12.10.2020

Zeci de telefoane îngropate în șanțurile de la marginea drumurilor din România. Ce pățeai dacă erai apelat de pe unul dintre ele

 


O grupare de cetățeni bulgari acuzată că a obţinut 500.000 de euro din înşelăciuni în România și Bulgaria a fost depistată în România. Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut, joi, o percheziție în București, la locuința unora dintre suspecți.

Indivizii foloseau numai telefoane cumpărate din piețe și le îngropau în șanțurile de pe marginea drumurilor, înainte de a se întoarce în Bulgaria. Grupul infracțional era format din cetățeni bulgari și acționa în România și Bulgaria, potrivit DIICOT.

Unii dintre ei, aşa-numiţii „vartachi", sunau la întâmplare la diferite numere de telefon fixe şi sub diverse pretexte induceau în eroare şi înşelau persoanele vătămate, de la care cereau şi obţineau sume importante de bani şi/sau bunuri de valoare, iar alții aveau rolul de a recruta și controla curierii care preluau banii şi obiectele de valoare de la victime.

Indivizii închiriau camere în hoteluri şi pensiuni unde nu erau necesare documente de identitate, cumpărau cartelele SIM de la diferite chioşcuri, benzinării şi supermarketuri și foloseau doar aparate mobile cumpărate din târguri și piețe.

Mai multe dispozitive mobile au fost ascunse în şanţurile de pe marginea drumurilor, înainte de a intra în Bulgaria, în timp ce altele erau distruse.

Prejudiciul estimat ajunge la 500.000 de euro.


sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/telefoane-descoperite-ingropate-santurile-marginea-drumului-588521.html


Ploile şi vântul puternic lovesc sudul şi centrul ţării. Anunţul meteorologilor

 


Mare parte a ţării este sub avertizare de ploi şi vânt puternic pănă mâine 11 decembrie, la ora 18:00. Codul galben de viscol a fost prelungit în zonele montane unde pe alocuri stratul de zăpadă a ajuns deja la aproape 1 metru.

Ploile şi vântul puternic lovesc sudul şi centrul ţării în următoarele ore. Cantităţile de apă ar putea depăşi chiar şi 30 de litri pe metru pătrat.

Carpaţii Meridionali şi de Curbură la fel ca zona subcarpatică rămân sub cod galben de viscol

"Ne aşteptăm să se depună un stat mai consistent de zăpadă pentru că va ninge în tot acest interval, iar vântul va prezenta intensificări prin zonele repective cu rafale de peste 80-90 km/h.

Sub o atenţionare de cod galben vor fi şi judeţele din nordul Olteniei, din nordul Munteniei din sud-vestul Moldovei acolo unde ne aşteptăm la precipitaţii predominant sub formă de ploaie, dar şi la cantităţi importante de apă.

Vântul va prezenta intensificări, de altfel, cam în toată ţara cu caracter local şi cu viteze ce vor situa în general între 40-50 km/h”, a precizat pentru Antena 3, Alina Şerban meteorolog de serviciu ANM.

Fenomenele severe au provocat accidente grave

O şoferiţă de 25 de ani a plonjat cu maşina în râul Bistriţa, după ce a pierdut controlul volanului din cauza poleiului.

Femeia a reuşit să iasă singură din autoturism înainte de sosirea echipajelor de salvare.




sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/vremea-cod-galben-ploi-vant-588520.html

Statul de drept: victorie a Ungariei sau a Bruxellesului ?

 


Germania a reușit să medieze ajungerea la un compromis cu Polonia și Ungaria în ce privește condiționarea accesului la fondurile europene de respectarea ”statului de drept” și a ”valorilor europene”. Germania, cu interese economice majore în cele doua state și în întreaga Europă Centrală și de Est, avea interesul de a nu crea disensiuni majore între statele din regiune și restul UE și s-a folosit de președinția rotativă a Consiliului UE pentru a forța acest compromis. De altfel, Germania a fost cea care, în cursul negocierilor din această vară, a propus o definiție foarte laxă a statului de drept, pentru a se asigura că Polonia și Ungaria vor adera la noul mecanism al condiționării politice, însă varianta germană a fost respinsă.

Ajungerea la acest compromis înseamnă că bugetul UE și planul de recuperare economică, în valoare totală de 1,85 de trilioane de euro ar putea fi adoptate până la finalul anului, pentru a se evita intrarea în anul 2021 prin prelungirea lunară a cadrului multiannual anterior (2014-2020). Întelegerea ar putea fi încheiata chiar la Consiliul European care a început astăzi, 10 decembrie.

