În haosul deliberat în care a fost aruncată Colonia Corporatistă sub Ocupație Militară Străină numită încă România, cu un popor debusolat ajuns la disperare, atacat din toate părțile și condus spre prăpastie de un guvern fantomă se află astăzi la un pas de dezastrul aruncării într-un război care nu este al nostru. Reluăm un mai vechi text care ilustrează că „Pentru «Cel mai bun Proiect de țară pe care l-am avut vreodată» - după cum declara cu infatuare gaulaiterul antiromân de la Cotroceni - «Minte multă nu se cere. Prost să fii, să ai Putere!»[1].
Regretatul general Teo Palade a fost luat cu ambulanța și aruncat pe o targă pe holul Spitalului „Elias”. Acolo, după rețeta „comandantului acțiunii” l-au conectat la o butelie de oxigen industrial… și atât. Cu două zile înainte de plecarea spre o lume mai bună mi-a trimis un mesaj al disperării: „Medicii de aici nu mi-au oferit nicio speranță. Help!”. S-a stins, nu din cauza Covid, ci ca mulți, mulți alții: unii arși de vii, alții lăsați să moară după rețetele lui Bill Gates, Faucci & Comp. Reluăm astăzi un mai vechi text al regretatului colaborator al Revistei ART-EMIS la fel de valabil astăzi ca și atunci când l-a scris (Ion Măldărescu)
Hienele pribege
„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlineascã nici pe una în deplină constiinţă” (Mihai Eminescu, Netrebnicii care ne conduc, 1877)
Pare deja un fenomen firesc în România „democratică”. Aproape nimeni nu se mai miră că fiecare „ales al neamului” îi devine duşman din momentul în care a ajuns la putere. Ar fi inutil să ilustrăm afirmaţia prin exemplele din istoria ultimilor treizeci de ani. Ele sunt cu sutele. Iar furtul din buzunarele noastre a ajuns la cifre incredibile. La mii de miliarde. Mai mult decât s-a furat în întreaga istorie a cestui pământ. Nume ca Petre Roman, Iliescu, Emil Constantinescu, Băsescu, Boc, Blaga, Boiangiu, Stolojan, Ciorbea, Isărescu, Cioloş, Cîțu, Iohannis etc, zbârlesc şi acum părul de pe ceafa bugetarilor de toate nuanţele - de la funcţionărimea fără chip la profesori, medici şi militari - stârnind valuri de înjurători din partea milioanelor de pensionari, a ţăranilor, comercianţilor, părinţilor şi chiar a copiilor care abia reuşesc să priceapă sensul cuvintelor de ocară.
Din cauza lor, a acestor hiene, milioane de români şi-au părăsit ţara, s-au izolat de familii şi au ajuns sclavi moderni pe meleaguri străine.
Din cauza lor, a acestor fiare de pradă, în străinătate când spui că eşti român eşti privit şi tratat ca o slugă.
Hienele cu chipuri omeneşti au muşcat şi muşcă încă din fiecare mădular al neamului acestuia prea răbdător. Nu a existat categorie socială care să nu fie pedepsită. I-aţi văzut cum, organizaţi în adevărate haite colorate (haita roşie a socialiştilor; haita portocalie a democraţilor; haita galben-albastră a liberalilor; haita albastru-albă, tânără şi ambiţioasă, a neo-marxistilor ce vor să salveze România apăsându-i cu bocancul pe grumaz; haita mărului verde-albastru a celor care se vor a fi poporul spoliat prin voinţa liderului lor cu nume de flatulenţă) ne atacă din toate poziţiile? Ne lovesc din parlament, din locul unde s-au adunat decenii de când nicio lege nu a fost votată în favoarea cetăţenului. Ne pălmuiesc fără ruşine din guvern, de acolo unde se întrec în a anula drepturile noastre fireşti câştigate după lupte crâncene cu hienele dinaintea lor. Ne sucesc minţile de la posturile de televiziune de unde, crezându-ne idioţi, ne explică cât de bine o ducem acum când o ducem mai rău ca niciodată.
Conform obiceiurilor fiarelor care vânează în haită, ei au atacat în primul rând pe cei mai vulnerabili. Pensionarii şi copiii. Bătrânii, condamnaţi la înfometare, refuzaţi de un sistem sanitar încăput pe mâna unor impostori, închişi cu de-a sila în case şi cu timpul e libertate limitat la câteva ore pe zi, sunt atacaţi psihic, zi de zi, prin lansarea unor zvonuri nimicitoare privitoare la singurul lor venit - pensia. S-a ajuns până acolo, încât cei cu pensiile cele mai mici vor fi supuşi unui amănunţit proces de verificare din partea statului pentru a se descoperi dacă nu cumva au şi alte venituri, vreo vită prin bătătură sau vreun copil care îl ajută cu bani. Cazuri în care, hienele pot să le fure şi bruma aceea de mărunţiş primită după o viaţă de muncă.
