiect care va cuprinde și o „reformă” amplă a Poliției Române, inclusiv a poliției judiciare. De fapt, nu a dat niciun moment dovada că înțelege rolul esențial al poliției judiciare în activitatea de urmărire penală".

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24441942-zece-motive-pentru-care-doua-asociatii-magistrati-cer-demiterea-ministrului-justitiei.htm

Măşti sau „acoperitoare de faţă” ?

 


Măștile din comerț care nu protejează de COVID vor trebui marcate ca atare și vor fi numite „acoperitoare de față”, a anunțat miercuri, la o conferință de presă, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu.

Ministerul spune că un control al ANPC a constatat că jumătate din măștile oferite în rețelele comerciale nu protejau de coronavirus.

Popescu a precizat că au fost aplicate amenzi de 18 milioane de lei.

În România există 16 companii care produc măști, acestea asigură protecția necesară iar producția acestora poate acoperi necesarul, a adăugat ministrul.

”Rețelele de retail și de famacie nu ar trebui să permită comercializarea produselor care nu protejează”, a spus Popescu. „Una e să ai o mască pe față, alta un batic”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/masti-sau-acoperitoare-de-fata/

Drama continuă după incendiul de la Piatra Neamț

 


Drama continuă după incendiul de la Piatra Neamț. Încă un pacient infectat cu SARS-CoV-2 transferat de la Piatra Neamț la Iași, după incendiul de la Terapie Intensivă, a murit, miercuri. Doar unul dintre cei șase pacienți mai este în viață, astfel că bilanțul decedaților a ajuns la 15.

Unul dintre supraviețutorii tragediei de la Piatra Neamț, transferați la Lețcani a murit miercuri, în ATI la secția exterioară de la Lețcani, județul Iași.

Şase pacienți aflați într-un salon alăturat celui unde a avut loc incendiul de la ATI Piatra Neamț au fost transferați la Spitalul de la Lețcani, ei având COVID. Doar unul dintre ei a rămas în viață.

„Șapte persoane sunt decedate ca urmare a incendiului produs la secția ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Incendiul este lichidat, nu au fost afectate și alte secții. Se pare că erau persoane cu COVID-19”, spunea pe 14 noiembrie, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.

sursa:https://www.cotidianul.ro/drama-continua-dupa-incendiul-de-la-piatra-neamt

Avocatul Poporului cere explicaţii pentru închiderea şcolilor

 


Avocatul Poporului vrea să afle de ce s-au închis şcolile în România în condițiile în care OMS recomandă redeschiderea lor.

Renate Weber cere explicații autorităților de la București și spune că această generaţie pierde doi ani de şcoală.

Instituţia Avocatului Poporului vrea să ştie de ce şcolile sunt închise, în timp ce OMS cere redeschiderea lor. Renate Weber a cerut Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii un punct de vedere în legătură cu închiderea şcolilor, în condiţiile în care OMS recomandă ca elevii să învețe în clase. De asemenea, Weber încearcă să afle de ce autoritățile române nu au un plan clar privind desfășurarea orelor online și de ce nu se adopta modelul din numeroase țări europene care nu au suspendat cursurile la școală.

„În zona rurală, practic, conectivitatea la internet este extrem de precară şi în multe locuri nu există. Accesul la mijloacele prin care să poate participa la învăţământul online, în multe locuri nu există. Vom avea o generaţie care are doi ani şcolari pierduţi”, spune Renate Weber, Avocatul Poporului.

OMS spune că sănătatea mintală a copiilor şi educaţia lor este prioritate, cu atât mai mult cu cât rata de infectare în rândul elevilor este foarte mică. Nu ei sunt factorii principali de răspândire, susțin specialiștii.

„Dacă ne uităm la statele membre ale UE, vedem că acolo s-au făcut eforturi foarte mari tocmai ca şcolile să fie deschise. Au fost închise multe alte locuri, dar şcolile au rămas deschise tocmai pentru că guvernele se gândesc la ceea ce înseamnă educaţia acestei generaţii”, adaugă Renate Weber.

sursa:https://www.cotidianul.ro/avocatul-poporului-cere-explicatii-pentru-inchiderea-scolilor/

PSD cere recunoaşterea lui Iohannis ca agent electoral

 


PSD cere CNA să emită o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervențiile președintelui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat Partidului Național Liberal.

