7.04.2020

Digitalizarea administrației, măsură din Planul de redresare economică prezentat de Guvern, va duce la dispariția angajaților care plimbă hârtii, acesta fiind un proces natural, a declarat premierul Ludovic Orban într-un interviu la Digi24.



„Restructurarea vine de la sine. Daca se permite interactiunea directa a beneficiarilor, sigur ca anumiți angajați nu își vor mai avea rostul în aparatul de stat”, a spus premierul, fără a preciza câți oameni vor pleca.

Orban a adăugat că la nivelul administrației centrale, în ultimii șapte ani nu a existat aproape nici un fel de mișcare în direcția digitalizării. „Am primit bani pentru digitalizarea ANAF, dar acest lucru pur si simplu nu s-a intamplat. Companiile au fost obligate sa isi ia case de marcat digitale, dar ANAF nu a luat serverele pentru a primi informatiile. Aplicațiile care există astăzi, cum este Revisal, sunt îmbătrânite, iar în multe cazuri nu s-a facut nici macar mentenanța sistemelor”, a spus Orban.

Planul de relansare prevede, în materie de digitalizare a administrației, crearea hub-ului de interoperabilitate cuplat cu identificarea și conectarea la acesta a regiștrilor de date de bază (principali). Acest lucru va permite instituțiilor responsabile de un serviciu public să ofereaccesul digital fără a mai solicita firmelor informații pe care le dețin alte instituții. De exemplu, ONRC va putea să ofere servicii obținând direct informații de la ANAF, Ministerul Afacerilor Interne sau alte structuri ale Ministerului Justiției. Astfel va fi posibilă nu doar furnizarea mai rapidă a unor servicii publice, ci și cresterea corectitudinii acțiunii publice față de contribuabili, cu efecte în scăderea erorilor administrative care se translatează în costuri nete pentru întreprinderi. Valoarea proiectului este estimată la 10 milioane de euro.

Alte măsuri sunt: generalizarea utilizării semnăturii electronice la nivelul funcționarilor publici din administrația publică, astfel încât aceștia să poată comunica digital cu firmele, scăzând timpul de reacție și facilitând corectarea timpurie a unor posibile erori;

Dezvoltarea unui punct de contact unic efectiv va crește vizibilitatea serviciilor publice, având ca principal efect scăderea timpului pentru căutarea informației de către firme și cu avantajul încurajării unificării practicii administrative în relația cu firmele și cetățenii. Valoarea proiectului este estimată la 5 milioane de euro;

Introducerea cărții electronice de identitate și a altor scheme de identificare electronică va permite interacțiunea completă la distanță cu administratia publică, cu efectul clar al scăderii costurilor. Valoarea proiectului este estimată la 20 milioane de euro; Migrarea serviciilor publice într-un cloud guvernamental, cu scopul scăderii costurilor firmelor în interacțiunea cu statul și, pe termen lung, chiar a nevoilor de finanțare a unor servicii. Valoarea proiectului este estimată la 45 milioane de euro;

Realizarea sau refacerea sistemelor informatice implicate în „evenimentele de viață” ale cetățenilor și firmelor. Aspecte esențiale din interacțiunea unei firme cu administrația vor deveni integral digitale: obținerea unor finanțări (ajutor de stat, diferite forme de sprijin, fondul de mediu), înregistrarea unor active (automobile), urmărirea unor procese judiciare, colectarea taxelor etc;

Dezvoltarea sistemelor de tip Open Data care vor permite un acces structurat al sectorului privat la patrimoniul de date – inclusiv istorice – al administratiei publice; Realizarea constantă de investiții majore în creșterea capacității de a gestiona riscurile cibernetice.



Lipsă de comunicare dintre administrația Trump și restul lumii


H.D. Hartmann a realizat un nou editorial pentru DCNews.

Secretarul de stat, Mike Pompeo, a încercat să reafirme influența Americii pe scena mondială cerând Consiliul de Securitate al U.N. să extindă embargoul ONU privind exportul de arme către Iran, interdicție care urmează să expire în octombrie anul acesta. Solicitarea americană a fost primită, de la prieteni și dușmani deopotrivă în Consiliul de Securitate, formată din 15 națiuni, cu critici severe și o răceală neobișnuită pentru puterea globală a SUA. Toți cei prezenți au criticat administrația de la Washington pentru retragerea din acordul nuclear din Iran în urmă cu doi ani, fără a avea un plan clar pentru a limita activitățile nucleare ale Teheranului și fără a propune o nouă construcție care să implice toți actorii semnatari ai acordului.
 

