12.03.2020

Iohannis, campanie fără perdea pentru liberali: Îmi doresc să câştige PNL

 


Preşedintele Klaus Iohannis a preluat, joi, rolul de agent electoral PNL, afirmând că îşi doreşte ca acest partid să câştige alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Iohannis a afirmat că PNL se află pe primul loc în sondajele de opine iar acesta este, în opinia sa, "un lucru bun".

Totuşi, alegerile nu se câştigă în sondaje, ci la urne, a continuat preşedintele.

El a cerut populaţie să meargă să voteze şi a reluat atacurile la adresa PSD.

"Mergeți la vot ca să nu pățim ca în 2016. E extrem de important. Ați fost alături de mine în 2019 și am reușit să oprim ciopârțirea legilor Justiției. Ați fost alături de mine la prezidențiale. Mergeți la vot ca să nu pățim ca în 2016, când printr-o prezență scăzută la vot a câștigat PSD și a urmat coșmarul de ani de zile în care PSD și-a bătut joc de țară, de Justiție, de investiții publice.

Iohannis: Nu ne mai dorim să câştige PSD

Așa ceva nu ne mai dorim. Așa ceva nu ne mai dorim. Vă rog să mergeți la vot. Votați. Alegerile se câștigă la vot. Votați echipa cu care vom reconstrui România, votați pentru România normală", a declarat Iohannis.

Preşedintele a rostit aceste îndemnuri de la Centrul-pilot de vaccinare de la Romexpo, unde, cu doar câteva minute mai devreme, anunţase că în România vor intra, în curând, 1 milion de doze de vaccin anti-COVID iar prima campanie de vaccinare s-ar putea încheia în vara anului viitor.

sursa: https://www.antena3.ro/alegeri-parlamentare-2020/iohannis-pnl-campanie-atacuri-psd-alegeri-parlamentare-2020-587925.html

Morții de COVID-19, băgați în sicrie în fața bolnavilor care așteptau să se testeze

 


Tratament inuman în Spitalul de Urgenţă Sibiu. Pacienți tratați într-un chioșc fast-food

Conducerea militară care a preluat conducerea celui mai mare spital cu pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu a anunțat primele măsuri luate. Mai mult, a fost dezvăluit şi tratamentul inuman la care erau supuși pacienţii.

Colonelul Constantin Vlase, noul director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, a declarat, joi, că prima decizie a fost să mute pacienţii care au stat şi câteva zile într-un chioşc fast-food, fără toaletă şi baie.

"În momentul de faţă chioşcul din faţa UPU nu mai este destinat managementului pacienţilor COVID-19. Acesta va fi reamenajat, utilizarea sa ulterioară urmând a fi decisă în funcţie de necesităţi.

Chioşcul a fost o soluţie temporară de urgenţă utilizată în contextul creşterii numărului de pacienţi. Deoarece nu oferea condiţii normale de asistenţă medicală pacienţilor şi nici condiţii optime de muncă pentru personalul medical, au fost făcute demersurile pentru mutarea activităţii medicale în sala sindicală a SCJU, unde au fost amenajate 12 paturi pentru pacienţii COVID pozitiv, unde pacienţii au un grup sanitar propriu.

În spaţiul rămas liber se vor mai desfăşura doar activităţi de recoltare a testului COVID, dacă condiţiile de supraaglomerare a UPU vor impune acest lucru", a spus colonelul Constantin Vlase, potrivit Agerpress.

Acest chioşc fast-food transformat în "salon” COVID-19 a găzduit pacienţi infectaţi şi timp de cinci zile, după declaraţiile unora dintre ei, până au fost transferaţi efectiv într-o secţie de spital. Unii pacienţi au fost nevoiţi să aştepte ore în şir în acel chioşc, chiar stând doar pe un scaun, din lipsă de paturi libere în secţiile spitalelor din Sibiu.

Morții de COVID-19, băgați în sicrie în fața bolnavilor care așteptau să se testeze

O altă măsură luată de noua conducere militară a spitalului a fost să mute cele două containere destinate pacienților decedați în curtea morgii spitalului.

"Containerele destinate decedaţilor COVID-19 reprezintă o capacitate suplimentară necesară gestionării unei situaţii de criză şi au fost relocate, având în vedere optimizarea procesului de predare către aparţinători”, a explicat directorul militar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Constantin Vlase.

Cele două containere pentru pacienţii care au decedat din cauza COVID-19 se află acum în curtea morgii spitalului.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Sibiu au decedat 436 de persoane, zece doar în ultimele 24 de ore, din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, a anunţat joi, Prefectura.

sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/tratament-inuman-spital-urgenta-sibiu-masuri-587920.html

Ajutor american în lupta cu pandemia COVID -19

 


SUA a donat României un echipament pentru intervenții SMURD în lupta cu pandemia COVID -19. Cu ajutorul echipamentului medicii pot acorda asistență calificată și pot transportă pacienți infectați cu COVID către unitățile medicale.

