5.28.2020

Minune arhitecturală subterană: metroul din Moscova sărbătorește 85 de ani.



Metroul din Moscova, cel mai aglomerat și unul dintre cele mai mari din întreaga lume, nu este doar un mijloc de transport pentru locuitorii Moscovei și vizitatorii capitalei ruse, ci este şi o bijuterie arhitecturală unică.

Trenurile sale rapide transportă oameni fără întârziere aproximativ la fiecare două minute, de dimineață devreme până seara târziu.

Dar ceea ce face ca metroul să fie cu adevărat unic este combinația dintre diverse stiluri arhitecturale ale stațiilor sale, care variază de la neoclasicism la postmodernism.

s


sursa: https://ro.sputnik.md/photo/20200527/30388613/Minune-arhitectural-subterana-metroul-din-Moscova-sarbatoreste-85-de-ani-Galerie-FOTO.html



Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută !




Lia Olguța Vasilescu: ”Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 % - e o lege de care vor beneficia și generațiile următoare !”
Toate au o limită, și se pare că liberalii sunt pe cale să o atingă pe cea pe care o poate suporta Lia Olguța Vasilescu.

Mai precis, e vorba de tentativa de a ”umbla” la Legea pensiilor publice, promovată de PSD, realizată sub mandatul Olguței Vasilescu la Ministerul Muncii - și susținută cu ardoare de fostul ministru în sute de întâlniri cu sindicatele, specialiștii și în emisiuni televizate.

De aceea, Lia Olguța Vasilescu scrie un avertisment fulminant pe pagina de Facebook, avertizând PNL ferm: ”Dacă PNL se atinge de o singura virgulă din Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moțiune de cenzură !”.

”Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută !”, scrie Vasilescu, subliniind că ”Nu e o lege care îi privește doar pe pensionari, ci e o lege de care vor beneficia și generațiile următoare !”.

În continuare, în 12 puncte, fostul ministru al Muncii și Dreptății Sociale expune ce prevede și ce înseamnă această lege. Redăm pe scurt, precizările Liei Olguța Vasilescu.

1. ”Legea nu prevede doar creșterea punctului de pensie cu 40 %, ci e o lege care va corecta toate inechitățile din sistem, începând de anul viitor, când se va intra pe nouă formulă de calcul”, scrie Vasilescu, arătând că pentru a beneficia de toate prevederile bune, Casa Națională de Pensii va trebui să ”recalculeze toate cele aproximativ 5 milioane de pensii, iar recalcularea trebuia să înceapă de la 1 ianuarie 2020”.
Ori, Olguța îi acuză pe liberali că ”Nu au făcut nimic pana acum - nu au recalculat nici măcar un dosar pe noua formulă deși au trecut 5 luni din acest an !”

2. ”Nu suntem de acord cu impozitarea suplimentară a pensiilor din sistemul public !”, scrie Olguța dând detalii: ”În prima OUG dată de guvernul PSD, în 2017, am ELIMINAT impozitul pe pensiile sub 2000 de lei și am scăzut de la 16 la 10 la suta impozitul pentru pensiile mai mari de 2000 de lei. De asemenea, am eliminat plata CAS din toate pensiile. Dacă în sistemul public sunt și pensii mari, este pentru că beneficiarii lor au contribuit cu sume mari”.

3. ”Guvernul PNL a promis că va respecta legea, iar Vasile Cîțu a spus că banii de pensii sunt prinși în buget. În funcție de acest lucru s-a calculat deficitul acestui an si, drept urmare, guvernul s-a împrumutat la dobânzi mai mari. Cum e posibil să se spună acum că nu mai sunt bani de pensii ?”
(…)

6. La ora actuală, pensiile reprezintă 7 la sută din PIB, precizează Vasilescu. ”După aplicarea legii pensiilor în integralitatea ei, procentul din PIB va fi de 11,7 la suta. Media europeană este 13 la sută. Am fost noi un guvern iresponsabil ? Atunci guvernele celorlalte țări cum pot fi numite ?”
(…)

9. ”Adunați sumele în plus plătite pentru măști și alte produse necesare pandemiei și veți vedea că 10 miliarde de lei cât sunt necesari la pensii e o glumă... Nu ar fi mai bine să se oprească din furat ?”

10. ”Orice creștere sub 20 la sută a punctului de pensie nu acoperă nici măcar rata inflației, cumulat, pe întregul an. De ce austeritatea trebuie plătită de cei mai săraci dintre români, din nou ?”, scrie Oana Vasilescu, fapt susținut, culmea, chiar și de Klaus Iohannis.

11. ”Vreți să impozitați pensiile speciale ? Dați Ordonanța de Urgență ! V-ați lăudat că veți face asta din prima zi de guvernare ! Nu numai ca nu ați făcut nimic pentru tăieri, dar ați solicitat parlamentului și abrogarea OUG59/2017 care plafona pensiile speciale !”

