2.03.2021

Reacție din Rusia la declarațiile Pentagonului despre un război nuclear cu Rusia

 


Senatorul rus Alexei Pușkov a comentat pe Twitter o declarație a amiralului american Charles Richard, în care admite posibilitatea unui conflict nuclear cu Rusia sau China.

Pușkov a cerut Pentagonului să se gândească la modul de prevenire a unui conflict nuclear și nu la modul în care Statele Unite „îl pot provoca folosind arme convenționale”.

În plus, Washingtonul, potrivit senatorului rus, încă nu înțelege ce este un război nuclear.

„Să privească măcar filme - spre exemplu „The Day After”. E nevoie de o alfabetizare nucleară”, a rezumat el.

Anterior, șeful Comandamentului strategic american, amiralul Charles Richard, a recunoscut posibilitatea unui război nuclear cu Rusia sau China. Anterior, de la prăbușirea Uniunii Sovietice, Pentagonul nu luase în considerare probabilitatea unei ciocniri militare directe cu o putere nucleară, a spus el. Acum, după cum a subliniat Richard, situația s-a schimbat.

Amiralul a mai menționat că o criză regională cu China sau Rusia ar putea ajunge la un conflict cu utilizarea armelor nucleare dacă aceste țări se simt amenințate de o înfrângere într-un conflict cu utilizarea armelor convenționale.

În timp ce Statele Unite s-au concentrat asupra luptei împotriva terorismului, Rusia și China, a spus el, au aruncat o provocare puternică normelor internaționale. Acest lucru, spune Richard, nu ar trebui să rămână fără răspuns.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20210203/33475576/Reactie-din-Rusia-la-declaratiile-Pentagonului-despre-un-razboi-nuclear-cu-Rusia.html

Vladimir Putin: libertatea de exprimare online trebuie apărată împotriva giganţilor social media

 


Președintele Rusiei a avertizat că giganții din sfera rețelelor de socializare iau decizii cu privire la ceea ce se publică și la ce să cenzureze în propriul lor interes, fără a ține cont de consecințele mai ample ale acțiunii lor.

Adresându-se marți câștigătorilor competiției „Profesorul anului” din Rusia, Vladimir Putin a spus că „aceste platforme sunt, desigur, în primul rând afaceri (…). Şi care este principalul interes al unei companii? Obținerea de profit”, a afirmat Putin.

„Nu le pasă dacă un conținut sau altul cauzează prejudicii unor persoane către care este îndreptat. La urma urmei, aceste companii moderne din domeniul IT încep să exercite un control tot mai mare asupra conștiinței oamenilor”, a subliniat președintele Rusiei, citat de RT. 

Putin a adăugat că uneori are loc restricționarea accesului la anumite tipuri de mesaje, spunând că „trebuie să ne gândim la asta și să reacționăm”. Dar, a avertizat preşedintele, „nu trebuie să luăm decizii care ar limita libertățile umane - libertatea de alegere și libertatea de exprimare”.

Comentariile sale vin la câteva săptămâni după ce fostul său omolog, fostul președinte american Donald Trump, s-a confruntat cu suspendări sau cu interzicerea conturilor sale pe site-urile de socializare, inclusiv Facebook, Twitter și Instagram. Măsurile giganţilor tehnologici americani de a restricționa postările lui Trump au venit în urma protestului de la clădirea Capitolului din Washington.

La acea vreme, oficialii ruși și-au exprimat îngrijorarea cu privire la precedentul creat de giganţii din Silicon Valley. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, a declarat că evenimentele au dus la „o «explozie nucleară» în spațiul cibernetic”: „A fost o lovitură la adresa valorilor democratice profesate de Occident”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Fondatorul rus al rețelei sociale VKontakte și al serviciului de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a avertizat, de asemenea, că situația are consecințe potențiale asupra libertăţii de exprimare. „Duopolul Apple-Google” reprezintă o amenințare la adresa liberei exprimări, deoarece poate „restricționa total aplicațiile pe care le utilizați”. Comentariile sale păreau să facă referire la interzicerea aplicației Parler din magazinul iOS al Apple, după ce susţinătorii lui Trump au migrat în masă la acest serviciu.

sursa:https://ro.sputnik.md/Rusia/20210203/33479701/Putin-libertatea-de-exprimare-online-trebuie-aprata-impotriva-gigantilor-social-media.html

PSD o pune la punct pe Ursula von der Leyen pe tema vaccinurilor

 


Europarlamentarul Dan Nica, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, a arătat că este inacceptabilă disputa actuală privind livrarea vaccinurilor.

Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, i-a cerut astăzi preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen să acţioneze ferm şi urgent pentru asigurarea necesarului de vaccinuri pentru imunizarea în masă a cetăţenilor UE.

Declarațiile lui Dan Nica au avut loc în timpul discuțiilor avute de Grupul Socialiștilor și Democraților cu Ursula von der Leyen în Parlamentul European.

Dan Nica a solicitat cu această ocazie creşterea autonomiei strategice de producţie a UE, astfel încât să poată fi atins obiectivul de a vaccina 70% din populaţia adultă până în septembrie.

„Este inacceptabilă disputa actuală privind livrarea vaccinurilor. În ciuda bunelor intenţii, Comisia Europeană se confruntă cu tensiuni inutile, tocmai acum, când predictibilitatea este mai importantă. Solicităm Comisiei să se asigure că producătorii farmaceutici îşi îndeplinesc angajamentele, în condiţiile în care au primit tot sprijinul de care aveau nevoie pentru a dezvolta şi a produce vaccinul”, a criticat Dan Nica activitatea Comisiei Europene, și, astfel, și pe cea a Ursulei von der Leyen.

Europarlamentarul PSD a mai spus că, în cazul când unele clauze contractuale sunt confidenţiale, Parlamentul European şi statele membre ar fi trebuit să fie consultate pentru că au fost plătiţi bani europeni.

Dan Nica i-a cerut de altfel Ursulei von der Leyen stimularea producţiei prin implicarea mai multor unităţi din cadrul UE, precum şi precizări dacă există un program de livrări pentru companiile producătoare de vaccinuri.

De asemenea, Dan Nica a cerut Comisiei Europene să asigure accesul egal al tuturor cetăţenilor UE la imunizare, precum şi să stopeze goana după profit a companiilor producătoare, în această perioadă de urgenţă medicală.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210203/33479524/PSD-o-pune-la-punct-pe-von-der-Leyen-pe-tema-vaccinurilor.html

„Este cea mai mare crimă economică !” ...”Dacă va fi nevoie, vom protesta și în stradă, alături de toți românii care se opun devalizării”

 


Abrogarea legii PSD prin care era interzisă vânzarea companiilor românești în plină criză este cea mai mare crimă economică, susține președintele PSD Marcel Ciolacu, referindu-se la un proiect de lege adoptat de Guvern.

„Cîțu – vânzătorul României ! Abrogarea legii PSD prin care interziceam vânzarea companiilor românești în plină criză este cea mai mare crimă economică ! Ne vom opune în Parlament acestei aberații ! Și, dacă va fi nevoie, vom protesta și în stradă, alături de toți românii care se opun devalizării celor mai valoroase active ale statului”, scrie Ciolacu.

Conform acestuia, nicio țară civilizată nu și-a vândut companiile strategice pe nimic atunci când piața este la pământ: „Numai Cîțu Vânzătorul vrea să vândă România la bucată pentru profiturile prietenilor săi! Planul lor e clar. De asta l-au recuperat la Guvern și pe autorul tentativei eșuate de privatizare a sănătății. Nu vă jucați cu focul! Nu veți privatiza nimic legat de viața și viitorul țării!!!”.

Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se abrogă prevederile Legii 173/2020, referitoare la interzicerea, pentru doi ani, a vânzării participaţiilor deţinute de stat la companii, potrivit premierului Florin Cîţu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolacu-este-cea-mai-mare-crima-economica/

Fostă ospătăriță, angajată la Apele Române. A apăsat ENTER, dar nu s-a deschis și a insistat

 


Gabi Musteață, director tehnic la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, a povestit un episod surprinzător cu Simona Iancu, fosta ospătăriță angajată pe post de inginer la Apele Române.

"Un lucru foarte interesant pe care mi l-au povestit colegii... Au început să o iniţieze, i-au arătat calculatorul. "Ăsta este calculatorul, de aici îl pornim, aici introducem parola şi după care daţi ENTER". I-au explicat că trebuie dat ENTER şi domnişoara a apăsat pe ecranul calculatorului. A văzut că nu s-a deschis şi a mai insistat o dată.

A apăsat, tot nu s-a deschis calculatorul. Şi colegii: "Totuşi, nu aţi mai lucrat după terminarea facultăţii ? - "Ba daaa, am lucrat cinci ani la Master".

