9.10.2020

Cristoiu: Iohannis compromite funcția de președinte

 


În editorialul său publicat pe blogul personal, Cristoiu arată condițiile precare în care încep școlile în acest an, plus haosul creat de ministrul Educației, enumerând suma problemelor nerezolvate de Guvern în acest domeniu.

În aceste condiții, Cristoiu arată că la conferința de presă de ieri, jurnaliștii l-au presat pe președintele Iohannis să ofere răspunsuri la situația din educație ”sub semnul credinței că președintele, luînd cunoștință de realități care poate i se ascunde de către Guvern, de către consilieri, va intervenit critic față de Guvern, va cere rezolvarea problemelor, va oferi soluții”, se arată în editorial.


Dar, arată jurnalistul, conferința a fost de fapt de o ”zădărnicie pustiitoare”, pentru că președintele a venit la conferința de presă cu scopul vădit de a lăuda Guvernul pentru felul magistral în care a pregătit deschiderea anului școlar în condiții de Pandemie.

Cristoiu observă cât de ciudat este faptul că Iohannis a lăudat Guvernul pentru deschiderea școlii înainte ca aceasta să se întâmple.

”Dar să vii pe 9 septembrie 2020, cu cinci zile înainte de deschiderea noului an școlar și să spui că totul e bine, că nu mai e nici o problemă, afară de cîteva excepții, să lauzi guvernul pentru excelenta pregătire a deschiderii e deja o gravă atingere adusă interesului național”, este de părere jurnalistul.

El arată că funcția de președinte al României a fost prevăzută de Constituție ca fiind deasupra realităților politice interne tocmai pentru a-i asigura autoritatea morală ieșită din comun, iar scopul este ca, în momente de cumpănă pentru țară, să existe un conducător care să intervină cu întreaga autoritate a funcției sale.

Dar, se arată în editorial, conferința de presă din 9 septembrie 2020 a fost un nou moment în procesul antinațional de compromitere a funcției de președinte de către Klaus Iohannis pentru că președintele n-a avut alt scop decît de a face publicitate electorală unui partid, PNL.


Încălcarea Constituției


Jurnalistul îl acuză pe Klaus Iohannis că a încălcat din nou Constituția prin aceea că, în plină campanie electorală, a indicat Sistemului instituțiilor de forțe dorința sa ca un partid PNL să obțină un record istoric și a atacat direct, fără menajamente, principalul concurent al PNL la cele două rânduri de alegeri, și anume PSD.

În plus, la fel de grav, mai arată jurnalistul, este felul în care Iohannis a înțeles să facă propagandă electorală pentru PNL.

”Devenit de mult purtător de cuvînt al Guvernului, Klaus Iohannis s-a văzut obligat, în conferința de presă de miercuri, 9 septembrie 2020, să prezinte rahatul drept tort. Au rezultat o serie de afirmații de tip panseurile lui Gîgă la care s-a rîs în hohote și sînt sigur se va rîde ani întregi de acum încolo”, desființează Cristoiu conferința de presă a lui Iohannis.

Perlele lui Iohannis


El prezintă în acest sens câteva dintre perlele prezidențiale din conferința de presă amintită, despre care spune că vor face istorie:


„Copii se obișnuiesc repede chiar cu lucruri mai puțin plăcute.”


„Sîntem oamenii de pe Pămînt care cu toții ne dorim un vaccin.”


„Părerea mea este că nu este bine să se organizeze aceste festivități.”


„Primarul este ales să conducă treburile în comunitatea pe care o conduce. ”


„Problemele se rezolvă cel mai bine acolo unde apar.”


„Evident că sunt nemulțumit, însă nemulțumirea mea nu se îndreaptă doar punctual asupra cuiva care nu a reușit să contracteze manualul, ci întregul sistem pare că nu funcționează”.


„Am ajuns, iată, să ne pregătim pentru ziua de luni când începe școala și marea majoritate, cum am spus, mii și mii de școli sunt pregătite, copiii sunt pregătiți, părinții abia așteaptă să înceapă școala”.


„Am pretenţia ca după alegerile parlamentare să ne apucăm foarte serios de treabă”.


Apoi, în final, Cristoiu amintește că, întrebat despre soluțiile pe care le are Guvernul pentru ca elevii să aibă acces la învățământul online, Iohannis a răspuns că nu e nici o problemă, pandemia va mai dura și este timp, așadar, ca tabletele să ajungă la copii înainte de încheierea Pandemiei, răspuns care, pentru jurnalist, justifică total premiza că Iohannis compromite funcția de președinte.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200910/31616631/Cristoiu-Iohannis-compromite-funcia-de-preedinte.htm

Războiul viitorului: Forțele Aeriene ale SUA și-au prezentat robo-câinii

 


A arătat ca o scenă dintr-un film science-fiction. Ieșind din avioanele Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, mai mulți câini-robot au început să alerge pe o pistă a unei baze ariene din Deșertul Mojave oferind o imagine despre cum ar putea arăta viitorul războiului, relatează CNN.

