11.12.2017

UNDE-S MULȚI ȘI UNIȚI, PUTEREA CREȘTE ! NUMAI ROMÂNII NU ȘTIU ACEST LUCRU ...






ROMÂNI, VENIȚI ACASĂ !





Pe această ușă, 
Astfel scriu stapânii:
Interzis să intre
Câinii si românii.

Umblăm prin Europa ca bezmetici,
N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,
În vremurile când nu mai contează
Deosebirea dintre om si câine.

Acesta e si continentul nostru,
Plutim incestuos din țară-n tară,
Copiii-nvată multilingv, cerșitul,
Cum pot și omorî si să si moară.

Si nimeni nu ne mai întinde mâna,
Decât cu viclenia jucăușă,
De-a ne o prinde si de-a o închide,
Cu minimum de riscuri, în catusă.

Noi suntem infractorii de serviciu
Ai Europei, care stă la pândă,
Asa cum e cu alții iertatoare
Ea ca pe sclavi încearcă să ne vândă.

Părintii si copiii mor, prin tară,
Si noi de noi ne-străinăm cu totii,
Purtând pe umerii trudiți si gârbovi
Cămașa rece a străinătații.

În plină degradare, zi si noapte,
Invidia si dorul ne apasă,
Ne lenevim, ne pervertim, ne ducem,
Că n-avem loc si rost la noi acasă.

Umblăm prin Europa fără țintă,
Ca niste zilieri, de azi pe mâine,
Furăm si siluim, mai si ucidem,
Români la rangul dintre romi si câine.


Autor, ADRIAN PĂUNESCU