6.22.2021

Vladimir Putin : SUA au organizat lovitura de stat în Ucraina în 2014

 


Președintele rus Vladimir Putin a declarat că SUA au organizat lovitura de stat în Ucraina în 2014, iar țările europene au sprijinit-o involuntar, provocând o divizare în Ucraina și retragerea Crimeii din componența sa.

Statele Unite au orchestrat lovitura de stat din Ucraina în 2014, iar Europa a susținut-o, a scris președintele rus Vladimir Putin într-un articol „Să fim deschiși în ciuda trecutului” pentru ziarul german Die Zeit, dedicat celor 80 de ani de la Marele Razboi pentru Apararea Patriei.

El a menționat că multe țări s-au confruntat cu un ultimatum artificial - să fie cu Occidentul colectiv sau cu Rusia.

Potrivit acestuia, exemplul evenimentelor ucrainene arată consecințele unei astfel de „politici agresive”.

"De ce au organizat Statele Unite o lovitură de stat, în timp ce țările europene au sprijinit-o involuntar, provocând o divizare în Ucraina însăși și retragerea Crimeii din componența sa ?" - scrie Putin.

Anterior, șeful statului a comentat problema extinderii NATO către est în lumina discuției privind intrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică.

Mii de femei au probleme după vaccinarea cu Pfizer, AstraZeneca şi Moderna

 


Potrivit unui raport prezentat în Marea Britanie, mii de femei au probleme cu privire la ciclul menstrual după ce s-au vaccinat.

Aproximativ patru mii de femei din Marea Britanie au raportat până la data de 17 mai probleme cu ciclul menstrual după ce s-au vaccinat cu serul de la Pfizer, Moderna sau Astrazeneca.

Printre femeile care s-au plâns că au avut probleme cu ciclul mentrual după vaccinare este şi o doctoriţă. Aceasta a povestit că după ce s-a vacinat cu prima doză de ser de la Moderna, a avut o menstruație timpurie și a sângerat puternic, lucru neobișnuit pentru ea: „ca la 20 de ani”.

Dr. Kate Clancy de la Universitatea din Illinois a întrebat pe Twitter dacă si alte femei au avut probleme cu menstruaţia după vaccinare. Aceasta a primit sute de răspunsuri.

Potrivit datelor obținut de The Sunday Times, dintre cele 4.000 de sesizări, 2.734 de femei au fost imunizate cu serul de la AstraZeneca, 1.158 au făcut vaccinul Pfizr/BioNTech, iar 66 pe cel de la Moderna. În total, 3.958.

Femei din toată lumea s-au plâns pe reţelele de socializare de menstruaţie timpurie sau abundentă, precum şi dureri mai mari decât cele obişnuite.

Imunologul Victoria Male, de la Imperial College din Londra, a declarat luna trecută pentru BBC că unele femei aflate în postmenopauză și cele care iau hormoni pentru a-și opri perioadele de ciclu au raportat, de asemenea, sângerări puternice.

Majoritatea femeilor care se plâng de acest efect advers după vaccinarea anti-covid sunt femei cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani.

MHRA, organismul care se ocupă cu aprobarea medicamentelor în Regatul Unit (echivalentul FDA),  a declarat că va „monitoriza atent” aceste sesizări, precum și relația lor cu vaccinurile anti-Covid.  Dar, „Numărul de rapoarte de tulburări menstruale și sângerări vaginale este scăzut atât în ​​raport cu numărul femeilor care au primit vaccinuri anti-Covid-19 până în prezent”.

Raluca Turcan, a anunțat că recalcularea pensiilor s-ar putea amâna

 


„Anul acesta rămânem pe pensiile majorate cu 14% de la finalul anului trecut, anul viitor se vor indexa, pentru că nu avem cum să finalizăm legea, cel puţin în funcţie de rata inflaţiei.

La final de an 2022, sper să avem votată în Parlament o nouă lege care să aducă această echitate”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Realitatea TV.

Casele Teritoriale de Pensii vor să angajeze circa 1.000 de persoane care să se ocupe de evaluarea dosarelor de pensii şi pe care să le plătească cu puţin peste 4.000 de lei lunar. Oamenii care vor fi recrutaţi pe cele 1.000 posturi vor fi angajaţi pe o perioadă de maximum 18 luni şi vor fi plătiţi în baza legii.

