1.31.2021

Habarniștii și poamele pot ocupa orice funcție.

 


Sfîrșit de săptămînă ca o gaură fără fund prin care se scufundă certitudinile și iluziile noastre. 

O tragedie are loc la cel mai important spital de tratament pentru coronavirus. Acolo lucrează cei mai buni specialiști ai României. Acolo se află cele mai bune medicamente, cele mai noi aparate, iar clădirea a fost modernizată. Acolo au fost repartizate cele mai mari cheltuieli. Și totuși s-a întîmplat o nenorocire. Încă nu știm de ce. Acolo s-au prezentat miniștri și politicienii. Cei care n-au ajuns și-au atîrnat gîndirea pe contul lor de facebook.

Ca să nu ne imaginăm că este doar o caricatură, un inutil flămînd, o vulpe strecurată în fruntea domeniului Sănătății, ministrul Vlad Voiculescu a organizat o conferință de presă ca să ne lămurească. Ne-a limpezit de tot. Nu avem ce aștepta de la el. Nu urmează nici un progres. Nu vom avea parte de nici o schimbare. Dimpotrivă! Se confirmă practica și pentru următorii ani. Sănătatea poate fi condusă de unul care habar nu are. Habarniștii și poamele pot ocupa orice funcție. Și învățămîntul poate fi condus de unul care nu știe mai nimic despre el. O cucoană ne-a demonstrat că poate conduce școala doar în vacanțe. Și Ministerul de Interne poate fi condus de un neica-nimeni. A fost și frînar la Transporturi, și pălărie peste șerpăria din poliție. Există precedent. Internele au fost conduse și de un valutist din Caransebeș ajuns primar, și afacerist cu terenuri. Și dezvoltarea României a putut fi dată în răspundere unuia cu cap de lemn și cu viziune de grindă. A mers de nu s-a văzut nimic de pe urma lui. De la un cap de lemn la o fufă cu gura mare n-au mai încăput decît doi miniștri. Unul a fost secretar general de partid liberal, ministru Dezvoltării, directorul SRI și acum este pregătit să devină ambasadorul României în SUA. Dacă americanii au trimis o catastrofă de ambasador, de ce n-am trimite și noi un aerian în diplomație? A mers cu un șef al turnătorilor și al securiștilor, merge și cu prietenul lui Rareș Bogdan!

Dacă toată această liotă de umbre și caricaturi a fost posibilă, de ce n-ar putea fi urmată de o alta? De ce discursul de sîmbătă al ministrului Vlad Voiculescu n-ar trece ușor de condiția de vorbărie stupidă a unui om speriat care încropește argumente? De ce n-ar deveni o ”cuvîntare istorică” după care lucrătorii din Sănătate să-și ghideze munca, gîndirea și trăirile?

Așadar, avem un groaznic accident și la Ministerul Sănătății! Vă invit să citiți și să înțelegeți noua definiție a responsabilității și să căutați viitorul asistenței medicale din România printre cuvintele acestui impostor în domeniu.

”Nu știm cu exactitate cauzele tragediei de la Matei Balș. Așteptăm rezultatele anchetei pentru a vedea responsabilitățile și responsabilii și să învățăm, vom ști ce măsuri să prioritizăm. Nu s-a concretizat o ipoteză principală. Singurul lucru pe care putem să-l spunem e că un consum mare de oxigen în secțiile COVID e un factor de risc suplimentar și de aceea trebuie să fim foarte atenți la infrastructură și la procedurile care trebuie respectate”

În regalul de patinaj în materie de ministeriat, Vlad Voiculescu a mai spus:

”Sistemul are pacate vechi. Mai ieri aveam infectii nosocomiale, acum avem incendii, nu se stie ce ne asteapta mai departe…..

Avem nevoie de cateva masuri urgente in fiecare spital ca tragedii de acest fel sa nu se mai intample.

