4.30.2021

Diana Șoșoacă a avut dreptate – dar recunoaște cineva ?

 


Adevărul supără ! Senatoarea e atacată de partide pentru că a avut dreptate făcând acuzații grave la adresa autorităților – iar cei care o urmează ar trebui să vadă fondul serios al demersurilor sale, mai mult decât aparențele ”senzaționale”.

Din păcate, în goana după senzațional, lumea nu vede aspecte cu adevărat importante. La fel se petrece și în cazul Dianei Șoșoacă – de mulți considerată un adevărat fenomen politic. Și pe bună dreptate.

Dar, presa și opinia publică este disperată să afle când și cum își face Diana Șoșoacă partid și dacă va candida la prezidențiale. Toate la timpul lor, încearcă să le spună senatoarea, care pune piatră peste piatră în construcția sa – nu aruncă pietre în baltă, așa cum ar dori… nebunii.

De , lumea nu e atentă că Diana Șoșoacă a trimis încă de acum un an o scrisoare deschisă președintelui și guvernului avertizând, cu argumente profesioniste, că se încalcă, în ritm tot mai susținut, drepturile și libertățile cetățenești în ”starea de urgență” – și a prevenit că aceste ilegalități și acte neconstituționale se vor agrava.

Ceea ce s-a și întâmplat!  De aceea, dacă s-ar fi acționat unitar atunci, și ”dacă Puterea ar fi iubit poporul român”, cum spune Diana Șoșoacă, ”niciodată NU am fi avut 25.000 de morți aruncați în saci de gunoi” – și nici ”copii timorați și lipsiți de școală, bătrâni încătușați și amendați, umiliți și batjocoriți”.

Mai pe scurt și concis – nu am fi avut un „popor umilit și economia la pământ”.

Sau poate nu e așa? Poate are dreptate Cîțu, care spune că economia merge în plin, deși agențiile de rating ne dau negativ după negativ! Sau poate are dreptate Iohannis – care a scos lumea la vot, rezultând aproape 30.000 de morți în plus în lunile de campanie și precampanie – după cum a demonstrat Iosefina Pascal, cu cifre oficiale! Desigur, coincidențe nedorite!...

Acum, Diana Șoșoacă are toate motivele să spună ”am avut dreptate de la început!” și să considere că ”scrisoarea de acum un an” este ca un ”bici peste gurile inculte” ale ”fariseilor și amibelor care aruncă, plini de ură viscerală contra mea, acuzații false și injurii”.

Problema este, cei care azi o vor președinte de partid sau chiar competitoare pentru președinția României - toți acești oameni bine intenționați sunt capabili să se alăture unui demers serios, așa cum îl face senatoarea, dincolo de ”senzaționalul” aparițiilor sale?

Altfel spus, sunt ei gata să se angajeze la un drum greu, contra multor forțe uriașe, pentru a construi ceva temeinic?

Un răspuns la care trebuia să se gândească bine cei ce o interpretează pe senatoare altfel decât este – un om care știe ce face, nu doar un subiect de titluri spectaculoase.

Iată până atunci această dovadă că senatoarea avocat pune lucrurile la punctul lor încă de acum un an – când mulți dintre cei care azi o apreciază nu au văzut de aparențele demersului – și nu fondul puternic și serios. Un text care merită citi cu atenție – așa cum merită urmărite demersurile senatoarei.

Scrisoarea deschisă este datată 17 aprilie 2020 și a fost trimisă tot în Vinerea Mare. O reproducem integral, fără modificări.

CĂTRE

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, DOMNUL KLAUS WERNER IOHANNIS

PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, DOMNUL LUDOVIC ORBAN

ÎN ATENȚIA DOMNULUI MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE, DOMNUL ION-MARCEL VELA

ÎN ATENȚIA DOMNULUI SECRETAR DE STAT, DOMNUL RAED ARAFAT

STIMAȚI DOMNI

Subsemnata Diana Iovanovici-Șoșoacă, avocat în Baroul București, în calitate de apărător al drepturilor și libertăților cetățenești, mă văd nevoită să vă aduc la cunoștință aspecte esențiale ale acestor drepturi și libertăți pe care LE-AȚI DESFIINȚAT EFECTIV în ultimele săptămâni, deși acestea au fost obținute de popor cu sacrificii umane, vărsare de sânge și revolte naționale.

Aceste drepturi și libertăți sunt sacrale și nu se poate deroga de la ele. Inclusiv Consiliul Europei v-a notificat că nu era cazul ca România să solicite permisiunea de a se deroga de la ele. Dar noi trebuie să acționăm altfel decât alții, pentru că noi am fost unul din cele mai asuprite popoare și, nu știu de ce, continuăm să fim. Este inadmisibil ca 21 de milioane de români să sufere pentru că în două luni au murit 300-400 de persoane. Conform INS în România mor 600 de persoane zilnic și nu s-a mai declarat stare de urgență. Vă reamintesc că OMS a recomandat izolarea, nu a instituit-o ca obligație. Noi am considerat-o obligație. Prin măsurile adoptate de dvs nu ați făcut altceva decât să distrugeți economia națională, să ne anulați drepturile și libertățile cetățenești și să acționați împotriva conștiinței umane, a sufletului și libertății de gândire, nu să opriți ipotetica boală. Ne-ați încălcat dreptul la familie, la libertatea de întrunire și mai ales LA SĂNĂTATE. Spitale închise pentru câteva mii de oameni, care se presupune că ar avea Covid-19, în condițiile în care România nu are posibilitatea testării de Covid-19, doar 7 țări din lume au asemenea laboratoare, iar noi testăm pentru banala gripă, care anul trecut a omorât într-o lună peste 160 de persoane și nu ați mai decretat starea de urgență. Ne mor bolnavii de celelalte boli, numai dacă ai urgență ești primit, iar când un bolnav hipertensiv, canceros, diabetic etc ajunge în urgență este deja mult prea târziu. Cum să faceți consult la distanță? De când medicina se practică la telefon? Pentru ce plătim taxe și impozite la sănătate???? Domnilor, opriți masacrul asupra populației României pentru că vă faceți vinovați de GENOCID și veți fi judecați ca atare, chiar dacă acest lucru se va întâmpla peste câțiva ani! Nimeni nu vă va ierta vreodată! Populația fierbe, va ieși pe străzi ca și în celelalte țări! Ce veți face? Veți trage în noi?

Ați închis școlile, în timp ce celelalte țări le deschid, ați vrut învățământ on-line, când noi trăim sub pragul sărăciei, v-ați bătut joc de un sistem întreg, prin numirea unui ministru care nici acum nu știe ce are de făcut, în timp ce alte țări deja au hotărât că se face media pe cei 4 ani și aceea va fi nota la bacalaureat, precum și la capacitate. Copiii au pierdut aproape un semestru, sunt afectați psihic, traumatizați de toate interdicțiile dvs. Cum să mai dea un examen când sunt afectați fizic și psihic și nepregătiți din punct de vedere școlar?

Cum să ne puneți să stăm în case când sistemul imunitar se fortifică prin activități fizice în aer liber și plimbarea în soare? Cum opriți dvs sportul românesc, care și așa este la pământ? Cum vă permiteți să ne închideți parcurile? Cum își permite Domnul Arafat să spună că nu vom avea dreptul să călătorim? Cum știe dânsul ce se va întâmpla peste câteva luni? Are deja scris în agendă acest lucru? !!!???Cum vă permiteți să ne amenințați cu interdicția dreptului la liberă circulație, când acest drept l-am câștigat cu vărsare de sânge la Revoluție? Cum vă permiteți să ne încălcați drepturi sacrale? ACEASTA ESTE DICTATURA, DOMNILOR!

Și nu în ultimul rând, cum puteți să interziceți credincioșilor să meargă la biserică în Sfânta Noapte de Înviere, când magazinele colcăie de oameni care stau unul lângă altul, străzile sunt pline de oameni, piețele la fel? Dacă era vreun pericol atât de grav într-o lună muream toți, în schimb populația României trăiește normal. Cum este posibil să încălcați drepturile și libertățile oamenilor? CINE VĂ OBLIGĂ SĂ VĂ BATEȚI JOC DE POPORUL ROMÂN CĂRUIA I-AȚI JURAT CREDINȚĂ ȘI VĂ PLĂTEȘTE SALARIILE? SUNTEȚI ANGAJAȚII NOȘTRI, SUNTEȚI ANGAJAȚI SĂ LUPTAȚI PENTRU NOI, NU ÎMPOTRIVA NOASTRĂ!

ATENȚIE MARE! Dvs stați prea sus ca să vedeți ce este jos. Sunt absolut sigură că nu știți câte abuzuri și umilințe a suferit poporul în aceste săptămâni de la polițiști și jandarmi. Ce caută taburile pe străzi? Cum vă permiteți să abuzați psihic poporul și să alienați familii? La ce e bună viața când o trăiești singur în izolare și mori părăsit de familie? Cum vă permiteți să ne înstrăinați bătrânii și copiii? Știți măcar ce spun bătrânii: ca au trăit deja și nu vor o viață de sihăstrie. Cât or mai trăi, vor să fie în sânul familiei. Nu vă scriu în termeni juridici, pentru că văd că cei care vă lucrează actele nu au cunoștințe elementare de drept, totul este neconstituțional și încalcă drepturile și libertățile cetățenești care sunt sacrale. Vă scriu cu ”vorbe de-nțeles, ca să puteți pricepe.”

