11.27.2021

”A încercat sau nu Raed Arafat o dictatură militară?”

 


Într-o analiză publicată pe CorectNews, Sorin Roșca Stănescu arată că Raed Arafat a reacționat cu o întârziere cel puțin suspectă, la un editorialul „Formidabila armată a lui Raed Arafat” din data de 14 septembrie.

Conform informației lansate de SRS și susținute de un document, Raed Arafat a întocmit un plan prin care în mod gradual să obțină o putere uriașă în statul român, inclusiv de tip represiv, prin canibalizarea instituțiilor statului, pe de-o parte, și prin crearea unei veritabile armate ISU, pe de altă parte.

”O adevărată forță de represiune alcătuită din zeci de mii de persoane, purtând uniforme, înarmate și cu dreptul ca, la o adică, să deschidă focul. O forță dotată cu vehicule de tip militar, cărora, conform legii, urmau să li se deschidă culoare prioritare”, descrie SRS în culori sumbre planul lui Arafat.

Analistul arată că documentul doveditor a fost postat pe site-ul ISU Brașov, instituție aflată în subordinea directă a lui Raed Arafat, doar că, după ce mai mulți jurnaliști au sesizat opinia publică, acesta a fost șters de pe site-ul ISU Brașov.

În plus, mai arată SRS, de la postarea respectivului document pe site-ul ISU și până în prezent, Raed Arafat, prin ordine neconstituționale, așa cum s-a dovedit, ilegale, pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial, a apucat să reglementeze o parte din ceea ce era prevăzut în respectivul plan.

”Și, în cele din urmă, iată că însuși noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, constată cu stupoare că Raed Arafat a preluat ostil atribuții ale acestui important departament guvernamental, mai ales acum, într-o perioadă destul de lungă, în care România se confruntă cu pandemia. Tocmai acesta este motivul pentru care, în interiorul noului Executiv și totodată în interiorul noii coaliții, are loc o adevărată bătălie, pentru ca, în final, tentaculele caracatiței Arafat să fie tăiate, iar competențele sale să fie reduse la ceea ce normele legale prevăd”, atrage atenția SRS.

Pentru corectitudine, SRS publică și comunicatul DSU care neagă respectivul document și planul dezvăluit în acesta. În comunicat se arată că ”Departamentul pentru Situații de Urgență se delimitează ferm de acest material, care stârnești controverse, confuzie și destabilizează personalul din cadrul instituțiilor cu rol in gestionarea situațiilor de urgentă și nu numai. Facem precizarea că documentul nu a fost elaborat la nivelul Departamentului și nu corespunde viziunii acestuia. Mai mult, aspectele regăsite in conținutul proiectului în discuție, atribuit DSU, sunt neconstituționale, iar efectele generate imaginii și credibilității Departamentului sunt evidente”.

https://ro.sputnik.md/20211127/un-analist-lanseaza-nucleara-a-incercat-sau-nu-raed-arafat-o-dictatura-militara-46767408.html

Generalul premier Nicoale Ciucă intră direct în războiul cu Covidul Omicron

 


Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că se va consulta cu factorii decizionali din România şi va anunţa în cel mai scurt timp posibil măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2.

„Guvernul României este la curent clipă de clipă cu evoluţia pandemiei în plan naţional şi internaţional”, a declarat Nicolae Ciucă, abia intrat în funcția de premier.

El a anunțat că a luat notă de recomandările de ultimă oră ale Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe această chestiune.

Noua variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită la o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunţat autorităţile belgiene.

OMS a clasificat noua variantă B.1.1.529 a Covid drept "îngrijorătoare", și tot mai multe țări suspendă călătoriile din şi către Africa australă pentru a evita răspândirea Omicron.

La rândul său, ECDC a anunțat că "Nivelul general de risc pentru UE şi statele EEE (Spaţiul Economic European) din care fac parte Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, asociat variantei Omicron a SARS-CoV-2 este considerat la foarte "ridicat".

https://ro.sputnik.md/20211127/generalul-premier-nicoale-ciuca-intra-direct-in-razboiul-cu-covidul-omicron-46767135.html

Sorin Grindeanu taie și spânzură după ce a fost numit în fruntea Ministerului Transporturilor

 


Fostul premier PSD a adăugat că anul acesta e primul în care se dau în folosinţă mai puţini kilometri de autostradă decât în anul precedent.

