7.17.2020

Satul, țara și guvernele - Monumentele din centrul satelor pe care le-am văzut în aceste zile prin Transilvania, afirmă o nedreptate strigătoare la cer. „Leaturi” întregi de tineri țărani și-au sacrificat viața pentru existența României, iar țara n-a fost în stare să pună la cale un singur plan de bătaie, pentru acest spațiu social, economic, etnografic și spiritual, din care se trage identitatea poporului român. Un program adevărat care să se vadă în fiecare sat !


Un prieten venit în vizită la mine în sat s-a apucat să cerceteze pictura din biserică și numele oamenilor de pe crucile din cimitir. A observat repede ceea ce noi știam bine dar, luați cu alergăturile zilnice, am început să uităm. Că în față, în stînga și în dreapta intrării în cimitirul din satul meu mic, plătitor de impozite și pe la 1750, se află monumentele funerare ale celor căzuți pe front în Primul și în cel de-Al Doilea Război Mondial.

L-am dus pe oaspetele meu să vadă și Mărtinești, centrul de comună unde, la intersecția a două ulițe principale, se află momnumentul principal al eroilor căzuți pe front. În Primul și al Doilea Război Mondial. Am mers apoi la Geoagiu și Bozeș. În Bozeș, un sat care ține de Geoagiu, la cea mai frumoasă intersecție din sat, se află acealași monument omagial dedicat eroilor din cele două războaie mondiale. Același monument simplu, cu toate numele celor „căzuți” înscrise pe o placă de marmură sau de bronz se află la Turdaș, la Pricaz, la Boșorod, la Romos și în mai toate centrele de comună din județul Hunedoara. Chiar orb să fii și împiediecat la minte să nu te colinde gîndul (și să nu-ți dai seama!) că în mare parte, ambele conflagrații mondiale, în cazul României, au fost duse de tinerii țărani. În prima jumătate a secolului XX, România urbană nu însemna același lucru cu cea de astăzi. Se baza pe țărani. Punct. Și pe sacrificiul lor s-a clădit România Mare și, mai apoi, România pornită în războiul împotriva Rusiei Sovietice și, după întoarcerea armelor, a Germaniei naziste. Adică România anilor noștri.

Ce vreau să spun? Că istoria României din ultima sută de ani este clădită pe sacrificiul țăranilor și al satului românesc. Cu ce s-au ales? După Primul Război Mondial, cu Marea Unire și cu împărțirea de pămînturi celor întorși de pe front, cu reforma agrară, cu așa zisa „comisație”. Iar, după al doilea, cu confiscarea tuturor pămînturilor moștenite de la părinți sau primite de la România Întregită după ”Marea Bătaie”. Așa numea străbunicul meu dinspre mamă, moț din Apuseni, din comuna Ceru-Băcăinți, Primul Război Mondial!

Buuun! Și de ce toată această rememorare a sacrificiilor făcute de neamul țăranilor din toată România? Pentru că satul românesc, în ciuda programelor de asfaltare a ulițelor și de alimentare cu apă, decade văzînd cu ochii. Programele guvernelor românești, indiferent de ce coloratură au fost, cu intenții de salvare sau de relansare a zonei rurale, s-au schimbat de la un mandat poltitic la celălalt și nici un plan nu a ajuns pînă la capăt. Adică nu s-a încheiat decît cu niște beneficii pentru cei mai șmecheri. Și satele României, ca și orașele, au avut clanurile lor de profitori. Unii au murit pe front, ceilalți au tras foloasele de acasă.

Ce vreau să spun? Că monumentele din centrul satelor pe care le-am văzut în aceste zile prin Transilvania afirmă o nedreptate strigătoare la cer. „Leaturi” întregi de tineri țărani și-au sacrificat viața pentru existența României, iar țara n-a fost în stare să pună la cale un singur plan de bătaie pentru acest spațiu social, economic, etnografic și spiritual din care se trage identitatea poporului român. Un program adevărat care să se vadă în fiecare sat !
Asta este tot ce voiam să spun !


Ce mai zice Mugur Isărescu despre starea economiei ?


Evoluțiile în planul sănătății publice continuă să genereze incertitudini fără precedent și riscuri majore la adresa perspectivei activității economice și a funcționării piețelor financiare, cu impact asupra stabilității macroeconomice și a stabilității financiare, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-o declarație de presă, în care arată ce ar fi făcut Banca în ultima perioadă.