În acest timp, hienele pribege care ne conduc învârt zeci de miliarde de euro, plasându-le cu largheţe în conturile celorlalţi din haită. Veşnic nesătuli, fără de ruşine, din când în când, în văzul tuturor, se încaieră între ei pentru a înfuleca o halcă cât mai suculentă din trupul ţării aflate deja în moarte clinică. Salariile sunt îngheţate, pensiile aşiderea, alocaţiile pentru copii blocate prin amânări succesive, industria autohtonă nu mai trăieşte de mult, investitorii români îi numeri pe degetelue de la o mână, ţărănimea aproape a dispărut din satele depopulate de vlaga tinereţii… Ne-am întors cu un secol şi jumătate în urmă. Ca şi cum ar trăi azi, ne-o spunea, descriind starea ţării la 1850, genialul Eminescu: „Ţãrani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar?”.
Părem îngheţaţi în mijloc de secol nouăsprezece. Nimic nu pare a se fi schimbat. Ca în 1850, se poartă barba stufoasă. Ca în 1850, voracitatea politicienilor de duzină nu cunoaşte limite. În ultimii treizeci de ani, mai mult decât alte naţiuni, ne-am întors în timp. Am regresat cu viteza unui bolovan rostogolit la vale, susţinând că ne dezvoltăm, că ne aliniem lumii civilizate, că suntem mai responsabili.
Iată cum ilustrează viaţa românească a ultimelor trei decenii un fin observator, scriitorul Gellu Dorian: „[…] ceea ce se petrece în ultimii treizeci de ani în România, mai mult parcă decât în oricare alt stat care a trecut prin epurările comuniste, este de un cinism asemănător cu exterminările de care aminteam mai sus. Este adevărat că oamenii competenți iviți după 1990 pe aceste plaiuri nu au mai înfundat pușcăriile, nu au mai fost duși în lagărele de exterminare, ci au fost marginalizați de la legislatură la legislatură - cu excepția lichelelor patentate, care au fost trimise legal, după lungi indulgențe, la pușcărie, unii mimând acest spațiu de reeducare, transformându-l în turn de fildeș în care și-au scris cărțile, care i-au eliberat înainte de terminarea pedepsei, alții mai ispășesc, urmăriți de o groază de fapte ilegale. Dar nici despre ei nu voi încerca să schițez un profil al „demnitarilor” de toate rangurile de ultimă vreme, ci despre scursura care a ajuns acum să fie în posturile de decizie pentru bunul mers al vieții, care se încețoșează de la o zi la alta. Spălătoria din care au ieșit aceste scursuri n-a fost alta decât acel instrument popular numit „alegeri”, de care s-au folosit doar aleșii nu și alegătorii.
Chestiune cunoscută […]. Ceea ce e mai trist este că polițele pe care această scursură socială, numită „demnitari”, de orice rang, se plătesc prin punerea în funcții, în structurile administrative, pe toți lingăii și oportuniștii, care le-au făcut posibilă promovarea în funții cheie, de decizie, unor politicieni analfabeți din toate punctele de vedere, chiar dacă funcționali și chiar asimptomatici în ceea ce privește inteligența. […]. Din păcate e plină țara de ei și înclinarea acesteia spre râpă se vede de la o zi la alta. și din păcate, impostura este o epidemie generalizată la vârf, provocând boli grave, cronice, pe care niciun vaccin nu le va eradica vreodată. și vorba deja bine cunoscută, parafrazând o zicere celebră, „mama impostorilor e mereu gravidă”. Iar cârma le stă la îndemână!”[2].
Despre virtuţile şi despre tarele poporului român s-a tot vorbit şi s-au tipărit zeci de tomuri, unele interesante, altele interesate. N-am s-o fac şi eu. Personal, nu cred că suntem o naţiune mai dotată sau mai puţin responsabilă decât alte popoare. Poate, aşa cum constata marele Eminescu, suntem mai ciudaţi. „Ciudată ţară, într-adevăr!”, spunea el înainte de a ne îndemna să deschidem ochii, să ne trezim şi să dăm de pământ cu „turma de netrebnici”: „Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învatã copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vã ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit […]. De aceea, alungați turma acestor netrebnici!…” [3].
Mai bine de 150 de ani nu am ascultat astfel sfaturi. Am putea să o facem acum? Până nu-i prea târziu!
https://www.art-emis.ro/editoriale/netrebnicii-care-ne-conduc