Încetați să abuzați poporul român. Poporul român mocnește. Din ce în ce mai multe națiuni ale lumii sunt în stradă și manifestă împotriva unor reguli mai puțin dure și aberante ca la noi, pentru că noi i-am întrecut pe toți. NU VĂ BATEȚI JOC DE CREDINȚA ROMÂNILOR! NU A MURIT NIMENI LA SERVICIU ȘI ÎN MAGAZINE, NU VA MURI NIMENI LA BISERICĂ. LĂSAȚI OAMENII ÎN PACE! SUNTEȚI ALEȘI SĂ FIȚI ALĂTURI DE POPOR, NU ÎMPOTRIVA LUI!

AVEM DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI PE CARE NU NI LE PUTEȚI LUA. AM DREPTUL DE A ALEGE DACĂ VREAU SĂ STAU ÎN CASĂ CĂ MĂ OMOARĂ UN COVID SAU DACĂ VREAU SĂ IES AFARĂ CU TOATE RISCURILE. Cu cât veți ține mai mult în casă oamenii, cu atât SISTEMUL IMUNITAR LI SE VA DISTRUGE ȘI CÂND VOR IEȘI PESTE LUNI DE ZILE, ÎI VA OMORÎ ORICE BACTERIE CARE PE VREMURI ERA INOFENSIVĂ! NU VĂ JUCAȚI CU SĂNĂTATEA POPORULUI ROMÂN!

NU PROVOCAȚI POPORUL ROMÂN! ȘTIȚI FOARTE BINE CĂ MĂMĂLIGA FIERBE! NU ÎI PROVOCAȚI, PENTRU CĂ ATUNCI CÂND POPORUL ROMÂN SE SATURĂ ȘI REACȚIONEAZĂ, NU SE LASĂ PÂNĂ NU ÎȘI RECUCEREȘTE DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE SALE! ADUCEȚI-VĂ AMINTE DE AVRAM IANCU, HOREA , CLOȘCA ȘI CRIȘAN, REVOLUȚIA FURATĂ DIN 1989, 10 AUGUST 2018. NU REPETAȚI CEEA CE AU FĂCUT PSD-IȘTII ÎN 1O AUGUST. LĂSAȚI LUMEA ÎN PACE! PACE ESTE CUVÂNTUL DE ORDINE!

CU TOȚII ȘTIM FOARTE BINE CĂ ACESTE MĂSURI SUNT DISPROPORȚIONATE FAȚĂ DE GRAVITATEA ȘI PERICOLUL INVOCAT! VOR EXISTA PROCESE CIVILE ȘI MAI ALES PENALE ÎMPOTRIVA DUMNEAVOASTRĂ, AM FORMULAT PLÂNGERI LA COMISIA EUROPEANĂ, PENTRU CĂ ÎN ROMÂNIA NE ÎNTOARCEM MEREU IN COMUNISM CU MĂSURILE LUATE. DAȚI DRUMUL LA MUNCĂ! CINE VREA, SĂ SE ÎNTOARCĂ LA MUNCĂ! PE NOI, AVOCAȚII NE-AȚI OBLIGAT SĂ MUNCIM, ALĂTURI DE NOTARI ȘI EXECUTORI PE ACEASTĂ PERIOADĂ PENTRU CĂ SUNTEM APĂRĂTORII DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI! ȘI NU AM MAI MURIT DE COVID!

AȚI LĂSAT MUNCITORI NETESTAȚI SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE, ÎNCĂLCÂND TOATE ORDINELE DATE DE DVS ȘI DECRETUL DE DECRETARE A STĂRII DE URGENȚĂ! NICI MĂCAR NU AȚI NEGOCIAT ACORDURI PENTRU ACEȘTI OAMENI CARE SUNT FOLOSIȚI PE POST DE SCLAVI ACOLO. ERA ȘANSA DVS CA POLITICIENI SĂ REPARAȚI O NEDREPTATE! ACEȘTI OAMENI TREBUIAU SĂ AIBĂ CEL PUȚIN CONDIȚII FINANCIARE ȘI DE MUNCĂ EGALE CU CEI DIN ACELE ȚĂRI, NU SĂ MUNCEASCĂ PE TREI LEI.

AGRICULTURA NOASTRĂ MOARE, ÎN TIMP CE A ALTORA PROSPERĂ. EUROPA ÎȘI REVINE, NOI STĂM CA SCLAVII ÎN CASE ȘI ECONOMIA MOARE.

ÎNCETAȚI CU ACESTE ACȚIUNI MENITE SĂ DISTRUGĂ POPORUL ROMÂN!

ÎN FINAL AȘ DORI SĂ VĂ MENȚIONEZ CĂ, ÎN CAZ CĂ OAMENII VOR IEȘI ÎN STRADĂ, NU AVEȚI DREPTUL SĂ INTERVENIȚI ÎN FORȚĂ! DE CE? IATĂ:

Ce este nesupunerea civică? În linii mari, ea constă în actul de a încălca o lege în vigoare în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) și pentru a atrage atenția opiniei publice și a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale - Henry David Thoreau (1817-1862), inventatorul conceptului. Alți ”nesupuși civic” sunt : Mahatma Ghandi și Martin Luther King !

”Dacă avem în vedere fundamentele sale filosofice, conceptul de „nesupunere civică” este profund liberal, înscriindu-se în tradiția filosofică iluministă. La baza lui stă subiectul politic modern, individul autonom în a cărui conștiință rezidă fundamentul moralei universale și care are capacitatea înnăscută de a discerne între bine și rău. Această conștiință suverană, și nu puterea politică, este instanța supremă căreia trebuie să i se supună individul. Loialitatea datorată Statului sau națiunii este pusă pe locul doi față de loialitatea datorată umanității în întregul său: cel care comite un act de nesupunere civică o face în virtutea unui bine superior celui promis de guvernarea vremelnică. Iar loialitatea față de umanitate se judecă doar în forul propriei conștiințe.

Atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, ca în imaginea pe care am încercat să o zugrăvim în prima parte a expunerii noastre, soluțiile la criza politică nu pot veni decât din societate. Prin practica nesupunerii civice este posibilă o campanie de aducere în conștiința publică a unor teme pe care publicul amenințat de dispariția politicului și mult prea preocupat de îngrijorările vieții de zi cu zi le poate da uitării. Este vorba, în cele din urmă, de asumarea calității de cetățean, de asumarea responsabilității de a participa la deciziile politice, și de afirmarea unei conștiințe morale aflată deasupra simplei dorințe de prezervare biologică.  – Ruxandra Ivan, ”Miliția Spirituală”.

Luca 30: Iar Isus a zis: ” Îți spun adevărul: în această noapte, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei fi dezis de Mine de trei ori.”

Sper că acest demers al subsemnatei, alături de demersuri ale multor colegi juriști și nu numai, să vă aducă pe drumul cel bun. Dreptatea să triumfe și să nu ajungem să se îndeplinească aforismul lui Montaigne: ”Și pentru ca n-au putut da putere dreptății, au dat dreptate puterii.” Vă asigur că în acest caz, puterea nu are pic de dreptate! Ați jurat credință poporului român, așa că vă solicităm să respectați acest popor și drepturile LUI!

DUMNEZEU SĂ NE IERTE PE TOȚI ȘI SĂ NE DEA MINTEA CEA DE PE URMĂ! MAI ALES PE DUMNEAVOASTRĂ!

CRED CĂ ȘTIȚI CĂ CEI MAI MULȚI ROMÂNI VOR FI DE PAȘTI LA BISERICĂ: CE VEȚI FACE? VEȚI PROVOCA, VEȚI AMENDA, VEȚI GAZA, CEȚI ARESTA, VEȚI TRAGE????? DREPTUL LA RELIGIE NU A FOST SUSPENDAT ȘI NICI ANULAT! ȘI NU VA PUTEA FI NICIODATĂ! NU EXISTĂ LEGE PENTRU SUSPENDAREA, RESTRÂNGEREA SAU INTERZICEREA LUI ÎN ROMÂNIA!

”Art. 9 (libertatea de gândire, de conștiință și de religie) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

HRISTOS VA ÎNVIA DIN MORȚI!

Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl, Care Își dă spre jertfă unicul Fiu ca să-Și salveze Creația. Cum a răspuns omul la acest prisos de bunătate al Proniei ? L-a trădat !

 


VINEREA MARE ȘI DESPĂRȚIREA OILOR DE CAPRE

Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl, Care Își dă spre jertfă unicul Fiu ca să-Și salveze Creația. 

Pur și simplu, această iubire ne depășește capacitatea de înțelegere. 

Cum a răspuns omul la acest prisos de bunătate al Proniei?

L-a trădat chiar un ucenic din primul cerc de intimi, ce ar fi trebuit să fie un apostol; l-a preferat pe Baraba, luând asupră-și blestem mare (Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri! - Mt. 27;25). L-a scuipat, L-a batjocorit, L-a pălmuit și biciuit, L-a pus pe cruce cu piroane bătute în mâini și picioare, iar unii, chiar și în situația asta, ricanau sadic cerâdu-I să-Și scape pielea dacă tot zicea că e Mesia. 

Ucenicii L-au părăsit, iar Petru s-a dezis de El cu blesteme, de trei ori. 

Cam ăștia suntem. Așa arată omul în cazuri-limită, neputincios. 

