10.24.2020

Demisia lui Nelu Tătaru

 


Un scandal care ar trebui să ducă la demisia lui Nelu Tătaru: în perioada estivală, de la Constanța nu au venit datele reale ale infectărilor – și, în consecință, nu s-au luat măsuri adecvate, deși erau zeci de mii de turiști pe Litoral

Este știrea bombă care ar trebui să ducă la demisia lui Tătaru: în toată perioada pandemiei, inclusiv în perioada estivală, autoritățile din Constanța, mai bine zis DSP iar, ulterior prefectura, nu au raportat la Bucureşti datele reale ale infectărilor cu SARS Cov2 !

Conform Antena 3, situaţia a fost descoperită de jurnaliştii care au sesizat diferența uriașă între numărul de testări făcute în câteva zile consecutive.


Explicația este uluitoare: s-au raportat doar testele efectuate în spitale și nu s-au luat în seamă testele din clinicile private, extrem de solicitate mai ales în perioada estivală.


Sursa citată precizează că DSP Constanța ”a admis greșeala făcută”, explicând că… ”este vorba despre o eroare umană, că s-au înregistrat doar testele din spitalele publice făcute în centrele care sunt acreditate de Ministerul Sănătăţii, iar datele raportate de aceste centre nu au fost coroborate cu cele din unităţile private care fac testări pentru COVID”.

 DSP şi Prefectura spun acum că, în acest moment, ”situația a fost remediată”. Antena 3 îl citează pe directorul DSP care spune că ”are toate raportările, dar care nu au fost făcute publice din aceasta eroare umană, mai departe, către presă și către autoritățile centrale”.

Acum, jurnaliștii avansează chiar o estimare uluitoare – cifra reală a infectărilor din Constanța ar fi fost, de fapt, de multe ori mai mare!


Subliniem importanța faptului că aceste falsuri au fost perpetuate în toată perioada estivală, când s-au înregistrat cifre record al turismului pe Litoral. Deci, faptul este de o gravitate uriașă!

Întrebare – cât de mult au influențat aceste falsuri măsurile luate la nivelul județului, al zonei Litoralului – și din această cauză câți s-au îmbolnăvit… și chiar câți au decedat?

În aceste condiții, responsabilii de această eroare care dă totul peste cap ar trebui să răspundă, în frunte cu ministrul Nelu Tătaru! Reamintim că pentru cazul Colectiv, în care s-a considerat că sistemul sanitar nu a reacționat bine, a demisionat premierul.

Acum, când poate sunt mai multe victime din cauza raportărilor false și a măsurilor luate în consecință, va răspunde… cine? Că înțeleg că indiferent de ce face, de ce se întâmplă în țară, de câți se îmbolnăvesc sau mor, indiferent cine câștigă alegerile, Orban rămâne premier, conform lui Iohannis și, din câte se pare, lui Zuckerman.


Nagorno-Karabah: Posibilă crimă de război.


Înregistrări video cu potențiale crime de război au apărut pe rețelele de socializare în timp ce luptele fac ravagii în jurul teritoriului disputat Nagorno-Karabah între Azerbaidjan și etnicii armeni, relatează BBC.
Una dintre înregistrările video, care a fost postată pe o aplicație de mesagerie, pare să arate doi armeni în uniforme militare în timp ce erau capturați de trupele Azerbaidjanului.

Un al doilea video pare să arate aceiași armeni în timp ce sunt împușcați cu mâinile la spate.

Autoritățile armene au identificat bărbații ca fiind Benik Hakobyan, 73 de ani, și Yuri Adamyan, de 25 de ani. Azerbaidjanul a spus că aceste video-uri sunt false.

Consiliul Europei a spus că a primit înregistrările și că va investiga presupusele incălcări ale drepturilor omului.

Luptele în care se confruntă din 27 septembrie trupele separatiste, susţinute de Armenia, şi cele ale Azerbaidjanului sunt cele mai grave de la acordul de încetare a focului din 1994.

Un armistițiu a fost anunțat pe 10 octombrie și apoi din nou pe 18 octombrie, dar atacurile au continuat. Mii de oameni au murit, iar bombardamentele au ucis civili atât în Armenia, cât și în Azerbaidjan. Zeci de mii de oameni și-au părăsit casele.

Combatanți din ambele tabere au publicat imagini și înregistrări video care arată prizonieri de război și cadavre ale soldaților opoziției.

BBC a studiat mai multe înregistrări video care au circulat în ambele tabere pe social media, video-uri care ar fi arătat prizonieri uciși. Doar două dintre acestea erau verificabile.

Ce se întâmplă în cele două video-uri:

Într-unul, cineva care vorbește rusă cu accent azer le ordonă bărbaților să înainteze și să predea orice arme și să ridice mâinile sus.

El le spune celorlalți azeri să nu lovească persoanele capturate.

Cel mai tânăr dintre prizonieri, Yuri Adamyan, își scoate casca și jacheta înainte să ridice mâinile.

Deși bărbatul mai în vârstă poartă o geacă de camuflaj, nu este clar dacă este soldat. El este împins la pământ și pare să geamă de durere.

Prima înregistrare este urmată imediat de o alta care arată o aparentă executare a acestor doi bărbați.
Prizonierii par să aibă mâinile legate la spate și sunt înfășurați în steagul Armeniei și cel al republicii nerecunoscute a Nagorno-Karabah. Stau pe o bordură și se pot vedea cum se mișcă încet, apoi cineva ordonă ”Țintește spre capetele lor”. Se aud mai multe focuri de armă, iar prizonierii cad la pământ.




BBC a confirmat că persoana care dă comenzi în ambele înregistrări video este un azer nativ. De asemenea, prizonierii din primul clip par să fie aceia care sunt executați în al doilea.

Ministerul de Apărare al Azerbaidjanului a negat că erau trupele sale și a spus că aceste înregistrări video sunt o provocare. Clipurile au fost șerse la scurt timp.