Însă exercițiul militar desfășurat săptămâna trecută de forțele armate ale SUA nu a făcut parte din scenariul unui sci-fi. Zburând la bordul unui avion Air Force C-130, câinii roboți au fost trimiși la aterizare într-o misiune de recunoaștere pentru a identifica potențialele pericole înainte ca soldații din interiorul aeronavei să fie expuși la ele.




Câinii electronici sunt doar o parte din ceea ce forțele armate SUA numesc Sistemul Avansat de Gestionare a Luptelor (ABMS) care folosește inteligența artificială și analiza rapidă a datelor pentru a depista și contracara amenințările la adresa activelor militare din spațiu și de pe solul american.

Secretarul-adjunct pentru achiziții, tehnologie și logistică al Forțelor Aeriene SUA a declarat că pe câmpurile de luptă ale viitorului soldații se vor confrunta cu „o gamă amețitoare de informații” de evaluat și vor fi nevoiți să se bazeze pe realizarea analizei datelor în câteva nanosecunde pentru a putea lupta eficient.

La ultimul exercițiu ABMS, desfășurat între 31 august și 3 septembrie în 30 de locații din SUA, au fost implicate elemente din toate ramurile forțelor armate americane, inclusiv Garda de Coastă, plus zeci de echipe din industria militară.

Baza aeriană Nellis din Nevada a fost una din locațiile care au participat la exercițiu și locul unde câinii roboți au fost evaluați.





„Câinii ne oferă un perimetru vizual al zonei în timp ce soldații noștri pot rămâne aproape de aeronave”, a declarat sergentul Lee Boston din cadrul Grupului 621 de răspuns pentru situații neprevăzute din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA.

Câinii se numesc Vision 60 UGV fiind desemnați drept „vehicule terestre autonome fără pilot” de către producătorul lor, compania Ghost Robotics din Philadelphia care afirmă despre robo-câini că pot opera pe orice teren sau în orice mediu.

Iar în forțele armate americane ale viitorului câinii Vision 60 ar putea fi o componentă esențială.





„Explorăm cum să folosim AMBS pentru a lega senzori de trăgătorii din toate câmpurile de luptă, rapid și sub foc. Dezvoltarea acestor concepte și capabilități este necesară pentru a lupta și câștiga în era informației”, a declarat generalul John Raymond, șeful operațiunilor spațiale.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-tehnologie-24277292-fortele-aeriene-sua-isi-prezinta-cainii-roboti.htm

”Porțile către iad”, fenomen în Siberia

 


Cratere spectaculoase au apărut la ”capătul lumii”, în Siberia. Ele se formează în urma unor explozii cauzate de gaze subterane, eliberate ca urmare a schimbărilor climatice. 

Exploziile generează găuri uriașe în pământ. Sunt 17 cratere de dimensiuni impresionante descoperite până acum în nord-vestul extrem al Siberiei. Prima oară fenomenul a fost observat în 2014. ”Făcea zgomote, parcă era în viață” a spus Evgeni Chuvilin, unul dintre cei mai reputați experți în permafrost ai Rusiei, după expediția în care a descoperit Craterul 17. Oamenii de știință afirmă că aceste cratere se formează după ce pământul înghețat perioade lungi de timp (numit permafrost) începe să se topească, moment în care este provocată eliberarea de gaz metan, acesta generând acele umflături în pământ, care, în cele din urmă, explodează și formează craterele uriașe. O altă teorie se referă la revenirea la starea gazoasă a metanului înghețat la mari adâncimi.  



Ștefan Marincea, directorul Institutului Geologic, a spus, la Digi24, că aceste ”cratere spectaculoase” sunt ca urmare a unei legături între încălzirea globală, geomorfologie și geologie, precizând că e ”o modificare brutală a reliefului”. Totodată, expertul a precizat că procesul nu este neapărat ireversibil, însă, cum în acest moment suntem într-o perioadă de încălzire, cel mai probabil fenomenul se va amplifica, la fel ca incendiile și alunecărilor de teren. 

sursa:https://www.dcnews.ro/portile-catre-iad-fenomen-in-siberia-facea-zgomote-parca-era-in-viata-video-marincea-institutul-geologic-cratere-spectaculoase_770392.html

Titanicul României, 31 de ani de la tragicul eveniment

 


Se împlinesc, astăzi, 31 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia, la Galaţi. Tragicul eveniment, supranumit şi Titanicul României, a însemnat moartea a 161 de persoane. 

Nava Mogoșoaia s-a ciocnit cu un remorcher bulgăresc, pe o ceață densă, în dimineața zilei de 10 septembrie 1989. Autoritățile comuniste ale vremii au trecut sub tăcere catastrofa. În ziare a apărut doar o știre de câteva rânduri la rubrica "Fapt divers", în care dimensiunea dezastrului a fost bagatelizată.

