1.29.2022

Închisoare pe viață pentru pedofilii recidiviști în Rusia

 


Președintele rus Vladimir Putin a semnat legea care prevede închisoare pe viață pentru pedofilii recidiviști.

Președintele Federației Ruse a semnat legea care prevede detenția pe viață pentru pedofilii recidiviști. Documentul a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice, comunică RIA Novosti.

Astfel, acum detenția pe viață se aplică în cazul :

pedofililor recidiviști care au abuzat copii sub 18 ani (anterior era până la 14);

cazurile când victime au fost doi și mai mulți copii;

situațiile când acest lucru este asociat cu săvârșirea unei alte crime grave sau deosebit de grave.

În Articolele 131 („Viol”) și 132 („Acțiuni violente cu caracter sexual”) din Codul Penal al Rusiei vor fi efectuate modificările respective.

Cercetarea prealabilă a acestor infracțiuni va fi de competența angajaților Comitetului de Anchetă.

Inițiativa cu privire la înăsprirea pedepsei a fost depusă în Duma de Stat în septembrie, după tragedia de la Kiselevsk, regiunea Kemerovo, unde Viktor Pesternikov, în vârstă de 41 de ani, condamnat anterior pentru pedofilie, a violat și ucis două eleve de zece ani.

Acest caz este unul dintre multele. Ultimul caz de rezonanță a avut loc la Kostroma. Pe 4 ianuarie, o fetiță de cinci ani a ieșit să se plimbe afară, de unde a fost răpită de doi bărbați. Suspecții au fost găsiți într-un cămin din localitate, tot acolo era și cadavrul copilului. Indivizii au recunoscut că au violat și au omorât. Ambii au fost condamnați anterior, unul dintre ei pentru agresiune sexuală și pornografie.

https://ro.sputnik.md/20220128/inchisoare-pe-viata-pentru-pedofilii-recidivisti-in-rusia-putin-a-semnat-legea-48414927.html?fbclid=IwAR2M-ugQgsDhtbLrWcwOTB3CnfEUXfb-2Hm36coXC8mT_d1yDguEkwGiDCI

ALIANTA celor trei ?

 



ALIANTA  celor trei ? 

Nu este EDITORIAL ! 

Sunt lucruri pe care le văd, le simt si le intuiesc pe baza unor informatii la care am acces in virtutea meseriei.

Vrem nu vrem, credem nu credem, lumea de azi evolueaza catre blocuri politico- militare adverse. 

Tindem sa vedem doar tensiunile de la granita ruso-ucraineana si sa le "analizam" mai mult prin prisma a ceea ce ne-am dori si nu pe baza a ceea ce reprezinta acestea de fapt. Si reprezinta doar varful unui aisberg !

Cand astfel de lucruri se vad deja public, sa fiti convinsi ca acestea sunt rezultatul unor evolutii indelungate si a unor jocuri de culise profunde. 

Perturbati fiind de mai multe crize suprapuse - PANDEMIA, criza economica, facturile uriase la energie dar si criza mediului ( cu nuante propagandistice uneori desantate !) nu vedem ceea ce se stabileste chiar acum sub nasul nostru ! 

Iran, China si Rusia par a merge in directia unei aliante cu o evidenta componenta economica ce nu exclude o viitoare componenta militara. 

Presedintele Iranului a vizitat recent Moscova, China Iran si Rusia au organizat exercitii militare comune, dar Iran a mai facut un pas interesant : a aderat la Organizatia pentru Cooperare de la Shangai, condusa de Rusia si China.

Ce ar putea insemna insa o alianta politico - economico - militara a celor trei state? Ar angrena o populatie de aproape 2 miliarde de oameni si o forta armata considerabila. 

Spre asta evolueaza lucrurile iar un asemena BLOC ar putea zgudui din temelii politica adversarilor lor, bazata se pare pe principiul  "sa ne ocupam pe rand de zonele ostile noua pana le rezolvam !" 

Cu un asemenea BLOC in curs de realizare este mult mai greu sa-ti scoti din joc rand pe rand inamicii !

Subiectiv cu Razvan Dumitrescu