A doua zi, procurorul general azer a anunțat că o anchetă a concluzionat că înregistrările video sunt false.

Potrivit BBC, imaginile au fost filmate în Hadrut, un oraș care se confruntă cu lupte intense.

Este foarte probabil ca imaginile să fie înregistrate între 9-15 octombrie.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24373367-video-nagorno-karabah-posibila-crima-razboi-filmare-pare-infatiseze-executarea-doi-armeni.htm


„Noi, la Pro România, am hotărât ca în programul anticriză să propunem deschiderea tuturor afacerilor”

 


Senatorul Călin Popescu-Tăriceanu anunţă că Pro România susţine deschiderea tuturor afacerilor, cu testare permanentă a celor care lucrează acolo pentru că "toate restricţiile acestea pe care Guvernul PNL le impune mediului de afaceri afectează aproape în totalitate companiile mici”.

"Toate restricţiile acestea pe care Guvernul PNL le impune mediului de afaceri afectează aproape în totalitate companiile mici. Mici cafenele, restaurante, făbricuţe. Toate cu proprietari români. Oare în marile lanţuri de magazine nu circulă virusul? Oare nu putem lua aceleaşi măsuri de siguranţă şi în micile restaurante sau cafenele pentru a le ţine deschise şi a nu lăsa oamenii pe drumuri în prag de iarnă? Noi, la Pro România, am hotărât ca în programul anticriză să propunem deschiderea tuturor afacerilor, cu măsuri de protecţie, cu testare permanentă a celor care lucrează acolo. Soluţia închiderii este o excepţie nu o regulă şi se aplică doar acolo unde se dezvoltă focare", scrie Tăriceanu pe Facebook.

El afirmă că, în urma programului de granturi destinat ajutorării celor 20.000 de firme din HoReCa, doar 6.000 dintre acestea au beneficiat.

"Vorbesc cu mulţi oameni din HoReCa. Aceştia sunt la capătul puterilor şi odată cu ei şi un segment economic care dă de mâncare la sute de mii de români. Este o tragedie, iar măsurile pe care le ia guvernul PNL sunt doar de faţadă, mai degrabă pentru a păcăli românii că fac ceva decât pentru a da o reală mână de ajutor. Cazul IMM Invest îl ştiţi. Astăzi vă spun despre mult lăudatul program de granturi. Guvernul a alocat 350.000.000 euro care ar trebui să ajute cele 20.000 de firme din HoReCa. Suma s-a cheltuit în primele 6 minute de la începerea înscrierii şi de ea au beneficiat cei care au fost cei mai rapizi, adică 6.000 de firme! Ce o să se întâmple cu celelalte 14.000 de companii, doar Dumnezeu ştie", spune Tăriceanu.

PRO România și ALDE au fuzionat / Ponta: Ne unim forțele pentru a crea o opoziție reală la actuala guvernare / Tăriceanu: Vrem să jucăm rolul unei busole

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24373425-tariceanu-noi-pro-romania-hotarat-programul-anticriza-propunem-deschiderea-tuturor-afacerilor.htm


Cum sa descifrezi o persoana dupa trasaturile chipului

 


Limbajul corpului este limitat. Limbajul fetei dezvaluie TOTUL!


Cu totii suntem cititori de fete innascuti si, inca din prima zi de viata, ne orientam instinctiv privirea spre trasaturile faciale ale celor din jur. Nu exista persoana care sa nu aiba capacitatea intuitiva de a descifra sentimentele celorlalti in expresiile lor.

Imbinand trei scoli diferite de citire a fetei cu identificarea stiintifica a celor mai subtile microexpresii, Eric Standop este capabil sa citeasca emotiile, caracterul, ba chiar si starea de sanatate a unei persoane — doar uitandu-se la fata ei.

Cartea contine ilustratii ce permit cititorilor sa vada trasaturile interpretate de Standop si este impartita in sectiuni care se concentreaza asupra unor domenii precum sanatatea, dragostea, comunicarea si succesul in afaceri. Partea finala a cartii explica semnificatia a zeci de forme si expresii faciale, astfel incat cititorii sa-si poata perfectiona propriile capacitati de citire a fetei si sa le aplice in viata lor de zi cu zi.

„Fascinanta carte a lui Eric Standop prezinta intr-un mod accesibil si convingator vechea si neconventionala tehnica a citirii fetei." - Phil Houston, veteran CIA si coautor al cartii Spy the Lie (Trei, 2015)

Eric Standop este unul dintre cei mai mari experti internationali in citirea fetei, sustinand conferinte in peste douazeci de tari pentru antreprenori, manageri, profesori si ofiteri de politie. Este fondatorul Academiei de Citire a Fetei si are clienti care activeaza in domenii foarte variate, de la finante si tehnologie la sanatate si wellness.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-recomandare_de_lectura-24373434-citirea-fetei-cum-descifrezi-persoana-dupa-trasaturile-chipului.htm

Urgență NASA: Sonda Osiris-Rex își pierde rocile în spațiu

 

Sonda Osiris-Rex a colectat atât de multe roci de pe suprafața asteroidului Bennu, după ce a atins pentru scurt timp suprafața acestuia, încât compartimentul de colectare nu se poate închide bine iar prețioasele roci se pierd în spațiu, a anunțat vineri NASA, potrivit AFP.

Astfel, NASA a anunțat că sonda Osiris-Rex a reușit să colecteze o cantitate foarte mare de particule a asteroidului Bennu la începutul săptămânii, dar că au fost atât de multe încât compartimentul de colectare nu se poate închide, punând în pericol misiunea.

Sonda urmează să aducă praf și mici roci înapoi pe Pământ în 2023, care ar fi de departe cel mai mare eșantion extraterestru de la misiunile Apollo pe Lună. Cu condiția să reușească să le păstreze cu bine pentru călătoria de întoarcere.