Persoanele cu studii superioare vor fi plătite cu aproximativ 4.100 de lei lunar, iar persoanele cu studii medii, cu aproximativ 2.700 de lei net lunar, potrivit Economica.net.

Persoanele care au lucrat cel putin 25 de ani in industria de productie de energie termica si electrica vor putea iesi la pensie mai repede. Proiectul de lege a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputatilor.

Aceste persoane vor beneficia de pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel putin 25 de ani realizat in aceste activitati.

Pensiile minerilor ar putea intra în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale.

Proiectul de lege completeaza in acest sens alin. (1) al art. 30 si art. 56 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Actul normativ prevede introducerea unor noi activitati din domeniul productiei energiei electrice si termice, in categoria celor care se desfasoara in conditii de munca speciale, precum si instituirea unei noi exceptii de la prevederile art.55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel conditiile de pensionare pentru persoanele care au desfasurat aceste activitati, potrivit fresh24.

Potrivit textului adoptat, vor fi considerate locuri de munca in conditii speciale si “activitatile de productie, mentenanta si asimilate din unitatile de productie a energiei electrice in termocentralele pe baza de carbune, incluzand si unitatile de extractie a carbunelui, pentru personalul implicat direct si nemijlocit in utilizarea procedeelor si utilajelor specifice productiei energiei electrice si extractiei carbunelui”.

Prevederile intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii legii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Camera Deputatilor este for decizional.

Patriarhia Română, despre educaţia sexuală în şcoli

 

Patriarhia Română a făcut noi precizări privind orele de educaţie sexuală în şcoli. Biserica Ortodoxă Română consideră că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pentru întreaga viaţă.

Patriarhia Română remarcă faptul că există deja în şcolile din Romania materii, în afară de Biologie, al căror conţinut este „perfect adecvat predării noţiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate”.

Patriarhia Română, precizări privind educaţia sexuală în şcoli: O materie deformatoare de firesc, o formă de manipulare, un atentat asupra inocenţei copiilor

„Patriarhia Română, dar şi celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor şcolare de orice tip de ideologie, precum ‘ideologia de gen’ sau de ‘recomandările’ ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa şi BZgA, intitulat ‘Standarde pentru educaţia sexuală in Europa – un cadru pentru factorii de decizie politică, specialişti şi autorităţi din domeniul educaţiei şi sănătăţii’.

Ideologizarea informaţiilor transmise elevilor in cadrul şcolar, care trebuie sa rămână unul curat şi neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicţie cu scopul real şi ultim al educaţiei: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale şi al eticii virtuţii ca expresie a echilibrului şi normalităţii.

Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că «avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectaţi cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» din cauza absenţei din programa şcolară a unei materii obligatorii numite «educaţie sexuală», dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluţia familiei şi abandonul şcolar.

Niciunul dintre vehemenţii apostoli ai sexualizării vieţii copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în şcoli a aberantei, toxicei «ideologii de gen» (a se vedea detestabilul moralmente Document al Biroului Regional OMS pentru Europa şi BZgA, intitulat «Standarde pentru educaţia sexuală în Europa»), nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieţi sexuale dezordonate cu consecinţe dramatice pentru copii şi adolescenţi, ci doar de introducerea cu orice preţ în şcoli, chiar fără acordul părinţilor (locuiţi de «himere medievale»), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc şi de realitate.

Iată, parafrazate, câteva dintre «înţeleptele» recomandări & înaltele standarde educaţionale cuprinse în documentul menţionat, despre care nu se discută însă deloc în spaţiul public sau decizional politic cu privire la viitoarele conţinuturi ale unei materii prezentate ca «salvatoare» a copiilor şi adolescenţilor. Au fost aduse vreodată la cunoştinţa părinţilor din România aceste «standarde» de «educaţie sexuală» ce trebuie atinse de  copii?

În tabelul prezentat în documentul OMS, pe grupa de vârstă 0-4 ani, trebuie predat despre masturbarea timpurie, despre bucuria şi plăcerea atingerii propriului corp, iar la abilităţile de dezvoltat intră şi exprimarea propriilor necesităţi ale copiilor, dorinţe şi limite, în contextul jocului de-a medicul.