"Super, cinci ani, dar totuşi cam mult la master" - "Ah, da, dar la Master Club". La un club care se numea Master. Şi avea abilităţi, de fapt, pentru casele de marcat. Apăsa pe ecranul casei de marcat", a povestit Gabi Musteață pentru Recorder.

Vezi și: Fostă chelneriţă angajată la Apele Române. "Ştiţi ce e un debit de apă ?" / "Ar trebui să trec prin materie". Cîţu a trimis Corpul de Control.

sursa:https://www.dcnews.ro/fosta-ospatarita-angajata-la-apele-romane-a-apasat-pe-ecranul-calculatorului-sa-dea-enter_799617.html

Doi români au jefuit casele vedetelor din Ibiza

 


Doi români au jefuit casele mai multor vedete din insula Ibiza. Printre cei prăduiți se află și cântărețul James Blunt.

Doi români au fost reținuți de polițiștii spanioli, fiind acuzați că au jefuit casele vedetelor din Ibiza. Valoarea obiectelor furate din locuințe este estimată la 300.000 de euro. 

În urma descinderii într-un depozit unde erau păstrate obiectele furate, forțele de ordine au descoperit de la zeci de sticle de vin de colecție la tablouri, statuete și alte obiecte de artă, conform Periodico de Ibiza.

Românii făceau parte din gruparea de spărgători care au jefuit și casa lui James Blunt din Santa Gertrudis, pe 14 ianuarie. Lui James Blunt, hoții i-au furat hainele de scenă, mai multe bijuterii de familie, un ceas și o baionetă din Al Doilea Război Mondial.

sursa:https://www.dcnews.ro/doi-romani-au-jefuit-casele-vedetelor-din-ibiza-printre-cei-pradati-se-afla-si-james-blunt_799614.html

Știind situația de la „Matei Balș”, Raed Arafat, Vlad Voiculescu și Streinu Cercel au contribuit în mod direct la tragedia care a dus la moartea dramatică a celor zece persoane care se aflau în pavilionul 5 al Institutului.

 


Celebrul, deja, raport semnat de Raed Arafat în data de 15.12.2020 și adresat fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, elaborat după tragedia de la Piatra Neamț, a fost publicat integral de colegii de la „ActiveNews”.

În acest document pe care îl vom publica și noi mai jos putem citi că Raed Arafat îi comunica lui Nelu Tătaru că nu funcționează instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor din mai multe spitale din România, pintre care se regăsește și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Așadar, conform acestui raport, Raed Arafat cunoștea neregulile din unitățile sanitare, dar s-a mulțumit să sesize ministerul Sănătății, fără ca apoi să urmărească remedierea gravelor neregului! Nici măcar atunci cînd s-a schimbat ministrul nu i-a atras atenția lui Vlad Voiculescu despre existența acelui Raport în care era vorba exact despre nefuncționalitatea instalațiilor de dedecție, semnalizare și avertizare a incendiilor, inclusiv la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”!

De aemenea, pe lîngă ministrul Vlad Voiculescu și Raed Arafat, mai este a treia persoană care știa foarte bine acest aspect: directorul spitalului din acea vreme, Adrian Streinu Cercel.

Toate acestea duc la concluzia că, știind situația de la „Matei Balș”, Raed Arafat, Vlad Voiculescu și Streinu Cercel au contribuit în mod direct la tragedia care a dus la moartea dramatică a celor zece persoane care se aflau în pavilionul 5 al Institutului.

Iată textul integral al Raportului lui Raed Arafat, care vorbește despre sute de nereguli din aproape toate spitalele din România:




























sursa:https://www.cotidianul.ro/integral-raportul-lui-raed-arafat-catre-ministrul-sanatatii/

Se profilează un nou spălător de instituții, de mediocri și de impostori

 


Profesorul‎ universitar Marius Pieleanu, de la SNSPA (școală politica de traditie), este și mare contractor de sondaje si profet politic și culegător de scame de pe reverele politicienilor.

sursa:https://www.cotidianul.ro/noul-spalator-de-mediocri/

TREZIȚI-VĂ OAMENI BUNI ! Așa cum vă purtați cu animalele tot așa vă purtați și cu semenii voștri

 


Un câine lovit de mașină a zăcut în zăpadă timp de o săptămână, fără ca nimeni să încerce să-l ia de acolo pentru a-l salva. Totul s-a întâmplat într-un sat din România.