Mai nou, își face din vaccin un idol care-i garantează viața, stă cu mască atunci când sărută sfinte moaște sau icoane. Desigur, Dumnezeu e mare, dar... are limite. 

Inclusiv în Sf. Altar, sunt slujitori care dau impresia că Harul e, în timpul Pandemiei, pus între paranteze. 

Suntem martori ai apostaziei, zi de zi, iar între Arafat și Hristos, mulți dintre noi aleg siguranța. 

Chiar și clerici. Cei care dau cu spirt lingurița prin care administrează Trupul și Sângele Mântuitorului, cei care stau îmbotnițați în timp ce invocă Duhul Sfânt, cei cărora le este frică să mai facă Sf. Botez cu întreită afundare, cei care fac observație credincioșilor că nu păstrează „distanța socială” și le cer să-și ridice masca până sub ochi, cei care aleg siguranța în detrimentul comuniunii cu credincioșii și chiar cu Dumnezeu, aceștia îl aleg pe Arafat. 

Câteva licăriri de umanitate în tot  calvarul Domnului: Simon din Cirene care-I dă ajutor la căratul crucii, ce-i drept, de voie de nevoie, dar sigur a fost un om cu suflet, dacă evangheliștii au lăsat numele său peste veacuri. Au fost ucenicele mironosițe, care au curaj să-I stea alături până când moare. Tâlharul de pe cruce, care, fiind milos la rându-i, i se dă revelația și strigă, cu ultima suflare, o frază cât un manual de duhovnicie, după ce-L vede pe mielul nevinovat, pe Împăratul Dreptății, pe Cel Ce a răstignit pământul pe ape, suferind chinuri și batjocură: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!" (Luca - 23;42), iar Hristos, în marea Sa boierie, care se vădea chiar când I se scurgea viața, îl face primul cetățean al Raiului. 

Deci, pe lângă biata Maică a Domnului și a iubitului ucenic Ioan, stau lângă El, cu sufletul și cu fapta, femeile (unele păcătoase), un necunoscut de pe stradă care venea de la lucru și un recidivist. 

Cam aceștia au fost cei care au scăpat obrazul omenirii la acel moment zero, de metamorfoză a istoriei și de revelație dumnezeiască. 

Suntem asemenea lor? 

Cine stă lângă noi, astăzi, când trăim în pâcla ce sufocă dreptul la o familie, când sunt interzise cuvinte sacre precum MAMĂ și TATĂ, când o pseudo-pandemie ne pune în situația de a accepta niște măsuri tembele, care ne-au închis dreptul, anul trecut, de a intra în Sfintele Lăcașuri, de a ne cinsti Sfinții și pe Mântuitorul, de a-I săruta picioarele de pe lemnul Crucii și de a ne bucura de Înviere, când personaje politice burlești au făcut denunțuri penale împotriva preoților care împărtășeau poporul, când i se pun în gură vorbe unui duhovnic important, care „îndeamnă poporul credincios” în mod abject și manipulator, la „responsabilitatea vaccinării”, chiar într-un oficios patriarhal, când ne sunt luate drepturi elementare înscrise în Constituție? 

Lângă noi stau cei care nu au pus genunchiul jos în fața noului Baal. Cei puternici în credință, cei curajoși, preoți, monahi și ierarhi. Nu sunt foarte mulți, dar mult mai mulți decât credem. Ei sunt cei care Îl mărturisesc pe Domnul Hristos, care vertebrează masa de creștini neputincioși dar cu nădejde în Biserică și în lucrarea Proniei. 

Se revoltă păcătoșii, prostimea! Înțelepții, cărturarii, sunt prudenți, găsesc inclusiv subterfugii teologice la marea lor lașitate. 

Sigur că se vor întoarce și cei care se pocăiesc asemenea Sfântului Apostol Petru, căci în slăbiciune îți poți recupera puterea. Iar Hristos toarnă fluvii de curaj în cei care își recunosc slăbănogelile. 

Astăzi, ne-am închinat și am trecut pe sub Sf. Epitaf - unde stă întipărit trupul fără viață al Domnului -, am intrat în mormânt și am ieșit, ca să preînchipuim Învierea. Îl vom prohodi pe Domnul. 

Așteptăm Pogorârea Luminii Sfinte pe Sf. Mormânt de la Ierusalim, de Sâmbătă. 

Prin îndărătnicia sfântă și îndrăzneala unor preoți și ierarhi „cu crucea-n frunte” alături de o mână de credincioși disprețuiți doct de „elite”, „oastea creștină” de strânsură în aceste vremuri tulburi, anul acesta am fost împreună în biserici și vom sta la Înviere! 

Pentru că mi-am amintit de imn, e important să rememorăm strofa care e scoasă din cântec de către neterminații și liftele globaliste care ne conduc, dar eludată sub lașe pretexte pseudo - duhovnicești inclusiv de creștini, și chiar de către unii clerici și ierarhi, care cer supunere oarbă față de stăpânirea anticreștină, folosindu-se în chip diversionist de conceptul supunerii, al „smereniei”:

„Preoți, cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,

DEVIZA-I LIBERTATE ȘI SCOPUL EI PREASFÂNT.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!” 

Tuturor, zile binecuvântate de har în sărbătorile ce vor urma, pace și bucurie sfântă!

IULIAN CAPSALI

Capitala poate ieşi din scenariul roşu

 


Rata de infectare din orașul București a scăzut vineri sub 3 la mie. Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben, ceea ce presupune relaxarea restricțiilor. Totuși, autoritățile nu vor lua o decizie vineri, ci peste câteva zile.

Datele oficiale arată că vineri, rata de infectare în București este 2,9 la mia de locuitori. Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.

Totuși, Comitetul pentru Situații de Urgență nu va lua vineri nicio decizie în această privință. Joi seara, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat că este nevoie de câteva zile pentru a se constata că trendul descrescător se va menține.

„Dar după ce va ajunge la 3 la mie vom aștepta 24 de ore sau 48 de ore pentru a fi siguri că trendul se menține. Trebuie să așteptăm, să se confirme trendul descrescător”, a explicat prefectul Alin Stoica, joi seara, la Digi 24.

Stoica a mai spus că, probabil, decizia va fi luată la începutul săptămânii viitoare.

„Cam undeva la începutul săptămânii viitoare este așteptarea mea, având în vedere trendul care se păstrează, să avem măsuri ceva mai relaxante: restaurante, săli de spectacole, teatre, cu capacitate 30 la sută”, a precizat prefectul Capitalei.

Simona Halep, calificată în turul doi

 


Favorita numărul 3 la Madrid Open, Simona Halep s-a impus categoric, cu 6-0, 7-5, în fața jucătoarei spaniole Sara Sorribes Tormo, în primul tur al turneului de categorie Masters patronat de Ion Țiriac și dotat cu premii în valoare de valoare totală de 2.549.105 euro.

A fost un meci fără istoric, în primul set, Sara Sorribes Tormo făcând un set secund mai bun, salvând două mingi de meci și revenind de la 5-1 la 5-5.

Pentru calificarea în turul 2, pe tabloul principal de la Madrid Open, Simona Halep va fi recompensată cu 20.000 de euro și 65 de puncte WTA.

Simona Halep va juca în actul secund cu jucătoarea chineză Saisai Zheng (57 WTA).

Jucătoarea din China a câștigat, în primul tur, împotriva polonezei Magda Linette (48 WTA), cu scorul de 6-2, 3-6, 6-1.

Despre trădare și trădători. ”Trădătorul devine, mai devreme sau mai târziu, principala victimă a propriei trădări”

 


Dacă Antena 3 TV n-ar fi promovat insistent „contribuția” teoretică, spirituală și morală despre trădarea lui Iuda, cu siguranță că n-aș fi aflat despre acest text și despre fragmentele din cartea la care lucrează Dan Voiculescu.

Nu sunt un citator de opere semnate Dan Voiculescu. Sunt, însă, un jurnalist care a urmărit traseul politic al liliputanului său partid de pe urma căruia a tras foloase uriașe. Cu rezultate mereu sub 1%, Dan Voiculescu a participat la alianțe, coaliții și înțelegeri pentru că, de fapt, a pus la dispoziția amicilor grupul de presă în frunte cu Antena 3. „Vin și eu cu Antena 3” a devenit o sintagmă extrem de cunoscută pentru amatorii de apariții televizate, mai ales pe partea stîngă. În același timp, Dan Voiculescu și umaniștii săi, unii inuman de mediocri, au fost cheia „soluției imorale”. Dan Voiculescu a trădat toate partidele importante. Și PSD-ul, și PNL-ul și PD-ul . Tot Dan Voiculescu, pitit sub anonimatul acestui partid, forțos numai din cauza Antenelor, i-a ajutat pe PD-iști să cîrpească o majoritate scandaloasă, baza dezastrelor din regimul Traian Băsescu. Operațiunea lucrată de Traian Băsescu și Dan Voiculescu a intrat în istoria politicii recente drept „soluția imorală”.