”Este prima mea ieşire ca ministru al Transporturilor şi era normal să ajung în Timişoara şi nu e vorba că sunt subiectiv, ci că ştiu că Timişoara a avut întotdeauna marea suferinţă a lipsei infrastructurii. Am avut o întâlnire cu  o parte din structurile aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, am marele avantaj că ştiu ceea ce înseamnă Timişoara că am fost viceprimar şi preşedinte de Consiliu Judeţean, sunt unele proiecte în acelaşi stadiu.

Mi-am asumat acest rol în Guvernul României, fiind probabil unul dintre cele mai grele ministere. Timp de 30 de ani statul a rămas dator cetăţeanului român pentru lipsa infrastructurii de transport. Am văzut în aceşti ani enorm de multe proiecte, desene, dar de prea puţine ori acele lucruri au fost puse în practică. O să îmi construiesc o echipă de profesionişti la Ministerul Transporturilor astfel încat lucrurile să fie mutate din loc”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Timişoara.

Sorin Grindeanu a declarat că nu este mulţumit de stadiul lucrărilor la centura de sud a municipiului Timişoara şi că urmează să facă o vizită pe şantier.

”Ţin mult la proiectul legat de centura sud, ştiţi că în 2017, în cele 6 luni cât am fost premier, am reuşit să impulsionez acest proiect, sunt total nemulţumit de stadiul lucrărilor care este 40%. Vreau să stau de vorba, acolo va fi şi constructorul. Vreau să văd angajamente ferme şi va asigur că din două în două săptămâni o să vreau să văd cum avansează acest şantier”, a declarat Sorin Grindeanu, care a mai anunţat că a adus cu el, de la Ministerul Transporturilor, omologarea noului tramvai al Timişoarei.

Raed Arafat, prima reacţie în scandalul testelor de salivă „la pachet”:

 


Raed Arafat a avut o prima reacţie în scandalul testelor de salivă „la pachet” distribuite în şcoli. După ce senatorul USR Ștefan Pălărie a dezvăluit că mai multe școli din România au primit teste de salivă pentru depistarea COVID-19 la elevi fără instrucțiuni de utilizare şi neasamblate individual, Raed Arafat vine cu clarificări.

„Este una cu un set de instrucţiuni care se multiplică acolo. Nu trebuie decât la nivelul şcolii să multiplice instrucţiunea dată ca să fie dată la fiecare persoană care va administra testul. Instrucţiunile pentru test au ajuns. Rugămintea noastră pentru toţi este să lucrăm împreună. Să le folosim pentru screening şi pentru a vedea dacă cineva poate fi pozitiv pentru că trebuie să confirmăm după asta. (…) Nu e o mare problemă să iei componentele şi să le pui separat pentru fiecare persoană care va fi testată”, a spus Raed Arafat la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Întrebat dacă rezultatul acestor teste ar putea fi afectat în contextul în care nu vin într-un kit complet, el a răspuns: „Nu ar trebui să aibă efect. Toate testele antigen aşa s-au folosit”.

„Aceste teste, şi când am adus testele antigen rapide, ele vin în cutii 25, dar cele 25 sunt beţişoarele, containerul de soluţie, locul unde faci amestecul şi caseta ca să vezi testul. Nu vin câte un test cu toate asamblate, vin separat şi când facem testele luăm o bucată din fiecare le punem şi testăm. Dacă noi facem o solicitare în achiziţii, dacă la caietul de sarcini scria la ONAC în achiziţii că vrem ca testele să fie asamblate individual: unu, era riscul să nu găsim cine să o facă testele de salivă şi să vină cu o ofertă, mai ales la cantităţile pe care le vrem, doi, însemna că poate livrarea poate să fie mult mai târziu pentru că trebuia să schimbe modul de livrare şi să stea cineva să le asambleze şi să le livreze. Pentru asta s-au luat. Nu văd o problemă în a lua o componentă din cele patru sau trei componente care sunt şi să le punem într-un loc. Aşa se livrează ele şi aşa s-au livrat şi testele antigen rapide şi aşa s-au livrat testele rapide, în general, fie în cutii mici, fie în cutii mai mari cu cele patru componente care nu sunt combinate într-un container separat”, a mai spus Raed Arafat.