Declarația lui Isărescu, integral:

„În ultimele săptămâni, Banca Națională a României a continuat să monitorizeze și să evalueze datele relevante din perspectiva impactului economic al pandemiei de coronavirus, precum și efectele deciziilor și măsurilor de politică monetară adoptate de CA al BNR în ședințele din 20.03.2020 și 29.05.2020, acționând, totodată, pentru punerea lor în practică.

Deficitul de lichiditate pe piața monetară s-a menţinut la cote relativ importante; în consecinţă BNR a continuat să furnizeze lichiditate instituțiilor de credit prin operațiuni repo efectuate pe baze bilaterale, media zilnică a stocului acestor operațiuni situându-se în perioada 15 iunie – 15 iulie la circa 3,7 mld. lei. Totodată, banca centrală a continuat cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară, al căror volum total a ajuns în data de 15 iulie 2020 la aproape 4,4 mld lei.

Această abordare a permis funcționarea fluentă a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare, în vederea finanțării în bune condiții a cheltuielilor bugetare și economiei reale, în condiții de relativă stabilitate a cursului de schimb leu/euro. Astfel, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2020, pe piața primară a titlurilor de stat s-au derulat 12 emisiuni ale MFP, în valoare totală de circa 10,0 mld. lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise. De altfel, în luna iunie, emisiunile de titluri de stat au consemnat al doilea vârf istoric ca valoare brută, și un maxim absolut ca valoare netă. Randamentele medii acceptate în cadrul licitațiilor au continuat să coboare, mai accentuat în cazul titlurilor pe termen mai lung, inclusiv în condițiile unei ușoare corecții descendente a marjei de risc.

În același timp, cotația ROBOR3M a scăzut la 2,15 la sută – cel mai redus nivel post-aprilie 2018 -, iar IRCC s-a diminuat la începutul trimestrului III la 2,41 la sută; totodată, cotațiile de referință de pe piața secundară a titlurilor de stat s-au stabilizat la valori apropiate minimelor din acest an atinse în prima decadă a lunii martie, pe aproape toate scadențele.

La rândul lor, ratele dobânzilor la creditele noi acordate de bănci populaţiei şi firmelor au avut o tendință evidentă de scădere în ultimele luni, media lor ajungând în aprilie la 6,05 la sută, de la 7,24 la sută în februarie 2020, în timp ce rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen a rămas relativ constantă (2,09 la sută în aprilie și mai, față de 2,12 la sută în februarie). Drept consecință, ecartul dintre ratele medii ale dobânzilor la credite şi cele la depozite s-a redus pronunțat, atingând în aprilie cea mai mică valoare din ultimii 9 ani și jumătate, iar pe segmentul societăților nefinanciare ecartul a coborât în mai a.c. la un minim istoric.

Evoluțiile în planul sănătății publice continuă să genereze incertitudini fără precedent și riscuri majore la adresa perspectivei activității economice și a funcționării piețelor financiare, cu impact asupra stabilității macroeconomice și a stabilității financiare. Prin urmare, BNR va monitoriza pe mai departe toate evoluțiile relevante și va actualiza evaluările, continuând totodată să acționeze în direcția furnizării lichidității necesare sistemului bancar (fără a afecta stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului), în condițiile unei reduceri graduale și sustenabile a ratelor de dobândă; măsurile vor fi atent calibrate astfel încât să nu descurajeze economisirea internă, care reprezintă principala sursă de finanțare a economiei reale și a sectorului bugetar”.


Trecerea de la MCV la ”Mecanismul de Proteste și Decapitare” La ce servește MCV ?


Mecanismul de Cooperare și Verificare nu numai că este un eșec lamentabil al Comisiei Europene, dar este și profund dăunător luptei împotriva coruptiei. Aceasta este concluzia tot mai frecventă a mai multor analiști și jurnaliști publicați de presa de la Bruxelles, plecând de la situația din Bulgaria.

Ce se întâmplă în Bulgaria, pe scurt. Avem proteste anticorupție la Sofia și Varna, al căror fitil a fost implicarea instituției omoloage a SPP-ului din România în paza și protecția a doi oligarhi corupți, proaspăt exonerați de noul procuror general al țării. Mai avem apoi un scandal pornit de la înregistrări publicate de un anonim în care se pare că premierul bulgar Boiko Borissov amenință să distrugă un politician rival. Iar apoi îl mai avem pe președintele socialist al Bulgariei, Rumen Radev, coborât în mijlocul protestatarilor si acuzând ”mafia” și ”corupția” guvernulu, încurajând protestele și cerând demisia guvernului.