Care este compromisul la care s-a ajuns? Condiția respectării statului de drept rămâne in picioare, motiv pentru care marile publicații occidentale vorbesc despre o înfrângere a guvernelor de la Budapesta și Varșovia. Însă măsura punitivă de a bloca accesul unei țări la fondurile UE din cauza nerespectării statului de drept nu va putea fi aplicată decât după o decizie în acest sens a Curții Europene de Justiție. Majoritatea voturilor in Consiliul European nu va fi suficientă, dacă statul în cauză decide sa se adreseze Curții.  Potrivit Politico.eu, asta înseamnă că, din momentul activării acestei clauze și până la o eventuală blocare a accesului la fonduri ar putea trece luni de zile, dacă nu chiar mai bine de un an. În plus, Ungaria și Polonia au reușit să obțină prevederea că această condiționare politică a accesului la banii UE nu se va aplica decât pentru actualul cadru financiar multiannual (2021-2027).

”Victorie!”, a scris pe Twitter ministrul ungar al Justiției, Judit Varga. ”Am reușit să separăm planurile ideologice de ajutorul financiar pentru pandemie și să împiedicăm șantajul politic”, a scris ea, adăugând că ”înțelegerea respectă tratatele UE și identitatea noastră națională”. Varga a mai vorbit despre „triumful” cooperării polono-ungare.

Însă nu toată lumea este mulțumită. Ministrul polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, adept al liniei dure față de UE, care amenințase recent ca își va retrage partidul din coaliția cu formațiunea lui Jaroslaw Kaczynski, a scris pe Twitter: ”interpretările” și ”liniile directoare nu sunt legi!”. ”Dacă regula combinării bugetului UE cu ideologia intră în vigoare, atunci vom avea o limitare semnificativă a suveranității Poloniei și o încălcare a tratatelor UE. Nu suntem de acord cu asta!!! Haideți să luptăm pentru interesele Poloniei!”, a scris Ziobro pe Twitter.

Într-adevăr, așa cum arată ministrul polonez, mecanismul condiționării accesului la fondurile UE de statul de drept a rămas în picioare, iar acest lucru este salutat de toți diplomații occidentali la UE. Singura lor nemulțumire este posibilitatea ca țările vizate să facă apel la Curtea Europeană de Justiție. Moritz Korner, deputat german din grupul Renew Europe, condus de Dacian Cioloș, a spus că această din urmă clauză este „cu adevărat proastă”, pentru că se poate ajunge la amânarea ”cu un an și jumătate-doi ani” a aplicării măsurii punitive de blocare a accesului la fonduri.

Cu excepția poziției mai radicale a ministrului Ziobro, guvernul de la Varșovia a părut mereu mai deschis la compromis în ce privește condiționalitatea statului de drept. Prin urmare, analiștii consideră că actualul compromis a fost negociat de Germania și Angela Merkel în primul rând cu premierul ungar Viktor Orban. Așa s-ar explica introducerea clauzei ce permite apelul la Curtea Europeană de Justiție. Iar totul nu ar fi decât un calcul politic pe termen scurt al lui Viktor Orban.

Despre ce este vorba, ne-o arată politicienii din opoziția de la Budapesta, care se  consideră principalele victime ale compromisului mediat de Germania. Klara Dobrev, deputată a Coaliției Democrate din Ungaria, un partid liberal, atrage atenția că guvernul Orban a pierdut toate procesele de la Curtea Europeană de Justiție, prin urmare așa se va întâmpla și în cazul în care va apela la instanța europeană pentru a scăpa de o potențială blocare a accesului la banii europeni. Viktor Orban știe că va pierde la Curtea Europeană, caz în care totul va ține de data la care instanța de la Luxemburg va da verdictul – va fi înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2022 sau după? Acesta a fost calculul lui Viktor Orban, scrie politiciana socialistă Ildiko Lendvai. Oare a ajuns Viktor Orban la un acord secret cu Germania pentru ca instanța europeană să amâne un verdict privind fondurile UE până după realegerea sa pentru al patrulea mandat consecutiv?

Eurodeputatul ecologist german Daniel Freund înțelege în același fel compromisul negociat de Germania. ”În fond, acest compromis îl asigură pe Viktor Orban că va primi finanțare UE pentru realegerea sa în 2022”, a spus Freund.