Lucram cu ISU pentru masuri urgente care sa repare neregulile constantate. Saptamana viitoare vom avea un raport care o sa prezinta rezultatele dupa investigatiile facute in luna noiembrie……

Vom face un fond pentru siguranta pacientilor in spitale, cu fonduri europene….Avem nevoie de fiecare spatiu disponibil in spital. Am verificat statisticile recente si am vazut ca 85% din decese sunt peste persoane de 65 de ani, cele mai multe aveau deja boli cronice…..De asta am propus premierului ca in perioada urmatoarea, pe perioada luna februarie, toate locurile care vor fi oferite in programul de vaccinare sa fie catre persoane varstnice si cei cu boli cornice”.

Știți ce zice el și ce ar trebui să înțelegem? România și Comisia Europeană să dea cît mai mulți bani pentru reformarea sistemului sanitar, de a cărui cheltuire să se ocupe dînsul. Totul pentru un viitor sigur în care banii sunt la el și fericirea la ceilalți.

Caraghios și dezumflat a ieșit și primul-ministru Florin Vasile Cîțu, semn că, în același timp cu nenorocirea de la Institutul Matei Balș, avem parte de o catastrofă cu efecte tragice și la conducerea Guvernului:

”S-a întâmplat anul trecut și se pare că nu am învățat nimic din acea experiență. S-a întâmplat astăzi din nou. Aşa nu mai merge! Angajaților din administrație, angajaților din Ministerul Sănătății, inspecțiile județene de sănătate, inspecțiile de control ale Ministerului Sănătății, le spun: ieșiți din birouri şi faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă! Este momentul ca în România, fiecare angajat din sectorul public să-şi facă treaba pentru care este plătit. Este pretenția pe care o am de la angajații din sectorul public. Vă mulțumesc!”

Nu mai rămîne decît să le transmitem compatrioților noștri un avertisment asemănător.

– Ieșiti cu toții din starea de comoditate și de nepăsare și priviți cu atenție la privatizările (vînzările din ouăle de aur ale bietei economii românești, atîta cît a mai rămas în posesia statului român) pe care le va face premierul Florin Vasile Cîțu și consilierul său Lucian Isar!

Dar accidentul tragic s-a prelungit și la președinția României. Cel mai rapid s-a sinucis politic președintele Klaus Iohannis. S-a hotărît că ar fi cazul să dea și el cu nasul de o nenorocire. A venit, a văzut niște urme ale exploziei, a evitat cetățenii și presa și a pasat totul în cîteva propoziții. Ca România Nouă, ca România educată, ca proiectul de țară, ca măsurile împotriva pandemiei, ca planul de vaccinare.

”Avem de-a face cu probleme structurale în spitale și am cerut ministrului Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate și aștept cât de curând primele idei. (Klaus Iohannis)

Și de la Institulul ”Matei Balș” a plecat la Sibiu pentru că avea program de ski pe pîrtia de la Păltiniș, lăsînd țara pe deplin edificată în legătură cu anvergura personajului și cu ce fel de om este președintele Klaus Iohannis !

sursa:https://www.cotidianul.ro/accidente-in-lant-in-politica-romaniei/

Scene de război pe străzile din Rusia

 


Sunt scene de război pe străzile din Rusia, în contextul în care se anunță proteste de amploare după reținerea lui Alexei Navalnîi.

Analistul politic Bogdan Chirieac consideră, conform intervenției de la Antena 3, că ”regimul Putin va supraviețui acestor proteste”. Însă, aceste proteste, pentru care regimul lui Vladimir Putin a scos polițiștii în stradă, a închis străzi, magazine, stații de metrou și a reținut sute de protestatari, reprezintă ”cea mai mare încercare pentru Vladimir Putin din ultimii 21 de ani”.