„Subscrisul Partidul Social Democrat – PSD, (…) în calitate de persoană juridică afectată în mod direct prin încălcarea legislației audiovizuale,În temeiul dispozițiilor art. 89 lit c) din Legea nr. 504/2002 [Legea audiovizualului] formulăm prezenta plângere cu privire la încălcarea prevederilor art. 5 și art. 8 din Decizia CNA nr. 603 din 21 octombrie 2020 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2020, solicitându-vă să emiteți o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervențiile președintelui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat Partidului Național Liberal”, arată PSD.

Potrivit documentului, în 24 noiembrie 2020, de la ora 19.00 posturile de televiziune au difuzat discursul președintelui României Klaus Iohannis la un an de la alegerile prezidențiale, discurs cu un conținut ca fiind unul de campanie electorală în sprijinul PNL.

Social-democrații susțin că intervenția live a președintelui a avut un caracter electoral, fiind difuzată, contrar dispozițiilor imperative conținute în art. 5 alin. (1) din Decizia CNA nr. 603 din 21 octombrie 2020.

„Vă rugăm să aveți în vedere că live-ul președintelui Klaus Iohannis, având ca pretext celebrarea unui an de la alegerile prezidențiale din 2019, a fost difuzat în cadrul unei emisiuni informative, nu într-o emisiune electorală, iar materialul difuzat nu prezintă activități ale președintelui, ci mesaje electorale fățișe, directe, pentru și în favoarea Partidului Național Liberal, însă vădit denigratoare la adresa altui competitor electoral, în speță subscrisa entitate politică PSD. Complementar, în acest context, subliniem faptul că elementele supuse analizei sunt cu atât mai grave cu cât legea fundamentală (art. 80 din Constituție) interzice în mod expres Președintelui implicarea în campania electorală, prin excluderea sa din sfera afilierii politice, rolul său fiind eminamente de mediator. Totodată, prin această intervenție care a avut loc live dl. Klaus Iohannis a pus în dificultate radio-difuzorii întrucât o emisiune aparent informativă despre activitatea președintelui s-a convertit brusc într-o emisiune electorală, împiedicându-i să își respecte astfel obligațiile asumate prin documentele depuse la CNA privind modul în care reflectă în grila de programe campania electorală. Discursul lui Klaus Iohannis este în mod clar material de propagandă electorală, având în vedere că, în accepțiunea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice si a campaniilor electorale, materialul de propaganda este definit prin art. 36, alin. (7)”, se mai arată în plângerea PSD.

Social-democrații mai susțin că, prin difuzarea discursului președintelui Klaus Iohannis prin care acesta face campanie Partidului Național Liberal, acest partid a dobândit în mod ilegal timp suplimentar pentru difuzarea materialelor de propagandă electorală, cu eludarea regulilor imperative de prestabilire a unor segmente concrete alocate și că discursul președintelui Klaus Iohannis a pus în pericol ordinea constituțională, încălcându-se astfel art. 8 alin 2 lit a) din Decizia CNA nr. 603 / 2020.

„Contrar atât exigențelor unei societăți democratice, cât și prerogativelor sale constituționale, dl Președinte face campanie electorală Partidului Național Liberal și denigrează un alt competitor electoral, în speță PSD, transmițând în mod direct mesajul că PSD nu ar mai trebui sa participe la viața politică și trebuie să dispară. PSD este un partid legal constituit, care funcționează constituțional, la fel ca orice alt partid care activează pe scena politică, prin urmare o atare conduită din partea unui președinte al statului care ar trebui să fie un factor de echilibru și dialog, este reprobabilă și de neacceptat într-o societate democratică. Prin discursul președintelui s-au diseminat în spațiul public mesaje vădit tendențioase și mincinoase la adresa PSD și care încalcă în mod flagrant atât ordinea constituțională cât și legislația audiovizuală, astfel după cum am arătat în cele de mai sus. (…)Prin urmare, vă solicităm, în baza art.8 alin 3 Decizia CNA nr. 603 / 2020, să emiteți o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervențiile președintelui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat Partidului Național Liberal”, au conchis social-democrații.

sursa:https://www.cotidianul.ro/psd-cere-recunoasterea-lui-iohannis-ca-agent-electoral/

Putin a explicat de ce nu l-a felicitat pe Biden

 


Putin a fost întrebat dacă nu se vor deteriora și mai mult relațiile cu SUA din cauza că nu i-a adresat încă felicitări lui Biden cu ocazia victoriei în alegeri: iată ce a răspuns președintele rus.