”Duminică, 10 septembrie, pe Dunăre, în condiţii de vizibilitate redusă, o navă românească de pasageri s-a ciocnit cu un remorcher ce naviga sub pavilion bulgar. Ca urmare a ciocnirii, nava românească de pasageri s-a scufundat. Din cei 169 de pasageri şi 10 membri ai echipajului, au fost salvate 18 persoane. Operaţiunile de salvare continuă. La indicaţia conducerii partidului şi statului, personal a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a cerceta la faţa locului cauzele producerii accidentului”, se arată în presa vremii, conform Adevărul

Vinovat de producerea tragicului accident a fost găsit, în 1993, comandatul remorcherului bulgar. În 1993, justiția din România l-a condamnat, în lipsă, la 10 ani de închisoare pe acesta, pe care l-au găsit vinovat de distrugere și neglijență în serviciu. A făcut doar câteva luni de închisoare în România, iar apoi a fost extrădat în Bulgaria.

sursa:https://www.dcnews.ro/titanicul-romaniei-31-de-ani-de-la-tragicul-eveniment-18-supravietuitori-din-179-de-pasageri_770393.html

E iar panică în Liban

 


Incendiu uriaș în Liban. Un depozit de ulei pentru motor şi cauciucuri din portul din Beirut a luat foc joi, la peste o lună de la explozia uriaşă care a devastat portul şi un cartier rezidenţial din capitala Libanului.

Incendiul a izbucnit în zona de duty free a portului, o coloană uriaşă de fum ridicându-se deasupra oraşului. Nu se cunoaşte deocamdată cauza exploziei.

Crucea Roşie libaneză a anunţat că nu există riscul unei explozii şi că nu sunt răniţi, deşi există câteva persoane care întâmpină dificultăţi în a respira.

Incendiul a semănat panică în rândul libanezilor, aflaţi încă sub şocul exploziei de luna trecută, scrie AFP.

Armata a anunţat că la faţa locului au fost trimise elicoptere pentru a ajuta la stingerea incendiului. Televiziunea publică a difuzat în direct imagini cu un elicopter care survola zona şi care transporta un container cu apă.

Peste 190 de oameni au fost ucişi în explozia de luna trecută din Beirut.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-e-iar-panica-in-liban/

Clarificări de la BEC privind vizele de flotant şi votarea la locale

 

Biroul Electoral Central (BEC) a revenit cu clarificări asupra formulării din hotărârea luată luni privind situaţia vizelor de flotant pentru cei care vor vota la alegerile locale. Astfel, „alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară”.

„Având în vedere sesizările înregistrate la BEC şi prin care alegători, reprezentanţi ai mass-mediei sau ai unor organizaţii neguvernamentale au invocat lipsa de claritate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020, avansând chiar înterpretarea că textul în discuţie ar interzice persoanelor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020 să voteze la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă,

reţinând că prevederile din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează situaţia înscrierii pe listele electorale a alegătorilor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020, iar art. 2 alin. (2) din Hotărârea BEC nr. 81 din 7 septembrie 2020 se referă doar la alegătorul, care până cel târziu la data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o adresă arondată altei secţii de votare decât cea de domiciliu,

ţinând cont de necesitatea respectării cerinţelor de claritate şi previzibilitate, ce decurge din caracterul obligatoriu al hotărârilor BEC,

Biroul Electoral Central hotărăşte:

Art. 1. Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează:

(2) Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reşedinţă şi se prezintă la vot la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă”, prevede decizia de joi a BEC.

sursa:https://www.cotidianul.ro/clarificari-de-la-bec-privind-vizele-de-flotant-si-votarea-la-locale/

De ce a ajuns România groapa de gunoi a Europei

 


Costurile semnificativ mai scăzute în România pentru tratarea, valorificarea și reciclarea deșeurilor, inclusiv a celor din plastic provenite din spațiul european, constituie un ”stimulent economic” important pentru expedierile ilegale de deșeuri spre România. Deși deșeurile traversează spațiul Schengen, autoritățile naționale competentte românești au identificate o presiune în plus în a efectua controale de depistare/identificare în special pe rutele cunoscute ca fluxuri de transport deșeuri, deoarece ”filtrele la intrare” nu mai includ și controlul specific de vamă la granițele naționale/intracomunitare, pe zona de intrare vest, dar și sud, granițele comunitare cu Ungaria și Bulgaria, se arată într-un document semnat de ministrul Mediului, Costel Alexe.