Scandal cu procurori, amenințări și omoloaga SPP din Bulgaria

La jumătatea lunii trecute a erupt un scandal politic, iar protestele se țin lanț de mai bine de o săptămână. Ceva s-a dereglat în sistemul de la Sofia odată cu numirea unui nou procuror general, Ivan Ghesev, la finalul anului trecut, și trecerea predecesorului sau, Sotir Țațarov, în fruntea Comisiei Anticorupție.

Noul procuror general Ghesev a riscat mai mult decât Țațarov și renunțat la urmărirea penala a politicianului Delian Peevski, un oligarh care la 25 de ani ajunsese viceministru, a fost șef al comisiei parlamentare pentru supravegherea serviciilor secrete, ba chiar a fost o scurtă perioadă și director al serviciului intern de informații. Peevski era urmărit penal în dosarul devalizării băncii Corpbank. Procurorul Gheșev a renunțat la urmarirea lui Peevski. Acesta din urma și-a găsit refugiu politic în partidul minorității turce, dominat de Ahmed Dogan, un oligarh ceva mai discret în Bulgaria.

Butoiul cu pulbere al scandalurilor oligarhilor bulgari avea nevoie de un fitil. Iar acest fitil a fost publicarea anonimă pe YouTube, la jumătatea lunii iunie, a unor înregistrări audio în care premierul Boyko Borissov spune că vrea să ”o ardă” pe eurodeputata socialistă Elena Ionceva (fostă jurnalistă, cea care a facut relatat pentru prima data ca premierul Borisov este investigat de poliția catalană pentru spălare de bani. Mai amintim ca Ionceva a fost multa vreme iubita liderului socialist bulgar Serghei Stanișev, fost președinte al PES). Și tot la jumătatea lunii iunie au apărut imagini cu Borissov dormind în biroul reședinței primului-ministru cu un pistol la cap, lângă un dulap plin de bani. Premierul a negat autenticitatea fotografiei, iar despre înregistrari a spus ca sunt editate.

Și a mai fost nevoie de un fitil – Hristo Ivanov, pentru o scurtă perioada ministru al Justiției în guvernarea Borisov și acum militant antiocorupție și președintele partidului de buzunar ”Da Bulgaria”, fără reprezentare parlamentară națională și cu un singur eurodeputat la Bruxelles. Acesta a intrat într-o altercație cu gărzile lui Ahmed Dogan, despre care s-a aflat ulterior că sunt membri ai instituției omoloage SPP-ului din România. Asta a stârnit un nou val de indignare.

Și astfel au început protestele din Bulgaria, soldate până acum cu demiterea de către Borissov a miniștrilor Economiei, Finanțelor și Internelor. Borissov a spus însă limpede că nu va demisiona.

Hocus-pocus la Bruxelles: Președintele pro-rus devine președintele anticorupție

Imaginile cu președintele Bulgariei în mijlocul protestatarilor, spunând ”e timpul să dăm jos mafia din guvern”, par un deja vu pentru români. Poate, dacă era iarnă, Radev ar fi îmbrăcat o geacă roșie. Dar nu este așa! Publicația bruxelleză Politico uită să amintească în articolele aproape laudative de acum despre președintele Radev ce scria despre acesta la momentul preluării funcției, în 2017: ”Candidatul pro-rus îi dă o lovitură premierului în alegerile din Bulgaria”. Radev era făcut tuna cu pământul în presa vestica pentru viziunile sale pro-ruse, pentru că va aservi și mai mult țara Rusiei sub aspect energetic și pentru ca s-a opus oferirii unor atribuții suplimentare serviciilor secrete și procurorilor în urmărirea convorbirilor. Acum, Radev este prezedntat ca un președinte bun pentru Bulgaria, care se pare că și-a început deja campania pentru alegerile din 2021.


La ce servește MCV ?

Ce iarăși nu scrie presa de la Bruxelles este că această Bulgarie condusă de o mafie, după cum este citat președintele Radev, a fost lăudată în raportul MCV din 2019, în timp ce Romania era făcută una cu pământul. Raportul din octombrie 2019 concluziona că Bulgaria a îndeplinit criteriile stabilite de MCV în ce privește independența justiției, cadrul legal și crima organizată.