Ca să nu tulbur meditația religioasă și morală a liderului umanist reproduc un pasaj dintr-un articol de Luminița Pîrvu, publicat pe Hotnews în iunie 2013:

”Partidul Conservator a fost fondat de catre Dan Voiculescu în 1991, avand inițial numele Partidul Umanist Roman (PUR). De la înființare și până în prezent, conservatorii au avut trei președinți: Dan Voiculescu, Daniela Popa și Daniel Constantin – actualul președinte. Intrarea în politica „mare” s-a produs în anul 2000. Istoria PC este marcată de câteva trădări ale partenerilor de alianțe politice în momente-cheie. Ultima „răsucire” a conservatorilor s-a produs în această săptămână, când purtătorul de cuvânt al partidului a anunțat ruperea de facto de aliații liberali.

În toamna lui 2004, la alegerile parlamentare, PUR face din nou alianța cu PSD sub numele de Uniunea Naționala PSD+PUR. 

PUR a obținut 32 de mandate în Parlament. În contextul pierderii alegerilor prezidențiale de către Adrian Nastase și venirea lui Traian Băsescu în fruntea țării,  în decembrie 2004, PUR a încălcat protocolul cu PSD și a semnat o înțelegere de guvernare cu Alianța DA și UDMR. 

În urma negocierilor cu Traian Basescu și alianța DA, partidul lui  Dan Voiculescu a intrat la guvernare alături de PD-PNL și UDMR. Acesta a fost motivul pentru care, la acea vreme, președintele Traian Băsescu a folosit expresia „soluția imorală PUR”. 

În 2005, la Congresul extraordinar, se decide schimbarea numelui partidului din PUR în Partidul Conservator, nume care, în 14 septembrie 2005, este înregistrat oficial.

PC rămâne la guvernare timp de doi ani, perioadă în care relațiile sunt tensionate cu PD-ul lui Traian Băsescu, iar partidul lui Dan Voiculescu votează alături de PSD în Parlament. Un exemplu în acest sens este, în octombrie 2006, când partidul lui Dan Voiculescu (aflat la guvernare alături de PD și UDMR) depune o moțiune simpla pentru demiterea vicepremierului Marko Bela. 

În 2006, CNSAS dă verdictul de colaborator al Securitatii pentru Dan Voiculescu, iar, la sfârșitul anului, în decembrie, PC iese de la guvernare. Este momentul declanșării războiului Voiculescu-Băsescu” (Partidul Conservator, o nouă tradare? Istoria „soluției imorale”, Hotnews, iunie 2013)

Ce scîrbos și ce imoral sună acum analiza profesorului Dan Voiculescu despre trădare. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. Dimpotrivă! După ce a trădat tot ce se putea trăda în politică, umanistul Iuda, trădător și de politicieni și de rude, cu o seninătate greu de înțeles, vine și scrie negru pe alb: ”Trădarea este considerată a fi una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate comite un om”.

Iată considerațiile grețoase, greu de suportat, semnate de profesorul moralist Dan Voiculescu! Și promovate cu aceeași dezinvoltură de discipolii săi de la Antena 3:

”În contextul perspectivei umaniste asupra religiei, prezentate în textul de ieri, raportându-mă la semnificația zilei de azi – „miercurea mare”, în care tradiția creștină consemnează „vinderea lui Iisus” de către Iuda Iscarioteanul – fac o scurtă mențiune personală referitoare la trădare.

Atât în scrierile religioase, cât și în literatură cultă sau cea populară (mituri, basme), inclusiv, în reperele etice deprinse în „cei 7 ani de acasă”, trădarea este considerată a fi una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate comite un om.

Asumând această realitate, în cartea la care lucrez în prezent am acordat câteva rânduri și acestui subiect. Le reproduc aici, „în avanpremieră”:

“Trădarea este, după părerea mea, cea mai respingătoare greșeală pe care o poate face o persoană pentru că implică încălcarea unui angajament bazat pe încredere, respect, bună credință. Iar încrederea presupune un grad ridicat de apropiere. Unui străin îi poți face rău, dar n-ai cum să-l trădezi pentru că între tine și el nu există un acord anterior, o solidaritate prealabilă. În schimb, trădările apar între frați, între prieteni, între colaboratori apropiați, pe scurt, între persoane care și-au asumat obligația de a se respecta și de a se sprijini reciproc. Din acest motiv, trădarea a fost considerată, dintotdeauna și pe bună dreptate, cel mai greu dintre păcate.”

Încă două scurte mențiuni:

De-a lungul vieții mele, s-a întâmplat de mai multe ori ca încrederea investită în diverse persoane să îmi fie răsplatită cu ostilitate, minciună, calomnii. Dincolo de fireștile nemulțumiri punctuale, am ieșit întărit din toate acele experiențe, fără să îmi pierd perspectiva optimistă și umanistă asupra „binelui” care se poate descoperi în orice ființă umană.

Așa cum se reflectă inclusiv în sfârșitul întunecat al lui Iuda, trădătorul devine, mai devreme sau mai târziu, principala victimă a propriei trădări. Urmele „sărutului otrăvit” nu se șterg ușor. Cred, însă, că asumarea obiectivă a greșelilor comise și încercarea onestă de a le îndrepta oferă inclusiv trădătorilor șansa de a se salva. De a ieși la lumină. (Dan Voiculescu blog, miercuri, 28 aprilie 2021)

Că Dan Voiculescu face și această descoperire „epocală” nu-i de mirare:

”Trădătorul devine, mai devreme sau mai târziu, principala victimă a propriei trădări”.

Excepțională revelația trădătorului de profesie! Cinismul și inconștiența se transformă, în mintea unora, din ticăloșie în capodoperă !

SUA vor transmite noi arme Ucrainei

 


Americanii au aprovizionat activ Forțele Armate ale Ucrainei încă de la începutul războiului civil din Donbas, pretextând că acest lucru este necesar în cazul unei ciocniri militare directe între Kiev și Moscova.

Editorial realizat de Andrei Koț

Rachete anti-navă, sisteme de apărare antiaeriană și mai multe sisteme Javelin – americanii dezvoltă un nou plan privind aprovizionarea Ucrainei cu arme letale. După cum subliniază presa occidentală, acest lucru este necesar în cazul unei ciocniri militare directe între Kiev și Moscova. Și, deși Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat despre retragerea trupelor după încheierea exercițiilor, este puțin probabil ca Pentagonul să renunțe la posibilitatea de a militariza și mai mult regiunea.

ʺChilipirʺ militar

NATO a dat de înțeles destul de clar că nu are de gând să lupte cu Rusia pentru Ucraina și nu va trimite soldați în Donbas. Însă Occidentul nu va renulța să acorde sprijin material și tehnic Kievului.

Avioanele-spion și dronele Alianței ʺatârnăʺ zilnic deasupra Mării Negre și deasupra liniei de contact, transmițând informații Statului Major General ucrainean. Serviciile de informații ale Republicii Populare Donețk și ale Republicii Populare Luhansk observă în mod constant specialiști militari străini în tranșeele Forțelor Armate ale Ucrainei. La Kiev aterizează în mod regulat avioane de transport militar NATO cu încărcături misterioase.

Iar la sfârșitul lunii aprilie, Comitetul pentru relații externe al Senatului SUA a adoptat un proiect de lege bipartid "Privind parteneriatul cu Ucraina în domeniul securitățiiʺ, conform căruia ajutorul militar acordat Kievului se ridică la 300 de milioane de dolari. După cum a informat pe rețelele de socializare ambasadoarea ucraineană la Washington, Oksana Markarova, din acești bani vor cumpăra și arme letale.

The Wall Street Journal susține că Pentagonul are de gând să furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană, rachete anti-navă și anti-tanc, precum și complexe de atac operativ-tactice.

Evident că cele mai complexe arme vor fi desfășurate și ajustate de către specialiștii occidentali – personalul militar ucrainean nu este încă instruit în acest sens. Ceea ce înseamnă că un mic contingent al trupelor Alianței va participa totuși la un potențial conflict armat de partea Forțelor Armate ale Ucrainei.

Autoritățile de la Kiev, ʺmirosindʺ ʺchilipirulʺ militar, au început imediat să ceară mai mult. Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, a recunoscut într-un interviu acordat agenției Reuters că i-a cerut secretarului de stat american, Anthony Blinken, să contribuie la furnizarea mijloacelor moderne de luptă radioelectronică. Potrivit acestuia, Forțele Armate ale Ucrainei au nevoie de ele pentru a putea "rezista capacității Rusiei de a bloca comunicațiile ucrainene".

Mai mult decât atât, mulți specialiști sunt siguri că în Donbas se desfășoară deja complexe occidentale de război radioelectronic. În particular, expertul militar Alexei Leonkov consideră că anume aceste complexe sunt transferate în grabă la Kiev cu ajutorul avioanelor de transport militar. Acest lucru este confirmat indirect și de rapoartele recente ale Miliției Populare ale republicilor nerecunoscute, conform cărora dronele misiunii OSCE deseori pur și simplu nu pot decola – semnalele de control sunt blocate de partea ucraineană.

Mai multe rachete

Nu s-a spus încă ce armele concrete va furniza Washingtonul Forțelor Armate ale Ucrainei în cazul unei agravări a situației în Donbas. Probabil, Pentagonul va consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei cu ajutorul complexelor de apărare antiaeriană Patriot – Kievul le cere de mult timp.

Iar la jumătatea lunii aprilie, șeful biroului președintelui ucrainean, Andrei Ermak, a cerut literalmente ca Statele Unite să desfășoare complexele "Patriot" în Ucraina, declarând pompos că Forțele Armate ale Ucrainei ʺținʺ apărarea împotriva Rusiei "de dragul întregului Occident". În plus, potrivit autorităților de la Kiev, prezența mai multe divizioane ale sistemelor americane de apărare antiaeriană ar accelera procesul de aderare la NATO.