Atitudine ostilă la ONU 
 

Într-o zi în care Uniunea Europeană a exclus Statele Unite dintr-o „listă sigură” de țări autorizate să călătorească în blocul de 27 de membri, primirea rece a lui Pompeo de către Consiliul de Securitate al ONU a adăugat un element periculos , acela al izolării Statelor Unite, subliniind puținul respect pe care marile puteri regionale și globale îl au față de administrația Trump. Un eveniment puțin reflectat în presa mondială, dar care demonstrează lipsa reală de comunicare la care a ajuns Donald Trump, cel care a criticat permanent aliații săi, ironizând NATO, rupând comunicările cu Germania, Franța sau UK, folosind amenințări variate pentru a supune intereselor sale publicitare (mai importante decât cele naționale) politicile naționale ale statelor lumii. Prins între dezastrul rasial al ultimelor luni și alegerile din Noiembrie, care nu oferă nici un fel de lumină clară privind șansele sale la un nou mandat, Trump a privit cum la ONU, lumea a dezvoltat o atitudine clară împotriva politicilor administrației sale. Realegerea sa fiind deja pusă în discuție, țările pe care le-a insultat, fără a oferi adevărate soluții, în afara unui imperialism naționalist economic care pus în aplicare sărăcește lumea, nu o îmbogățește așa cum iluzoriu o susține, Donald Trump a putut gusta din lipsa totală de respect, pe care aliații, dar și adversarii SUA, o au pentru el și pentru diatribele rasiste, naționaliste și de extremă religioasă pe care le lansează ca arme ideologice împotriva oricui i se opune. Eșecul de la ONU este mesajul lumii că s-a săturat de piesele de teatru și de reality show pe care președintele celei mai puternice națiuni din lume le-a oferit în loc de politici adevărate, de relații de loialitate și de soluții viabile. Pompeo a primit un răspuns care l-a ridiculizat, venind pe fondul unui scandal ce pare a lua amploare deosebită, provocat de către dezvăluirile conform cărora administrația Trump nu a reacționat la informațiile disparate, necoagulate ale comunitățiii de informații americane, conform cărora Rusia le-a oferit recompense luptătorilor talibani pentru uciderea trupelor americane și a coaliției în Afganistan.


Dispute 
 

Tonalitatea extrem de critică a dezbaterii din cadrul Consiliului de Securitate al ONU a fost remarcat în cazul Germaniei, care acuză Washingtonul pentru încălcarea dreptului internațional prin retragerea din pactul nuclear cu Iranul, în timp ce s-a aliniat afirmației Chinei potrivit căreia Statele Unite nu au dreptul să reimpună sancțiuni ONU asupra Iranului. Ambasadorul Rusiei din SUA, Vassily Nebenzia, a comparat sancțiunile americane asupra Iranului cu uciderea lui George Floyd, spunând că sunt asemănătoare cu „a pune un genunchi la gâtul unei alte națiuni”.

 Disputa s-a concentrat pe soarta acordului nuclear iranian din 2015, care a oferit o soluție negociată privind capacitatea Iranului de a dezvolta o armă nucleară, dar pe care Statele Unite a abandonat-o în mai 2018. Puterile europene ale acordului doresc să mențină în viață acest acord, pe când administrația Trump vrea să îl distrugă defintiv înainte de alegeri, pentru ca nu cumva o viitoare administrație democratică să o readucă la viață.

 Cea mai recentă zonă de luptă este o dispoziție a acordului respectiv, expirarea planificată în octombrie a unui embargou al armelor - una dintre bucățelele de zahăr oferite puterii molahilor în cadrul acordului nuclear. Aliații NATO, inclusiv cele cinci state europene ale Consiliului de Securitate, împărtășesc îngrijorarea Washingtonului cu privire la comerțul cu arme din Iran, deși embargoul asupra armelor din Europa va continua până în 2023, indiferent de soluția oferită de ONU. Problema fundamentală este că extinderea embargoului privind armele vândute din Statele Unite ale Americii către Iran, cu încălcarea clară a pactului semnat în 2015, ar determina Teheranul să răspundă prin expulzarea inspectorilor nucleari, pregătind scena pentru o dezvoltare și mai rapidă a programului său nuclear. Tocmai aceste pericole de viitor doresc SUA să îl elimine. Cu toate că temerile americane sunt valide și justificate, insultele permanente ale lui Donald Trump la adresa membrilor fondatori ai NATO, ego-ul său nemăsurat, lipsa de informație și noul imperialism economic sub lozinca America first, au eliminat orice posibilitate de dialog reali cu ceilalți, europenii în special fiind convinși că administrația americană nu numai că nu îi respectă dar nici nu este capabilă să fie onestă și disciplinată astfel încât o soluție negociată să fie pusă în aplicare și respectată de către Trump și Pompeo.