"Ieri dimineață, dezlipeam acest câine de pe pământul îngheţat. Era una cu pământul. În satul Dumbrava, undeva pe lângă Cornu Luncii. Oamenii ne-au spus cu o seninătate debordantă că zace acolo în șanț de vreo săptămână. Că l-a pălit o mașină. Și că i-au dat chiar și mâncare o dată. Și asta undeva în mijlocul satului, în fața caselor, nu pe câmp, nici în pădure, nici în pustietate.

Bun. Nu mai avem cuvinte la noi. Nici răbdare, nici toleranță, nici înţelegere. Nici n-are rost să-i blamăm, nici să-i judecăm, pentru că oricum o facem degeaba. Iar ei n-au Facebook și nici măcar nu află, ca să tragă o morală sau o concluzie, și să înţeleagă c-au greșit.

Trebuie, de fapt, să ne îngrijorăm că suntem în urmă total, cu zeci de ani. Un Las Fierbinţi național. Iar asta este de-a dreptul tragic. I-am lăsat vorbind pe marginea drumului, am luat câinele, și-am plecat ca să nu ne certăm.

"N-a văzut nimeni că ninge pe el?"

 Dar i-am fi întrebat... frate, chiar n-ai avut o mușama, un carton sau un țol să trântești pe câinele ăsta? De-o săptămână? N-a văzut nimeni că ninge pe el? N-ai veterinar, polițist, primar să anunți pe careva?! Câinele? Frumos, tânăr și cuminte, s-a văzut învelit în plapumă și n-a scos o consoană până la Suceava.

Penisul degerat și rămas în afară. Mirosea a hoit, iar la fund un boț imens de rahat îngheţat, pentru că a făcut pe el săracul. Are bazinul fracturat, posibil și un picior. Stă la gura sobei, la căldură, și-o să-l punem înapoi pe picioare!", a scris Asociația Casa lui Patrocle pe Facebook.

sursa:https://www.dcnews.ro/caine-lovit-de-masina-lasat-sa-zaca-timp-de-o-saptamana-in-zapada_799566.html

Aleksei Navalnîi, condamnat la închisoare pentru aproape trei ani

 


Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe  Aleksei Navalnîi la aproape trei ani de închisoare, atrăgând condamnarea unanimă din partea Occidentului, în timp ce aproape 1.400 de persoane au fost arestate în cursul zilei la mai multe manifestaţii pro-Navalnîi, comentează AFP.

Statele Unite, Uniunea Europeană, Germania, Franţa, Marea Britanie, toate au îndemnat 'eliberarea imediată' a lui Aleksei Navalnîi. Ministerul rus de Externe a denunţat reacţiile occidentale ca 'deconectate de la realitate' şi o ingerinţă 'în treburile interne ale unui stat suveran'.

Judecătoarea Natalia Repnikova a apreciat că principalul detractor al lui Vladimir Putin a încălcat controlul judiciar şi, prin urmare, va trebui să execute pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care a fost condamnat în 2014 pentru delapidare, mai puţin cele zece luni petrecute în acel an în arest la domiciliu.

Potrivit avocatei lui, Olga Mihailova, clientul său va trebui prin urmare să efectueze 'aproximativ' doi ani şi opt luni de închisoare. Dar va face apel. ONG-ul rus OVD-Info a anunţat că mai mult de 1.377 de persoane au fost arestate în cursul zilei de marţi în acţiuni pro-Navalnîi în zece oraşe din Rusia, cele mai multe la Moscova (1.116) şi la Sankt Petersburg (246).

Zeci de manifestanți bătuți

O mulţime de poliţişti cu cască şi autodube au fost rapid dislocate după lăsarea serii sub zidurile la poalele Kremlinului, apoi şi în alte locuri din capitală. Corespondenţi ai agenţiei France Presse au văzut zeci de manifestanţi moscoviţi bătuţi cu bastoanele. Media rusă a publicat imagini video arătând protestatari urmăriţi de poliţie la metrou sau alţii coborâţi cu forţa dintr-un taxi.

De asemenea, a fost semnalate violenţe împotriva jurnaliştilor. SUA şi-au exprimat marţi ''profunda îngrijorare'' după condamnarea lui Aleksei Navalnîi, cerând Rusiei să-l elibereze ''imediat şi necondiţionat''. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, este aşteptat vineri la Moscova, în timp ce unele state din UE doresc noi sancţiuni. Marţi seară, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a denunţat condamnarea lui Aleksei Navalnîi la închisoare, afirmând că 'un dezacord politic nu este niciodată o crimă'. Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut încetarea represiunii manifestaţiilor opoziţiei, iar premierul britanic, Boris Johnson, a denunţat un verdict 'de o pură laşitate', informează Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/aleksei-navalnii-condamnat-la-inchisoare-pentru-aproape-trei-ani-indignare-in-occident_799525.html

Dacia Sandero a depăşit Seat Leon la vânzări

 


Dacia Sandero a înregistrat vânzări mai bune decât Seat Leon în Spania, deşi a doua este un brand naţional.