Ceremonia a avut loc joi, iar echipamentul a fost dat de reprezentanții Ambasadei SUA oficialilor români de la MAI și IGSU.
Noul echipament va facilita intervențiile și misiunile la care vor participa angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

„Grație eforturilor depuse de Biroul de Cooperare Militară al Ambasadei SUA, serviciul SMURD din Republica Moldova beneficiază de un lot de echipament performant, care va fi utilizat de medicii și paramedicii care acordă asistență calificată, dar și transportă pacienți infectați cu COVID către unitățile medicale. Potrivit IGSU lotul donat de SUA conține ventilatoare de urgență, saltele de imobilizare, sisteme de izolare și transport a persoanelor infectate, rezervoare medicale de oxigen, termometre digitale și alte produse necesare în valoare de 62 de mii dolari americani”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

sursa:  https://www.cotidianul.ro/ajutor-american-in-lupta-cu-pandemia-covid-19/

Percheziții DNA la spitale Covid

 


UPDATE Perchezițiile din Brașov se fac și la o instituție subordonată IGP unde anchetatorii DNA și DGA bănuiesc că există scurgeri de informații. Sursele spun că vizați sunt șeful instituției și un ofițer. Alte percheziții se desfășoară la Spitalul din Miercurea Ciuc și la domiciliul managerului.

DNA face percheziții în județele Brașov, Iași și Harghita într-un dosar de corupție. Vizate de acțiune sunt și patru instituții publice. Surse apropiate anchetei susțin că este vorba despre spitale Covid din Brașov și că infracțiunile au legătură cu achizițiile de aparatură medicală.

Perchezițiile se desfășoară joi în 22 de locuri din județele Brașov, Iași și Harghita. Sunt vizate domiciliile unor suspecți, dar și sediile unor instituții publice despre care sursele susțin că ar fi spitale Covid din Brașov.

Procurorii fac cercetări într-un dosar de corupție despre care aceleași surse spun că ar conține infracțiuni comise în legătură cu achizițiile de aparatură medicală.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada decembrie 2019 – prezent. În cursul zilei de 03 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoanhttps://www.cotidianul.ro/dna-face-perchezitii-la-spitale-covid/e fizice și sediile unor societăți comerciale”, se arată într-un comunicat DNA.

În timpul perchezițiilor, procurorii sunt sprijiniți de specialiștii Direcției Generale Anticorupție și de cei ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dna-face-perchezitii-la-spitale-covid/

„În calitate de președinte, nu am nicio datorie mai mare decât să apăr legile și continuitatea Statelor Unite ale Americii”

 


Nemulțumit de rezultatul scrutinului din 3 noiembrie, Donald Trump nu cedează. Ocupantul, încă, al fotoliului de la Casa Albă începe războiul împotriva falsului din alegerile americane.  Într-un discurs de 46 de minute, „aproape cel mai important pe care l-am susținut“, după cum afirma chiar el, Trump susține că are dovezi asupra neregulilor din alegerile din 3 noiembrie.

„În calitatea mea de președinte, voi face tot ce pot pentru a apăra sistemul democratic american, și sistemul de vot, care se află sub atac“, crede Trump. 

Mai mult, chiar, Trump afirmă că anumite grupuri ar fi orchestrat alegerile. Acesta ar fi fost, de altfel, motivul pentru care lui Biden i s-ar fi spus să nu-și facă nici măcar o campanie electorală. „Avem situația sub control“, s-ar fi exprimat aceștia.

Intr-un alt moment al discursului, încă președintele vorbește despre zeci, poate sute de mii de voturi pentru democrați care ar fi validate pe ascuns dar și de numeroase persoane decedate aflate pe listele de votanți.

Deși discursul a fost publicat la orele 16.00, ora Coastei de Est a Americii, ora 23.00, ora României, agențiile de știri ca Agerpres și Mediafax au ignorat subiectul.

Președintele SUA a vorbit pe larg despre toate acuzațiile de fraudă și nereguli de vot prezentate în audierile din întreaga țară descoperite de echipa sa juridică condusă de fostul primar al orașului New York Rudy Giuliani, informează Breitbart.

„În calitate de președinte, nu am nicio datorie mai mare decât să apăr legile și continuitatea Statelor Unite ale Americii”, a declarat Trump. „De aceea sunt hotărât să protejez sistemul nostru electoral, care se află acum sub asalt și asediu coordonat”.

Președintele a spus că va prezenta dovezile fraudei în masă în instanță.

sursa:https://www.cotidianul.ro/probe-voturi-false-numaratoare-trucata/