8.31.2021

”PARTIDUL LUI DRAGNEA” ÎI CREEAZĂ INSOMNII LUI CIOLACU

 


Știrea despre ”Partidul lui Dragnea” a fost adusă în discuție de Marcel Ciolacu la ședința Consiliului Politic Național al PSD de la Neptun. Codrin Ștefănescu are o reacție extrem de dură, îl calcă în picioare pe Marcel Ciolacu

August se încheie în flăcări pentru PSD după ce s-a auzit vestea că Liviu Dragnea își face un nou partid. Știrea a fost comentată și de Marcel Ciolacu în timpul Consiliului Politic Național al PSD desfășurat la Neptun.

Marcel Ciolacu a confirmat sec pentru presă informația din interiorul ședinței: ”A fost o discuție între colegi că ar exista această posibilitate”.

La puțin timp după anunțul lui Ciolacu, Codrin Ștefănescu a replicat incendiar, printr-un nou ”Mesaj pentru Marcel !”.

Codrin a postat o imagine cu el și Liviu Dragnea, explicându-i lui Marcel Ciolacu: ”În poza de mai jos sunt doi patrioți, foști șefi ai tăi !”.

”Primului (Liviu Dragnea, n.n.) i-ai jurat credință veșnica și inima ta pe tavă ! Îți aduci aminte, nu-i așa ?”, scrie Codrin, completând ”Al doilea te-a pus șef la Buzău, exact când aproape te goniseră din județ!”.

În virtutea acestor momente de cumpănă în viața lui Ciolacu, Codrin Ștefănescu îi transmite clar: ”Prin urmare, nu-ți permitem să zici gogomănii despre noi, fără să primești și replica !”.

”Știu că-ți tremură și nădragii la gândul că am putea crea un partid al românilor ! Nepenetrat de academiști SRI ca tine și ca alții din conducerea noului PSD”, scrie Codrin. ”Știu că ești o biată marionetă și mimezi opoziția, luând în derâdere milioane de votanți. Știu și oamenii, știu membrii simpli de partid, știe toată lumea!”.

Fostul secretar general îi transmite lui Ciolacu că tot PSD-ul știe ce face după eliberarea lui Dragnea: ”Te agiți inutil de când a fost eliberat Liviu Dragnea, promiți în stânga și-n dreapta funcții, azi i-ai promovat pe cei care te-ar mânca de viu, juri credință altora din păduri și crezi că vei scăpa”.

”Eu cred că tot soarta lui Zgonea o vei avea, dar e doar o părere personală”, îi transmite Codrin lui Ciolacu, amintindu-i de căderea fostului președinte al Camerei Deputaților.

Actualmente, Zgonea se confruntă cu acuzații grave aduse de DNA, în baza unei ”lucrări” dubioase, în care rolul principal în distrugerea lui Zgonea îl are un afacerist și lider PSD buzoian, (fost) colaborator al lui Ciolacu. Cel mai probabil, Marcel Ciolacu le-a făcut legătura. Ciolacu și afaceristul au fost implicați într-un caz în care primăria Buzău a fost păgubită cu milioane de euro, dar DNA Ploiești l-a ocolit ciudat pe Ciolacu.

Codrin Ștefănescu comentează și știrea privind ”partidul lui Dragnea”, transmițându-i lui Marcel Ciolacu următoarele :

”Și în final atât : chiar dacă am face (un partid, n.n.), tu și șefii tăi veți afla ultimii !”, scrie Codrin, subliniind – ”Și da, atunci s-ar încolona toți Patrioții din partid, și nu numai, toți cei vânați și hărțuiți ani de-a rândul, toți cei care cred în dreptate până la capăt ! Toți cei despre care stăpânii tăi ți-au poruncit să nu vorbești ! Pentru că ești doar un mic trădător, dintre mulți alții, de care poporul s-a cam săturat! Punct”.

Protest la Ministerul Educaţiei - ”Fără mască. Aş prefera să fie săpun la toaletă”

 


Protest la Ministerul Educaţiei. Părinţii au ieşit în stradă după ce ministrul Educaţiei a anunţat că elevii vor fi obligaţi să poarte mască de protecţie la ore.

Profesorii si elevii care au simptome de COVID vor fi testați în școli, este anunțul făcut de ministrul educației. În plus, Cimpeanu recunoaște că nu sunt pregătiți pentru ca școala să treacă în online deoarece nu au suficiente tablete. Pe de altă parte, părinții sunt nemulțumiți de faptul că elevii vor purta măști la ore

„Ma intereseaza ca scoala sa inceapa fara discriminari între cei care sunt vaccinati şi cei nevaccinaţi, fara masca, pentru ca este inutilă. As prefera sa fie mai multă curăţenie în şcoli, să fie săpun la toaletă, să facă mai mult sport in aer liber sau mai multe ore afară. As prefera ca cei mici sa socializeze normal, pentru că după un an si jumătate sunt traume.