De-a lungul anului 2020, 24.035 de unități Dacia Sandero au fost înmatriculate, modelul depășind Seat Leon, care a înregistrat 23.582 de înmatriculări.

În ceea ce privește cele mai bine vândute mărci de mașini, Dacia a urcat pe poziția a zecea, cu 39.395 de înmatriculări. Spania a fost pentru Dacia a patra piață ca mărime în 2020, după Franța, Italia și Germania, scrie promotor.ro. 

sursa:https://www.dcnews.ro/sandero-a-depasit-seat-leon-la-vanzari-chiar-in-spania_799550.html

„Elevii vor sta câte doi în bancă”

 


Elevii vor sta câte doi în bancă, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru că portul măștii este incomparabil mai important decât câțiva centimetri în plus.

Masca e mai importantă și decât panourile de plexiglas, care, afirmă ministrul, și-au dovedit inutilitatea.

Sorin Cîmpeanu a declarat, la Antena 3, marți seara, că nu va semna niciodată un ordin care este imposibil de pus în practică, astfel că elevii vor sta ca și până acum câte 2 în bancă, dar vor purta mască.

„Portul măștii este esențial, incomparabil mai important decât câțiva centimetri în plus sau în minus la distanța dintre elevi”, a spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă acest lucru nu înseamnă că autoritățile s-au hazardat când au folosit panourile de plexiglas, Cîmpeanu a spus că „s-a hazardat o lume întreagă”, dar între timp toți au aflat că panourile au fost inutile.

„Nu vreau să iau apărarea nimănui, dar în Italia am văzut cum tăiau băncile, cum montau panourile de plexiglas, ca mai apoi să se descopere că atâta timp cât nu există o instalație de climatizare capabilă să extragă din încăpere aerul uzat plin de aerosoli erau inutile acele separatoare, pentru că nu puteai să împiedici aerosolii să treacă pe sub, pe lângă sau peste panou. Sunt multe state care s-au păcălit. A fost o situație nouă, au fost încercate soluții. Acum știm că nu este o soluție”, a mai spus ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a declarat că este important personalul medical în școli, dar nu crede că triajul va ajuta foarte mult.

„Personalul medical din școli este foarte important în mai multe situații. Nu cred că acel triaj, măsurarea temperaturii ajută foarte mult. Îndrăznesc să vă spun că la examenul național de bacalaureat au fost depistați doar 4 elevi cu o temperatură peste media admisă (…). Nu cred că partea de triaj va fi un element esențial în acest ordin (ordinul comun al MEN și MS – n.r.). Încerc să nu mă antepronunț, pentru că este un ordin comun. Dar prezența personalului medical în școli este extrem de importantă. Este extrem de importantă pentru că dacă vom ajunge să implementăm acel proiect de testare cu teste antigen, e nevoie pentru asta de personal medical. Testarea este un act medical și nu unul educațional. Se face de către medici sau asistente”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul crede că situația cea mai dificilă va fi asigurarea unui cadru medical în fiecare școală, pentru că școli sunt de peste 3 ori mai multe decât cadre medicale.

„În sistemul educațional există doar 113 medici de medicină școlară și 268 de asistente, angajați în Ministerul Educației. Mai sunt 788 de medici de medicină generală, plus 540 de stomatologi și peste 3.000 de asistenți medicali. Deci, în total, personalul medical disponibil teoretic în școli este de aproape 5.000 de persoane – medici și asistenți medicali, angajați ai Ministerului Educației și angajați ai Ministerului Sănătății. La ora la care vorbim aceștia sunt detașați la DSP-uri. Va trebui ca de la DSP-urisă se întoarcă în școli. Și se vor întoarce în școli, dar sunt doar 5.000 și școlile sunt 17.000. Ar fi nevoie de o persoană cu competențe medicale în fiecare școală pentru testare, dar mai ales pentru situațiile în care vor apărea cazuri în care 1, 2, 3, 4 copii – sigur, nu ne dorim, dar e poate posibil să apară cazuri care vor trebui să beneficieze de o atenție din partea cuiva cu competențe medicale”, a mai spus Cîmpeanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cimpeanu-elevii-vor-sta-cate-doi-in-banca/