Vladimir Putin a explicat de ce nu l-a felicitat pe Joe Biden pentru victoria în alegerile prezidențiale din SUA. În cadrul emisiunii “Moscova. Kremlin. Putin”, de la postul de televiziune Rossiya 1, liderul rus a declarat că „nu există niciun subtext” în absența acestui mesaj de felicitare - Rusia este în așteptarea încheierii disputelor interne în SUA și anunțarea rezultatelor finale ale alegerilor.

sursa:https://ro.sputnik.md/video/20201124/32619403/putin-felicitat-biden.html

”SUA, gata să conducă lumea” cu ”ambiții de dominație mondială”

 


Declarații dure – și un conglomerat de personalități care vin din rândul Establishment-ului, chiar al Deep State – cu ambiții de dominație mondială – bazată, ca de obicei, pe intervenții

După ce președintele Trump a făcut un gest interpretat ca o acceptare a înfrângerii, iar statul cheie Pennsylvania a anunțat că numărătoarea voturilor i-a dat câștig de cauză candidatului democrat, Joe Biden a făcut o declarație în care și-a anunțat o parte din echipă – dar și câteva planuri de viitor.

Astfel, în discursul său de pe o scenă din Wilmington, Delaware, cel numit de presă „președintele ales” al SUA a prezentat primele şase nume care îi vor fi alături odată cu ipotetica preluare a mandatului, pe 20 ianuarie.


Astfel, vorbind de echipa sa, Biden a lansat mai multe mesaje, în frunte cu cele legate de ieșirea din așa zisul izolaționism al lui Trump și abordarea combaterii climatice. Dar, cea mai interesantă declarație – și care pune multă lume pe gânduri, este cea referitoare la ”conducerea lumii” de către SUA!

”Aceasta este o echipă care reflectă faptul că America s-a întors, gata să conducă lumea şi nu să se retragă din ea”, a declarat Joe Biden, având-o alături pe Kamala Harris.


Viitorul secretar de stat – deci al treilea om de pe podiumul puterii americane, este Antony Blinken, fost adjunct al secretarului de stat în administrația Obama.

”Nu putem rezolva singuri problemele lumii, trebuie să lucrăm cu alte ţări”, a declarat Anthony Blinken.

Dar, atenție, Călin Marchevici, scrie într-o excelentă analiză în „Cotidianul” https://www.cotidianul.ro/iohannis-dna-sri-si-ong-urile-pot-savura-momentul/ : Blinken este un intervenționist, la fel și viitoarea șefă a Pentagonului”.

”În calitate de secretar de Stat adjunct în administrația Obama, Blinken a pledat pentru o intervenție mai puternică a SUA în Siria și a susținut intervenția militară americană în Libia. Era consilier al lui Joe Biden când acesta a susținut invazia SUA în Irak, în 2003”, scrie analistul.

În timpul bombardamentelor americane din Siria, ”fără sa aibă nicio dovadă, Blinken a spus atunci că Assad a folosit gaz sarin împotriva populației”.

Marchevici îl citează pe Blinken: ”Nu pot să vă spun care e dovada, dar avem o mulțime de indicii din media și social media care spun că s-a folosit fie clor, fie sarin”.

Dar, atenție – ”Blinken a jucat un rol important în cursul revoluției din 2014 din Ucraina, alături de Victoria Nuland. S-a temut atunci ca SUA să livreze arme letale Ucrainei. Blinken s-a bucurat mult apoi, când președintele Donald Trump a luat această hotărâre”.