Noi toti avem datoria sa facem tot ce putem ca scoala sa se desfăsoare normal. Nu putem să-i obligăm pe copii la niste lucruri pe care nu le pot intelege. Nu poti să-i ceri unui copil de 7 ani să stea 4 ore cu masca”, a spus o mămică revoltată, la România Tv.

George Simion s-a alăturat şi el părinţilor care protestează în faţa Ministerului Educaţiei. Liderul AUR spune că autorităţile îşi bat joc de copii, precizând că nu e cazul ca elevii să poarte mască de protecţie la ore.

„Îsi bat joc de copiii României. Copiii trebuie să fie liberi, nu vrem un nou an scolar in care sa fie iar o saptamana scoala normala, una online. nu e cazul sa poarte masti, nu e cazul sa se insiste atat de mult cu vaccinare”, a spus George Simion.

Reamintim că Sorin Cîmpeanu a declarat că noul an şcolar va începe cu prezenţa fizică pentru absolut toți elevii, fără niciun fel de diferențiere, însă cu respectarea măsurilor sanitare.

„Va trebui să ne asigurăm că sunt respectate toate măsurile sanitare, va trebui să ne asigurăm că există măști suficiente, va trebui să ne asigurăm că școlile sunt pregătite”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că până în prezent s-au vaccinat 5% dintre elevii cu vârsta între 12 şi 15 ani şi peste 20% dintre cei din categoria de vârstă 16-19 ani.

Revin DECLARAŢIILE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

 


De vineri și până duminică, persoanele nu au voie să circule în intervalul 20:00 – 05:00, în judeţul Neamţ, au decis autorităţile locale.
Autoritățile impun restricții dure într-o altă localitate din România, după ce numărul de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut. Rata de incidență a ajuns la 4,43 la mia de locuitori. Este vorba despre o comună din județul Neamț, prima din județ, care atinge această cifră. Localnicii comunei Săbăoani, județul Neamț, trebuie să respecte regulile impuse de autorități, după ce tulpina Delta s-a răspândit.
Autoritățile din județul Neamț a emis o listă cu regulile pe care trebuie să le respecte cetățenii, după ce numărul de cazuri de infectare a crescut. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț – CJSU a decis astăzi, 31 august, de la ora 08:00, ca în localitate să fie interzise activități și evenimente atât în aer liber, cât și în spații închise. Astfel, localnicii nu mai au voie să ia parte la manifestări sportive, botez, nuntă, masă festivă sau concerte. De asemenea, și localurile, restaurantele, cafenelele și terasele se vor închide pentru următoarele două săptămâni. În weekend, pe timpul nopții, se aplică restricții. De vineri și până duminică, persoanele nu au voie să circule în intervalul 20:00 – 05:00, arată realitatea.net.
Hotărârea CJSU Neamț – măsurile au intrat în vigoare de astăzi
„Art. 1. (1) Se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale în interior şi/sau în aer liber, în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(2) Se interzice organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(3) Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în interior şi/sau în aer liber în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(4) Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(5) Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 – 5,00, în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori , cu următoarele excepţii:

DECLARAŢIILE PE PROPRIA RĂSPUNDERE, model:




a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
(6) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase din comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(7) Este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, din această localitate, doar pentru persoanele cazate în cadrul unităţilor respective.
(8) Se interzice activitatea în baruri, cluburi şi discoteci în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(9) Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00, în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.
(10) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în comuna Săbăoani (4,43), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.
(11) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc în comuna Săbăoani (4,35), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(12) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare în comuna Săbăoani (4,35), unde se constată că incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori.
(13) În situaţia în care operatorii economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se află într-una din situaţiile menţionate în prezentul articol, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective (de tip take away)”, se precizează în hotărârea CJSU Neamţ.

Retragerea trupelor SUA din Afganistan s-a încheiat. Talibanii îşi proclamă victoria: „Să fie o lecţie pentru alţi invadatori”

 


Pentagonul a anunţat, luni seară, că trupele americane au părăsit Afganistanul, după 20 de ani. Ultimul avion a plecat de la Kabul, a anunţat generalul Kenneth McKenzie. Generalul maior Chris Donahue a fost ultimul american care a părăsit Kabulul.

Generalul McKenzie a precizat că 80.000 de civili au fost evacuaţi în ultimele săptămâni. În total, au părăsit Afganistan 123.000 de civili, fiind zile în care s-au evacuat şi 19.000 de persoane.

„Ultimul avion C-17 a decolat de pe aeroportul din Kabul pe 30 august”, la orele 19:29 GMT, a declarat într-o conferinţă de presă generalul Kenneth McKenzie care conduce comandamentul central de care depinde Afganistanul.