Cioloș, Barna și cu Drulă

 


Luni seara, pe mai multe canale de comunicare, a fost difuzată știrea privitoare la o ședință restrînsă, la care s-a luat o decizie importantă pentru domeniul Transporturilor. A fost semnat și un memorandum (conținutul a rămas necunoscut) în baza căruia va fi adoptă o Ordonanță de Urgență a Guvernului. Prin viitoarea OUG, guvernul Florin Vasile Cîțu va putea interzice sau exclude companiile din China și din Turcia din licitații într-un domeniu de mare actualitate-infrastructură de transport. Iată știrea publicată de Club Feroviar, un site de specialitate:

”Companiile din China vor fi fost excluse de la licitațiile pentru autostrăzi și căi ferate. Guvernul a adoptat un memorandum propus de ministrul Cătălin Drulă. Măsura urmează să fie adoptată de Guvern și explică cumva trenarea licitațiilor de rame de către Gigi Gavrilă, șeful Autorității pentru Reformă Feroviară, fără nicio consecință asupra acestuia. La finele lui decembrie 2020, UE a semnat un Tratat de investiții cu China. La licitațiile de rame, companiile chineze sunt singurele care s-au asociat cu firme din România” (Doru Cireașă, Club feroviar)

La puțină vreme după reuniunea grupului de miniștri și după semnarea memorandumului, doi șefi de partide pe cale de fuzionare, reprezentînd deja un fel de corp comun, au ieșit la interval și au făcut următoarele declarații:

″Este o reglementare prin care ne asigurăm că nu vom avea ofertanţi care să nu poată apoi să îndeplinească standarde europene, astfel încât apoi să nu fim puşi în situaţia să pierdem licitaţii şi să consumăm timp, când România are nevoie disperată de demararea lucrărilor de infrastructură.” (Dan Barna, copreședinte USR PLUS)

Să zicem că Dan Barna este și viceprim-ministru al Guvernului și nu mai poate de grija licitațiilor și a infrastructurii. Dar, imediat, alături de el, după cum ne-a arătat PROTV a stat și Dacian Cioloș, copreședinte și el al USRPLUS. Și numai ce a zis:

“Se vorbește de restrângeri, de participare a unor companii care nu sunt europene pe anumite tipuri, nu contează naţionalitatea.”(Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS)

Grija celor doi gemeni politici este vizibilă și chinuitoare. Oamenii și partidul lor au preluat responsabilitatea Ministerului Transporturilor, considerat o lovitură la împărțirea posturilor, dar și o afacere regretată de PNL. Cu alte cuvinte, Dan Barna și Dacian Cioloș sunt tăticii investițiilor (afacerilor) din Ministerul Transporturilor.

Cine este acum ministrul Transporturilor? Nimeni altul decît Cătălin Drulă, fost parlamentar USR din 2016, fost prședinte și fondator al Asociației Pro Infrastructura. Cătălin Drulă poate fi considerat feblețea lui Dacian Cioloș și a lui Dan Barna. În politică, se mai numește favorit sau om de casă! Pe Cătălin Drulă, Dan Barna l-a propus și pentru postul de comsiar european pentru Transporturi dar și pentru cel de președinte al Camerei Deputaților. N-a ieșit! Dar, după două încercări, a mers a treia. Tot la Transporturi!

Printr-o logică simplă și pe baza unei colaborări strînse, pe postul de secretar de stat la Ministerul Transporturilor a fost numit Horațiu Cosma. Cine este Horațiu Cosma?

” În 2014, m-am alăturat Asociației Pro Infrastructură, apoi, din 2016, am activat în calitate de consilier în Cancelaria premierului Dacian Cioloș și consilier parlamentar cu atribuții legate de comisia de Transporturi din 2017”. (Horațiu Cosma, în Ziua Cargo)

Veți înțelege din această confesiune publică un fapt simplu: că ministrul Cătălin Drulă este legat de Dacian Cioloș și de Dan Barna, iar secretarul de stat Horațiu Cosma de Dacian Cioloș și, implicit, de Dan Barna. Iar Cătălin Drulă și Horațiu Cosma vin împreună de la Asociația Pro Infrastructura, cea care le-a făcut zile negre celor de la Ministerul Transporturilor și de la CNAIR, în timpul guvernelor precedente. Echipă, nu glumă! Se pot înțelege repede și pe orice dosar din domeniul Transporturilor. La o adică, pot face și legea în domeniu!