O altă mare atractivitate pentru grupările care acționează în traficul ilegal de deșeuri o reprezintă exact taxa la depozitare pentru o tonă de deșeu. Aceasta este scăzută, 17 euro, în comparație cu cele din Italia, Franța, Germania sau Anglia, unde sunt cuprinse între 150 de euro și 500 de lire sterline. Dacă se adaugă lipsa contractelor cetățenilor cu societățile de salubrizare, rezultă o explozie a depozităroilor necontrolate cu deșeuri pe teritoriul național, cea mai mare parte fiind totuși deșeuri ”naționale” și nu din import, avest fapt având efect pe palierul costurilor, prețurilor și tarifelor legate de tona de deșeu depozitate la ”groapă”. Dacă se va mări foarte mult această taxă, vor crește cu siguranță depozitările ilegale cu deșeu ”național”, proporțional, iar dacă rămâne la același nivel constituie în continuare o atracție pentru importurile ilegale.

În ultima perioadă, au fost identificate probleme comunce nou, cu care se confruntă atât autoritățile română dar mai ales cele europene, având în vedere impunerea și menținerea de către China a unor restricții mult mai mari în ceea ce privește interzicerea importului pentru mau multe tipuri și categorii de deșeurile, de la cele din plastic, de uz casnic până la hârtie nesortată și materiale textile reciclate și mai ales a celor din industria metalurgică.

Astfe, piețele se reconfigurează teritorial, câutând noi soluții, inclusiv o relocare a activităților de recilcare prin investiții masive chinezești în societăți europene, care însă ar trebui să graviteze în principal în zona economiei circulare și cu recuperare majoră de materii prime valoroase, în mod corect și nu disimulat.

Deși în perioada 2017-2019 a înregistrat o scădere a acestui tip de trafic cu deșeu de plastic, spațiul românesc va fi supus unor presiuni în creștere, în sensul în care vor fi foarte multe solicitări de ”reciclare” pentru deșeurile care în mod normal, provenind din vest, ar fi destinate, în principiu, procesărilor în instalații din China, așa cum se întâmplă cu traficul de deșeu din plastic din deșeu menajer în creștere pentru Bulgaria, mai precis pentru fabricile de ciment bulgare.

În principiu, România este țară de destinație pentru deșeul de plastic provenit din zona europeană, este țară de tranzit, dar este și țară de expediție în special pentru China, însă în cazul deșeurilor provenite din industria metalurgică națională.

Majoritatea celor care vor să eludeze legea merg pe declararea și falsificarea documentelor care însoțesc deșeurile. Sunt astfel declarate deșeuri versi (nepericuloase) care circulă însoțite numai de documente simple de informare tip Anexa VII, însă în fapt, ele pot avea un caracter periculos și ar trebui să fie însoțite de documentul de notificare. Exemplu edificator este transferul de deșeuri de plastic către fabricile de ciment, documentat și cercetate de către Garda Națională de Mediu, împreună cu Poliția și Parchetul competent. Anul acesta, S.C. Rigk – Societate pentru Preluarea Ambalajelor Industriale și Comerciale din Plastic S.R.L. și Dambeck Markus – cetățean german au fost trimiși în judecată. Este vorba despre săvârșirea infracțiunii de import/export de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale care intră în domeniul de aplicare al art.2 pct. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri.Dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. Mai exact, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General a reclamat faptul că SC Rigk SRL, în perioada octombrie 2018 – 28.03.2019 a importat din Germania cantitatea de 204 tone deşeuri, constând în 58 de baloţi – 20012 kg de ambalaje de mase plastice (polipropilenă). Deşeurile au fost recepţionate pe amplasamentul SC Rigk SRL Bragadiru, în Ilfov, fără a fi supuse unei alte operațiuni de procesare.

Totodată, circa 7.000 de metri cubi de deşeuri de plastic sub formă de baloţi compacţi sunt depozitaţi pe platforma de la Pata Rât a Regiei de Administrare a Domeniului Public (RADP) din Cluj-Napoca. Deşeurile au inscripţii doar în limba italiană, fapt care sugerează că ar proveni din Italia. Garda de Mediu Bihor anchetează două firme din judeţ cu legături cu mafia italiană a deşeurilor.

La începutul acestui an, polițiștii de frontieră și procurorii au descoperit zeci de containere pline cu deșeuri stropite cu o substanță toxică. Resturile erau trecute în documentele de import drept mărfuri la mâna a doua – dar în realitate, spun anchetatorii, erau gunoaie aduse din Marea Britanie de o navă sub pavilion olandez. Anchetatorii vorbesc despre 2.000 de tone de deșeuri intrate ilegal în România. Gunoaiele au fost descoperite după ce autorităţile au decis să verifice suplimentar toate containerele care vin din Marea Britanie, după Brexit. În actele firmei care le-a importat, resturile erau trecute drept mărfuri la mâna a doua.

sursa:https://www.cotidianul.ro/de-ce-a-ajuns-romania-groapa-de-gunoi-a-europei/

Curg aberațiile, medicii de familie se revoltă



Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) transmite că a luat act” cu surprindere” de afirmaţiile care circulă în spaţiul public legate de necesitatea eliberării avizelor epidemiologice şi a adeverinţelor de sport de către medicii de familie pentru toţi copiii care vor începe şcoala în data de 14 septembrie 2020 şi susţine în acest context că astfel de solicitări „exced legislaţia în vigoare”.