Este limpede că opoziția din Ungaria trebuie să facă front comun cu Comisia Europeană pentru a bloca accesul la fonduri înainte de alegeri, aceasta fiind singura șansă a detronării lui Orban. Este evident că aceste calcule și analize, fie ale taberei Orban-Fidesz, fie ale opoziției ungare și ale Comisiei Europene, pornesc toate de la premisa unei justiții europene politizate la maximum, adică a unei justiții europene inexistente, într-o UE, nu-i așa, a ”valorilor” și a ”statului de drept”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/statul-de-drept-victorie-a-ungariei-sau-a-bruxellesului/

E oficial: Fiul lui Biden, anchetat de procurori

 


Hunter Biden, fiul lui Joseph Biden, a anunţat miercuri seară că activităţile sale fiscale fac obiectul unei investigaţii federale, o situaţie care generează noi semne de întrebare referitoare la afacerile financiare expuse în timpul campaniei electorale a tatălui său.

Într-un comunicat transmis de echipa de tranziţie a ”preşedintelui-ales”, Hunter Biden afirmă că a aflat despre această anchetă marţi.

„Tratez foarte serios acest caz, dar sunt încrezător că o analiză profesionistă şi obiectivă asupra acestor probleme va demonstra că mi-am gestionat în mod adecvat şi legal activităţile, inclusiv cu ajutorul consilierilor fiscali profesionişti”, afirmă Hunter Biden în comunicat, conform agenţiei Associated Press.

Hunter Biden a fost criticat frecvent de preşedintele Donald Trump şi de aliaţii acestuia, care l-au acuzat că a profitat de conexiunile sale politice. Donald Trump şi susţinătorii săi au denunţat, fără dovezi, presupuse acte de corupţie asociate activităţilor pe care Hunter Biden le-a desfăşurat în Ucraina în perioada în care tatăl său, Joseph Biden, era vicepreşedinte al SUA.

sursa:https://www.cotidianul.ro/fiul-lui-biden-anchetat-de-procurori/

Iohannis anunţă şi consultări oficiale: PSD, primul pe listă

 


Președintele Klaus Iohannis a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de premier.

Consultările vor avea loc luni, iar PSD este primul partid invitat.

Conform sursei citate, consultările vor avea loc luni, 14 decembrie a.c., după următorul program:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;
Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-anunta-si-consultari-oficiale-psd-primul-pe-lista/

ROMÂNIA, O ȚARĂ DE PROPRIETARI

 


În comunism, casele erau proprietatea statului, de fapt. Lucru pentru care au suferit mulţi români. Reversul medaliei se vede acum, locuim într-o ţară de proprietari. În România sunt cei mai mulţi proprietari de locuinţe dintre toate ţările Uniunii Europene, conform Eurostat.

Câţi proprietari există în România?

Peste 95% dintre români au în proprietate o casă. Moştenită, cumpărată cu banii jos sau pentru care încă plătesc rate, contează mai puţin. Avem simţul proprietăţii, asta este clar. Dar avem şi printre cele mai mici preţuri la proprietăţi.

Conform datelor Eurostat din 2019, pandemia se pare că a prins 67% dintre români locuind la casă, cei mai norocoşi în izolare.

La fel de dornici de a avea un loc doar al lor sunt ungurii şi slovaci.

Proprietari şi chiriaşi. Cum stau celelalte ţări la acest capitol?

La noi, un procent de 4% era în 2019. Germanilor le place cu chirie, jumătate din populaţie aşa trăieşte. Urmează Austria şi Danemarca.

Un studiu făcut acum o lună de compania de consultanţă imobiliară Colliers arată că mai mult de jumătate (55%) dintre bucureştenii care locuiesc în prezent cu chirie nu au în plan să-şi cumpere un apartament în următorul an şi vor să rămână în chirie. Nu putem spune dacă tânjesc sau nu după o casă, dar cu siguranţă abia aşteaptă să treacă valurile tulburi ale crizei economice.

În Uniunea Europeană, 2019 (Sursă: Eurostat)

70% proprietari

53% din europeni locuiesc la casă

46% locuiesc în apartament

1% în barăci, rulote, etc.

Construcţii europene – 6% pondere PIB

Procent de populaţie – proprietari , 2019 (Sursă: Eurostat)

ROMÂNIA 96%

UNGARIA 92%

SLOVACIA 91%

Procent de populaţie – chiriaşi , 2019 (Sursă: Eurostat)

GERMANIA 49%

AUSTRIA 45%

DANEMARCA 39%

sursa: https://www.cotidianul.ro/o-tara-de-proprietari/

Nominalizarea lui Cîțu: „Nici nu știți ce urmează” !