Cât de independentă este justiția din Bulgaria și cât de corect a fost raportul MCV o arată acum lăudatul președinte Rumen Radev, care spune: ”E momentul să scoatem mafia din birourile procurorilor, de care mafia se folosește în modul cel mai lipsit de scrupule și care protejează represiune politică”. Simplu, este vorba despre acea ”unitate specială” sau ”brigadă de represalii”, din Parchetul General bulgar despre mulți procurori au vorbit, dar la care la care rapoartele MCV au închis ochii. Această unitate instrumenta dosare împotriva unor indivizi implicați în infracțiuni economice, dsare care au fost folosite ca un mijloc de ”redirecționare” a resurselor lor financiare către partidele aflate la putere. Unitatea specială a procuraturii avea un rol cheie în aceste procese. Majoritatea dosarelor nu duceau la condamnări la închisoare, ci erau ”aruncate la gunoi” după ce urmăriții ajungeau la o înțelegere cu procurorul general.

Acesta este motivul pentru care analiști cât se poate de pro-europeni din Bulgaria, precum Dimitar Becev, susțin că Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un eșec și trebuie să dispară. ”Și să spunem adevărul. Înregistrări precum cea în care cineva care pare să fie premierul Borissov amenință o eurodeputată într-un scandal privind fraudarea fondurilor UE sunt deseori trecute cu vederea atât la Sofia, cât și la Bruxelles”, scrie Becev pentru Politico.

Da, așa este. Însă nu și în cazul României, în care scandalui mult mai puțin grave duc la un raport MCV catastrofal în 2019. De ce? Pentru că, așa cum o arată protestele din Bulgaria, MCV a dovedit că este un instrument de presiune politică. Pentru că președintele Klaus Iohhanis trebuia să câștige alegerile din Romania, MCV i-a dat o mână de ajutor. Și pentru că guvernul Borissov de la Sofia era văzut bine de Bruxelles, MCV i-a dat și lui o mână de ajutor, câtă vreme ”preferă să se comporte ca niște guvernatori UE într-o colonie”, în cuvintele lui Spasimir Domaradzki, profesor de științe politice la Universitatea Lazarski din Varșovia.

Aceste calcule și strategii de control asupra statelor membre au dus la eșecul MCV, care a început să-și arate adevărata utilitate – schimbarea sau perpetuarea a unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.

Și cum va fi atins obiectivul oficial declarat al independenței justiției, anticorupției, dacă MCV-ul și-a demonstrat ineficiența? O spune același Dimitar Becev: ”Lecția învățată de o minoritate vocala din Bulgaria este că schimbarea trebuie făcută de jos în sus. Și, la șapte ani de la numirea oligarhului Delian Peevski  în fruntea serviciului de informații, sunt mulți oameni furioși în Bulgaria, care cred în statul de drept și echitate”. Mecanismele UE au eșuat, iar acum este rândul ”unei minorități vocale” să tragă elitele la răspundere. Cu alte cuvinte, nu se va schimba nimic în Bulgaria, și nici în România. Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi înlocuit cu un ”Mecanism de Proteste și Decapitare” a guvernelor ce va avea aceeași funcție – schimbarea sau perpetuarea unor administrații de la periferia UE, în funcție de poziția lor față de Bruxelles.

 sursa:https://www.cotidianul.ro/trecerea-de-la-mcv-la-mecanismul-de-proteste-si-decapitare/

Ludovic Orban nu vrea amânarea alegerilor locale și ar vrea ca toți candidații să poarte mască


Premierul a spus vineri că data alegerilor locale este cea stabilită de Parlament, 27 septembrie, şi a subliniat că şi alte ţări au organizat alegeri în acest an fără ca în urma respectivelor scrutine să rezulte efecte negative asupra sănătăţii.


„Data alegerilor e stabilită de Parlamentul României, data este 27 septembrie. Şi alte ţări au organizat alegeri. Vă dau exemplu: Polonia, Croaţia. În urma organizării alegerilor, nu au rezultat efecte negative asupra sănătăţii. Sigur, depinde şi alegerile cum le organizezi, cum stabileşti regulile de campanie, astfel încât să nu faci adunări publice, să nu existe riscul. Dacă toţi candidaţii poartă mască în interacţiunea cu oamenii, riscul este redus. Organizarea secţiilor de votare, de asemenea, este foarte importantă. În ceea ce ne priveşte, sigur, obiectivul nostru este să reducem numărul de cazuri, să oprim răspândirea infecţiei”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la sediul MAI, întrebat despre alegerile locale în contextul evoluţiei pandemiei de COVID.