„Astfel de solicitări exced legislația în vigoare și nu doar că reflectă necunoașterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente ci reflectă totodată și necunoașterea riscului la care sunt supuși părinții și copiii în mod inutil.

Normele privind setul de documente necesare și momentul eliberării acestora sunt precizate explicit în Anexa 3 la Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății 5289/1668/2011 precum și în informarea nr 1329/08.09.2020 transmise de Ministerul Sănătății către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publica a Municipiului București. Aceste acte medicale care să ateste starea de sănătate a copilui se vor elibera doar la înscrierea/transferul/terminarea ciclu de învățământ și cuprind adeverința medicală (anexa 1), respectiv aviz epidemiologic (anexa 2).

În conformitate cu prevederile anexei 3 din Ordinul Ordinul nr. 5298/2011 avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanțe:
a) după o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin 3 zile consecutive;
b) la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.

Menționăm că este necesar a se face distincția între avizul epidemiologic care are o durată limitată de valabilitate mai ales în context pandemic și adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate care este necesară doar la înscrierea într-un ciclu de învățământ (la intrarea în grădiniță, clasa I-a, clasa a Va și clasa a IX-a) și se eliberează la data efectuării examenului de bilanț tocmai pentru a nu aglomera de medicină de familie la început de an școlar.
Adeverința de sport solicitată medicului de familie nu este un document necesar a fi prezentat pentru practicarea orelor de educație fizică și sport. Solicitarea acestui document la fiecare început de an reprezintă de asemenea un abuz din partea unităților de învățământ.

Sunt stabilite scenarii foarte clare pentru modul de desfășurare în siguranță a cursurilor și pentru protejarea copiilor în școli și grădinițe. Chiar e greu de înțeles și pericolul pe care îl reprezintă încolonarea a zeci de părinți și copii la ușile cabinetelor medicilor de familie? Nu există recomandări privind atitudinea în cazul unui copil la care apar semne de boală în perioada școlarizării,
dar ne acoperim de hârtii de cele mai multe ori inutile.

Reamintim faptul ca SNMF a transmis în repetate rânduri că este necesar ca în fiecare instituție de învățământ școlar sau preșcolar, în context pandemic, să fie disponibil un cadru medico-sanitar, încadrat conform normelor legale, care să coordoneze efectuarea triajului epidemiologic zilnic.
SNMF rămâne deschis dialogului cu autoritățile pentru identificarea unor soluții adecvate în aceste momente dificile în interesul copiilor și al protejării sănătății publice

A pune pe drumuri aproape 4000000 de copiii (conform datelor INS) și părinții lor în condiții de pandemie pentru a obține în decurs de câteva zile documente care nu sunt utile nimănui, care nu sunt prevăzute de lege și care nu au alt scop decât de a asigura conducerilor instituțiilor de învățământ confortul stivei de hârtii arhivată cu rigurozitate denota lipsă de respect față de părinți și copii și poate un grad de cinism și percepție eronată a realității”, spune SNMF într-un comunicat remis presei.

Copiii cu patologie cronică trebuie neapărat să aibă adeverință de la medic, pentru a putea opta în privința școlii fizice sau a școlii online, în timp ce recomandarea pentru ceilalți copii este să fie făcut consultul, spune ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Întrebat la Digi24 despre adeverințele necesare la începutul noului an școlar,  Nelu Tătaru a spus: „Suntem într-un context pandemic și trebuie jucat un pic altfel evităm aglomerările. (…) Haideți să începem cu acele adeverințe pentru cei care au patologie cronică și care vor trebui în următoarea perioadă să opteze dacă vor să facă învățământ online sau vor să meargă la școală. Dar, în același timp, să ne gândim că și cei care vin în comunitate au fost copii care au stat mai mult de o jumătate de an acasă și care ar trebui totuși evaluați. Haideți să spunem că poate nu o să fie într-o primă parte, poate le facem de parcurs (adeverințele – n.r.). Suntem în discuții în această perioadă”.

Ministrul Sănătății a spus că sunt analizate mai multe situații, însă pentru copiii cu patologie cronică „efectiv trebuie să avem acea adeverință pentru a-i lăsa pe ei și pe părinții lor să opteze”.

Una din variantele luate în calcul de autorități este prelungirea perioadei în care elevii pot duce adeverința.

În măsura în care se poate face, Nelu Tătaru a recomandat medicilor de familie să îi consulte pe copii deoarece „nu au mai frecventat școala de foarte multe luni”.

„Haideți să rămânem uniți până la sfârșit și să facem această evaluare evaluare completă a celor care se prezintă pentru prima dată după luni de zile la școală. În acest fel scădem și riscul, avem grijă și de profesori și mergem spre acea stabilitate și poate ajungem spre jumătatea lunii octombrie la o scădere”, a declarat Tătaru, precizând că apelul său nu este doar pentru medicii de familie, ci pentru tot ce înseamnă corp medical.