"O parte substanțială din masa recoltată scapă", a anunțat Dante Lauretta, șeful misiunii, în timpul unei conferințe telefonice pe un ton mai puțin euforic decât la prezentarea sa de miercuri, când echipa a salutat o operațiune care a decurs „la fel de bine cum s-a sperat”.

Între timp, sonda a făcut fotografii din toate unghiurile, iar cercetătorii au descoperit cu uimire un nor tulburător de particule care plutește în jurul brațului de trei metri.

Vestea bună este că sonda ar fi recuperat 400 de grame de fragmente, mult mai mult decât minimul dorit de 60 de grame, potrivit omului de știință.

Dar între 5 și 10 grame au fost deja observate în jurul brațului; din cauza microgravitației, fragmentele se comportă ca niște fluide.

„Marea mea grijă este că particulele scapă, noi suntem victimele succesului nostru”, a spus Dante Lauretta.

Ca urmare, operațiunea de măsurare a masei prin rotirea dispozitivului, programată inițial pentru sâmbătă, a fost anulată, deoarece acest lucru ar putea provoca pierderea a și mai multor fragmente.

Urgența este acum de a reduce activitățile dispozitivului la minimum, de a limita pierderile și de a pregăti cât mai repede posibil stocarea eșantioanelor în capsula situată în centrul sondei.

Aceasta implică mișcarea brațului și trebuie pregătită cu atenție de către ingineri. Acest lucru ar putea avea loc marți.

Fragmentele se află în prezent în compartimentul circular de la capătul brațului. Marți, brațul sondei a atins pentru scurt timp suprafața asteroidului Bennu și, în același timp, a suflat gaz comprimat, provocând ridicarea particulelor în interiorul brațului, ca sub un clopot.

Mecanismul de închidere a compartimentului este blocat de pietre.

Osiris-Rex riscă să-și piardă comoara? Cantitatea pierdută nu este încă bine cunoscută, dar oamenii de știință păreau relativ încrezători și au spus că nu ar fi necesar să se repete operațiunea de colectare a mostrelor.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24373444-video-urgenta-nasa-sonda-osiris-rex-isi-pierde-rocile-spatiu-dupa-colectarea-lor-asteroidul-bennu.htm

91 de ani de la cea mai mare criză mondială

 


Pe 24 octombrie 1929 a avut loc cel mai mare crah din SUA, numit și „Joia neagră”. După acest moment a urmat o criză devastatoare.

În urmă cu 91 de ani, bursa s-a prăbuşit la New York, ceea ce a dus la o lungă perioadă de criză. A fost cel mai mare crah bursier din istoria Statelor Unite ale Americii.

Doar că în 1929, 24 octombrie nu a picat într-o sâmbătă, ci într-o joi. „Joia neagră”. După Primul Război Mondial a urmat o perioadă foarte prosperă, plină de excese, care s-a terminat brusc. Peste o mie de bănci din SUA au dat faliment.

Producţia industrială a scăzut cu peste 65% în numai doi ani, peste 1,5 milioane de ferme nu au mai reuşit să îşi plătească creditele, iar preţurile la produsele fermierilor scad cu peste 60%. Şomajul a ajuns, tot în doi ani, la 14 milioane de oameni, adică circa 38% din populaţia activă a SUA.

sursa:https://www.cotidianul.ro/91-de-ani-de-la-cea-mai-mare-criza-mondiala/

„Ai mei” se bat ca chiorii

 


Se întețesc atacurile USR-ului la adresa liberalilor odată cu apropierea alegerilor parlamentare. 

După războiul din Timiș unde nu s-au înțeles pe „ciolan” și episodul „Florin Iordache”, reprezentanții USR atacă Guvernul Orban în legătură cu decesul de la Mediaș, unde un bărbat de 65 de ani a murit așteptând un pat la ATI.

USR Sibiu acuză Guvernul că deși a promis resurse pentru Sibiu, acestea nu au venit, iar cei care au plătit cu viața au fost oamenii.

„Resursele mult promise Sibiului de către Guvern nu au venit. Deşi sunt aproape opt luni de la începutul crizei de sănătate publică nu se văd proceduri și dotări funcţionale, iar oamenii plătesc cel mai scump preț. Dacă Sibiul era o prioritate pentru guvernul PNL și pentru viceprim-ministrul Raluca Turcan, astăzi puteam avea în județ mai multe locuri la ATI și mai multe vieți salvate. În acest an, sănătatea sibienilor trebuia şi trebuie să fie o prioritate. Nu a fost”, au acuzat cei de la USR Sibiu pe Facebook.

Războiul dintre liberali și USR-iști nu-i pe placul președintelui Klaus Iohannis, cel puțin la nivel declarativ.

Întrebat săptămâna aceasta la conferința de presă la Cotroceni, cum vede dispută între PNL și USR chiar înaintea alegerilor parlamentare și dacă consideră că este amenințată o posibilă alianță, Iohannis a spus: „Este ciudat dacă s-ar certa, ar fi ciudat dacă s-ar certa, fiindcă, în definitiv, aici a câștigat majoritatea toxică pesedistă și cred că între timp a devenit foarte clar pentru toată lumea că nu se poate continua în acest fel”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ai-mei-se-bat-ca-chiorii

Pariul zilei în politică

 


A început războiul declarațiilor legat de postul de premier după alegerile parlamentare. Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că primul ministru îl dă partidul care câștigă alegerile, convins de victoria PNL. Marcel Ciolacu i-a și dat replica.

Orban a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferință de presă, daca va fi prim-ministru și după alegerile parlamentare din decembrie, în condițiile în care USR-PLUS au anunțat că îl vor propune pe Dacian Cioloș prim-ministru.

„Premierul este desemnat de partidul care câștigă alegerile”, a spus Orban.

În replică, președintele PSD a scris, pe Facebook, faptul că această replică a lui Orban trebuie să rămână scrisă, el fiind convins la rândul său că alegerile vor fi câștigate de PSD.