 

Lipsă de comunicare dintre administrația Trump și restul lumii
 

Votul unanim negativ din Consiliul de Securitate vine să probeze încă odată lipsa de comunicare fundamentală dintre administrația Trump și restul lumii. Adversari individuali precum și aliați ai SUA, cei 15 membrii din cadrul Consiliului de Securitate au votat împotriva propunerii americane, iar Pompeo nu a putut să obțină măcar un singur vot, cel britanic, aliatul considerat cel mai sigur al SUA din cadrul organizației mondiale. Semnalul este foarte clar, nimeni nu îl mai dorește pe Donald Trump președinte, iar dacă va fi reales, este clar că procesul de izolare internațională a acestuia va fi și mai pronunțat, fiind general, creind o problemă severă administrației americane. O realitate cu care SUA nu au crezut niciodată că se vor întâlni. Lumea se schimbă iar naționalismele economice care favorizează doar un stat, folosind arma sancțiunilor ca formă de șantaj modial, care nu respectă interesele naționale ale celorlalte state și insultă civilizații milenare, doar pentru ca american să se simtă bine alături de pușca sa, par a nu mai fi soluții reale de rezolvare a marilor probleme ale lumii de astăzi. Semnalul ONU este clar: SUA trebuie să învețe un nou alfabet internațional, de departe cel mai greu proces politic de modernizare pe care sunt obligate să îl parcurgă, pentru a își menține locul dominant în lume.

*Notă: intertitlurile aparțin redacției DCNews. 

Polițiștii din Alba au reținut un bărbat de 60 de ani, din județul Vâlcea, cercetat pentru complicitate la tăiere fără drept de arbori și complicitate la furt de arbori.


Un pădurar din Vâlcea a fost reținut în Alba, bănuit că i-a ajutat pe angajații unei firme din Alba să taie ilegal arbori. Au fost tăiați sute de copaci, iar prejudiciul e de aproape 600.000 lei.


În calitate de pădurar la un ocol silvic din județul Vâlcea, acesta e bănuit că i-a ajutat pe angajaţii unei societăți comerciale din județul Alba, specializată în exploatarea de material lemnos, să taie fără drept arbori din fondul forestier naţional, tăieri care ar fi fost urmate de furtul materialului lemnos.

Din cercetări a rezultat că, în acest fel, ar fi fost tăiați 399 de arbori nemarcați.

Sâmbătă, pădurarul este prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Percheziții pentru tăierea ilegală
 

În luna mai, poliţiştii din Alba au făcut 18 percheziţii (7 în județul Alba, 6 în județul Vâlcea, 4 în județul Sibiu și una în județul Gorj) la persoane bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, instigare și complicitate la ultimele două infracțiuni.

În perioada 2018 - 2020, o societate comercială din județul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept și ar fi sustras arbori, din speciile molid și brad, din fondul forestier naţional, iar pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de însoțire false. Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăți comerciale și persoane fizice.

Prejudiciul a fost estimat la 571.061 lei, relatează Mediafax.

Membrii CSM, mesaj pentru justiția din România


Membrii aleși, reprezentanți ai societății civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au transmis de „Ziua justiției” un mesaj cu șase deziderate cheie la care Justiția din România ar trebui să răspundă. 

"Începând cu anul 1994, în prima duminică a lunii iulie, în România, este celebrată anual „Ziua justiției”. Această zi de sărbătoare ne amintește de necesitatea și importanța pe care o are înfăptuirea justiției cu fermitate și imparțialitate, în cadrul unei societăți moderne și democrate, în contextul unui stat de drept în care nimeni nu este mai presus de lege. Justiția are la bază adevărul și dreptatea, noțiuni inerente naturii umane, fără de care nu se poate lua în considerare un echilibru în cadrul existenței unei societăți.

Cu ocazia acestui moment de sărbătoare pentru profesiile juridice, membrii societății civile din Consiliul Superior al Magistraturii transmit un mesaj tuturor profesioniștilor dreptului - magistrați, avocați, executori, notari, consilieri juridici, grefieri şi cadre didactice din învățământul superior care formează viitorii slujitori ai dreptului - de felicitare şi îndemn de a pune adevărul, dreptatea și rigoarea profesională în valoare pentru a sprijini nevoile societății. Reiteram că în centrul actului de justiție se află omul şi nevoia sa legitimă de dreptate şi echitate.