Raed Arafat a spus, miercuri seara, la Digi24, referitor la deschiderea școlilor, că nu se poate garanta „fără risc sută la sută”, dar se poate diminua riscul la maxim dacă se respectă regulile.

„Regulile se respectă prin educație, prin recunoașterea riscului. Faptul că recunoaștem că există un risc și știm care sunt regulile ne ajută să ducem riscurile la minim. Asta înseamnă începerea școlii și nu numai a școlii, dar și a activităților de lucru, pentru că sunt multe lucruri care încep acum. Copiii trebuie să fie educați și trebuie să li se explice. Copilul înțelege dacă îi explici. Nu vorbim de copilul de 4 – 5 ani și de cel de 6,7, 11 sau 12 ani”, a spus Arafat.

Acesta a adăugat că, dacă în familie au fost respectate recomandările, copilul le va respecta și el. Dacă în familie comportamentul a fost de a nu recunoaște virusul, copilul va merge și va face același lucru la școală.

În opinia lui Arafat, mai greu va fi pentru copiii care vin dintr-un anturaj care nu recunoște existența virusului. Copilul respectiv va fi diferit de copilul care acasă a văzut că familia respectă regulile, spune Arafat. Acestui copil trebuie să i se explice de ce trebuie să respecte regulile, de ce trebuie să vadă aceste reguli la școală și sunt importante pentru a-i respecta pe ceilalți copii.

Întrebat despre profesorii care nu par convinși că metodele pot fi eficiente, Arafat a răspuns că este normal, pentru că profesorii sunt cel mai în măsură să știe care e atmosfera în școală și care e comportamentul copiilor în școală:

„Este clar că temerea lor este că unii copii nu respectă regulile și va fi greu să se impună anumite reguli. Și totuși, educându-i și explicândul-e putem că reducem acest lucru. Școala trebuie să explice copiilor și să impună regulile. Dacă școala impune regulile și dacă în prima zi vor fi încercări de a nu respecta regulile de către unii copii și vor vedea o școală fermă care impune regulile, copilul va înțelege că acolo nu e joacă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/curg-aberatiile-medicii-de-familie-se-revolta/

„Justițiarul lumii interlope“, luat la întrebări

 


Obiectivitatea jurnaliștilor din Timișoara va fi monitorizată pentru a oferi electoratului sanșa să știe cine sunt formatorii de opinie. În acest sens,  vor fi adresa întrebări jurnaliștilor vizați astfel încât opinia publică să descopere moralitatea celor care doresc să manipuleze votul mulțumii. Astfel, prin intermediul unei scrisori deschise adresate ziarelor si televiziunilor din orașul de pe Bega, Grupul pentru Monitorizarea Presei din Timișoara atrage atenția timișorenilor și nu numai asupra jurnalistului „autointitulat justițiarul lumii interlope“.

Dragi jurnaliști,

Grupul pentru Monitorizarea Presei din Timișoara, organizație non-profit din care fac parte profesori universitari și profesioniști de presă, își propune să întocmească un clasament al obiectivității jurnaliștilor din campania electorală. În acest scop, vor fi adresate întrebări anumitor jurnaliști care au statutul de formatori de opinie, pentru ca electoratul să fie avizat asupra moralității celor care doresc să manipuleze votul mulțimii, din 27 septembrie.

Pentru început, 10 întrebări pentru jurnalistul autointitulat justițiarul lumii interlope din Timișoara, despre care procurorii DIICOT au lansat informația că a fost la un pas de a fi executat de răufăcători, după ce un infractor cercetat într-un dosar de crimă organizată a dezvăluit că ar fi trebuit să fie cel care trebuia să apese pe trăgaci.

1. Câte firme ați închis pentru neplata datoriilor la stat?
2. Câți bani ați încasat de la Aeroportul Internațional Timișoara, pe contracte de publicitate de genul „protecție” de presă?
3. Este adevărat că ați solicitat bani de la oamenii de afaceri pentru ajutorarea lui Mile Cărpenișan, când era în faza terminală a bolii care l-a secerat, și acesta v-a certat violent, după ce a aflat că deputatul Gheorghe Ciobanu a donat o anumită suma de bani?
4. Este adevărat că ați fost urmărit penal, într-un dosar instrumentat de Parchetul Militar Timișoara?
5. Este adevărat că ați dorit să vă angajați în Poliție, la BCCO Timișoara, susținut și de un important chestor de poliție, însă ați fost respins la testul psiho?
6. Este adevărat că ați fost acceptat, în calitate de jurnalist, la anumite operațiuni desfășurată de polițiștii Antidrog, însă, s-a renunțat la această colaborare, întrucât purtați cagulă și ați lovit suspecții?
7. Cât adevăr conține zvonul că sunteți finanțat de doi oameni de afaceri din Timișoara, supranumiți și Frații „bicicletă”?
8. Este adevărat că ați deturnat banii dintr-un contract de promovare semnat cu milionarul Georgică Cornu?
8. Este autentică știrea potrivit cărei, într-un an și jumate, în articole de presă și apariții la TV ați folosit numele Nasleu de 522 de ori?
9. De ce nu ați dezvoltat în presă știrea că liderul interlop Lucian Boncu a fost invitat la nunta unui lider PSD și că a refuzat participarea?
10. Este adevărat că actuala dvs. iubita și parteneră de viață, fosta soție a unuia dintre colegii dvs. de presă, are certificat medical care o încadrează în categoria persoanelor cu nevoi speciale, pentru a nu plăti taxe la stat la contractele de publicitate?