„Să rămână scris! Orban, 24 octombrie 2020: <Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile”>. Așa este! Iar premierul va fi de la PSD! În schimb, PNL va rămâne cu traseiștii, impostorii și penalii, Ludovic!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

 sursa:https://www.cotidianul.ro/pariul-zilei-in-politica-sa-ramana-scris/

„Faceți din proști conducători și vă întrebați de unde vine dezastrul !”

 


„Faceți din proști conducători și vă întrebați de unde vine dezastrul!”, constata Winston Churchill. Iar România actuală parcurge din plin experiența unei astfel de extracții a conducătorilor – mai nou în condițiile pandemiei coronavirusului 19. Din nefericire, situația ia proporții de dramă. Loc de frunte în Europa la infectări, campioană la decese la milionul de locuitori, opriri de activități și distrugeri pe termen lung (care, mai nou, plasează România, în evaluări internaționale, după Ucraina și Kosovo!) sunt câțiva indicatori. Este adevărat că virusul amenință azi pe orice suprafață locuită de oameni.

Cea mai „complexă” societate din istorie este redusă la căutarea de măști, carantinizare, evitarea contactelor, a dezbaterilor, anularea de activități, săli de concert și stadioane goale, localități pustii. Dezvoltarea maximă înregistrată vreodată este blocată. Doar că, în România actuală, care are nevoie vitală de democratizare și de eliberarea energiilor, se măsluiesc harnic alegeri, iar regimul nu are o altă idee decât guvernarea cu „stări excepționale” din anii treizeci. Așa cum Apelul Vigano a atras atenția, inși mediocri și malefici pot profita de pandemie pentru a-și extinde abuzurile. La Carpați, este realitate.

O anormalitate mentală și decizională s-a așternut de sus peste țară. Ne apropiem de un an de istorie a combaterii pandemiei, încât în unele țări a început să se facă bilanțul. Două observații se impun. În mare, în Europa nu s-a procedat altfel decât s-a procedat cu secole în urmă față de ciumă și alte epidemii, iar în abordarea pandemiei s-a greșit copios. Să adâncim a doua observație. Ne referim mai ales la România – cămașa fiind mereu mai aproape de trup. Unde s-a greșit aici? Care este sursa degradării? Din capul locului, nu rezistă niciuna dintre explicațiile pe care „președintele” de pe aceste meleaguri le mai dă și în 19 octombrie 2020, cu îngustime caracteristică. Numai naivii le pot lua în serios.

Că este, bunăoară, o pandemie, deci mai mult decât o epidemie, și, vezi Doamne, toată lumea suferă! Sugestia „președintelui” este să suferim împăcați cu ceea ce ni se întâmplă. Or, cine a cerut voturi cetățenilor ar trebui să aibă clar în minte că tocmai la dificultăți, așadar în rezolvarea de probleme, i se verifică valoarea și se verifică dacă își merită funcția. Dacă nu, o minimă demnitate ar trebui să-i determine plecarea, încât să vină în rol cineva capabil. Nu este deloc greu, căci mai capabili sunt cu miile! Că a fost înainte o altă guvernare! Cine este lucid știe că, în condiții normale, totdeauna ai, înainte de propria guvernare, o altă guvernare. După cum, la sfârșitul guvernării proprii, vine o alta!

Numai un prost poate nutri iluzia că lumea începe cu el. Numai un prost face viața oamenilor dependentă de el, cu indiferent ce mijloc, mai ales când nu are program pentru aceștia, nu-l urmează inși calificați și nu-l susțin priceperea și dedicarea. Dar, la urma urmelor, ce a făcut „președintele” vreme de șase ani? A făcut el altceva decât să oprească guvernul legitim al țării să guverneze și parlamentul să legifereze? A lansat el vreo propunere demnă de consemnat? Nu cumva „președintele” nu este de fapt capabil să reprezinte opțiunile de care are nevoie această țară! Prin forța lucrurilor, au rămas actuale opțiuni favorabile creșterii veniturilor ca motor al economiei, gestionării competente a resurselor naționale, reformei justiției – încât aceasta să nu mai depindă de persoane, ci de legi și proceduri în interes public, scoaterii de pe scenă a „statului paralel”, care secătuiește energiile țării și o ține la coada Europei.

Vrea „președintele” să le înmormânteze? În fapt, „președintele” lovește cu sârg în opțiuni care sunt ale oricărei democrații de azi. Nu cumva preocuparea sa este de a anula memoria ordonanței 13 și a legilor justiției, care au încercat normalizarea justiției, eliberând-o din mâinile unor persoane? Nu cumva, în loc să se ocupe de soarta sărmanilor, care se înmulțesc în anii săi, „președintele” se teme de fapt de o justiție care ar deveni independentă, inclusiv de persoana sa, și i s-ar aplica? Nu cumva „președintele” vrea ca această țară să arate ca una de sălbatici? Să cultivi printre necunoscători opinia că acordarea amnistiei și grațierii ar fi un fel de infracțiune, încât și la Centenar să le împiedici, când nenumărați concetățeni sunt loviți de nedreptățile și abuzurile pe care le patronezi, este mai mult decât primitiv!

Că „guvernul meu” este „bun”, căci cei dinainte au fost „răi”! De unde? Nici un fapt nu dovedește așa ceva! Cele două ediții de „guvernul meu”, în 2016 și în 2020, au fost profund dăunătoare! A devenit între timp sofismul „voi sunteți răi, așadar eu sunt bun!” cugetare sănătoasă? Depășit de subiect, ca de obicei, „președintelui” i-a scăpat și perla „este catastrofă, nu mă întrebați acum de computere la elevi”. Da, se poate observa ușor pe fapte că, de când și-a adus „guvernul meu”, în locul „guvernului țării”, România trece din catastrofă în catastrofă. O minte normală nu poate fi decât șocată de faptul că decidenții României actuale se aliniază la derapajul criminal al istoriei.