Departamentul american al Apărării a difuzat imaginea ultimului militar care a părăsit capitala afgană. Este vorba despre generalul maior Chris Donahue, comandantul Diviziei 82 aeropurtate. El s-a îmbarcat la bordul unui aparat C-17.

Donahue a absolvit academia militară americană West Point în 1992.

Statele Unite au lăsat astfel ţara în mâinile talibanilor, duşmanii lor de 20 de ani, după cel mai lung război din istoria SUA.

Ambasadorul american la Kabul, Ross Wilson, şi un general, Chris Donahue, au fost ultimii americani care au părăsit ţara. Cei doi au fost ultimii care au urcat în avion.

„Dacă evacuările militare sunt finalizate, continuă misiunea diplomatică pentru a ne asigura că mai mulţi cetăţeni americani şi afgani eligibili dorind să plece pot face acest lucru”, a adăugat generalul McKenzie.

Pentru că, în pofida unui uriaş pod aerian, armata americană a recunoscut că nu a reuşit să evacueze din Afganistan atâtea persoane cât a dorit.

„Nu am reuşit să îi evacuăm pe toţi cei care am vrut să îi evacuăm”, a spus generalul, precizând că evacuările au fost finalizate „cu aproximativ 12 ore” înainte de retragerea finală, dar forţele americane au stat pregătite să evacueze pe oricine ar fi putut ajunge la aeroport „până în ultimul moment”.

Prezenţa în Afganistan s-a soldat cu decesul a 2461 de militari americani şi civili şi peste 20.000 de răniţi, a precizat McKenzie, care a mai spus că în ultimele cinci avioane care au părăsit Kabulul nu se afla niciun american. În 20 de ani, în Afganistan au luptat 800.000 de soldaţi americani au servit ţara 25.000 de civili, a menţionat generalul.

McKenzie a subliniat că în Afganistan sunt 20.000 de luptători ISIS şi a precizat că talibanii vor fi „foarte ocupaţi cu ISIS-K”.

Înfrângerea SUA este o lecţie pentru alţi invadatori, afirmă talibanii

„Este o mare lecţie pentru alţi invadatori şi pentru viitoarea noastră generaţie”, a declarat principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, pe aeroportul din Kabul.

„Este de asemenea o lecţie pentru întreaga lume”, a adăugat el.

Zabihullah Mujahid a mai declarat că victoria este a tuturor afganilor şi a dat asigurări că talibanii vor să menţină „relaţii diplomatice bune” cu SUA.

„Felicitări Afganistanului. Această victorie este a noastră, a tuturor”, a spus purtătorul de cuvânt. „Vrem să avem relaţii bune cu SUA şi cu lumea”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Ultimii soldaţi americani au părăsit Afganistanul în noaptea de luni spre marţi, după un război de 20 de ani.

România revine, pe bucăţi, la STAREA DE URGENŢĂ

 


Două localități din județul Satu Mare intră în scenariul roșu, după ce au depășit pragul de trei îmbolnăviri la mia de locuitori. Astfel, se închid restaurantele și barurile și se interzic organizarea evenimentelor private, a celor recreative și sportive. Decizia se aplică începând de marţi.

Având în vedere actualizarea Anexei privind incidența cumulată a cazurilor la 14 zile pe localități la nivelul județului Satu Mare în data de 30.08.2021, datorită depășirii pragului de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori, în localitățile Bătarci (4,21 la mie ) și Cămărzana (3,70 la mie) începând cu data de 31.08.2021 ora 0,00 și până la data de 13.09.2021 se aplică măsurile specifice pentru scenariu roşu, prevăzute de Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 41/09.08.2021, care prevăd în principal următoarele:

Administratorii/Proprietarii spațiilor publice afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;

Sunt interzise organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber;

Este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive,etc.);

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-2.00, doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor în sistem “take-away” (la pachet) și/sau catering;

Este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 7mp/persoană;

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă;

Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este interzisă.

SCENARIU ROŞU şi în comuna Târșolț, datorită depășirii pragului de 2 infectări la mia de locuitori  (2,21)  în perioada 31.08.2021 – 13.09.202. Se aplică măsuri specifice specifice privind organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive,etc.) din punct de vedere a condițiilor de organizare și a numărului de participanți dar și activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice.

Dan Barna și Stelian Ion, lăsați cu ochii-n soare de către PNL cu privire la desființarea SIIJ

 


Dan Barna și Stelian Ion critică prestația PNL-ului din cadrul ședinței de coaliție unde s-a discutat desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Vicepremierul Dan Barna și ministrul Justiției, Stelian Ion, au participat la ședința de coaliție unde subiectul principal a fost desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Deși PNL-ul ar fi trebuit să prezinte propuneri pentru soluționarea acestei situații, liberalii s-au eschivat de la a oferi un răspuns.