În final, o întrebare pentru procurorii DIICOT Timișoara: de ce nu se trimit în judecată dosarele omului de afaceri Ghazal Wadah, liderul arabilor sirieni din Timișoara? Îi oferiți posibilitatea de a deveni sursă a organelor judiciare?”

Va mulțumim pentru colaborare și participarea la acest sondaj deontologic.
Grupul pentru Monitorizarea Presei din Timișoara

sursa:https://www.cotidianul.ro/justitiarul-lumii-interlope-luat-la-intrebari/

„Ficusul solemn de la Cotroceni”, dat de gol: Un singur scop!

 


Liderul AlDE Călin Popescu Tăriceanu critică ultima ieșire publică a președintelui în care a vorbit și despre redeschiderea școlilor, susținând că „toate ieșirile publice ale ficusului solemn de la Cotroceni au un singur scop, acela de a mai lăuda guvernul falimentar #Orban

Serios, oameni buni, sunt singurul care vede că toate ieșirile publice ale ficusului solemn de la Cotroceni au un singur scop, acela de a mai lăuda guvernul falimentar #Orban? Ieri (miercuri – nr.) a ieșit, DIN NOU, la ora 18.00, să ne spună că pe 14 septembrie începe școala, de parcă noi care avem copii nu am ști și nu am sta cu inima cât un purice! Faptul că începe școala ar fi trebuit să i-o spună lui Orban acum câteva luni!

Sunt singurul care observă că singura dată când i se aprind luminițe în ochi este atunci când vorbește despre cum trebuie să câștige #PNL-ul toate alegerile?

Sunt singurul care observă că marele lui program intitulat “România Educată” este doar praf în ochii noștri?

Sunt singurul care vede că, în vremuri atât de grele ca cele prin care trecem, #Președintele care ar trebui să fie al nostru al tuturor este doar un mărunt #activist de partid plătit din banii noștri?

Vă rog să-mi spuneți că nu sunt singurul care văd toate astea pentru că ar însemna că am înnebunit!„, a scris Tăriceanu joi pe pagina sa de Facebook.

Klaus Iohannis a vorbit în conferința de miercuri de la Cotroceni despre redeschiderea școlilor, a atacat iar PSD și a lăudat PNL, susținând printre altele că se așteaptă ca la aceste alegeri locale liberalii să obțină un rezultat record.

PNL e cel mai important partid pe scena politică din România şi trebuie să demonstreze acest lucru şi la locale. Eu mă aştept la un rezultat record în acest an, mai mult decât au avut vreodată în ultimii 30 de ani. PSD-ul ocupă peste jumătate din poziţiile din administraţia locală şi mă aştept ca PSD-ul să nu mai ocupe jumătate din poziţiile din administraţia locală”, a declarat preşedintele.



sursa:https://www.cotidianul.ro/ficusul-solemn-de-la-cotroceni-dat-de-gol-un-singur-scop/

Există, oare, mărul fermecat ? Poveste frumoasă de toamnă

 


Probabil că şi în toamna asta, la Brebu, fe­meile stau la poartă duminica, iar din curţi se înalţă miros de frunze ce ard. 

Şoseaua care taie satul exact prin mijloc se opreşte în zidurile mânăstirii lui Matei Basarab, de unde toaca şi clo­potele nu încetează să-i cheme la rugăciune pe cre­dincioşi. Acum, la vreme de toamnă, pe uliţele fru­moa­sei aşezări pra­hovene trec care cu butoaie mari de borhot, duse la cazanul de ţuică; licoarea magică pe care brebenii o beau la nuntă şi la înmormântare, cu care îşi oblojesc copiii când sunt răciţi sau o dau în dar celor dragi, ca semn de recunoştinţă şi bună­stare.