Ce își propun cei doi șefi de partid și cei doi subordonați, plasați la Ministerul Transporturilor?

Ca să nu ne chinuim cu explicații tehnice, preluăm analiza celor de la G4 Media:

”Compania CRRC Quingdao Sifang a câștigat în fața Alstom și Siemens licitația de 1,7 miliarde de lei pentru 40 de trenuri electrice, dar trenurile sale nu sunt încă omologate de autoritatea europeană din domeniul feroviar (ERA). În cazul în care producătorul chinez nu obține omologarea europeană într-un an și jumătate, statul român va cere în instanță restituirea avansului și va acorda contractul ofertantului de pe locul doi – toate cu o întârziere de ani buni. O nouă licitație pentru alte 20 de trenuri electrice lansată în 2019 a fost contestată de constructorul chinez și se va reface după aproape un an și jumătate.

Pe ce se bazează Ministerul Transporturilor în tentativa de a exclude companiile chineze de la licitație? Prevederile legale ale UE care permit un asemenea comportament sunt cuprinse în Comunicarea Comisiei Europene nr. 5494 din 2019. Aceasta arată că ”operatorii economici din țări terțe, care nu au un acord care să prevadă deschiderea pieței de achiziții publice a UE sau ale căror produse, servicii și lucrări nu intră sub incidența unui astfel de acord, nu au acces securizat la procedurile de achiziții din UE și pot fi excluși”. UE a încheiat un Acord privind achizițiile publice (AAP) cu 19 state terțe, printre care SUA, Canada, Australia, Japonia, Israel și Moldova, dar China nu este parte semnatară. Ca atare, companiile din China pot fi excluse de la licitațiile public” (G4 Media, 1 februarie ac)

Începe să fie din ce în ce mai clar! Dacian Cioloș o scaldă! Contează naționalitatea producătorului. Adică să fie european de-al nostru. De-al nostru sau de-al soției sau de-al unchului! În același timp, după comunicarea despre semnarea memorandumui pregătitor al OUG al guvernului Cîțu, Cătălin Drulă, ministrul de la Transporturi, s-a rățoit la angajații de la Metrorex. Au salarii prea mari, în contextul în care numărul călătorilor din București a scăzut simțitor din cauza pandemiei. Așa că le-a trimis pe cap corpul de control. Metrorexul este o companie de stat. Adică de bugetari. Și tocmai se pune problema reducerii cheltuielilor bugetare. Nu de alta, dar nu iese bugetul de nici un fel.

Numai că sindicaliștii de la Metrorex nu-și țin gura.Un șef de sindicat al celor de la Metrorex a zis:

-”Nu noi am semnat contracte de sute de milioane cu Alstom și cu Astaldi!”

Deşi „gemenii” Coaliţiei USRPLUS se feresc să menţioneze nume de ţări, cei de la Asociaţia „Pro Infrastructură″ (pepiniera pentru ministrul Cătălin Drulă și secretarul de stat Horațiu Cosma) spun că noua legislaţie va fi adoptată pentru a restricţiona accesul la licitaţii pentru companiile din China şi Turcia.

-″Cel mai probabil, e o lege făcută pentru a îngrădi accesul la licitaţii pentru proiectele mari de infrastructură pentru firmele din China şi Turcia”

declară Ionuț Ciurea, noul președinte al Asociaţiei „Pro Infrastructura”.

Ce mai ascunde actuala echipă de la USRPLUS și de la Ministerul Transporturilor? Greu de ghicit!! Călătorind pe net, am dat de o notiță pe care nu o pot crede:

”-Consilierul premierului Dacian Cioloș pe probleme de infrastructură, Cătălin Drulă, fost director executiv al Asociației Pro-Infrastructură, dezvăluie că a fost reclamat la DNA de către un grup de „reformă și restructurare a CNADNR” (Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale), pentru că ar fi dezvăluit public date despre stadiul licitației pentru pasajul suprateran pe centura rutieră București-Domnești” (Thomas Dincă, Profit, 6 mai 2016).

Măi să fie! Dezvoltările și afacerile or să meargă ca pe roate!

sursa:https://www.cotidianul.ro/toti-trei-ciolos-barna-si-cu-drula/

Florin Cîțu, să-și transfere sumele uriașe din conturile off-shore în băncile din România

 


Senatorul PSD, Daniel Zamfir, i-a solicitat public premierului Florin Cîțu să ofere informații despre conturile bancare.