Între 4-6 ani, copilul trebuie informat iar despre masturbarea timpurie şi despre bucuria şi plăcerea atingerii propriului corp, dar şi despre sentimentele sexuale apropiere, plăcere şi excitare. Trebuie informat şi despre relaţiile de familie şi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex, pentru acceptarea diversităţii şi respectul faţă de diferitele stiluri de viaţă.

Între 6-9 ani copilul trebuie informat în continuare despre masturbare şi auto-stimulare, dar şi despre actul sexual. Trebuie predat şi despre prietenie şi dragoste faţă de persoanele de acelaşi sex.

Pentru intervalul 9-12 ani este iar menţionată masturbarea, alături de orientarea sexuală şi prima experienţă sexuală. La abilităţi trebuie învăţat despre luarea deciziilor conştiente dacă să aibă relaţii sexuale sau nu, să le refuze pe cele nedorite.

Între 12-15 ani este, previzibil, nevoie de predat despre masturbare şi orgasm, despre modul în care adolescentul trebuie să se bucure de actul sexual, fără grabă.

Poziţia Bisericii Ortodoxe  Române, care a susţinut permanent caracterul opţional în şcoli al orelor de ‘educaţie pentru viaţă’, poziţie împărtăşită din câte ştiu şi de celelalte culte religioase, adică de autentica societate civilă, a cărei existenţă nu se restrânge la câteva ong-uri zgomotoase confiscate ideologic, se rezumă la următoarele argumente realiste:

1. Constituţia României prevede: ‘părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine’ (art. 29, alin. 6); de asemenea, «libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale» (art. 29, alin. 1); aşadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educaţia copiilor, peste acordul şi convingerile părinţilor.

2. Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului se arată: ‘părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor’ (art. 51, alin. 2).

3. Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, „educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii» (art. 4); aşadar, finalitatea nu este conectarea minţii elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanităţii.

4. Potrivit art. 65, alin. 4 şi 5 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Aşadar, Planurile-cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.

5. În planul curriculumului şcolar formal, responsabilităţile educaţionale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.

6. Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite ţări au demonstrat că o astfel de abordare a educaţiei copiilor a avut ca urmare începerea vieţii sexuale mai devreme, cu implicaţiile de rigoare, fără vreo îmbunătăţire în plan social.

7. În unele state ale Uniunii Europene, educaţia sexuală este organizată în cadrul altor discipline şcolare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).

8. În România, studierea temelor specifice educaţiei pentru viaţă şi sănătate se realizează în cadrul disciplinei şcolare obligatorii Consiliere şi dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învăţământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel naţional, care abordează aspecte privind educaţia pentru viaţă: Educaţie pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.

9. În ţara noastră, numeroase şi reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educaţia pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.

10. Potrivit raportului ‘Sarcina la adolescente în România’, realizat de reprezentanţa UNICEF în România şi de Asociaţia SAMAS în anul 2020, «persoanele cu cel mai scăzut nivel de educaţie au cele mai multe sarcini (31,7%), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învăţământul obligatoriu sau ani de liceu». În acest sens, precizăm că, din anul 2009, Patriarhia Română a iniţiat şi a dezvoltat proiectul ‘Alege Şcoala!’, în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi a combaterii abandonului şcolar, prin implementarea unor programe de sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie.

Grupul ţintă, înregistrat şi monitorizat, cuprinde peste 33.000 de copii vulnerabili, la care se adaugă un număr cel puţin egal de copii care au beneficiat indirect de activităţile desfăşurate. Acest proiect educaţional, apreciat în România şi la nivelul instituţiilor europene, reprezintă un model de parteneriat Familie – Biserică – Şcoală. Proiectul «Alege Şcoala!» a ajuns la cea de-a zecea etapă pe parcursul a două programe operaţionale (Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – POSDRU şi Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 – POCU), valoarea totală a finanţării fiind de aproximativ 20 de milioane de euro”.

140 de ani de la punerea în funcțiune a primei linii telefonice

 


Ziua de 20 iunie este una importantă. Și aceasta deoarece a fost pusă în funcțiune prima linie telefonică.