”Colegii de la PNL ne-au spus că au o soluție dar nu ne-o spun (…) A fost un moment distractiv, spuneam bun, trebuie să respectăm recomandarea Comisiei de la Veneția și ei răspundeau, da, trebuie să respectăm recomandarea Comisiei de la Veneția. Chiar a fost autentic un moment distractiv, comic, dacă nu cumva și neproductiv la acest moment”, a afirmat Barna.

Stelian Ion s-a declarat la fel de dezamăgit de ședința de coaliție și a reproșat PNL-ului că nu au venit cu o propunere clară ci mai degrabă cu un discurs general în care au fost menționate plângerile formulate.

„Am vorbit astăzi din nou despre SIIJ, a nu ştiu câta oară, vom vorbi şi săptămâna viitoare, până când vom debloca această situaţie neplăcută. Ideea este că astăzi colegii din PNL nu au venit cu o anumită soluţie. După doi ani de zile de la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, dumnealor, juriştii, au tras concluzia că proiectul Guvernului nu respectă întocmai avizul Comisiei de la Veneţia şi că ar trebui alte reglementări. Nu au spus ce anume reglementări şi trebuie să descoperim împreună care reglementări ar trebui propuse, ce alte garanţii ar trebui introduse în acest proiect. Concluzionând, după două luni de zile de la citirea prima oară a avizului Comisiei de la Veneţia, înţeleg de la colegii din PNL că există în viziunea lor anumite probleme cu proiectul Guvernului şi că ar trebui venit cu alte amendamente”, a precizat Stelian Ion.

„Nu au venit cu ceva explicit, mai degrabă a fost o referire cu caracter general din partea Comisiei de la Veneţia, care vizează numărul mare de plângeri formulate în principal de justiţiabili împotriva unor magistraţi, număr mare care e cunoscut. Dar această problemă nu era o condiţionare pusă de Comisia de la Veneţia pentru desfiinţarea SIIJ. Nu a fost menţionată ca atare în proiect. E o temă de gândire, o temă de lucru, pe care oricum o aveam în vedere. E greu totuşi să stabileşti filtre pentru justiţiabili, să le impui să nu formuleze plângeri atunci când sunt nemulţumiţi (…). Ce este important este să înţelegem cu toţii refacerea competenţei DNA pe infracţiunile de corupţie”, a  mai declarat ministrul Justiţiei.

FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ !

 


Întâlnire la Palatul Victoria, după creşterea preţurilor la gaze şi reclamaţiile privind modificarea contractelor şi facturile exorbitante. Premierul anunţă că se caută soluţii, iar ministrul Energiei a avertizat că încep controalele la furnizori.

Facturile la energie l-au alertat pe Florin Cîţu. Premierul  a convocat, marţi, la Palatul Victoria, o întâlnire în contextul creşterii preţului la gaze şi a reclamaţiilor primite de la consumatori care acuză facturi exorbitante.

Premierul Florin Cîţu se întâlneşte, marţi, de la ora 13.00, cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei.

Întâlnirea are loc la Palatul Victoria şi a fost convocată în contextul situaţiei de pe piaţa gazelor, unde se înregistrează creşteri considerate nejustificate ale preţurilor şi au fost reclamate modificări frauduloase ale contractelor încheiate de către consumatori, dar şi primirea de facturi exorbitante de către clienţii unor companii.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că întâlnirea are loc ”pe de o parte pentru a identifica aceste situaţii, pe de altă parte pentru a veni cu soluţii”.  ”Soluţiile pe care le-am anunţat pentru această iarnă, pentru a le formaliza. ANPC va fi la masa discuţiilor şi vom vedea ce soluţii avem”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul a apreciat că, dacă există aceste situaţii reclamate de clienţi, înseamnă că instituţiile care monitorizează liberalizarea pieţei nu şi-au făcut datoria. ”La această discuţie vin şi cei de la Consiliul Concurenţei pentru că ei sunt cei care pot să ne spună dacă o piaţă funcţionează în condiţii normale sau nu. ANPC-ul este acolo pentru a vedea dacă au fost respectate contractele cu persoanele fizice sau cu consumatorii individuali”, a mai declarat premierul.

La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că, de marţi, ANRE şi ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze, după ce mai mulţi consumatori au reclamat modificarea preţurilor şi facturi exorbitante. Ministrul afirmă că furnizorii care au anunţat un preţ fix pentru un an de zile şi îl modifică intră sub incidenţa a două legi şi vor fi amendaţi, în unele cazuri amenzile fiind ”fabuloase”.