În această comună, pe care raţele şi gâştele o străbat într-o aliniere perfectă când se-ntorc pe-n-se­­rat de la lac, se află "şcoala din centru", unde cu multă vreme în urmă am fost numită pro­fesoară de educaţie fizică. Mai urmăresc şi acum, cu ochii min­ţii, careul din curte, format de elevi, la în­­ce­pe­rea nou­lui an şcolar. Tânără absolventă venită din Bu­cu­reşti, mă gândeam cu tris­teţe - în vreme ce mi­nu­natul dascăl, pro­fe­sorul Ion Seu­leanu, rostea discursul ofi­cial - că nu mă leagă ni­mic de locul acela, nu aveam prieteni, nu cunoşteam pe ni­meni în sat. Dar fiindcă şi în viaţa unui pro­fesor există un "dar", m-am simţit căl­cată uşor pe picior. 

Un băieţel blond cu ochii ca­fe­nii mi-a întins, uşor stingherit, un măr roşu, pe care îl ţinea strâns cu de­getele înnegrite de cojile nucilor. "Na!" Oare ştia Ion (aşa îl chema) că gestul lui avea să-mi spul­bere teama şi dorinţa de a fugi la oraş? Exact ca în poveştile copi­lăriei, "mărul fermecat" dăruit de co­pi­laşul acela mi-a deschis drumul către un alt tă­râm. Aveam să rămân mulţi ani de atunci înainte la Brebu, să dansez cu fetele din sat la ser­bări, să le învăţ pe ţărănci ce mişcări de gimnastică trebuie să facă după ce nasc, pentru a rămâne suple şi uşurele...

Vremea a trecut. Peste alţi ani, într-o altă dimi­neaţă frumoasă de toamnă, încercam să aliniez, pe terenul de sport, clasa întâi, abia intrată în "ordinul uniformei", când în faţa şcolii a oprit un camion uriaş. Roţile lui depăşeau statura mea de profesoară cu vechime, iar micuţii mei amuţiseră. 

Din maşină a coborât un bărbat înalt şi frumos, cu mâini fas­ci­nant de puternice, pe care a izbutit totuşi să le strecoare prin grilajul din gard, întinzându-le către mine. Era Ion, băieţelul de altădată, care îmi schim­base destinul cu un măr fermecat. Avea acum trei copii, casă nouă în sat, muncea la hidrocentrală, la Pal­tinu. Mi-a sărutat mâna cu duioşie şi mult respect. 

Când mi-am strâns prichindeii din curte şi am pornit cu rân­dul spre vestiare, mâna mea era strânsă ia­răşi, de data asta cu multă înfrigurare, de o mână micuţă şi gingaşă de copil. Un alt Ion aştepta să-l duc şi pe el către viaţă, să-l cresc mare, luminos şi deş­tept. Nu-mi dădusem seama cât de re­pede se schim­bau generaţiile, cu câtă viteză fu­gea timpul şi acolo, la Bre­bu, satul care devenise, între timp casa mea. 

Me­seria de dascăl mi s-a părut mai frumoasă ca ni­ciodată.
Mi-am încheiat cariera didactică la Liceul Ger­man din Bucureşti, liceu cu tradiţie şi cu pro­fe­sori minunaţi. Ele­vii mei de aici sunt îm­prăş­tiaţi în toată Eu­ro­pa, îi întâlnesc peste tot în drumeţiile me­le. Dar toamna mă întorc întot­dea­una la Brebu. Şcoala este mai modernă acum, oamenii ca­re mi-au marcat ca­rie­ra nu mai sunt sau m-au uitat. Nu­mai lacul din Brebu se află la locul său. Când plec de pe marginea lui, am ochii îm­pă­ienjeniţi de la­crimi. Oare este din cau­za soa­­relui, care străluceşte şi-mi adânceşte cute­le ivi­te sub ochi, sau este amintirea merelor fer­mecate, pe care nu le voi mai primi niciodată în dar ?

Autor, ADELA M. - Bucureşti

sursa:http://arhiva.formula-as.ro/2019/1385/asul-de-inima-45/povesti-de-toamna-25760

Un nou „RĂZBOI RECE“ ?

 


Nave americane și avioane britanice s-au apropiat de coastele Rusiei. Puterea de la Kremlin caută noi rute de transport.

Nava britanică HMS Sutherland alături de nava americană USS Ross și fregata norvegiană Thor Heyerdahl se află în prezent în Marea Barents, foarte aproape de coastele Rusiei. De asemenea, sunt prezente și avioane militare britanice.

Secretarul general al apărării, Ben Wallace, a declarat că forțele britanice se află în Marea Barents și la aproximativ 50 de mile marine de coasta Rusiei. Mișcările occidentalilor vin în contextul în care, Federația Rusă experimentează noi rute de transport pe fondul topirii calotelor glaciare. Spre exemplu, descoperirea unei noi rute maritime în zona nordică ar înjumătăți timpul de transport din China spre Europa.


Și flota Rusiei se află în zonă


Totodată, flota nordică a marinei ruse se află în apropiere de Severomorsk, potrivit DailyMail.


sursa:https://www.dcnews.ro/un-nou-razboi-rece-efective-militare-dislocate-la-cercul-polar_770266.html