„Premierul” declara, cu bățoșenie de suficient, că va schimba Parlamentul, Curtea Constituțională și tot ce mai rămâne, fără să știe că ideea s-a compromis demult. Cine știe ceva istorie este prevenit de faptul că însuși Adolf Hitler declara pe suișul „luptei” sale: „constituția prescrie numai terenul luptei, dar nu și scopul. Noi pătrundem în organizările legale și vom face în acest fel din partidul nostru factorul hotărâtor. Din momentul în care posedăm drepturi potrivit constituției, vom turna statul în forma pe care noi o considerăm corectă” (Der Aufstieg der NSDAP in Augenzeugenberichten, DTV, München, 1974, p.332). În fond, cine legitimează neisprăviți mai vechi sau mai noi să impună forma statului? Se confirmă încă o dată că inșii nepregătiți ajunși la decizii cangrenează cu vederi înguste și rea credință instituțiile care ar trebui să gestioneze cu succes situațiile. Un distins profesor de drept din București atrăgea public atenția, zilele trecute, că nepregătirea în luarea deciziilor este mai mult decât nepregătire – este, juridic vorbind, crimă! Îi dau dreptate! În orice caz, nimeni în spațiul european nu avansează astăzi explicații atât de mărginite la dificultățile create de pandemie. Pandemia dezvăluie, desigur, erori la nivelul forțelor care imprimă direcția societăților în care trăim. Este vorba de lunga neglijare a corelațiilor naturii și civilizației, de eludarea nevoii unei priviri holiste asupra lumii, de subestimarea necunoașterii, de insuficienta racordare a cercetării științifice la temele vitale, de industria farmaceutică prinsă pe picior greșit, de conceperea limitată a securității naționale. Le-am detaliat cu luni în urmă (Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Sunt, desigur, erori asupra cărora este de reflectat, dar care nu scuză, erorile pe care le face o guvernare sau alta. Între timp, Fareed Zakaria (cu bestsellerul ultimelor săptămâni, Ten Lessons for a Post-Pandemic World, W.W.W Norton & Company, New York, London, 2020) arată că evoluțiile din unele regimuri – de pildă Coreea de Sud – atestă că „democrațiile inteligente, fiind deschise și transparente, sunt poate cei mai buni performeri” în combaterea pandemiei.

Mai mult decât natura, „calitatea guvernării” este decisivă când este vorba de a face față unei urgii. Guvernele din Asia au fost atente la „învățare” și au dovedit că „abilitatea de a fi inteligent, plin de inițiativă, suplu, sunt mult mai importante decât puterea guvernului”. Situația în care s-a ajuns cere, însă, abordări concrete. Ce s-a greșit în abordarea de până acum a pandemiei? O eroare ține de împrejurarea că multe țări s-au repezit în ceea ce venerabilul epidemiolog Zhong Nanshan a recomandat în prima clipă la Yuhan: oprirea activităților, izolarea și tratarea celor infectați, mască, spălatul pe mâini, distanțarea fizică. Numai că, dacă s-a copiat China, de ce nu s-a copiat și cheia succesului chinez: examinarea și testarea completă a populației pe un teritoriu și circumscrierea acelui teritoriu, fără a opri o țară.

Între timp, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, dar și Slovenia și alte țări, au trecut, vedem bine, la această testare. Revista Der Spiegel a arătat, cu argumente greu de contestat, rolul „lăcomiei” din multe țări. Autoritățile acestora, în loc să se ocupe de stingerea focarelor de infectare, sunt mai preocupate să tragă foloase politice și economice din năpasta ce a lovit lumea. Intensificată, desigur, pe fondul confruntării electorale dintre republicani și democrați, dezbaterea din SUA a scos în față un alt fapt: este greșită înlocuirea acțiunii de stingere a focarelor de infecție cu așteptarea unui „efect de turmă”. Acesta nu vine fără măsuri sanitare. După cum pare să fie o eroare reaprinderea motoarelor activităților, câtă vreme problema sanitară nu a fost luată sub control! Dar, trecutul este deja în arhive și poate fi reconstituit. Mai grav este viitorul, căci a rămas amenințător.

Ce se greșește în continuare? Prima greșeală constă în înlocuirea analizei lucide cu politizarea. Ar fi normal ca politizarea, la care s-a recurs brusc în ultimele luni în lume, să bată în retragere, fie și numai în fața amenințărilor ce planează. Ea nu nu rezolvă ceva. A doua greșeală este lipsa persistentă a cooperării. De la început, nu a existat o coordonare internațională a combaterii pandemiei. Ea lipsește, în continuare. Se observă din nou că în viața umanității sunt tot mai multe fenomene cărora nu li se poate face față fără o coperare internațională. A treia greșeală este recursul la soluții decorative, care să rezolve situația imediată, dar fără a gândi pe termen lung situația proprie și a celuilalt.

Or, o pandemie ca cea cu care umanitatea se confruntă în 2020 nu se suprimă în scurt timp, cu pași mici. Dar, chiar pe acest fundal de erori, România rămâne, din nefericire pentru cetățenii ei, un caz aparte. Acesta merită studiat nu numai pentru a vedea incoerența măsurilor sanitare, ci pentru a-ți da seama cât de departe poate ajunge desfigurarea unei democrații. O democrație care, constituțional, este comparabilă cu celelalte din regiune, dar care practic a luat-o pe calea funestă și tragică în urmări a „democrației cu conducător”. Revenirea la aceasta l-ar uimi pe Mussolini, care a creat-o! Politrucii guvernării actuale compară mereu România cu Italia, Franța, Germania. Or, România nu este în centrul schimburilor mondiale, cum sunt țările menționate. Ea nu se poate compara nici cu Cehia, căci nu este circulată. Ea nu atrage turiști, precum celelalte țări, cu care este comparată.