 O altă figură importantă este Michele Flournoy, despre care Marchevici spune că ”este unul dintre susținătorii așa-zsei Third Offset Strategy în relația Americii cu Rusia și China”, adică o reactualizare a strategiei superiorității nucleare și a superiorității tehnologice, ”redactată în timpul administrației Obama de unul dintre viitorii parteneri ai lui Blinken și Flournoy în cadrul firmei de consultanță WestExec Advisors”.

Analistul o caracterizează sec pe viitoarea șefă a Pentagonului: ”lobby-ista industriei militare”, care i-a ”ajutat pe contractorii militari din SUA să obțină contracte uriașe de la Pentagon pentru intervențiile militare ale administrațiilor Clinton și Obama”, după cum scrie The American Prospect.

”A fost considerată una dintre eminențele cenușii din spatele ofensivei militare americane în Afganistan în timpul administrației Obama, o strategie care a adus contracte grase pentru induistria militară și a prelungit războiul”, mai scrie Călin Marchevici în ”Cotidianul”. .

Revenind la declarația lui Joe Biden, acesta a prezentat-o pe viitoarea ambasadoare a SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Un alt personaj cunoscut este fostul secretar de stat John Kerry, care va fi ”emisar special pentru combaterea problemelor climatice”.

John Kerry este cel care a semnat, în numele SUA, acordul climatic negociat în 2015, din care SUA s-a retras recent, la comanda lui Donald Trump.

Relatând prezentarea lui Joe Biden, presa internațională arată că posibilul nou președinte a desemnat, pentru prima dată un hispanic în fruntea securităţii interne – Homeland Security -  în persoana lui Alejandro Mayorkas, un cubanez a cărui mamă ar fi… româncă !

De asemenea, Biden a propus o femeie în fruntea serviciilor de informaţii, pe Avril Haines.

Un alt apropiat al lui Joe Biden, Jake Sullivan, va fi numit consilier de securitate naţională.

În fine, presa a relatat că Secretarul Trezoriei SUA ar putea fi Lael Brainard, din cadrul FED (Federal Reserve).

”Este vorba despre cineva care, cred eu, va fi acceptat de toate elementele Partidului Democrat, progresişti şi moderaţi”, a declarat Biden, nedivulgând încă numele celui care va răspunde finanțele SUA.

O altă variantă, tot feminină, este Janet Yellen, fosta preşedintă a aceleiași băncii centrale, FED. 

Deci, un conglomerat care vine din rândul Establishment-ului, chiar al Deep State – cu ambiții de dominație mondială – bazată, ca de obicei, pe intervenții mai mult sau mai puțin la vedere, mai mult sau… și mai mult dincolo de lege. Că, doar se știe, legea și democrația nu sunt pentru cei puternici.


Imagini teribile la Spitalul „Matei Balş” din Capitală

 


La Spitalul ”Matei Balş” din Capitală pacienţii stau pe scaune şi primesc oxigen sau stau pe paturi de campanie pe holuri. Imaginile surprinse în unitatea sanitară au fost postate pe Facebook, sub comentariul ”Terapia intensivă s-a mutat pe holuri”.

”Cam aşa arată holurile spitalului Matei Balş, cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi aşeze, pacienţii stau pe scaune la oxigen, sunt internaţi pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineaţă nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înţelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă faţă , cât de curând intră în colaps , dacă nu e deja”, a scris pe Facebook Constantin Vasile Ifteme, el însuşi pacient al spitalului, care a postat mai multe imagini.

Explicația medicului infecţionist Adrian Marinescu de la „Matei Balș”

„Vedem o realitate a acestor zile şi situaţia nu e numai la Matei Balş. În condiţiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienţi şi, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceştia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem – şi indiferent cât am reuşi în fiecare zi să facem şi asta se întâmplă şi sâmbăta, duminica – nu este suficient. Şi atunci pacienţii trebuie să fie ajutaţi. Până în momentul când reuşim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeţi. E, până la urmă, un lucru real”, a declarat, marţi seara, la Digi 24, medicul Adrian Marinescu.

El a spus că se întâmplă în mod constant să fie şi peste 30 de pacienţi în camera de gardă, în condiţiile în care numărul de paturi este de 19, maximum 20.

sursa:https://www.cotidianul.ro/imagini-teribile-de-la-matei-bals-terapia-intensiva-s-a-mutat-pe-holuri/