”Pentru prima dată, în mod real, opoziția are un chip, Alexei Navalnîi, un om deasupra vremurilor, care a riscat totul întorcându-se înapoi la Moscova, după ce s-a încercat otrăvirea sa și a fost scos la suprafață de un spital din Berlin” a explicat Bogdan Chirieac. ”În mod real, Putin va trage, la nivel de țară, luni de zile, poate ani după ceea ce se întâmplă acum” anticipează analistul politic. Cu privire la lipsa de reacții vehemente din Occident, Bogdan Chirieac a explicat: ”Occidentul, oricât ar părea de cinic sau ciudat, e obișnuit cu Putin și-l dorește ca partener de dialog”. 

Bogdan Chirieac a atras atenția că ”în vremea lui Vladimir Putin, fără îndoială, Federația Rusă s-a dezvoltat, iar Occidentul îl dorește partener de dialog. Este foarte comod. În toată această perioadă, Rusia a fost extrem de stabilă. E mult mai ușor să discuți cu o Rusie stabilă decât cu una măcinată de lupte interne”. 

sursa:https://www.dcnews.ro/scene-de-razboi-pe-strazile-din-rusia-bogdan-chirieac-cea-mai-mare-incercare-pentru-putin-in-ultimii-21-de-ani-oricat-de-cinic-ar-parea_798976.html

”Matei Balș”. MARE DEZASTRU - Al ȘAPTELEA DECES

 


O femeie a murit astăzi. Bilanțul deceselor după tragedia de la ”Matei Balș” din București se ridică la șapte.

Ministerul Sănătății precizează că pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2, dar stabilă, și prezenta comorbidități. Conform informarii primite de Ministerul Sănătății, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o sectie ATI a aceluiași spital.

Pacienta s-a decompensat relativ rapid și a fost intubată. A decedat în această dimineață. În această situație, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului, precizează ministerul.

O femeie de 67 de ani care a fost transferată în alt pavilion din spital este a șaptea victimă a incendiului de la Matei Balș, scrie Mediafax. 

Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el. O altă victimă a fost descoperită mai târziu, la locul incendiului. Ulterior, un bărbat de 70 ani, dependent de presiune continuă la nivelul căilor respiratorii a încetat din viață.

sursa:https://www.dcnews.ro/bilant-incendiu-matei-bals-al-saptelea-deces_798971.html

IRINA LOGHIN, mărturii din pavilionul 5 de la Matei Balș

 


Irina Loghin a fost internată la pavilionul 5 de la Institutul "Matei Balș", în urmă cu trei luni. Este vorba despre același pavilion care a ars ieri dimineață.

Irina Loghin spune că s-a dus la spital astfel încât să nu fie recunoscută. 

"Cu trei luni în urmă, într-adevăr... Am rămas stupefiată când am văzut o asemenea nenorocire. Vreau să vă spun că am fost primită extraordinar de bine. Chiar m-am dus într-un fel mai de nerecunoscut... Personalul s-a purtat impecabil, nu numai cu mine. M-am dus deghizată, să nu bat la ochi. Chiar mă mir cum s-a putut întâmpla. Eu cred că de la aglomerația aceasta. A fost perioada asta cu un număr foarte mare de bolnavi care stăteau la rând să se interneze. Nu știau pe unde să-i mai bage. Sunt niște eroi, atât medicii cât și asistentele de acolo. Am urmărit de la prima oră de dimineață. Doar supraaglomerație să fi fost de vină, nu cred că altceva. Acești oameni au fost eroi și sunt în continuare. Totul era foarte bine. Era dezinfectat totul și pardoseală și clanțele de la ușă erau dezinfectate în fiecare zi," a spus Irina Loghin la Antena 3.

sursa:https://www.dcnews.ro/irina-loghin-marturii-din-pavilionul-5-de-la-matei-bals-m-am-dus-deghizata_798842.html

Divizia de spălat cadavre a ieșit de sub acoperire. Incendiu ”Matei Balș”.

 


Politologul Andrei Țăranu a reacționat după mesajele transmise în urma incendiului de la ”Matei Balș”. 

”Văd că divizia de spălat cadavre a ieșit iar de sub acoperire. Iar narațiunea e cam asta, cu mici variații: Ministrul Sănătății e de prea puțină vreme în funcție, dar Streinu Cercel a fost manager acolo vreo douăzeci de ani (doar că nu mai este). PSD este de vină. 