Dacă iniţial, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Româniatv.net, că „absenta ambalajului individual al testelor este intr-adevăr o problema, alături de multe altele”, ulterior ministrul Educaţiei a declarat la Digi 24 că toate ţările au avut această problemă cu testele de salivă care nu erau asamblate.

„Conform discuţiilor cu IGSU, care a realizat contractarea şi livrarea acestor teste, am fost informat la Ministerul Educaţiei că această modalitate de livrare în formă comună, cutii de 25 şi 50 de teste s-a făcut pe parcursul întregii perioade către toate ţările europene care au avut la rândul lor această problemă. E drept, la un nivel mai scăzut deoarece în multe ţări testarea s-a putut organiza în şcoli”, a declarat ministrul Educaţiei.

Întrebat cine se va ocupa de asamblarea kiturilor, Sorin Cîmpeanu a răspuns: “Îmi place să cred că Ministerul Sănătăţii, care a promovat deja şi e publicată în Monitorul Oficial instrucţiunea prin care se prevede inclusiv modalitatea de administrare a acestor teste, în condiţiile în care s-a ştiut ce tipuri de teste au fost achiziţionate, se va implica şi pentru ca personalul medical din şcoli, acolo unde există, să se implice în această modalitate de testare şi de distribuţie”.

Sorin Cîmpeanu a precizat că un set cu două teste se poate asambla într-un minut.

Când va fi introdus CERTIFICATUL VERDE în România

 


Soluţia legislativă privind obligativitatea certificatului COVID la locul de muncă ar trebui adoptată până la finele acestui an, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a precizat că introducerea acestei măsuri va fi făcută în baza unui algoritm decis de specialişti.

Guvernul anunţă noi decizii cu privire la introducerea certificatului verde în România. Premierul Nicoale Ciucă a anunţat că a discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, și cu directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, despre stabilirea cadrului legal prin introducerea certificatului COVID-19 (vaccinare, trecere prin boală, testare) în momentul în care se înregistrează o creștere semnificativă timp de trei săptămâni consecutive.

„Renunțarea la certificatul COVID-19 se va face după trei săptămâni de scădere consecutivă și atingerea unei incidențe care să nu pună în pericol sănătatea publică. Indicatorii vor fi stabiliți de către specialiștii din cadrul INSP”, a mai transmis premierul Nicolae Ciucă.

Anterior, ministrul Alexandru Rafila a anunţat, într-o conferinţă la Palatul Victoria, că renunţarea la certificatul verde se va face după ce vor fi îndeplinite o serie de cerinţi.

„Nu este vorba numai de scăderea numărului de cazuri, timp de 3 săptămâni, să spunem, un exemplu, nu trebuie să-l luaţi ca atare, ci şi de atingerea unei incidenţe cumulate foarte mici care nu mai reprezintă o problemă pentru sănătatea publică. Vă dau o cifră, tot aşa, ca şi exemplu, (…) să zicem o incidenţă sub 0,5 ar putea să fie convenabilă. Problema mare în România a fost legată de sentimentul de obligativitate, de coerciţie, care a fost cuplat cu acest instrument, care, vedeţi, nu se mai numeşte certificat verde, pentru că UE l-a desemnat să fie doar pentru libera circulaţie între statele membre şi atunci încercăm să-l adaptăm să spunem că este certificat COVID. Dar, cred că toată lumea îşi dă seama că e mult mai puţin periculos să te vaccinezi decât să nu o faci sau să trebuiască să te testezi foarte frecvent”, a declarat Rafila.

Întrebat ce se va întâmpla dacă vor exista cazuri de angajaţi daţi afară după introducerea obligativităţii certificatului COVID la locul de muncă, acesta a punctat: „Eu nu cred că aţi auzit, că am discutat despre datul afară al cuiva de la locul de muncă”.

„O să încercăm să găsim o soluţie. Eu v-am spus un principiu în momentul de faţă, dumneavoastră, deja, mă întrebaţi nişte detalii tehnice, nu am ce să vă răspund, pentru că nu ăsta este scopul, ca să împiedici dreptul la muncă, ci scopul introducerii acestui certificat COVID este să frânezi rapid o creştere a numărului de cazuri, este un scop de sănătate publică pentru un anumit interval de timp”, a declarat el.