 


Economistul Adrian Câciu atrage atenția, după desemnarea lui Florin Cîțu ca și candidat de premier de către liberali, asupra măsurilor care ar urma să fie luate de un astfel de Guvern. Potrivit lui Câciu, companiile de stat cele mai profitabile vor fi privatizate, la fel și sănătatea.

„Eu cred ca mai bine va uitați ce va fi după instalarea primului guvern „de dreapta” (vor fi mai multe în urmatorii patru ani):
1. Privatizarea companiilor de stat, mai ales a celor profitabile.
Unul dintre primele acte normative ale viitorului guvern va fi privatizarea prin listare la bursa a tuturor companiilor românești importante.
La revedere CEC, la revedere Hidroelectrica, la revedere Romgaz, la revedere Transelectrica, la revedere Eximbank etc.
2. Privatizarea sănătății.
Despre privatizarea sănătății, da, va fi și aici un astfel de act, imediat după ce se ridică presiunea generată de pandemie.
3. Asigurările de sănătate private. Despre asigurarile de sanatate da, piața se va privatiza, scrie in programul partidelor de coaliție, veti plati asigurare unde doriti, numai ca vedeti voi, serviciile vor de 5-10 ori mai scumpe iar asigurarea nu va acoperi acele servicii.
Nu va mai fi acces pentru toată lumea la sistemul medical. Decât urgențe.
4. Despre extinderea contributiei la sănătate.
Asta puteți fi siguri.
Inclusiv pensionarii o vor plăti. Banii se vor duce preponderent in sistemul privat. Uitati de visele cu spitale de stat. E un non sens in intentiile vadite care s-au manifestat chiar la inceput de an 2020.
5. Capitalul românesc?
Ce va rămâne din el dupa criză va fi insignifiant, dacă se continuă modelul de politică economică din acest an. Mare parte va fi falimentat si cumpărat la bucata dupa ce a fost supraindatorat.
6. Despre oameni?
Nu exista astfel de preocupări ca prioritate.
Ei vor fi o consecință și totodată o povară.
Vi se va spune (ca și în acest an) să ziceți mersi că aveti serviciu în loc să se pună accent pe calificarea voastră si recompensarea valorii adăugate aduse de voi. Cu alte cuvinte, veti fi tratați ca asistati sociali. Scapă cine poate.
Va spun de pe acum: nici nu știți ce urmează.

sursa:https://www.cotidianul.ro/nominalizarea-lui-citu-nici-nu-stiti-ce-urmeaza/

Ăștia sunt bărbați de stat ?!

 


Ironii la adresa lui Klaus Iohannis și a lui Ludovic Orban, după ce președintele PNL a relatat că la întâlnirea de la Cotroceni de miercuri fiecare dintre ei a scris pe o foaie numele premierului pe care și-l dorește.

„PRESEDINTELE TARII SI SEFUL PARTIDULUI DE PE LOCUL 2 se intalnesc in plina criza politica, in plina criza pandemica, in plina criza sanitara, in plina criza economica, si in timp ce jucau X si 0 s-au gandit sa scrie pe foaie si numele PREMIERULUI! Astia s-au strans sa ghiceasca numele premierului? Dar in cafea n-au citit? In carti, in stele? Jucau SecretSanta? ASTIA SUNT BARBATI DE STAT?!”, a comentat jurnalistul Ionuț Cristache pe pagina sa de Facebook.

Ludovic Orban a povestit, miercuri seara, cum s-ar fi ajuns la propunerea lui Florin Cîțu în funcția de premier: un joc cu bilete între el și președintele Klaus Iohannis.

Orban a zis că atât el, cât și președintele Klaus Iohannis, au scris, pe bilețele separate, propunerea pentru funcția de premier.

„A fost propunerea președintelui – interesantă – ca fiecare să scriem separat, fără să vedem unul ce scrie celălalt, propunerea de premier. Și am scris același nume”, a spus Orban. Adică Florin Cîțu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/astia-sunt-barbati-de-stat/

O imagine de senzație cu Florin Cîțu circulă pe NET !

 


Ironii peste ironii la adresa liberalilor după ce au votat ca Florin Cîțu să fie candidatul de premier al partidului.

Senatorul PSD Daniel Zamfir a postat pe pagina sa de Facebook o caricatură a actualului ministru, însoțită de mesajul

„Totusi, penelistilor, cum sa-l propuneti pe Citu premier??



sursa: https://www.cotidianul.ro/foto-o-imagine-de-senzatie-cu-florin-citu/