În ceea ce privește rachetele anti-navă, Pentagonul poate transmite Ucrainei un lot de rachete anti-navă Harpoon. Da, Kievul nu are platforme aeriene și maritime pentru utilizarea acestor arme, însă rachetele ʺHarpoonʺ sunt produse și într-o versiune de coastă, pe tractoare speciale. Raza de acțiune este de 280 de kilometri. Vă reamintim că navele Flotei Mării Negre sunt capabile să vizeze rachetele de croazieră ʺKalibrʺ la o distanță de peste două mii de kilometri.

Pentru a distruge țintele în ʺadânculʺ apărării inamicului, Forțelor Terestre ale Ucrainei li se pot aloca complexele americane operativ-tactice HIMARS, cu o rază de tragere a rachetelor ATACMS de cel mult 270 de kilometri, care este din nou inferioară complexului rusesc de rachete operativ-tactic "Iskander-M", cu o rază de 500 de kilometri. În plus, Forțele Armate ale Ucrainei vor continua să primească complexele anti-tanc de-a treia generație Javelin – s-au alocat deja bani pentru asta.

Șapte ani de aprovizionare

Americanii au aprovizionat activ Forțele Armate ale Ucrainei încă de la începutul războiului civil în Donbas. Și dacă piesele de schimb pentru vehiculele blindate și munițiile pentru armele de calibru mic le achiziționează în principal din țările fostei tabere socialiste, atunci tot felul de echipamente auxiliare și echipamente speciale – cu precădere din SUA.

La început, Washingtonul se limita la produse neletale. Așa, în 2014, Kievul a primit aproximativ două mii de veste anti-glonț, douăzeci de stații de luptă contra-baterie AN/TPQ-48A, 35 de vehicule blindate HMMWV și un spital de campanie. În 2015 – 130 de vehicule ʺHummerʺ și cinci bărci de mare viteză. În 2016 – 14 instalații de radiolocație, peste două mii de dispozitive de vedere nocturnă, cinci automobile blindate HMMWV în versiunea de evacuare medicală, 24 de seturi de UAV-uri ușoare RQ-11B Raven. În 2017 – încă 40 de vehicule ʺHummerʺ și aproximativ 700 de instalații de radiolocație.

În 2018, Pentagonul i-a trimis Ucrainei deja arme letale – 35 de complexe de rachete anti-tanc FGM-148 Javelin și 210 de rachete pentru acestea. Kievul cerea de la Washington complexele ʺJavelinʺ din 2014, considerând că acestea sunt capabile să-i aducă o victorie decisivă. Însă ele așa și nu au ajuns până la front. Conform condițiilor americanilor, aceste complexe nu trebuie utilizate direct pe linia de contact a părților aflate în conflict și pot fi ʺaruncateʺ în luptă numai în cazul unei ʺagresiuni ruseștiʺ în deplinul sens al cuvântului.

În afară de complexele ʺJavelinʺ, în 2018, Pentagonul a furnizat Forțelor Armate ale Ucrainei 2,5 mii de dispozitive de vedere nocturnă, un lot de detectoare de mine, vehicule ʺHummerʺ de evacuare, trei sisteme de luptă împotriva lunetiștilor, precum și 30 de vehicule off-road, două instalații de radiolocație și echipament medical în valoare de nouă milioane de dolari. În 2019, sprijinul a fost aproximativ la același nivel, însimând 361 de milioane de dolari. În 2020, Washingtonul a cheltuit deja 510 milioane. Se știe că în Ucraina a fost adus un alt lot de complexe "Javelin". Totodată, în septembrie, Departamentul de Stat a aprobat vânzarea a 16 nave de patrulare Mark VI pentru 600 de milioane de dolari. Însă nu se știe când vor fi transmise Kievului.

HBO, dat în judecată pentru „Cernobîl“

 


În Ucraina, canalul american HBO a fost dat în judecată de soția unui muncitor decedat la Centrala de la Cernobîl, pentru folosirea ilegală a numelui soțului său în mini-seria dedicată catastrofei, notează RFI.

Ludmila Ignatenko, soția lui Vasyl Ignatenko, pompier decedat în timp ce participa la operațiunile de Centrala de la Cernobîl imediat după explozia catastrofală din 1986, a dat în judecată canalul american HBO pentru folosirea ilegală a numelui soțului său în seria ”Cernobîl”, transmite publicația zaxid.net.

”Potrivit legilor din Ucraina, este nevoie de obținerea unei autorizații pentru utilizarea numelui unei persoane reale într-o producție cinematografică. Clienta mea a cerut despăgubiri morale încă de acum un an, dar compania americană a reacționat abia în 21 aprilie anul acesta”, spune avocatul femeii.

Nu este prima oară când canalul HBO este acuzat în Ucraina. Realizatorul Andry Pryimachenko susține că un material video realizat de el a fost folosit ilegal în producția HBO. Este vorba de o convorbire telefonică între pompierii implicați în operațiunile de după explozie,  filmată de el în data de 26 aprilie 1986 și difuzată pe canalul Youtube în martie 2013. ”Nu vreau să depun plângere dar aș dori să am o întrevedere cu reprezentanții HBO în vederea unei colaborări”, a declarat el potrivit sursei citate.

„Chernobîl” este o miniserie în cinci episoade care redă pas cu pas etapele producerii imensei catastrofe din aprilie 1986. Scenariul aparține lui Craig Mazin iar realizatorul este Johan Renck. Miniseria a fost lansată în mai 2019, potirvit Bucpress.

Germania Angelei Merkel se pregătește de proteste de amploare pe 1 mai

 


Peste 5.000 de poliţişti vor fi desfăşuraţi la Berlin pe 1 mai, a declarat joi un purtător de cuvânt al autorităţilor locale, în timp ce oraşul se pregăteşte pentru proteste ale stângii şi ale dreptei, relatează dpa.

Poliţia se aşteaptă ca până la 10.000 de persoane să participe la un marş al stângii începând cu ora 18:00 (16:00 GMT), sâmbătă, pe 1 mai.

De asemenea, o manifestaţie a unui grup Querdenken, creat de sceptici cu privire la strategia guvernului privind coronavirusul, va avea loc sâmbătă după-amiază.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei germane, Thilo Cablitz, a declarat că numărul final al forţelor de ordine care vor fi desfăşurate va fi stabilit sâmbătă şi că ofiţeri de poliţie vor fi aduşi din toată ţara.

Calea luminii 2021. Tradiţia merge mai departe la Târgovişte

 


”Manifestarea care are o lungă tradiție în municipiul nostru, s-a ținut astăzi, joi 29 aprilie 2021, într-un cadru mai restrâns. 

Cu toate acestea, mulți târgovișteni au făcut o mică promenadă  în zona Catedralei Mitropolitane și în Piața Mihai Viteazu, pentru a se putea bucura de acest eveniment.”

 „Calea luminii” este un eveniment care se desfășoară la Târgoviște de 20 de ani.

Este o tradiție apreciată nu doar la nivel local. Evenimentul strânge anual mii de oameni care străbat, cu lumânări aprinse, același traseu: Catedrala Metropolitană - Piața Mihai Viteazu - Bulevardul Carol I - zona Gării, transmite Gazeta Dâmboviţei.

”Paște fericit ! Uneori, ni se taie telefonul pentru că nu reușim să achităm datoria la factură”

 


Mihai Gâdea, extrem de emoționat, a citit, joi seară, o scrisoare pe care a primit-o de la Andrei, un băiat în vârstă de 12 ani. 

„Vreau să fac referire la o scrisoare pe care am primit-o astăzi. Primesc multe scrisori și vă mulțumesc. Această scrisoare, însă, m-a rupt în două. E scrisă de un copil. Așa ceva... eu nu am citit niciodată! Un copil care vrea să-și salveze mama.

Atenție: ”Domnule Mihai Gâdea, vreau să mă iertați pentru aceste rânduri, dar situația în care se afla mama mea m-a determinat să o fac. Mă numesc Andrei. Am 12 ani. (...) Am venit pe lume fără acceptul tatălui meu, care nu-și dorea copii. Mama mi-a dat viață, îi mulțumesc. Ne confruntăm cu probleme grele. Am fost foarte bolnav, iar mama mea a făcut un împrumut la o bancă să-mi facă investigații și să-mi ia medicamente. Singură mă crește. Am rămas în urmă cu ratele la bancă și în ultimele zile o văd foarte supărată. Aș vrea să o ajut, dar cum? Mama are la bancă o datorie. A făcut și o amânare. Banca îi cere să achite toată suma. Nu poate să facă așa ceva, nu are de unde. Mama e bolnavă. Mă tem să nu o pierd. Sunt și eu foarte supărat, pentru că la rudele unde locuim nu mai avem cu ce să ne plătim utilitățile. Suntem singuri. Eu și mama.” 

Mi-e greu să vă citesc toată scrisoarea. 

”Pe final, Andrei îmi scrie așa: Paște fericit, sănătate și Doamne ajută! Uneori, ni se taie telefonul pentru că nu reușim să achităm datorii la factură. Încă o dată, vă rog să mă iertați. Mi-aș fi dorit mult să am un tată ca dumneavoastră sau măcar un tată simplu. 