Se împlinesc, iată, 140 de ani de la acel moment.

Cine crede că această linie telefonică a fost pusă în funcție în orașe mari cum ar fi Moscova ori Sankt Petersburg greșește.

Aceasta nu a fost pusă la Moscova sau la Sankt Petersburg, ci la Nijni Novgorod.

A legat apartamentele directorilor executivi ai companiei de vapoare Drujina cu debarcaderul Georgievskaia, informează reprezentanții Casei Ruse din București pe pagina lor de Facebook.

Lungimea acestei linii telefonice era de puțin peste un kilometru și jumătate.

Apariția telefoniei a ușurat viața multor oameni, în special a marinarilor mesageri.

Telefonia a înlocuit zeci de marinari-mesageri, care înainte trebuiau să alerge în permanență de la debarcader până la directori și înapoi.

Specialiştii din Marea Britanie confirmă tratamentul folosit de dr. Flavia Groşan împotriva COVID-19

 


Un studiu realizat în Marea Britanie demostrează fapul că tratamentul COVID-19 cu ajutorul inhalatoarelor pot accelera vindecarea. Este acelaşi tratament contestat în România pe care medicul Flavia Groşan l-a folosit pentru a-şi trata pacienţii.

Flavia Groşan susţine că ar fi vindecat mii de pacienți infectați cu coronavirus cu o schemă tratament diferită de cea aprobată de Ministerul Sănătăţii.

Atunci, din păcate, recomandările medicului Groşan au fost respinse de sistemul medical din România. Acum însă, aceste idei se bucură de susținerea medicilor britanici care reconfirmă beneficiile tratamentului COVID-19 cu medicamente comune accesibile oricui. Astfel, medicii britanici susțin că, inhalatoarele recomandate în cazul persoanelor care suferă de astm pot accelera vindecarea după infecția cu COVID-19. Doctorii care au prescris pacienților COVID-19 tratament tip suspensie de inhalat au raportat faptul că în anumite cazuri bolnavii şi-au revenit mai repede cu până la trei zile, precizează publicaţia Daily Thelegraph.

“În zece zile pacienții mei sunt ok, mai stau patru zile în izolare după care își reiau activitatea. În reportajul cu care am pornit am spus o mie. Nu o mie. Eu am mii! Pentru că într-o casă sunt trei, patru pacienți COVID, și pe toți patru i-am tratat. Deci sunt mii și mii de pacienți care au mers foarte bine.

Eu am o schemă în care fiecare medicament știe ce face. Dacă îmi spune că pacientul are febră, ceva nu e în regulă. Dacă îmi spune că tușește, ceva nu e în regulă. Eu controlez povestea. E o poveste, pentru că eu mă adresez lumii. Și va rămâne această poveste scrisă de mine.

Claritromicina singură, nu poate face față. Ea este vedeta, dar are nevoie de ajutoare. Regina este Ventolin, regele este Flixotide.

Ei nu au înțeles de ce sunt eu împotriva Codeinei. Eu nu vreau Codeină care să îmi lase secrețiile în plămâni. Eu prefer bronhodilatatorul, Ventolin. Cu fiecare în parte am stat și am explicat cum să ia acel Ventolin. Eu am inițiat camera de inhalare. Este o sticluță de plastic de care atașezi spray-ul și din care inhalezi din cameră. Știu sigur că îmi ajunge în plămân. Altfel nu!

Eu așa am tratat COVID-ul. Eu sunt pe aceeași schemă de zece ani. Nu de ieri, de azi, de zece ani. Covid-ul este o răceală zdravănă, mai fițoasă așa, un virus un pic mai agresiv, simptomele sunt un pic mai brutale. Trebuie tratat de la primul simptom, intri pe tratament să nu-i dai voie să coboare.

Rolul schemei mele este antiinflamator, să limitez răspândirea COVID-ului, să limitez acțiunea lui inflamatorie. Eu așa am tratat Covid, în stilul ăsta”

Schema nu este bătută în cuie, o adaptăm la pacient. Schema mea nu are cortizon, dar când e cazul, îl dau, a declarat pneumologul Flavia Groșan, la Antena 3.