Încercarea penibilă de a arunca, iar - după mai bine de un an la guvernare a PNL (cu susținerea parlamentară a USR+) și acum fiind cele două în coaliție - vina pe PSD mi se pare și stupidă și cred, la fel ca la alegeri, contraproductivă. 

Încă vreo câteva procente se reorientează spre PSD sau AUR. Iar postul domnului prim ministru este aberant de-a dreptul: ”Un lucru este cert, de aceasta dată reacția autorităților a fost eficientă și rapidă.”. Adică, dacă nu ne agitam noi autoritățile mureau toți cei 120 de bolnavi, așa au murit numai patru. Iar rudele bolnavilor nu știu, încă, cum se va învârti ruleta rusească. 

Eu sunt absolut revoltat de felul în care Statul Român are grijă de cetățenii săi, bolnavi sau sănătoși, educați sau nu, săraci (mai ales) și bogați. Iar toți cei care cred că ar trebui, a mia oară, să mă convingă că trebuie să stau liniștit la locul meu ar fi bine să iasă singuri din cercul meu de amici de pe FB. Vă mulțumesc pentru decență” a scris politologul Andrei Țăranu pe Facebook.

sursa:https://www.dcnews.ro/incendiu-matei-bals-andrei-taranu-divizia-de-spalat-cadavre-a-iesit-de-sub-acoperire-incercare-penibila_798958.html

Televiziuni care altădată amplificau numărul protestatarilor din Piața Victoriei, sâmbătă 30 ian.2021, nici măcar nu au transmis informații și imagini de la protestul de la Ministerul Sănătății.

 


Proteste au avut loc sâmbătă în București, după tragedia de la ”Matei Balș”, în care au murit șase oameni, din cauza incendiului izbucnit într-un salon al spitalului. Incendiul a scos oamenii, revoltați, în stradă, pentru o schimbare. Cer demisii pe linie. Dar strigătul lor nu ajunge la toți. ”Ieșiți din casă dacă vă pasă” este strigarea care a fost ”tăiată” de unele mijloace de comunicare.

Televiziuni care altădată amplificau numărul protestatarilor din Piața Victoriei, sâmbătă nici măcar nu au transmis informații și imagini de la protestul de la Ministerul Sănătății. Dacă altădată, în timpul protestelor, se puneau afișe cu sigle de televiziuni, cu mesaje precum ”Aici e Piața Victoriei”, sâmbătă, protestele din Capitală n-au ajuns pe toate televiziunile. 

În plus, grupuri de Facebook care altădată susțineau protestele din Piața Victoriei, grupuri ale românilor din diaspora, de altfel majoritatea din categoria #rezist, au șters filmările transmise LIVE pe Facebook și distribuite în acele grupuri. Vocea protestatarilor de sâmbătă, asociați AUR, prin prezența lui George Simion în mijlocul oamenilor, a fost bruiată pe mijloace de comunicare care altădată îi puneau megafon.

 A fost, de altfel, primul protest împotriva protestatarilor hashtag, propulsați în Parlament chiar de astfel de manifestări. USR-PLUS, care altădată se ridicau pe mesajul ”cine nu sare, ia condamnare”, a simțit, sâmbătă, gustul amar al celor vizați de proteste. Vlad Voiculescu se plângea de megafon... uitând că, fără megafon, cel mai probabil astăzi el n-ar fi fost ministru al Sănătății. Revolta societății se pare că nu este una apreciată când nu este revolta lor. Pentru că și revolta, în sine, se bucură de dubla măsură: revolta noastră vs. revolta voastră. 

sursa:https://www.dcnews.ro/proteste-impotriva-protestatarilor-hashtag-cum-nu-s-au-auzit-strigatele-de-la-ministerul-sanatatii_798901.html

„Nu știm cu exactitate”. Demisiile ar trebui să aibă legătură cu responsabilitățile dintr-un caz sau altul...”