Grație politicii externe de excursii, România a ajuns să fie în afara rutelor continentale. Nu doar conductele energetice, ci și autostrăzile Europei o ocolesc la nord, la vest și la sud. Trenurile ce leagă țările europene o străbat rar – abia se mai trimit câteva vagoane la Budapesta sau Viena sau Atena. Nici o instituție internațională nu are sediu în România. S-au redus vizibil, deja înainte de pandemie, interesele de cooperare. România a fost adusă în ultimii ani în situația în care câte o persoană marginală în țara de origine vine aici și devine, peste noapte, parlamentar european și primar de sector în Capitală.

Ce s-a greșit în România și a condus la drama actuală? Prima eroare a fost obsesia dărâmării pe orice cale, fie și împotriva criteriilor de legitimare democratică, a „guvernului țării”, rezultat din alegeri parlamentare pe care nimeni nu le-a contestat, pentru a instala insipidul „guvern al meu”. În nicio democrație europeană nu s-a petrecut un asemenea abuz, care amputează din capul locului capacitatea de reacție și de gestiune a unei țări. Pe locul unui guvern competent și capabil al țării, în România stă o mână de amatori care agravează de la o zi la alta o situație oricum dificilă. A doua eroare este aceea că nu a fost nicio discuție cu specialiștii și nici o dezbatere publică asupra a ceea ce este de făcut. S-a discutat cu inși profesionalizați aproximativ, mai mult activiști decât medici, selectați dintre inși de casă, pentru a se conduce cu „comunicate”. Așa că totul a devenit o imitare diletantă de măsuri luate în alte țări, în locul unei abordări profesionale precise. A treia eroare constă în insuficiența cronică a testării și, în mod exact, a testării serioase. Multă vreme, testările s-au făcut de fapt sub control, căci „autoritățile” sunt interesate de efectul public al datelor, nu de realitate. O minciună organizată este mereu în miezul testărilor și „comunicatelor” din România actuală. Nu s-a știut în niciun moment situația reală a epidemiei, căci nu a interesat. Epidemiologi din zilele noastre recunosc că ceea ce se comunică trebuie înmulțit de fiecare dată cu zece, ca să te apropii de realitate. De aceea, am și scris în urmă cu săptămâni că infectarea în România este undeva spre un milion.

În orice caz, manipularea oficială a datelor în scop propagandistic a trecut înaintea respectului pentru viața oamenilor. A patra eroare este de fapt un păcat inițial. Au fost aduși în țară peste un milion și jumătate de concetățeni, fără examinare sanitară serioasă la frontieră și fără, la nevoie, terapii adecvate, „votanții noștri” cum îi numea un vice „liberal”. Apoi, procesul nu numai că nu a mai fost stăpânit, dar a fost garnisit cu noi și noi măsuri abuzive, greșite în totalitate. Cu „democrația cu conducător”, în România de azi s-au distrus deja multe. Iar distrugerea nu s-a oprit. De pildă, până la pandemie, s-a pulverizat din nou constituționalismul – din tripartiția puterilor în stat a rămas un vis. Respectarea Constituției îi mai preocupă pe cei care au contribuit la statul de drept democratic pe care aceasta îl prevede și pe idealiști. Tot felul de trepăduși mustind de lipsa civismului se dau exponenții „voinței poporului” și distrug democrația. S-au distrus alegerile curate.

În întregul an 2019 și în 2020 s-a putut sesiza nu numai că cetățenii votează una și iese altceva, dar și mecanismul măsluirii. Acest mecanism cuprinde în zilele noastre „greșeli” la numărarea voturilor, „neglijențe” în comisii, membrii fiind mai preocupați de remunerație, decât de corectitudine, softuri și computerizări ce falsifică, președinți de comisii corupți și, în final, misiunea sts-ului. S-a continuat distrugerea pluralismului politic – până acolo încât un palavragiu, ajuns unde nu era cazul, atrăgea atenția camarazilor săi că un partid rival „mai mișcă încă”, încât mai trebuie aplicate lovituri. Probabil cu „justiția” aservită și noua Securitate, ca până acum! Acum se distruge durabil educația. Doar un ignorant poate crede că predarea online este educație, când mulți elevi și studenți nu mai fac școală din martie – fie că nu au tablete, fie că profesorii nu pot preda online, fie că nu există metodică și pedagogie, fie că ministerul nu are capacitate de organizare.

Oricum, efectul educativ al predării online este de aproximativ 70% din educația normală. „Democrațiile inteligente” rezolvă probleme și scot din situații grele. Ceea ce se petrece în România actuală – faptul că o țară care nu este sugativă turistică și nici nu este circulată, are recorduri de infectări și decese și înregistrează distrugeri durabile de instituții și activități – confirmă că s-a ajuns la constatarea lui Winston Churchill.  Andrei Marga 

sursa:https://www.cotidianul.ro/sursa-degradarii/

Ce se întâmplă cu mult lăudatul program de GRANT-uri

 


Călin Popescu Tăriceanu a luat la bani mărunți programul de granturi al Guvernului. Datele sale arată că multe firme au rămas cu ochii în soare.

„Vorbesc cu mulți oameni din HoReCa. Aceștia sunt la capătul puterilor și odată cu ei și un segment economic care dă de mâncare la sute de mii de români. Este o tragedie, iar măsurile pe care le ia guvernul PNL sunt doar de fațadă, mai degrabă pentru a păcăli românii că fac ceva decât pentru a da o reală mână de ajutor. Cazul IMM INVEST îl știți. Astăzi vă spun despre mult lăudatul program de GRANT-uri. Guvernul a alocat 350.000.000 euro care ar trebui să ajute cele 20.000 de firme din HoReCa. Suma s-a cheltuit în primele 6 minute de la începerea înscrierii și de ea au beneficiat cei care au fost cei mai rapizi, adică 6.000 de firme! Ce o să se întâmple cu celelalte 14.000 de companii, doar Dumnezeu știe!