Noile linii de atac ale PSD la adresa PNL


„PSD e decis să depună moțiune de cenzură, indiferent că va fi ori nu stare de alertă, după ce CCR a respins tentativa liberalilor de a bloca aplicarea legii”, este prima temă de atac la PNL pe care liderii PSD din teritoriu trebuie să o expună în conferințele de presă din weekend.

Potrivit punctajului consultat de HotNews.ro, liderii PSD trebuie, de asemenea, să insiste pe faptul că social-democrații au mai rezolvat o problemă gravă pe care Guvernul PNL ar fi provocat-o, respectiv legea carantinei și izolării.

Ce mesaj trebuie să transmită: „PSD a înlăturat abuzurile din legea trimisă, cu mare întârziere de către Guvernul PNL. Dintr-o lege proastă, cu instrumente opresive puse la dispoziția autorităților, PSD a realizat o lege care pune accentul pe protejarea drepturilor cetățenești, în egală măsură cu protejarea sănătății publice. În timp ce guvernul a vrut să sporească puterea statului, PSD a urmărit apărarea drepturilor cetățenești, pentru prevenirea abuzurilor unei puteri discreționare. În acest sens parlamentarii PSD au introdus în lege garanțiile corespunzătoare”.

Alte teme de atac ale social-democraților se referă la banii pentru asistența socială, indicația fiind să se invoce „hoțiile PNL”.

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu există resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor copiilor, dar va fi căutată o soluţie pentru ca alocaţiile să crească în acest an. Aceasta a fost prima reacție a lui Orban după ce Curtea Constituțională a respins miercuri contestația Guvernului și a dat undă verde dublării alocațiilor pentru copii, așa cum prevede legea votată de PSD.

"Vom găsi o soluţie împeună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar, sigur, nu la dublarea imediată, pentru că nu există resursele financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile", a declarat Ludovic Orban, joi, răspunzând unei întrebări a unei jurnalist.


S-A TERMINAT ! Trebuie să facem acest pas foarte repede



Europarlamentarul Carmen Avram transmite un mesaj ferm de la Bruxelles.

Carmen Avram a declarat că România trebuie să se concentreze pentru a se ralia politicii europene în ceea ce priveşte protejarea mediului.

"Indiferent ce soluţii găsim, trebuie să le găsim pentru că suntem în ceasul al doisprezecelea. România trebuie să înceapă să trateze mediul drept cea mai importantă politică europeană pentru următoarele decenii. Istoria începe acum, revoluţia începe acum şi sunt fericită că fac parte din această revoluţie pe care o văd desfăşurându-se la Bruxelles.

Nu mai merge! Dacă până acum am dat explicaţii, am propus măsuri, am fost păsuiţi, arătaţi cu degetul, de acum toată Uniunea intră într-o cursă spre atingerea acelor obiective istorice şi cred că noi, dacă nu realizăm ce presupune asta, trebuie să ne mobilizăm. Trebuie să înţeleagă toată lumea că s-a terminat! Viaţa noastră în care ne băteam joc de mediu s-a terminat. Dacă mai vrem să facem parte din secolul XXI trebuie să facem acest pas foarte repede. Mediul este noua politică drapel a UE", a declarat Carmen Avram în cadrul dezbaterii online "Reciclarea, obiectiv ratat? Strategia câștigătoare pentru România".


Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită la Târgul de Sfântul Ilie


Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează în perioada 17 - 19 iulie Târgul de Sfântul Ilie, deschis între orele 10.00 şi 18.00.

Meșteșugari și artiști aduc la târg: obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, ouă încondeiate, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase pe care le puteți tocmi, în miez de vară, la Muzeul de la Șosea.

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, și nici tradiționala țuică.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei, informează organizatorii.

Sfântul Ilie,  sărbătorit pe 20 iulie

 

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea regelui Ahab, căsătorit cu prinţesa feniciană Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal. Pentru această faptă, proorocul Ilie l-a mustrat pe rege şi a prevestit trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie a revenit şi a dovedit poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal au fost ucişi şi foametea a încetat. În timpul vieţii, Ilie a făcut minuni. După moarte, a fost ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.

Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă - încep să reteze stupii, să ia miere. (Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau)

Olguţa Vasilescu a prezentat unul dintre proiectele cu care vine în faţa alegătorilor.


"Primul dintre proiectele pentru care candidez la Primăria Craiovei este Fan Zone. Craiova are, în acest moment, cel mai frumos centru istoric din România. O mare parte a acestei zone a fost revitalizată de către proprietarii clădirilor şi administraţia locala, în ultimii ani. În perioada următoare, vom extinde suprafaţa reabilitată şi construită, prin amenajarea unei zone pentru fanii echipelor sportive ale Băniei, acolo unde se află în acest moment Piaţa Veche.

Deşi această parte a Craiovei are multe clădiri monument, din păcate, de peste 30 de ani, e în paragină, cu multe chioşcuri vechi şi insalubre şi din această cauză nu e tranzitată. Vor apărea o noua piaţetă unde să se strângă fanii sportului craiovean înainte de a se deplasa la Polivalentă sau la stadion şi mai multe clădiri care vor adăposti restaurante, hoteluri şi magazine de suveniruri, asemeni multor oraşe cu tradiţie în sport. Este un proiect demarat deja şi care va pune Bănia pe harta oraşelor europene de vizitat!", a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook.

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ pune în PERICOL OAMENII care LUCREAZĂ VARA


Milioane de oameni din întreaga lume ar putea fi expuși la niveluri periculoase de stres termic, o problemă serioasă care poate provoca insuficiența organelor.

Conform BBC, mulți dintre aceștia trăiesc în țări încă în dezvoltare, iar muncile pe care le practică îi expun la boli care le pot pune în pericol viața. În activitățile profesionale, acești oameni lucrează în câmp liber sau pe șantier.

Din păcate, încălzirea globală nu face decât să crească șansele ca vremea verii să fie „mult prea fierbinte pentru oameni”. Stresul termic este momentul în care corpul nu mai este capabil să se răcească corespunzător, așa că temperaturile cresc la niveluri care pot cauza insuficiența unor organe foarte importante.



PAGINĂ DE ISTORIE ROMÂNEASCĂ: Un blazon de piatră ce a aparţinut principelui Gabriel Bethlen a fost descoperit în timpul lucrărilor de restaurare a Cetăţii Făgăraş.



Blazonul, cu dimensiunile 100/70 cm, are, central, în scut două păsări de baltă străpunse de o săgeată iar de o parte şi alta, doi lei ce susţin o coroană, pe margine, de jur împrejur, fiind reprezentat un dragon, relatează Agerpres.

Conform reprezentanţilor administratorului cetăţii, din "Inventarul cetăţii" din 1632, realizat la trei ani după moartea principelui, ar reieşi că acest blazon ar fi fost depozitat pe bastionul de sud-est al Toboşarului.

Gabriel Bethlen a fost principe al Transilvaniei în perioada 1613-1629 şi, începând cu 1619, lider al mişcării antihabsburgice din estul şi nordul Ungariei, în contextul Războiului de Treizeci de Ani.

Cetatea Făgăraşului a devenit reşedinţă a principilor Transilvaniei şi centru politico-administrativ al marelui domeniu al Făgăraşului în secolul al XVII-lea.


Descoperire arheologică în cetate


Lucrările la canalizarea curții exterioare, care se desfășoară sub supraveghere arheologică (în cadrul proiectului de restaurare) au dus la o descoperire importantă pentru istoria cetății Făgăraș, și anume un blazon de piatră, ce a aparținut principelui Gabriel Bethlen (1613-1629).
Blazonul dimensiuni 100 cmx70 cm) are, central, în scut două păsări de baltă străpunse de o săgeată, iar de o parte și alta doi lei ce susțin o coroană. 