OMS, din nou, vine cu ”vrăjeala” și ne avertizează că vaccinurile anti-Covid şi-ar putea pierde eficienţa

 


Maria Van Kerkhove, coordonatorul tehnic al OMS pentru Covid-19, a declarat luni că în viitor ar putea apărea ”o constelație de mutații” ale coronavirusului care ar putea duce la pierderea eficienței actualelor vaccinuri.

„Vestea bună este că până acum funcționează încă împotriva variantei Delta. Ar putea veni un moment când vom avea o constelație de mutații în care vaccinurile își vor pierde eficiența, de asta vrem să prevenim infecțiile. Din nou, vaccinurile sunt extrem de puternice, dar trebuie să luăm măsuri să prevenim„, a declarat Maria Van Kerkhove, citată de news-24.fr. Ea a subliniat că oamenii trebuie să facă ambele doze din vaccinurile anti-Covid și să nu se oprească la prima doză.

OMS a transmis luni că înființează un centru de transfer tehnologic pentru producerea de vaccinuri ARNm anti-COVID-19 în Africa de Sud, care ar putea începe fabricarea dozelor în 9-12 luni.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut anunțul cu scopul de a spori accesul la vaccinuri pe întreg continentul african, unde cazurile și decesele au crescut cu aproape 40% în ultima săptămână.

De asemenea, săptămâna trecută acesta afirma că răspândirea Covid-19 la nivel global este mai rapidă decât distribuirea vaccinurilor. „Asta înseamnă că riscurile au crescut pentru persoanele care nu sunt protejate, care reprezintă cea mai mare parte a populaţiei lumii”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Avem semnale că moțiunea de cenzură va fi votată și din PNL”

 


Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat la Antena 3 că are mare încredere că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu va trece.

Președintele social-democraților speră ca „unii din tabăra Orban” să voteze pentru căderea Guvernului Cîţu, Marcel Ciolacu a răspuns că i-ar plăcea să creadă că totul se desfăşoară din interes naţional.

În ce priveşte eventualele semnale că oameni din PNL ar vrea să voteze moţiunea, Ciolacu a afirmat că „există asemenea semnale, atât la liderii de grup, cât şi la mine personal”.

„Vom continua negocierile. Am terminat negocierile cu partenerii sociali, deoarece am vrut să vedem în primul rând de la patronate, de la IMM-uri, de la sindicate, dacă este oportun să depunem o astfel de moţiune de cenzură. Cu toţii au spus foarte clar că este oportun să depunem moţiunea de cenzură şi acest guvern să plece. Am negociat textul moţiunii, l-am finalizat cu partenerii sociali, cu ceilalţi parteneri şi cu grupul AUR. Se vor regăsi pasaje de la fiecare cuprinse în moţiune”, a declarat Marcel Ciolacu.

Dacă moţiunea de cenzură va trece, PSD este pregătit să vină cu o propunere de prim-ministru şi are 10 zile pentru o nouă majoritate: „Constituţional, sunt multe variante, se poate şi un guvern minoritar, se poate crea o nouă majoritate, se pot face alegeri anticipate. Avem oamenii pregătiţi, avem discuţii cu toţi partenerii sociali şi ştim care sunt în acest moment priorităţile României şi avem capacitatea de a doua zi să putem guverna”.

Dacă moţiunea de cenzură va trece, PSD este pregătit să vină cu o propunere de prim-ministru şi are 10 zile pentru o nouă majoritate: „constituţional, sunt multe variante, se poate şi un guvern minoritar, se poate crea o nouă majoritate, se pot face alegeri anticipate. (…) Avem oamenii pregătiţi, avem discuţii cu toţi partenerii sociali şi ştim care sunt în acest moment priorităţile României şi avem capacitatea de a doua zi să putem guverna”.

Ciolacu e de părere că moţiunea se va depune miercuri, urmând să fie votată săptămâna viitoare, în aşa fel încât să se încadreze în această sesiune.

În ce priveşte susţinerea AUR, Ciolacu a precizat că PSD nu are un proiect politic cu această formaţiune, ci „o relaţie normală în Parlament”: „Nu cred că AUR să nu voteze o moţiune de cenzură, în acel moment înseamnă că ar susţine Guvernul. Îşi doresc ca şi noi ca această moţiune de cenzură să treacă”.