Social democratul susține că prim-ministrul are bani în conturi off-shore pentru care nu plătește impozit statului român.

„Încă din momentul învestirii în funcția de ministru de finanțe, i-am cerut lui Florin Cîțu să-și aducă banii din conturile off-shore ca să plătească impozit statului, așa cum fac toți cetățenii corecți din țara asta. N-a făcut-o. A și fugit de subiect cât a putut. Îi cer din nou, public, primului ministru, Florin Cîțu, să-și transfere sumele uriașe din conturile off-shore în băncile din România, la vedere, să plătească impozitul cuvenit! Cât tupeu să ai să năvălești cu ANAF-ul peste oameni și companii romanești, în timp ce tu iți ții sute de mii de euro la adăpost, fără să plătești impozit?”, a scris, pe Facebook, senatorul PSD, Daniel Zamfir.

sursa:https://www.cotidianul.ro/pe-urma-banilor-lui-citu-sute-de-mii-de-euro-la-adapost/

CHINA AVERTIZEAZĂ : „Sunt linii roşii care nu trebuie depăşite”

 


Administraţia de la Beijing a avertizat, marţi, Washingtonul să nu depăşească „liniile roşii”, în contextul în care noul secretar de Stat american, Antony Blinken, a declarat că „cea mai semnificativă provocare” la adresa Statelor Unite este China.

„Nu există niciun dubiu că cea mai semnificativă provocare pentru noi este China, dintre toate ţările, dar este o situaţie complicată. Există aspecte adverse în relaţie, există aspecte competitive şi există şi unele aspecte de cooperare. Dar, indiferent despre ce aspecte este vorba, trebuie să abordăm China dintr-o poziţie de forţă, nu dintr-o poziţie slabă”, a declarat Antony Blinken, într-un interviu acordat postului MSNBC.

„Iar această forţă cred că provine din a avea alianţe puternice, ceea ce China nu are; trebuie să ne implicăm la nivel mondial şi să fim activi în instituţiile internaţionale, deoarece, dacă ne retragem, China se implică şi apoi vor fi ei cei care scriu regulile şi stabilesc normele acestor instituţii; trebuie să ne susţinem valorile când sunt contestate de China, inclusiv în provincia Xinjiang, în cazul acţiunilor asupra uigurilor, sau în cazul situaţiei democraţiei din Hong Kong. Să ne asigurăm că armata noastră este poziţionată astfel încât să poată descuraja agresiuni chineze; să investim în cetăţeni, pentru a putea fi competitivi în totalitate”, a subliniat Antony Blinken.

Întrebat dacă Statele Unite ar trebuie să se alăture Marii Britanii pentru a primi persoane care vor să scape de acţiunile de reprimare politică din Hong Kong, Blinken a precizat: „Cred că da. Am asistat la modul şocant în care China a subminat angajamentele asumate în timpul transferului Hong Kong-ului de către Marea Britanie. Şi vedem oameni în Hong Kong care îşi susţin drepturile, drepturi care le-au fost garantate. Iar dacă sunt victime ale acţiunilor de reprimare comise de autorităţile chineze, trebuie să facem ceva pentru a le oferi adăpost”.

În replică Administraţia de la Beijing a avertizat Statele Unite să nu depăşească „liniile roşii”.

„Aceste probleme se referă la interesele centrale ale Chinei, la demnitatea naţională şi la sensibilităţile a 1,4 miliarde de oameni. Sunt linii roşii care nu trebuie depăşite”, a declarat Yang Jiechi, directorul Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe din cadrul Partidului Comunist chinez, conform publicaţiei The Wall Street Journal.

„În ultimii patru ani, Administraţia Donald Trump a adoptat politici greşit concepute împotriva Chinei, aducând relaţiile bilaterale la cea mai dificilă perioadă de la stabilirea legăturilor diplomatice”, a subliniat Yang Jiechi, într-un discurs rostit prin videoconferinţă la o reuniune a Comitetului Naţional privind Relaţiile SUA-China. Oficialul chinez a argumentat că este necesară cooperare între China şi Statele Unite.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avertizat Statele Unite, la o conferinţă organizată de Forumul Economic Mondial, să nu continue o abordare a confruntării, deoarece „va conduce doar la un impas bilateral”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/avertismentul-chinei-sunt-linii-rosii-care-nu-trebuie-depasite/