Și știți ce mă mai pune pe gânduri? Toate restricțiile acestea pe care guvernul PNL le impune mediului de afaceri afectează aproape în totalitate companiile mici. Mici cafenele, restaurante, făbricuțe etc. Toate cu proprietari români. Oare în marile lanțuri de magazine nu circulă virusul? Oare nu putem lua aceleași măsuri de siguranță și în micile restaurante sau cafenele pentru a le ține deschise și a nu lăsa oamenii pe drumuri în prag de iarnă? Noi, la Pro România, am hotărât ca în programul anticriză să propunem deschiderea tuturor afacerilor, cu măsuri de protecție, cu testare permanentă a celor care lucrează acolo. Soluția închiderii este o excepție nu o regulă și se aplică doar acolo unde se dezvoltă focare!”, a scris Tăriceanu într-o postare făcută sâmbătă pe Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanu-ce-se-intampla-cu-mult-laudatul-program-de-grant-uri/

Restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte

 


Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza infectărilor cu COVID-19.

Orban a fost întrebat dacă ia în considerare o astfel de măsură în condiţiile în care tot mai multe localităţi au trecut de pragul de trei cazuri la 1000 de locuitori.

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a precizat Orban.

Chestionat dacă în campania pentru alegerile parlamentare vor fi impuse măsuri suplimentare în contextul creşterii accentuate a numărului de infectări, premierul a zis că vor fi „aceleaşi măsuri ca în campania pentru locale”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/breaking-news-se-ia-in-calcul-restrictionarea-circulatiei-pe-timp-de-noapte/

Supermarketurile jefuiesc românii, zice Madam Paraschivescu, rânjind periculos !

 



Nu știu care guvern a zis, zice Madam Paraschivescu, cum că care operator economic vinde pungi de plastic trebuie să plătească Eco Taxa de 1 leu, că așa a zis nu știu care guvern. Pricepi, mă întreabă Madam Paraschivescu, rânjind periculos.

Nu consumatorul trebuie să plătească, nu clientul, nu cumpărătorul, adică nici eu, nici tu, nici Gică de la Sculerie, nici Geta Energeta, nici Garcea, nici Bobonete, nici Dan Bitman, nici Doina Levința, nici doctorul Constantinescu, nici Gabriela Vrânceanu Firea, nici Eu, ce să zic, așa o fi, ca românul imparțial. Hai cu mine, zice Madam Paraschivescu înșfăcându-mă de braț. Mergem la supermarket. Luăm te miri ce și, ce să vezi.

Pe bonul de casă apare 0,15 bani, Eco Taxa. Ne urcăm în tren și mergem la Brașov. La Brașov, la supermarket, Eco Taxa de pe bonul de casă e de 0,80 de bani. Mai departe ajungem cu avionul la Iași. Pe urmă la Cluj. Ne ducem și la Constanța, val-vârtej. Pretutindeni, la casele de marcat, fiecare român plătește plin de naivitate Eco Taxa. Cine trebuie să știe, auzi, știe! Madam Paraschivescu jubilează.

Toți românii sunt jefuiți puțin câte puțin, ei, românii, la grămadă, susțin de fapt cheltuielile tuturor supermarketurilor din Români într-un fel ridicol și periculos. Acum ce facem cu miliardele scoase din buzunarele românilor de ani și ani? Unde sunt? Madam Paraschivescu zice, hai să sunăm la Protecția Consumatorilor. Sunăm. O duduie blondă ne face cu ou și cu oțet. De asta îi arde ei acum. Sunăm la Prefectură. Sunăm la Poliție. Sunăm la Guvern. Sunăm la Președinție. Sunăm la mama naibii. Peste tot, lumea ne ia peste picior.

Îi zic, Madam Paraschivescu, hai să ne vedem de treabă, se iau ăștia de noi, ne fac o caterincă meserie. Madam Paraschivescu izbucnește în plâns, teatral, zice, miliarde și miliarde s-au scurs din buzunarele românilor la toate casele de marcat, e afacerea secolului! Eu îi zic să mergem la Balcic să facem plajă și gata. Ne întâlnim cu alții ca noi, mai rupem o vorbă, acolo. De ce să ne enervăm, nu schimbăm noi lumea. Madam Paraschivescu nu și nu. Să vorbim cu Băse, cu Hrebe, cu Ilici, cu Olguța, cu CTP, cu Vadim, cu avocatul Pipera, cu Avocatul Poporului, cu starețul de la! De unde? De la, mă înțelegi?!

Să cerem timp de emisie la toate televiziunile! Ne facem blog! Ne facem cont pe Facebook! Aiurea! Cum ajungem la Balcic, o tulim pe plajă. Pe plajă, feluriți, toți ciotcă. Soarele e verzuliu. Un OZN aruncă fluturași în care este anunțată victoria victorioasă a lui Joe Biden. Bravo lui. Hai să bem o limonadă de la gheață. După noi se ține Thomas Jefferson, profesor de socialism utopic la Universitatea din Brexit Hill. E amorezat lulea de Madam Paraschivescu, se vede de la o poștă. Ne așezăm la o masă, la soare, bem limonada delicioasă de un bulgar haios și cam peltic. Thomas Jefferson râde subțire, râde de noi.

Dragii mei, cred că nu v-ați prins. Cu siguranță că nu. Nu înțelegi mecanismele economice ale socialismului mondial din toate timpurile. Povestea cu casele de marcat și cu Eco Taxa plătită de client și cu românii voștri jefuiți așa cum trebuie poate fi explicată de secretul de dinainte de 1989. Anume că ? Anume că tot lagărul socialist a fost vaca de muls a socialismului occidental și american. Ei na, auzi la el !

sursa:https://www.cotidianul.ro/supermarketurile-jefuiesc-romanii-la-casa-de-marcat/

Încă un personaj, pe lângă multe altele, dispare din Parlament

 


Senatorul Varujan Vosganian a anunțat pe Facebook că a ales să nu mai candideze la alegerile parlamentare, explicând motivul.