Justiția nu este nici ea scutită de fenomenele care afectează societatea. Justiția, ca și societatea, este măcinată de polarizare, de o scădere a culturii dialogului, de o negare a pluralismului de gândire, ceea ce o afectează în misiunea sa vocațională. Acceptarea deschisă a criticilor constructive ca fundament a dialogului între justiție și societate, abandonarea reflexelor de castă precum și abandonarea respingerii a priori a solicitărilor societății sunt esențiale pentru  misiunea justiției și expresia capacității de înțelegere a poziției de serviciu public vital pe care aceasta îl are. 

Șase deziderate
 

Exprimăm dorința cu care rezonează milioane de cetățeni, ca înfăptuirea justiției să răspundă, în principal, următoarelor deziderate:

-garantarea aplicării nediferențiată a legii

-respectarea la cel mai înalt nivel a drepturilor omului şi libertăților cetățenești

-furnizarea justiției ca serviciu public la cele mai înalte standarde de calitate

-obiectivitate şi imparțialitate ideologică

-onestitate şi respect profund pentru membri societății

- practica judiciară unitară şi predictibilă

Toate acestea vor face ca încrederea în justiție să crească cu recâștigarea și reconsolidarea respectului de care profesioniștii dreptului trebuie să se bucure din partea societății.

Membrii societăţii civile asigură opinia publică că vor continua să acţioneze cu bună credinţă şi stăruinţă, pentru ca vocea societăţii să fie auzită în cadrul Consiliului într-un mediu deschis şi de respect reciproc.

Urăm tuturor profesioniștilor dreptului împlinire, satisfacție, şi linişte de conştiinţă în desfăşurarea activităţilor lor profesionale. La multi ani cu ocazia „Zilei justiției”!

 Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai societății civile:

Victor ALISTAR și Romeu CHELARIU". 

Mesajul Casei Regale de ziua Crucii Roșii din România

 

Custodele Coroanei, Margareta, a adresat sâmbătă, de Ziua Crucii Roşii Române, un mesaj în care arată că „Sărbătorim această zi la distanță fizică unii de ceilalți, dar simt că suntem mai aproape ca niciodată, voluntari și personal angajat”.

Crucea Roșie Română împlinește 144 de ani de activitate umanitară continuă și constantă.

„Sărbătorim această zi la distanță fizică unii de ceilalți, dar simt că suntem mai aproape ca niciodată, voluntari și personal angajat, uniți într-un singur gând, acela de a îndeplini misiunea organizației noastre, așa cum au făcut-o toate generațiile dinaintea noastră. În cei 144 de ani, Crucea Roșie Română a fost întotdeauna aproape de toţi cei care au avut nevoie de ajutor şi de speranță în vreme de război, foamete, secetă, epidemii sau dezastre naturale. Astăzi, întreaga lume trece prin momente dificile, iar misiunea noastră este să protejăm viaţa şi sănătatea oamenilor. Ne confruntăm cu un inamic invizibil care provoacă teamă, insecuritate și incertitudine. Organizația noastră demonstrează, încă o dată, că angajamentul său față de umanitate este constant. Prin voluntarii săi, ambasadori ai păcii şi ai solidarității, Crucea Roșie Română oferă zi de zi, sprijin uman, material și logistic, pentru a consolida răspunsul țării noastre la pandemia COVID-19”, se arată în mesajul Casei Regale.

„Sunt mândră şi transmit voluntarilor şi angajaţilor Crucii Roşii Române admiraţia mea pentru implicarea, devotamentul şi eficienţa de care dau dovadă. Sunt recunoscătoare românilor care au parcurs acest drum alături de noi, cu încredere. Mulțumesc donatorilor care s-au mobilizat într-un număr atât de mare și le urez: . Privesc cu încredere spre viitor și vă rog să ne rămâneți alături, pentru ca împreună să alinăm suferinţa oamenilor şi să continuăm să scriem istoria binelui. La mulți ani, Crucea Roșie Română!” - este finalul mesajului.


Pentru București 35 de grade Celsius până duminică


Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureștenii vor avea parte de caniculă până duminică, cu temperaturi maxime de 33 - 35 de grade.

În intervalul sâmbătă - marți, vremea se va menține călduroasă, caniculară în cursul după-amiezilor, când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în noaptea de sâmbătă spre duminică, precum și duminică, atunci când va fi ridicată probabilitatea pentru averse ce vor putea avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime în aceste zile vor fi de 33-35 de grade, iar cele minime de 19-22 de grade.