12. ”Dacă legea pensiilor publice se va aplica in integralitatea ei, pensiile din sistemul public se vor apropia in cuantum de valoare multor pensii speciale. Conform simulărilor, pensia unui profesor universitar va fi de 8100 lei, iar cea a unui medic de 5000 de lei, în condițiile în care simulările sunt făcute la valoarea salariilor din 2017”.

Așa cum menționam, întregul mesaj – avertisment al Olguței Vasilescu poate fi citit pe pagina sa de Facebook. Și o întrebare de final: credeți că Marcel Ciolacu nu ar fi de acord cu demiterea Guvernului în condițiile anunțate de Oana Vasilescu ? Aș vrea să o văd și pe asta !


sursa: https://ro.sputnik.md/politics/20200528/30391971/Olguta-vasilescu-jos-guvernul-motiune-pensii.html



S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton !




”S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton, pe motiv de carantinare a cetățenilor români reveniți din străinătate sau de internare obligatorie a asimptomaticilor pe motiv de infectare cu coronavirus”

După cum s-a anunțat, ieri 27 mai, Avocatul Poporului a sesizat CCR în legătură cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 (a Sănătății ) și cele ale art. 8 din OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, dar, cel mai interesant – pe unele măsuri aferente instituirii carantinei.

”Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile menționate sunt neconstituționale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului libertății individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătății)”, arată instituția.

În esență, Avocatul Poporului sesizează lipsa reglementării legislative (primare) a măsurilor generate de epidemii – aici fiind vorba de carantină, izolare/internare obligatorie a persoanelor în contextul bolii transmisibile.

Această lipsă legislativă lasă la latitudinea Ministrului Sănătății ”emiterea unor acte administrative, cu caracter normativ, de rang infralegal, ingerinţa generată de această stare vizând drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală și dreptul la viață intimă, familială și privată, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie”.

Atenție: Avocatul Poporului consideră că ”trebuie să existe o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul:

- identificării clare a persoanelor şi situațiilor în care şi faţă de care măsura carantinei se poate lua

- cine poate lua măsura carantinării

- în ce condiţii

- pe ce perioadă.

Avocatul Poporului atrage atenția că toate aceste situații ”presupun o limitare a unor drepturi fundamentale ale omului”.

Ori, după această sesizare a Curții Constituționale – pe care o puteți citi aici integral - cunoscutul avocat Gheorghe Piperea a dat ”verdictul”:

”S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton, pe motiv de carantinare a cetățenilor români reveniți din străinătate sau de internare obligatorie a asimptomaticilor pe motiv de infectare cu coronavirus”.

Rezumând textul sesizării, Piperea spune simplu: Avocatul Poporului a ajuns la concluzia că ”nu există o lege care să permită o asemenea restrângere a drepturilor și libertăților, ci numai trimiteri confuze la ordine de ministru - astfel că a atacat la CCR art. 25 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatății”.

Ori, aspecte confuze din text reprezintă un motiv serios pentru a considera că o lege este neconstituțională.

sursa: https://ro.sputnik.md/justice/20200528/30392199/Avocatul-Piperea-d-verdictul-dup-aciunea-dur-a-Avocatului-Poporului-S-a-TERMINAT.html

BĂIEȚI, DE LA 1 IUNIE SE REDESCHID TERASELE !





Astăzi, președintele Iohannis a anunțat măsurile de relaxare, începând cu 1 iunie 2020.

Președintele Klaus Iohannis a susținut, acum puțin timp, o declarație de presă, după o întâlnire cu miniștrii, la Palatul Cotroceni.

La ședință a participat premierul Orban, miniștrii Marcel Vela, Monica Anisie, Nelu Tătaru, Virgil Popescu, Nicolae Ciucă, Cătălin Predoiu și șeful DSU, secretar de stat Raed Arafat.

”Avem și azi aproape 200 de cazuri noi, 200 de persoane la ATI”, deci, nu putem vorbi de măsuri substanțiale”, a spus Iohannis, care a anunțat totuși măsurile de relaxare așteptate de toată lumea:

- de la 1 iunie se redeschid terasele, dar cu reguli de distanțare și maxim 4 oameni la masă;
- de la 1 iunie se deschid plajele, cu măsuri de distanțare
- de la 1 iunie se vor permite deplasările libere prin țară, nu va mai fi nevoie de declarații.
- de la 1 iunie se permit competițiile sportive, fără spectatori
- de la 1 iunie spectacolele în aer liber vor fi permise dar cu maxim 500 de spectatori
- de la 1 iunie se reia transportul internațional.



sursa: https://ro.sputnik.md/politics/20200528/30400398/Iohannis-declaraii-de-ultim-or--a-fcut-anunul-ateptat-de-toi-romnii.html