„Am ales să nu candidez la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Simt că lumea politică de azi nu mi se potrivește. Sau, ca să păstrez proporțiile, eu nu mă potrivesc lumii politice de azi”, a scris Varujan Vosganian pe pagina sa de Facebook.

Alte nume sonore care nu se mai regăsesc pe listele de la alegerile parlamentare sunt Viorica Dăncilă, Carmen Dan, Eugen Nicolicea, Nicolae BacalbașaFlorin Iordache (numit între timp șef al Consiliului Fiscal), toți de la PSD.

Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și Cătălin Rădulescu, zis Mitralieră, care nu se mai află de asemenea pe lista PSD, au decis să candideze la alegerile din 6 decembrie pe listele PER.

sursa:https://www.cotidianul.ro/se-ingroasa-lista-inca-un-personaj-cunoscut-dispare-din-parlament/

Ce-i paște pe Iohannis și Orban dacă insistă să facă alegeri

 


„Dacă Johannis și Orban insistă să facă alegeri, în condițiile în care cazurile grave și decesele cresc cu sutele săptămănal, vor putea fi acuzați de zădărnicirea combaterii bolilor”, afirmă avocatul Gheorghe Piperea.
„Deocamdată, fapta e în faza actelor preparatorii sau a tentativei (precizare pour les connaisseurs).
Competența de cercetare in personam aparține Parchetului General.
BEC nu ar trebui să mai deruleze nicio procedură electorală, din același motiv”, mai explică avocatul pe pagina sa de Facebook.
Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au insistat în ultima perioadă ca alegerile parlamentare să fie organizate la termen, respectiv pe 6 decembrie, susținând că scrutinul nu constituie un pericol, asta în condițiile în care numărul cazurilor de infectare a crescut deja îngrijător în România.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ipoteza-bomba-ce-i-paste-pe-iohannis-si-orban-daca-insista-sa-faca-alegeri/

Distanțarea de USR-PLUS

 


Mare scandal la Timișoara pentru că pluseriștii n-au vrut să semneze cu PNL un protocol-program pentru orașul de pe Bega. Cum adică, să formeze un soi de alianță pe bază de principii, fără să stabilească posturile de care beneficiază fiecare parte. Mai ales, ei. Programul ca programul, devotamentul pentru populație ca devotamentul, dar ceva posturi nu ne revin și nouă?
Noile vlăstare ale politicii românești au fost lăsate de liberali cu ochii în soare. La Timișoara, președintele Consiliului Județean s-a retras de la negocieri pentru că șeful pluseriștilor județeni a mototolit lista cu principii! Ce ofensă! Ce dramă politică! Probabil că junele vînător de funcții nu a priceput ce se întîmplă și de ce eșuează frățietatea politică de pînă atunci.

Aceeași gîlceavă cu pluseriștii s-a încins și în alte județe, inclusiv la București. Explicațiile sunt multiple. Un fel de băgător de seamă pe lîngă Traian Băsescu scria, mai ieri, că diferența vine de la altitudinea superioară a noii forțe politice. Adică pluseriștii au ridicat ștacheta obligațiilor morale și a serviciilor în slujba comunității pînă la Poarta Raiului. Vor mai mult, vor mai sus! Sociologul ciufulit și rămas pe lîngă grupările politice făcea referire la morală, la ideologie, la devotament și la principii, cînd, în realitate, este vorba tot de bani și tot de putere. Cît de sus este ridicată ștacheta lui Dan Barna? Se vede din dosarele sale cu fonduri europene, blocate cu multă sîrguință de procurori. Cît de sus este ștacheta morală și ideologică a lui Dragoș Pîslaru putem afla citind despre afacerile sale și parcurgînd contractele cu statul și profiturile obținute. Veracitatea sa bate jumătate din PSD și din PNL. Cît de sus este ștacheta lui Cristian Ghinea? Dar a climatului intelectual și de business a lui Năsui-Motorola jr? Ce să mai spun despre Vlad Voiculescu, simbolul purității și al devotamentului noii generații. Indiscutabil, altitudinea morală a useristei Clotilde Armand nu scade sub nivelul milioanelor de euro. O foame nebună se vede pe buzele și în privirea sa și a majorității USR-iștilor. Pînă și amărîtul acela de Emanuel Ungureanu vîna și el puterea, un post, un șofer și o secretară! Doar nu visa să iasă la pensie cu geantă de umăr și fără un ciolan de ros!
Cît de olimpiană este altitudinea noului pluton de beizadele-politicieni se vede din altruismul lor formulat în procesul de alcătuire a majorităților în consiliile locale și județene. Nouă ce funcții ne dați?

Ceva n-au înțeles pluseriștii! Că liberalii au ajuns mai repede la borcanul cu miere și cu greu sunt dispuși să cedeze niște locuri pentru noii veniți.
Ce nu știu pluseriștii? Că riscă să rămînă singuri! Foamea lor de putere i-a speriat și pe aliații lor și pe Klaus Iohannis. Altfel, nu se explică de ce la mijlocul acestei săptămîni conducerea liberalilor s-a întîlnit în totală discreție cu reprezentanții PSD-ului și au pus bazele unei colaborări. Vestea a ajuns repede și la Timișoara și la Iași și, pînă luni, s-ar putea să asistăm la o distanțare publică și netă a liberalilor de USR-PLUS.

Să vină toate neînțelegerile numai din dorința liberalilor de a se distanța de cruzii lor parteneri politici? Sau se lucrează, din greu, la un nou proiect? Și totul vine dintr-un ordin de sus. S-ar putea chiar de la Klaus Iohannis! Care cineva a aflat sau a înțeles că este vorba de un partid care nu se supune dorințelor lui Klaus Iohannis și că toate comenzile importante pentru această motoretă politică vin din altă parte!

sursa:https://www.cotidianul.ro/distantarea-de-usr-plus/