Dragă Andrei, știu că te uiți acum la televizor, m-a rupt scrisoarea ta. Pur și simplu, m-a rupt în două. I-am rugat pe colegii mei să te caute. Tu nu ești un băiat de 12 ani, ești un bărbat. Mai bărbat ca mulți dintre noi.

Să fii complet liniștit, consideră problema ta ca fiind rezolvată. Am să fiu primul care o să plătească din datoria voastră. Modul în care tu ai luptat fără ca mama să știe, fără ca nimeni să știe. Vreau să-ți spun ceva. Și mie mi-ar fi plăcut să am un băiat ca tine! Sunt sigur că tu ai un tată mult mai bun decât mine, există un Tată care te recunoaște ca băiatul Lui. Te ascultă în fiecare zi și moment. E Tatăl nostru din Ceruri. Niciodată nu a lăsat pe nimeni. Am să încerc să fiu prietenul tău!”, a spus Mihai Gâdea, joi seară, la Antena 3. 

4.29.2021

ȘTIRI la NTD-România

 

UE vrea să repatrieze migranții

 


Agenția pentru controlul granițelor UE, Frontex, va primi puteri sporite pentru repatrierea migranților cărora le-a fost refuzat azilul, ceea ce arată o nouă atitudine la nivel european față de migranți.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a anunțat că agenția UE pentru aplicarea legii, Frontex, își va asuma un rol mai mare în repatrierea migranților ale căror cereri de azil politic au fost respinse. Declarația arată o schimbare de optică a Comisiei în privința migrației și o nouă tendință la nivelul Bruxelles-ului, până nu demult foarte doritoare să primească azilanții.

„Nu putem avea o politică europeană pentru migrație și azil politic fără să avem și o procedură serioasă de repatriere”, a declarat Schinas.

Agenția urmează să angajeze un nou director executiv care să se ocupe de operațiunile de repatriere.

Chiar de luna viitoare, Frontex va lansa un proiect-pilot pentru deportarea și reintegrarea adecvată a migranților, conform noii strategii anunțate de Schinas, iar prin acest proiect va fi formată o agenție de repatriere operațională până la mijlocul anului viitor.

Comisia Europeană spune că strategia de repatriere voluntară este mai ieftină, mai ușoară și mai rapidă. Dintre cei o jumătate de milion care au fost întorși în țările lor în 2019, în jur de o treime dintre cei care au plecat au făcut-o voluntar. Potrivit cifrelor Comisiei, returnările forţate costă 3.414 euro per persoană, comparativ cu 560 de euro în cazul celor voluntare.

Noua strategie îşi propune să crească procentul de reveniri voluntare, prin crearea unui cadru european de consiliere. Dar toată această preocupare pune accentul de fapt pe îndepărtarea migranților de Europa, iar acest lucru este cu adevărat o noutate la Bruxelles !

Recuperare gratuită în străinătate pentru marii arşi

 


Costurile cu tratamentul de recuperare medicală în străinătate pentru pacienții cu arsuri grave vor fi asigurate de Ministerul Sănătății, potrivit unui ordin semnat joi de Ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății acoperă costurile pentru tratamentul de recuperare medicală în străinătate pentru pacienții cu arsuri grave, iar pentru pacienții adulți dependenți de însoțitori costurile de transport și cazare vor fi asigurate tot din bugetul Ministerului Sănătății. Ordinul a fost semnat joi de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Conform noilor prevederi, „Ministerul Sănătății asigură costurile pentru tratamentul de recuperare medico-chirurgicală specific pacienților cu arsuri grave, precum și pentru dispozitivele medicale necesare procesului de recuperare medicală, profilaxiei și tratamentul sechelelor cicatriceale postcombustionale, până la încheierea perioadei de recuperare și evoluție a procesului cicatriceal, conform aprecierii medicului specialist și a comisiei teritoriale de specialitate”. Totodată, ministerul asigură costurile controalelor medicale periodice pentru pacienții care au beneficiat de finanțarea tratamentelor din bugetul Ministerului Sănătății.

De asemenea, potrivit noilor prevederi, în cazuri excepţionale impuse de natura şi gravitatea bolii, pentru pacienții adulți cu afecțiuni foarte grave, care sunt dependenți de prezența unui însoțitor, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca aceștia să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar suma necesară pentru cazare și transport pentru persoana însoțitoare va fi asigurată din bugetul Ministerului Sănătății. Pentru pacienții cu vârstă cuprinsă între 0 și 18 ani, prezența unui însoțitor este obligatorie.

„Pacienții cu arsuri severe, care au fost transferați în stare critică în străinătate, necesită ulterior tratamente de recuperare medicală, precum și dispozitive medicale absolut necesare procesului de recuperare. Prin aceste modificări, am introdus această categorie de pacienți în ordin și putem astfel să le asigurăm costurile pentru aceste tratamente și pentru echipamentele necesare, precum îmbrăcăminte compresivă, măști de silicon, folii și geluri de silicon, care până acum nu puteau fi decontate de Ministerul Sănătății”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ordinul ministrului Sănătății urmează să fie publicat în Monitorul Oficial

Ce s-a mâncat la Cina cea de Taină

 


În Joia Mare a avut loc Cina cea de Taină, ultima masă a lui Iisus alături de cei 12 apostoli ai săi. 

Au existat mai multe teorii cu privire la meniul Cinei cea de Taină. Leonardo Da Vinci ilustrează în celebra sa pictură că grupul mânca ţipar (peşte). Papa Benedict al XV-lea a afirmat în 2007 că la masă nu s-a mâncat miel, pentru că Cina cea de Taină s-a desfăşurat înaintea sezonului de tăiat miei. Alţii au sugerat că cina era Pesah, o sărbătoare religioasă evreiască.

Experţii ştiu din pasajele Bibliei că participanţii mâncau pâine nedospită şi beau vin, dar alte detalii sunt mai obscure.

Pictura lui Leonardo da Vinci vine cu noi detalii

Celebra pictură a lui Leonardo Da Vinci înfăţişează detalii uimitoare, unele descoperite abia recent, la ultima restaurare de la sfârşitul anilor ’90. Aceste detalii includ un fel de mâncare care pare scoasă din context: peşte la grătar cu felii de portocale. Deşi nu era un fel de mâncare comun pe vremea lui Iisus, ţiparul şi portocalele reprezentau un meniu des întâlnit în Italia secolului al XV-lea, în timpul lui Da Vinci.

Fructe precum strugurii şi smochinele erau abundente în această regiune, dar nu existau la începutul primăverii. Este posibil totuşi să fi existat la masa acestora smochine uscate.

De asemenea, mielul nu putea fi servit la Cina cea de Taină, după cum afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Fostul Pontif afirmă că locul mielului a fost luat de Iisus, conform pasajului biblic „luaţi şi mâncaţi, acesta este corpul meu”, împărţind apostolilor pâinea şi vinul.

Altă teorie vine de la arheologii italieni. Un studiu din 2015 a dezvăluit că un număr de mâncăruri care apar la Pesah a existat la Cina cea de Taină, precizează Descopera.

Restricţii de circulaţie în Bucureşti, în noaptea de Înviere

 


În şedinţa extraordinară a Comisiei Tehnice de Circulaţie din data de 20.04.2021 s-a avizat din punct de vedere tehnic al circulaţiei rutiere şi pietonale, organizarea şi desfăşurarea unei adunări publice cu prilejul Sărbătorii de Înviere a Domnului la Arhiepiscopia Bucureştilor.
În acest context, se vor institui restricţii de circulaţie după cum urmează:
- 01 Mai 2021, începând cu orele 23.00 - 02 Mai 2021, orele 03.30, adunare publică cu ocazia slujbei din Sfânta şi Marea Sâmbătă, astfel:
* între orele 21.00 - 03.30, accesul pietonal dinspre str. 11 Iunie spre Patriarhie va fi restricţionat, credincioşii vor avea acces doar dinspre bd. Unirii;
* începând cu orele 23.00 se va realiza accesul în piaţeta Catedralei Patriarhale doar credincioşilor care doresc să participe la Slujba de Înviere, accesul fiind limitat la maxim 500 de persoane.
Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule:
* să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentului;
* să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locul de desfăşurare a evenimentului;
* să îşi păstreze calmul şi să circule cu atenţie sporită;
* să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;
* să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Maraton de vaccinare în centre ale MApN

 


Ministerul Apărării Naţionale participă la efortul naţional de vaccinare a populaţiei generale împotriva COVID-19 şi, prin Direcţia medicală, a dispus măsuri pentru extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 - 11 mai, într-o primă etapă, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi unităţile sanitare militare din ţară care sunt şi centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

Astfel, în perioada menţionată, în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, începând de marţi, 4 mai, ora 8.00, populaţia generală care doreşte să se vaccineze se va prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă.

Totodată, persoanele vaccinate se înregistrează direct în RENV şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

În perioada următoare, în funcţie de disponibilitatea dozelor de vaccin şi de solicitările pe plan local, şi celelalte patru spitale militare din reţeaua medicală a MApN vor putea creşte ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă. Toate informaţiile referitoare la aceste aspecte vor fi comunicate în timp util, la nivel central, precum şi de fiecare unitate sanitară militară în parte.

Rusia nu recomandă nimănui să treacă linia roșie în relațiile cu ea

 


Rusia trece cu încredere la o apărare nai deschisă și fermă a intereselor sale naționale.