 


Nu știm cu exactitate cauzele tragediei de la Matei Balș. Așteptăm rezultatele anchetei pentru a vedea responsabilitățile și responsabilii și să învățăm, vom ști ce măsuri să prioritizăm. Nu s-a concretizat o ipoteză principală. Singurul lucru pe care putem să-l spunem e că un consum mare de oxigen în secțiile COVID e un factor de risc suplimentar și de aceea trebuie să fim foarte atenți la infrastructură și la procedurile care trebuie respectate, a susținut ministrul Sănătății sâmbătă seara, la aproape două zile după producerea incendiului.

„Vom anunţa la sfârşitul săptămânii viitoare măsuri vizavi de ceea ce o să se constate după ancheta de la Matei Balş”, a precizat Voiculescu, într-o conferinţă de presă. Cât despre măsuri pentru sistemul sanitar, ministrul a vorbit, printre altele, despre „un fond național pentru siguranța pacienților în spitale” și „realizarea unui serviciu de informare la fiecare spital”.

Referitor la vaccinare, Vlad Voiculescu a anunțat că „avem acceptul premierului ca în perioada următoare, în luna februarie pentru toate locurile noi din platforma de vaccinare eligibili să fie doar vârstnici, cei cu boli cronice, cei cu handicap”.

Ministrul a respins ideea unei demisii, ceruta sâmbătă în cadrul unor manifestații desfășurate în București, spunând că demisiile ar trebui să aibă legătură cu responsabilitățile dintr-un caz sau altul. „Echipa noastră a început aici cu mai puțin de o lună. Este sănătos ca atunci când există o problemă, să o privim în față și să vedem care sunt responsabilitățile și responsabilii. Avem nevoie să stabilim responsabilitățile și responsabilii și în acest caz”, a spus Voiculescu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-voiculescu-nu-stim-cu-exactitate/

PROTESTE la Ministerul Sănătății, 30 ianuarie. George Simion, AUR: Murim de vii în spitale ! E posibil așa ceva ?

 


Sunt proteste la Ministerul Sănătății, după incendiul de la „Matei Balș”. Se strigă ”Demisia ! Demisia ! ”. Se strigă: ”Dacă vă pasă/Ieșiți din casă!” și ”Nu vrem să fim conduși de hoți”

”Suntem sute de oameni aici, dar mâine vom fi mii și sute de mii” a anunțat liderul AUR. George Simion îl provoacă pe ministrul Voiculescu să vină în fața protestatarilor. 

”De ce nu vedem nicio demisie?” a întrebat George Simion, acuzând că ”sunt aceeași gașcă care au pregătit distrugerea României”. 

George Simion, liderul AUR, aflat în mijlocul protestatarilor, a spus, în declarația din fața presei ”Murim de vii în spitale ! E posibil așa ceva ?”. În mijlocul protestatarilor, el a strigat: ”E de ajuns. Spunem STOP și terminăm cu acest sistem mafiot”. ”Am venit să strigăm cu toții ”rușine” a dat semnalul George Simion. ”Rușine !” strigă acum protestatarii. 

sursa:https://www.dcnews.ro/live-proteste-la-ministerul-sanatatii-30-ianuarie-george-simion-aur-murim-de-vii-in-spitale-e-posibil-asa-ceva_798883.html

Adriana Bahmuțeanu, "LUATĂ pe SUS" de POLIȚIE de la PROTESTE

 


Adriana Bahmuțeanu a fost prezentă la protestele din fața Ministerului Sănătății, în urma incendiului de la Spitalul "Matei Balș". Revoltată, aceasta s-a plimbat prin mulțime și a filmat totul într-un live pe Facebook.

Cu toate acestea, Adriana Bahmuțeanu nu a purtat mască, iar jandarmii au oprit-o de mai multe ori, dar de fiecare dată jurnalista i-a sfidat. 

Într-o primă intervenție a unui jandarm, Adriana Bahmuțeanu a trecut rapid de lângă el. 