Lucrările la canalizarea curții exterioare, care se desfășoară sub supraveghere arheologică (în cadrul proiectului de restaurare) au dus la o descoperire importantă pentru istoria cetății Făgăraș, și anume un blazon de piatră, ce a aparținut principelui Gabriel Bethlen (1613-1629).
Blazonul dimensiuni 100 cmx70 cm) are, central, în scut două păsări de baltă străpunse de o săgeată, iar de o parte și alta doi lei ce susțin o coroană. Pe marginea acestui blazon, de jur împrejur un dragon.
În cetate, se mai păstrează încă un blazon al principelui Bethlen din anul 1627, de mici dimensiuni lucrat în stucatură, pe ușa de la loggia de la etajul I (dar mai simplificată – doar cele două păsări de baltă străpunse de săgeată). Totodată, inventarele generale ale cetății (1632, 1637, 1656 și 1676) amintesc, în castel, încăperi cu blazonul principelui, situate la etajul al II-lea, dar care, la acest moment, nu se mai păstrează.
Am încercat să identificăm locul unde era sau trebuia pus acest blazonul de piatră descoperit recent.
Inventarul cetății din 1632 (realizat la trei ani după moartea principelui) menționa că pe bastionul de sud-est (al Toboșarului) era depozitat blazonul de piatră al „răposatului nostru domn, în câteva bucăți pentru bastion”. Desigur, nu pentru cel pe care se găsea (deoarece a fost construit de Bathorești), ci, se pare, pentru cel de nord-est care are o inscripție cu numele provizorului cetății la acea dată – Rethi - și un an – 1625. Anul menționat nu înseamnă anul finalizării bastionului, ci nivelul la care s-a ajuns în acel an și este de presupus că, nefinalizându-se acest bastion, blazonul nu a mai fost pus.
Acest al treilea bastion, singurul fără urechi, este ultimul construit de Gabriel Bethlen și este de presupus că aici dorea principele să pună blazonul.
Amintim că în 1623, principele întocmește un plan de modernizare a fortificațiilor exterioare ale cetății Făgăraș, în 36 de puncte, care prevedea, printre altele și construirea a 3 bastioane (unul dintre acestea – cel de sud-est fusesese construit de către familia Bathory).
Menționăm că amplele lucrări de modernizare ale cetății Făgăraș inițiate de principele Gabriel Bethlen determină înființarea, în cetate, a breslei tâmplarilor și pietrarilor în 1620.
Fără îndoială că cetatea nu și-a spus toată istoria și că, poate, vom mai descoperi lucruri interesante.



Seism cu magnitudinea 6,9 în Papua Noua-Guinee, risc de tsunami


Un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,9 a avut loc astăzi, în zona de est a Papua Noua-Guinee, determinând autoritățile să emită o alertă de risc de tsunami, scrie AFP.

Observatorul american USGS a precizat că seismul a avut loc la ora 12,50 (02,50 GMT) la o adâncime de 85 km, la mai multe sute de kilometri nord-est de capitala Port Moresby.

Deocamdată nu există date legate de eventuale pagube sau victime.

Din cauza precarității mijloacelor de comunicație în Papua Noua-Guinee, a dificultății terenului și a lipsei drumurilor, este nevoie uneori de mai multe zile pentru analizarea impactului catastrofelor naturale în arhipelag.

Papua se află pe Centura de Foc a Pacificului, teatrul unor intense activități vulcanice și seismice.

În februarie 2018, un cutremur de 7,5 în centrul arhipelagului a ucis cel puțin 125 de persoane și a distrus sute de clădiri.


Covid nu atacă pe litoral, el atacă doar în biserici. Covid nu atacă funcționarii publici, ci doar angajații de la privat. Experimentul funcționează perfect.


O remarcă care spune totul despre grija REALĂ a autorităților pentru români !

Dan Tanasa: „Voi ați observat că doar masca este obligatorie, nu și calitatea măștii ? 

Tătaru și Arafat nu sunt interesați de calitatea măștii, poți să-ți pui pe față și o șosetă, important este să ai mutra acoperită.

Sunt mii de modele de măști pe piață dar nimeni nu e deranjat de asta. Ați văzut voi vreo recomandare a lui Arafat legată de calitatea măștii? Ați văzut voi descinderi ale organelor de control care să controleze comercianții cu privire la calitatea măștilor? NU! De ce? Pentru că nu este despre protecția ta, este despre masca pe bot și despre banii pe care îi fac unii.

Ceea ce se întâmplă în acest moment în România nu are nicio legătură cu pandemia. România este un poligon în care se desfășoară experimente sociale pe scară largă. Până acum totul funcționează perfect. Se fură pământuri, se fură păduri, se fură drepturi și libertăți, românii stau liniștiți cu masca pe față la 30 de grad!

Covid nu atacă pe litoral, el atacă doar în biserici. Covid nu atacă funcționarii publici, ci doar angajații de la privat. Experimentul funcționează perfect.