Editorial realizat de Piotr Akopv

Rusia nu recomandă nimănui să treacă linia roșie în relațiile cu ea – și pe unde va trece această linie, noi vom determina singură în fiecare caz aparte. Aceste cuvinte ale lui Vladimir Putin din mesajul adresat Adunării Federale au fost deja comparate cu discursul său de la Munchen și a fost numit noul manifest de politică externă al Rusiei.

Într-adevăr, a început o nouă perioadă istorică – dar cuvintele președintelui subliniază doar ceea ce și așa s-a întâmplat. Rusia cădea, Rusia își revenea, Rusia se concentra – acum Rusia avansează. Nu în Ucraina sau în Occident – ea trece la o apărare mai deschisă și mai dură a intereselor sale naționale.

Dar asta nu înseamnă că nu le-a apărat înainte – în toți anii de guvernare ai lui Putin, apărarea intereselor naționale a constituit esența doctrinei noastre de politică externă. Cu cât dobândeam mai multă putere, cu atât convingerea noastră în propria dreptate devenea mai profundă, cu cât cursul evenimentelor dovedea corectitudinea evaluărilor noastre a situației externe, cu atât tonul nostru devenea mai insistent și mai dur pe arena mondială, cu atât mai activ ne implicam în joc în toate câmpurile marii table geopolitice. Și cu atât ne demonizau mai mult – prezentându-ne drept o amenințare la adresa păcii mondiale, încercând să ne blocheze și să ne izoleze.

Cei șapte ani de după Crimeea au arătat că nu este doar inutil, ci că pur și simplu asta nu funcționează la scară globală (eforturile de demonizare ale Occidentului au acționat doar asupra Occidentului însuși – și nici nu prea eficient, dacă e să luăm în considerare starea de spirit a populației). Rezultatele politicii de izolare a Rusiei în sine demonstrează cât de mult s-a schimbat lumea, schimbându-se atât din motive obiective (distrugerea ordinii mondiale atlantice nefinalizate a început încă în anii 2000), cât și din cauza acțiunilor intenționate ale Rusiei care au accelerat cursul istoriei.

Cu revolta noastră deschisă din 2014, noi am accelerat criza proiectului occidental de conducere globală (axat pe dominație), deși, în situația cu Crimeea, noi ne-am apărat în primul rând interesele naționale. Occidentul ne-a refuzat în mod deschis chiar și dreptul de a le formula – de aici și toate discuțiile despre o țară-benzinărie, despre o putere regională, despre o economie sfâșiată definitiv. Au început să ignore Rusia în anii ’90 – și au fost foarte surprinși când, prin München și Crimeea, ea a început să se întoarcă la poziția de supraputere. Da, nu la scara URSS-ului, dar la un nivel suficient pentru a întrerupe întregul joc al proprietarilor de cazinouri. Pentru că, la acel moment, Occidentul însuși a obosit prea tare în timpul construcției turnului babilonian al globalizării – și chiar și capacitățile limitate ale Rusiei i-au permis să joace pentru a accelera procesul prăbușirii ordinii mondiale atlantice.

Conștientizarea acestui fapt (o combinație a crizei interne a proiectului globalist și a jocului activ al Rusiei) i-a dus pe atlantiști la isterie – "vin rușii!", adică rușii se amestecă în toate și peste tot. Crimeea și Siria nu le sunt suficiente, ei l-au mai ales și pe Trump și au organizat și Brexit-ul – observăm tot acest delir febril de mai mulți ani. Încercările de a izola Rusia au avut un rezultat complet opus: Occidentul a început să se simtă nesigur, să-i caute pe ruși sub fiecare pat și să-i vadă în spatele fiecărei probleme și eșecuri proprii. Iar acestea din urmă, în mod firesc, se înmulțeau. "Rușii au făcut asta" a devenit un meme hazliu, dar nu numai pentru ei. Propaganda antirusească a început să lucreze pentru Rusia deja la scară globală – dacă rușii sunt atât de atotputernici cum se spune în Occident, atunci înseamnă că cu ei trebuie să ai afaceri, chiar și să prietenești. În ochii Asiei, Americii Latine și Africii, Rusia a căpătat o publicitate suplimentară, care s-a suprapus la țanc revenirii ei în cele mai diverse regiuni ale planetei. Au vrut să-l sperie pe Putin, dar i-au consolidat reputația de cel mai puternic om politic din timpurile noastre.

Prin urmare, etapa următoare a devenit ceea ce Putin a numit, în stilul lui Gogol, "un obicei de-a dreptul indecent": Rusia a început, pur și simplu, să fie tachinată din orice motiv iar cel mai des și fără motiv. Suntem obișnuiți cu așa ceva, dar trebuie să răspundem. Și nici măcar nu pentru că este jignitor pentru țară, deși, evident, trebuie să apărăm onoarea steagului nostru, ci pentru că avem de-a face cu o nouă formă de presiune asupra noastră, în interiorul căreia se împletesc și factori de politică externă, adică are loc ceea ce poate fi numit un amestec în afacerile noastre interne și ignorarea deliberată a intereselor noastre naționale. Îmbinarea poveștilor cu Navalnîi și cu Ucraina este cea mai evidentă dovadă a acestui lucru.

Sancțiunile și amenințarea cu suspendarea proiectului "Nord Stream – 2" din cauza lui Navalnîi (mai întâi din cauza otrăvirii, iar apoi din cauza arestării), provocarea isteriei în jurul "amenințării invaziei rusești" în Ucraina, pentru care este necesar să se stabilească deja acum un preț pentru Rusia, adică să se traseze liniile roșii – pe toate acestea Occidentul încearcă să ni le vândă în calitate de "noua normalitate". Dar Rusia nu se va obișnui cu regulile propuse ale jocului – nici ingerința în afacerile noastre interne, nici promovarea subiectului "să salvăm Ucraina de Rusia” nu ne convin categoric. Adică noi nu vom juca cu Occidentul (partea sa atlantică) după aceste reguli, pentru că înțelegem că acestea sunt necesare doar ca pretext pentru a ne provoca daune. De natură propagandistică, politică, economică și, cel mai important, geopolitică. Adică, Occidentul vrea să preia de la noi inițiativa, să ne distragă cu scuze nesfârșite – atât în ceea ce privește cazul lui ​​Navalnîi, cât și în cazul Ucrainei. Mai ales că ambele subiecte se află în afara acelor linii roșii despre care a vorbit Putin. Și Occidentul înțelege foarte bine acest lucru, dar încearcă din nou să preseze, să tatoneze. Dar dacă va merge cumva?

Nu, mai bine să nu încerce, să nu provoace, pentru ca mai apoi să nu regrete așa cum nu au mai regretat de mult timp ceva. Aceste cuvinte ale lui Putin se referă la toate lucrurile dintr-o dată – și la provocările de pe frontul ucrainean, și la provocările din orice alt punct unde există interesele noastre naționale. Sunt multe? Desigur: Rusia este o superputere globală, nu o superputere cu ambiții de dominație globală (asta se referă la Statele Unite), ci anume o țară cu interese globale. Ele nu se află doar în spațiul post-sovietic – se află în Siria și Venezuela, în Vietnam și Serbia, în Egipt și Angola. Și, ceea ce este mai important, interesele se află și în construcția unei noi ordini mondiale, lucru de care Moscova și Beijingul se ocupă tot mai activ și mai coordonat. În această lucrare este inutil să trasăm linii roșii – noi nu vom permite, dar și ʺdesenatoriiʺ nu vor avea suficientă putere.

Dar nu este prea prezumțios din partea noastră să spunem că noi singuri vom determina unde va trece linia roșie în fiecare caz aparte? Adică nu permitem Occidentului să ne izoleze, dar, în același timp, noi înșine suntem gata să-i dictăm perceperea noastră a ceea ce este permis? Nu, nu este prea prezumțios, fiindcă nu este vorba despre expansiunea Rusiei în teritorii străine, în zonele de interese naționale străine. Este vorba despre apărarea și reîntoarcerea a ceea ce Occidentul a încercat să ia sau încă încearcă să ia de la noi. Și nu este nevoie să le concretizăm, să le explicăm acest lucru, pentru că persoana vinovată este conștientă de vinovăția sa (deși nu o recunoaște).

Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, despre expulzarea atașatului militar adjunct al Ambasadei Federației Ruse în România

 


Serghei Lavrov a remarcat că în ultima vreme s-au înmulțit atacurile în adresa Rusiei și a vorbit în context despre expulzarea atașatului militar adjunct al Ambasadei Federației Ruse la București. 

„Atacurile la adresa noastră continuă. Vin din partea Țărilor Baltice și Poloniei, iar acum, iată, și din partea României. Românii au spus că acest lucru nu are nicio legătură cu poziția Uniunii Europene. Am fost chiar surprins. Au zis „noi, iată, dorim să trimitem această persoană acasă. De ce - nu au spus”, a remarcat șeful diplomației ruse în cadrul interviului pentru RIA Novosti.

Amintim că luni ambasadorului Federației Ruse la București, Valery Kuzmin, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la București, unde i s-a comunicat că autoritățile române au decis să-l declare persona non grata pe teritoriul României pe Alexei Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei. Instituția a menționat că decizia a fost luată ”având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.