Jandarm: Doamnă, măscuța!

Adriana Bahmuțeanu: Lasă-mă cu măscuța, că n-am măscuță!

Un grup de jandarmi a înconjurat-o. "Mă lăsați în pace, că sunt pe live?!"

La câteva minute după, un grup de jandarmi a oprit-o pe Adriana Bahmuțeanu și i-a atras din nou atenția asupra măștii: "Sărut-mâna! Trebuie să purtați masca! Altfel luăm măsuri!"

Adriana Bahmuțeanu: O să port, lăsați-mă, vă rog frumos, în pace. Ei, bine, luați măsuri!

Încercând să meargă după ea, jandarmii au fost opriți de Adriana Bahmuțeanu, care le-a spus să păstreze distanța de ea. 

Adriana Bahmuțeanu: "Hai că m-au înconjurat jandarmii! Pe mine m-au găsit fără mască. Da, am insuficiență respiratorie, vă arăt actele?"

Jandarm: Doamnă, eu v-am adus la cunoștință că trebuie să purtați mască

"Bine, asta știu! Mă lăsați în pace, că sunt pe live?! Nu am datele la mine, uite, ce să vezi! Hai lăsați-mă! Lăsați-mă, mă, cu masca, că nu vreau. Uite că nu vreau eu să port masca. Uite că nu port! E treaba mea și e corpul meu! Lăsați-mă în pace!", le-a răspuns aceasta.

sursa:https://www.dcnews.ro/adriana-bahmuteanu-luata-pe-sus-de-politie-de-la-proteste_798892.html

Emilian Imbri EXPLICĂ incendiul de la Matei Balș

 


Medicul Emilian Imbri a declarat că instalațiile electrice din majoritatea spitalelor pur și simplu nu fac față consumului necesar pentru a alimenta toată aparatura medicală, acesta fiind motivul pentru care în permanență e nevoie de lucrări de adaptare.

"Încercăm să nu supra încărcăm circuitele. Și zicem asta nu în ideea în care nu știm ce se întâmplă. S-au făcut controale, evaluări și s-au dat recomandări după incendiul de la Piatra Neamț și avem toate hârtiile care spun că în Spitalul „Victor Babeș”, deși este un spital vechi, avem circuitele care suportă consumatorii respectivi.

Dar consumatori erau cei care funcționau în momentul evaluării, dar având nevoie și punând în funcțiune tomograful pe care l-am primit și care funcționează de câteva luni bune aici, doctorii au simțit miros de ars. Atunci am oprit tomograful. A stat două săptămâni oprit pentru că au venit echipe de specialiști și au constatat că e o supraîncărcare cu tomograful ăsta și am schimbat tabloul electric", a spus Emilian Imbri, la DigiFM.

"Ce înseamnă să schimbi tot?"

 "Indiferent ce schimbăm și cât, ne-au atenționat cei care au fost aici, că dacă consumatorii sunt peste ceea ce suportă chiar o instalație nou-nouță, atunci se va produce accidentul. Ce înseamnă să schimbi tot? Să schimbi tot, să calibrezi și să aduci curentul necesar, să pui mai multe tablouri electrice, fiecare pavilion să aibă propriul tablou electric, ceea ce nu are acest spital, dar va avea.

Dacă focul pornește de la un chibrit și se aprinde un cearșaf, acolo sunt măștile de oxigen, tuburi, nu se aprinde nimic instant, dar în câteva minute se aprinde tot ce este inflamabil. Nu vă puteți imagina cât de inflamabile sunt hainele noastre de protecție, cearșaful de unică folosință... dacă s-a aprins așa ceva, focul pornește, e întreținut de oxigen, sigur că totul se aprinde și poate să și explodeze", a mai spus medicul.

sursa:https://www.dcnews.ro/emilian-imbri-explica-incendiul-de-la-matei-bals-ne-au-atentionat-doctorii-au-simtit-miros-de-ars_798886.html