Ambasada Rusiei la București a declarat că decizia României de a expulza diplomatul rus reprezintă un gest neprietenesc, iar partea rusă își rezervă dreptul la măsuri de răspuns.

”Anterior, Maria Zaharova, reprezentantul oficial al Ministerul rus  de Externe,  a numit astfel de acțiuni „o paradă a marasmului”. O definiție foarte precisă și fiecare paradă este deschisă de micii toboșari care fac mult zgomot. Desigur, astfel de demersuri sunt dictate de Washington. România este o țară NATO și asta explică multe. În numele solidarității inventate sau a „securității euro-atlantice colective” inexistente, Bucureștiul trebuie să-și încalce interesele naționale, pentru că Moscova va răspunde simetric (cel puțin). Și, cel mai important, politica externă suverană a Rusiei nu se va schimba de la aceasta”, a declarat pentru Sputnik Moldova expertul militar Aleksandr Hrolenko.

Mai devreme doi angajați ai ambasadei Lituaniei, trei ai Slovaciei, precum și câte un angajat al misiunilor diplomatice din Letonia și Estonia au fost obligați să părăsească Rusia în termen de o săptămână.

Moscova le-a declarat un protest ferm reprezentanții acestor țări. Anterior, ei i-au declarat pe mai mulți cetățeni ruși persona non grata, din solidaritate cu Republica Cehă.

În relațiile dintre Moscova și Praga se atestă o criză gravă: părțile au expulzat zeci de oameni după ce autoritățile cehe au acuzat Rusia de implicare în exploziile de la un depozit de arme din Vrbetica, în 2014.

În ultima perioadă au fost expulzați diplomați și de Statele Unite, Bulgaria, Ucraina, Polonia și România.

În unele cazuri măsura a devenit parte a politicii de sancțiuni, în altele - au existat acuzații de spionaj sau instituțiile de profil au făcut referire la Convenția de la Viena, care permite să nu fie numit motivul.

Plângere penală împotriva lui Raed Arafat pentru carantinarea ilegală a Timişoarei

 


Plângere penală împotriva lui Raed Arafat. Aceasta a fost depusă de Ştefan Cojocnean, un cunoscut campion de sporturi extreme din Timişoara, căruia i s-au alăturat alţi câţiva timişoreni, scrie adevarul.ro

Pe 21 martie 2021, şeful DSU a trecut peste decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a instituit carantinarea Timişoarei pentru 72 de ore.

“Un cadou de Paşte pentru Arafat! Câţiva timişoreni vrem să nu-l uităm pe Arafat şi-i vom depune, ca un exerciţiu democratic, o plângere penală pentru cele trei zile de carantinare ilegală a orasului nostru. Când vom realiza acest exerciţiu democratic? În 29 aprilie, ora 10 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. De ce? Deoarece nu poţi carantina un oraş pe baza unei O.U.G. ci doar în baza unei legi, ne spune Constituţia României. Scopul acestei acţiuni.

Să se gândească de o mie de ori atunci când vrea să mai carantineze ilegal Timişoara. Revoluţia bunei guvernări şi fără penali în funcţii publice trebuie sa înceapă …cu mai multă responsabilitate de acum. Personal mă constitui parte civilă şi solicit 1.500 de lei cu titlu de daune morale pentru cele 3 zile şi pe care îi voi dona unei asociaţii”, a transms Ştefan Cojocnean.

Prefectul judeţului Timiş, Zoltan Nemeth (USR), a declarat pentru “Adevărul” că Raed Arafat a emis ordinul de carantinare a Timişoarei în baza articolului 7 ind.1 din OUG 11/2020 care prevede că, „pentru situaţiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică se împuterniceşte secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sau înlocuitorul legal al acestuia să dispună prin ordin orice măsuri necesare pentru prevenirea şi combaterea efectelor, inclusiv stabilirea unor zone de carantină, restricţii temporare de circulaţie, precum şi măsuri de evacuare, care sunt obligatorii pentru toate instituţiile publice centrale şi locale”.

Ordonanţa de Urgenţă care îi dă puteri depline lui Raed Arafat a fost aprobată prin Legea 20/2020. Însă, în forma sa iniţială, aceasta nu includea articolul care să îi permită şefului DSU să instituie carantina, prevederile fiind introduse ulterior, în Parlament, odată cu aprobarea legii.

Vaccinarea va duce la apariția de variante și mai infecțioase

 


Virusolog celebru, avertisment privind vaccinurile anti-covid. Dr Geert Vanden Bossche susţine că folosirea pe scară largă a vaccinurilor în toiul pandemiei nu va preveni infectarea cu SARS-COV-2, ci va face să crească abilitatea virusului de a ocoli reacția imunitară a organismului.

„Implementarea în masă a măsurilor draconice de prevenție va alimenta apariția unor variante și mai infecțioase și astfel reprezintă o amenințare tot mai mare pentru categoriile tinere sau pentru cei care au imunitate naturală.

Campaniile de vaccinare în masă vor duce la apariția variantelor care vor deveni tot mai infecțioase și se va ajunge la variante rezistente la vaccin. Campaniile de vaccinare în masă ale vârstnicilor sau a celor vulnerabili măresc riscul pentru categoriile mai tinere sau pentru cei cu imunitate naturală.

Vaccinarea va duce la apariția de variante și mai infecțioase care deja circulau în populație înainte de campania de vaccinare. Campanii de vaccinare în masă ale vârstnicilor urmate de vaccinarea în masă a tinerilor (care au protecție naturală) sunt un pericol și mai mare pentru aceste categorii din cauza faptului că presiunea infectării în populație va crește tot mai mult. Vaccinarea tinerilor va suprima protecția naturală.

Anticorpii din vaccin vor suprima tot mai mult anticorpii naturali care neutralizează virusul. Această combinație – erodarea imunității naturale, combinată cu o rată de infectare tot mai mare în populație, din cauza vaccinării în masă – va duce la un pericol foarte ridicat pentru cei tineri. Concluzia mea este că nu există nicio dovadă a vreunui beneficiu al campaniilor de vaccinare în masă pentru COVID”, a explicat specialistul, potrivit Antena 3.

r Geert Vanden Bossche avertizează că vaccinarea în masă nu face decât să susțină apariția variantelor și mai infecțioase și amplifică valurile de mortalitate în rândul celor protejați natural.

„Vaccinarea în masă nu face decât să susțină apariția variantelor și mai infecțioase și amplifică valurile de mortalitate în rândul celor protejați natural. Teama mea e și cred că aici vom ajunge e că autoritățile din sănătate vor recunoaște dezastrul vaccinării în masă numai când virusul va fi rezistent la vaccin, ducând la morbiditate foarte mare și la rate mari de mortalitate în rândul celor vaccinați și nevaccinați.

Dacă virusul devine rezistent, anticorpii celor vaccinați nu vor mai funcționa dar tot vor suprima imunitatea naturală a acestora. Pentru că presiunea de infectare va crește foarte mult, chiar și cei nevaccinați vor fi amenințați de boală. Din păcate cred că asta o să se întâmple.

Cer și implor să fie oprită vaccinarea în masă a celor tineri, pentru că va fi o catastrofă nu numai pentru vaccinarea în masă duce la apariția de variante și mai infecțioase dar are un impact foarte distructiv asupra populației tinere pentru că le erodează imunitatea naturală. Anticorpii de la vaccin au o durată lungă și suprimă imunitatea naturală.

Când virusul va ajunge la rezistență totală la vaccin, acești tineri vor fi lăsați fără nici o protecție. Am cerut OMS să se concentreze pe eradicarea variantelor virale pentru că nu există altă cale să scăpăm de ele, să acorde atenție tratamentului timpuriu, ca oamenii să fie tratați din primul moment ca să nu ajungă la spital să fie puși pe ventilatoare mecanice. Și să se concentreze pe căi de a mări imunitatea naturală.

Trebuie să facem vaccinuri care distrug virusul, cum fac celulele T.”, a mai spus  dr. Geert Vanden Bossche.

Săptămâna Patimilor – Joia Mare 2021

 


În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița. În această seară este rânduită Denia celor 12 Evanghelii.

În Denia celor 12 Evanghelii, ne sunt amintite patru momente grele: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina la care Iisus i-a strâns în jurul său pe Apostoli şi la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.

Ca obiceiuri și tradiții, în cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle, potrivit traditii-superstitii.ro. Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc.

În Joia Mare, există superstiția conform căreia fetele obişnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară câte un nod, după fiecare evanghelie, apoi  îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul.

În Vestul țării, o familie care prepară pâinea pentru Paște, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști.

Până în această zi, femeile trebuie să termine de tors cânepă. La cele leneșe se spunea că vine Joimărița să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari și dădea foc cânepii netoarse, potrivit crestinortodox.ro.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți. Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În Oltenia și acum se fac în zori, în curți și/sau la morminte focuri pentru morți din boz sau nuiele; se spune că ele inchipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.

În Joia Mare, femeile înroşesc ouă. Se spune că ouăle înroșite sau impistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.

Spiritualitatea românească păstrează și câteva legende referitoare la inrosirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos, când se vor inrosi ouăle din coșul ei. Și pe dată, ouăle s-au făcut roșii. Se mai spune că, după Înviere, fariseii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena. Iar pietrele se prefăceau în ouă roșii.

Altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coș cu ouă și ele s-au înroșit de la sângele ce cădea din rănile Domnului.

Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul și durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce.