10.11.2020

Reacţia medicilor de familie, după declaraţia ministrului Sănătăţii

 


Medicii de familie sunt revoltaţi de deciziile autorităţilor. Aceştia se plâng că sunt epuizaţi de sistemul care le dă mari bătăi de cap. Medicii de familie fac un apel către autorităţi şi spun că pe umerii lor cade toată resposabilitatea de a merge la un pacient acasă pentru a îl consulta.

Medicii de familie spun că nu au echipamente potrivite pentru a ţine virusul la distanţă, în condiţiile în care Nelu Tătaru a anunţat că românii declaraţi pozitiv, asimtomaticii, sau cei fără comorbidităţi, vor fi evaluaţi la domiciliu de către aceştia.

''Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi facem un apel suplimentar către toată populaţia, să respecte nişte reguli care să împiedice extinderea nemăsurată a acestei pandemii, care din păcate va duce la multe victime.

Vreau să precizez foarte clar, că nu putem să mergem la domiciliul lor, pentru că nu avem maşini dezinfectate!

Nu avem costumaţia potrivită pentru a merge la un pacient pozitiv şi nici condiţiile de a ne schimba, ca să nu ne infectăm nici noi şi nici ceilalţi pacienţi. Suntem deja epuizaţi şi nu e vorba numai de noi. Sunt convinsă că anesteziştii, cei de la Terapie Intensivă, infecţioniştii sau pneumologii sunt şi mai epuizaţi.

Nelu Tătaru: Asimtomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu!

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că pacienţii confirmaţi pozitiv, dar asimtomatici, vor fi evaluaţi la domiciliu şi vor fi monitorizaţi fizic de către medicii de familie.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/medici-de-familie-reactie-tataru-asimptomatici-583934.html

"E ca la militari, îi trimiţi la război, unii mor"

 


Virgil Guran, consilierul premierului Orban, a comentat în direct la Antena 3 revolta medicilor de familie, care ar trebui să "evalueze" la domiciliu persoanele infectate cu COVID care nu prezintă simptome şi nu au comorbidităţi.

Solulţia a fost anunţată de ministrul Nelul Tătaru şi a determinat protestul medicilor de familie.

Aceştia spun că nu se pot deplasa la domiciliile celor confirmaţi pozitivi, pentru că nu dispun de maşini dezinfectate, nu au costumaţia potrivită şi nici posibilitatea de a se echipa, pentru a nu-i infecta pe ceilalţi pacienţi.

În replică, Virgil Guran spune că trebuie examinat exemplul ţărilor care au fost afectate cel mai mult de pandemie, Italia şi Spania.

"Vă spun că trebuie luate măsuri de la minut la minut (...) Trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? Dar să ne uităm la Italia, Spania. Sunt foarte mulţi medici care s-au infectat. Ce să facem? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate", a spus Guran.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/virgil-guran-medici-de-familie-583936.html

Decizie de ULTIMĂ ORĂ

 


Potrivit Realitatea Plus, magistrații de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au decis să îl plaseze sub arest la domiciliu pe Laurențiu Baranga, după ce acesta fusese dus, în jurul orei 13, la instanță. 

În următoarele 30 de zile, nu are voie să părăsească domiciliu, nu are voie să ia legătura cu părțile din dosar și trebui să meargă în fața instanței ori de câte ori i se cere. Decizia nu este una definitivă. 

Laurențiu Baranga a demisionat joi, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanțelor Publice. Înainte de fi numit șef al ONPCSB, Laurențiu Baranga a fost vreme de 11 ani director adjunct al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a făcut, sâmbătă, percheziții la domiciliul acestuia din Râmnicu-Vâlcea. Baranga este acuzat că a depus la dosarul de angajare documente falsificate, inducând în eroare mai multe instituții publice, informează Mediafax.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente”, au spus reprezentanții Poliției Române.

Polițiștii precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată, respectiv Laurențiu Baranga, a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Laurențiu Baranga a fost numit în funcția de președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie.


sursa:https://www.dcnews.ro/laurentiu-baranga-scapa-de-arestul-preventiv-decizie-de-ultima-ora_776892.html

Cât ne va costa vaccinul anti-COVID

 


Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a transmis Alexandru Rafila sâmbătă seara la Antena 3, unde a vorbit despre tratamentul așteptat de toată lumea.

Alexandru Rafila a vorbit despre companiile care sunt pregătite să ofere un vaccin anti-COVID-19 , dar și despre momentul în care în România vor fi livrate primele doze.

„Cred că până la sfârșitul anului, vor ieși cel puțin două vaccinuri. Până în decembrie 2020 cred că cel puţin două vaccinuri vor fi autorizate. Prețul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro și 20 de euro. Nu este un preț de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, în decembrie 2020 ar putea să apară cel puțin două vaccinuri, produse de cele patru mari companii AstraZenaca, Sanofi GSK, Moderna și Pfizer.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că transportul și livrarea tratamentului reprezintă o provocare pentru cei implicați și că prioritate la vaccin vor avea personalul medical aflat în linia întâi și persoanele vulnerabile. În cazul acestora, prețul vaccinului va fi suportat de stat.

„Va fi o provocare logistică, de transport, de administrare, de organizarea locurilor, de distribuire. Pentru acest lucru va exista o colaborare între Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării. Depinde cum vor veni dozele. Eu mă îndoiesc că vor veni toate dozele, ele vor veni treptat. Trebuie stabilite exact prioritățile, avem personalul medical, medicii, asistentele, ambulanțierii, și bineînțeles persoanele vulnerabile, cu comorbidități…. Este o problemă de siguranță la nivel național. Și va fi suportat de stat”, a explicat Raed Arafat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cat-ne-va-costa-vaccinul-anti-covid/

„Ne-au sacrificat copiii ca să poată fura alegerile !”

 


„Sper că nimeni nu mai are dubii că începerea anului școlar pe 14 septembrie a fost făcută doar în scop electoral, doar ca Iohannis și Orban să poată spune că situația medicală este sub control, doar pentru ca alegerile locale să se poată ține pe 27 septembrie! Adică ne-au sacrificat copiii ca să poată fura alegerile! Acum încep să închidă școală după școală și este clar că este doar o chestiune de timp până când totul se va închide!”, acuză Călin Popescu Tăriceanu duminică pe pagina sa de Facebook.
„La fel le-au făcut celor din HORECA sau celor din teatre și cinematografe. I-au dus cu zăhărelul și după alegeri i-au închis. Peste noapte! Fără explicații și fără pregătire! Nici un semn de întrebare despre spectatorii care au cumpărat bilete și nici o remușcare pentru cheltuielile făcute de cei din industria ospitalității ca să se alinieze normelor de protecție impuse.
Pentru cei care au uitat le aduc aminte că la fel a făcut și Traian Băsescu în 2009. Care criză? De unde criză? Votați-mă și viața va fi roz! Am văzut ce am pățit imediat după ce a fost reales: tăierea salariilor cu 25%, un program draconic de austeritate din care am ieșit cu greu abia după ce Victor Ponta a preluat guvernarea! Asta ni se pregătește și acum. Suntem duși cu vorba până pe 6 decembrie și iadul va începe a doua zi după instalarea guvernului PNL-USR!
Așa cum s-au terminat banii tocmai la mărirea pensiilor și alocațiilor, tot așa o să se termine și pentru ajutoarele acordate companiilor afectate de criză. Trebuie să ne așteptăm să plătim mai mult pentru alimente, energie, telefon, medicamente pentru că vor crește TVA la 24%. Nu cred că vor păstra impozitarea de 1% pentru microîntreprinderi, cum nu cred că vor păstra contribuțiile sociale la nivelul salariului minim pentru PFA-uri și profesii liberale. Nu uitați că se împrumută cu jumătate de miliard de lei pe săptămână. De unde credeți că vor da înapoi cele peste 105 miliarde lei pe care i-au împrumutat? Din taxe și impozite suplimentare pe cei care muncesc!”, mai spune Tăriceanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanu-ne-au-sacrificat-copiii-ca-sa-poata-fura-alegerile/

MIHAI EMINESCU, Dumnezeul Veșnic al Culturii Românești - poet, jurnalist, istoric, patriarhul limbii române

 


“Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc” – Tudor Arghezi.

„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece; iubesc acest popor, care nu serveşte decât de calici acelora ce se înalţă la putere ... - Mihai Eminescu

“UNIREA ROMÂNIMEI… E VISUL MEU DE FIER !” – Mihai Eminescu 

”RUGĂCIUNE: Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalța-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Și zid de mântuire, Privirea-ți adorată Asupra-ne coboară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie !  Noi, ce din mila sfântului Umbră facem ...”  - Mihai Eminescu



Ciolacu: România trebuie să se pregătească pentru a evita o catastrofă medicală ! PNL și Iohannis se pregătesc doar de alegeri

 


Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că România trebuie să se pregătească cu toate forţele pentru a evita o catastrofă medicală, întărind sistemul medical, secţiile ATI, reorganiznd DSP-urile şi procurând echipamentele şi medicamentele necesare. ”Forţele politice ar trebui să-şi dea mâna pentru a trece peste această perioadă, în schimb, Iohannis şi Guvernul PNL se pregătesc doar de alegeri”, a mai susținut Ciolacu.


”România trebuie să se pregătească cu toate forţele pentru a evita o catastrofă medicală! Întărirea sistemului medical, şi în mod special a secţiilor ATI, procurarea medicamentelor esenţiale, reorganizarea DSP-urilor, regândirea protocoalelor de testare, pregătirea şcolii on-line aşa cum trebuie, distribuirea măştilor către persoanele vulnerabile sunt doar câteva dintre cele mai urgente lucruri. Toate forţele politice ar trebui să-şi dea mâna pentru a trece cu bine peste această perioadă. În schimb, Iohannis şi Guvernul PNL refuză orice dialog constructiv şi se pregătesc doar de alegeri. La fel cum au făcut cu anticipatele şi au pierdut. La fel cum au făcut cu localele şi au pierdut. Totul a fost doar pentru alegeri”, a scris, duminică, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Liderul PSD mai spune că Parlamentul nu are nicio pârghie pentru a interveni și îl acuză pe președintele Iohannis că refuză să promulge legea promovată de pesediști și în baza căreia alegerile din 6 decembrie ar putea fi amânate prin decizie a Legislativului.

”La sfârşitul lui iulie, Parlamentul a votat cu o largă majoritate o lege prin care data alegerilor poate fi stabilită de legislativ, la fel cum s-a întâmplat când s-au amânat alegerile locale. Atunci a fost o decizie bună, acum Iohannis şi PNL au făcut totul pentru a bloca această lege! Au contestat-o la CCR şi au pierdut. Două luni de tergiversări!!! Şi în continuare Iohannis refuză să promulge legea votată de Parlament! Iar până când preşedintele nu va promulga această lege, Parlamentul nu are nicio pârghie legală pentru a evita dezastrul medical spre care ne îndreaptă iresponsabilitatea lui Iohannis şi a Guvernului Său”, a mai scris Ciolacu.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24344208-ciolacu-romania-trebuie-pregateasca-pentru-evita-catastrofa-medicala-pnl-iohannis-pregatesc-doar-alegeri.htm

DACĂ VISTERIA PRIMĂRIEI ESTE GOALĂ, HAIDEȚI SĂ MAI DĂM O GAURĂ PE BANII CONTRIBUABILILOR...LOR NU LE MAI TREBUIE BANII pentru că și așa sunt la IZOLARE CU BOTNIȚĂ

 


Primăria Capitalei a început pregătirea pentru  sărbătorile de iarnă montând luminlțele de Crăciun. Anul trecut prețul iluminatului de sărbători a ajuns la circa 2,5 milioane de euro.

Cea mai mare parte dintre instalaţiile folosite în acest an pentru iluminatul festiv în Bucureşti sunt cele achiziţionate în 2019, această acțiune  fiind  un proces laborios care va fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie.

Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti are "obligaţia contractuală de a presta serviciul public de iluminat festiv", ca parte a Contractului de delegare a serviciului de iluminat public încheiat cu PMB.

Astfel, în eventualitatea în care nu ar presta acest serviciu, "compania riscă rezilierea contractului de delegare", pentru neîndeplinirea sarcinilor care îi revin, se arată în comunicatul PMB, citat de Agerpres.

"Cea mai mare parte dintre instalaţiile folosite în acest an sunt cele de anul trecut, aşadar nu presupun o nouă achiziţie. Cu privire la calendarul procesului de montare a ornamentelor, precizăm că acesta a început pe 6 octombrie, cu întârziere faţă de anul trecut, când a demarat pe 25 septembrie.

Durata procesului este "similară" cu a altor capitale europene, în condiţiile în care în anul 2019 Parisul a început montarea instalaţiilor la sfârşitul lunii septembrie.

"Şi alte municipii din ţară începeau instalarea ornamentelor de Sărbători în cursul lunii octombrie, anul trecut, însă este vorba despre oraşe cu o suprafaţă mult mai mică şi un număr de instalaţii mult inferior faţă de Capitală: Sibiu - 17 octombrie, Suceava - 19 octombrie, Craiova - 25 octombrie", a menţionat sursa citată.


sursa:https://www.dcnews.ro/primaria-capitalei-se-pregateste-de-sarbatori-a-inceput-montarea-luminitelor_776854.html

Noi dezvăluiri ! Baranga, Masoneria și „statul paralel” Numele de cod al operațiunii în 2020 ar putea fi „CURĂȚENIA DE CRĂCIUN ÎN CASA ROMÂNILOR”!

 


Ies la iveală noi detalii despre Laurențiu Baranga, fostul șef de la Oficiul pentru Prevenirea și Combatere a Spălării Banilor, reținut pentru că și-a falsificat diplomele de studii.

Consultantul politic Cozmin Gușă a cules câteva reacții la acest caz, conform căreia Baranga era mason, iar ascensiunea lui ar avea  legătură cu „statul paralel”. Laurențiu Baranga ar fi primit aviz favorabil de la SRI. Presa a scris că diploma lui Baranga ar fi fost desființată de instanță încă din 2014 ! Cu toate acestea, Laurențiu Baranga a fost vreme de 11 ani director adjunct al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), înainte de fi numit luna trecută șef al Oficiului Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) de către premierul Ludovic Orban.

„ȘI MASONERIA ÎNGROAPĂ ROMÂNIA !
POVESTEA LUI BARANGA: DESPRE “STATUL PARALEL” CE-A PUS LA PĂMÂNT STATUL ROMÂN, FOLOSIND COZI DE TOPOR CA LuCOVID.
Vine „CURĂȚENIA DE CRĂCIUN ÎN CASA ROMÂNILOR” ?!

Sunt multe comentarii despre știrea reținerii lui Laurențiu Baranga, cel numit de inconștientul LuCOVID acum o lună în fruntea „CONTROLULUI SPĂLĂRII BANILOR”, dar aceste analize vin doar după eforturile disperate de ieri ale „sculei neoprotestante” a premierului (pe cale să devină „infractor cu patalama”!), IONEL DANCĂ, de a bloca mediatizarea evenimentului năucitor. Bine că ambasadorul Zuckerman era plecat la Washington, că altfel ne-am fi trezit că cei ce-l plătesc cu businessuri românești (și i l-au alocat ca și „ghid” chiar pe dobitocul Dâncă), l-ar fi pus să presteze public și-n favoarea lui Baranga! ( sper ca măcar cazul LuCOVID-Baranga să-i convingă pe cei care nu mă credeau când developam sprijinul nociv al REZERVIȘTILOR pentru actualul prim-ministru!)

Ce zice azi istoricul Marius Oprea despre caz:

“Nu mă mai mir că Florian Coldea, repetentul de la Politehnica din Timişoara a ajuns ”eminenţa cenuşie” a Serviciului Român de Informaţii, păpuşarul ”binomului” şi artizan al ”statului paralel”, atîta vreme cît Laurenţiu Baranga, un personaj fără liceu terminat, a fost timp de un deceniu gestionarul accesului la secretele statului român şi ale NATO, de unde ”guvernul lui Iohannis” l-a promovat la Oficiul Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor!”
Și-n plus, arată acordul foștilor șefi SRI și filiera SIE-MASONERIE pentru promovarea lui Baranga:
“Teoretic, o asemenea promovare se face după un control riguros, care de la un nivel în sus (şi în cazul lui Baranga, nivelul impunea un control cu atît mai atent) impune un aviz al Serviciului Român de Informaţii. Ori, şi într-un caz, şi în altul, şi la Oficiul Naţional al Registrului Informaţiilor Secrete de Stat, şi la cel pentru controlul spălării banilor, acest aviz s-a dat şi a fost unul favorabil. (…)
Conform dispoziţiilor Legii Securităţii Naţionale, salariaţii din sistemul de securitate naţională nu pot face politică sau nu pot face parte din organizaţii secrete. Pentru vîlceni nu era un secret că BARANGA E MASON şi membru al Lions Clubs District 124 România. Cît despre natura relaţiilor lui doar ”academice” cu Mihai Răzvan Ungureanu, nu pot să nu observ că în 2012, cînd candida la Senat şi MRU îi lansa personal campania, CORINA VINȚAN, fosta purtătoare de cuvînt a acestuia încheiase prin firma sa de PR un contract de o jumătate de million de euro cu OLTCHIM, care nu mai avea bani pentru materiile prime şi pentru plata angajaţilor. Dar directorul de atunci al combinatului, CONSTANTIN ROIBU, MASON și el, a scos banii, aşa cum alţii, de peste tot, i-au deschis lui Laurenţiu Baranga toate uşile, pînă la şefia controlului spălării banilor, inclusiv pe aceea a ORNISS-ului, instituţia care în România ”organizează evidenţa listelor şi a informaţiilor secrete de stat”, inclusiv a secretelor NATO. “ (mai spune Marius Oprea – nr.)

Sau, din altă parte a “baricadei”, Raluca Prună:

„Baranga trebuie sa restituie toti banii publici pe care i-a incasat ocupand ilegal functii pentru care nu avea pregatirea minima anume liceul. Mai am si o intrebare retorica pentru toti cei care au atributii de control in Romania. Cum este posibil intr-o tara membru NATO si UE ca un astfel de personaj sa ajunga sef la ORNIS, sef la Oficiul de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ? Asta nu e o intamplare, este numai o ALTA breșă GRAVA de  siguranta nationala.”

Concluzia lui Cozmin Gușă: „Se va tot scrie despre asta, dar mai mult ca sigur va fi analizat public doar „EFECTUL BARANGA”, fără a se insista pe „CAUZA DE TIP STAT PARALEL-MASONERIE”. De ce? Tocmai pentru că acest caz poate developa mecanismele prin care, de la nivelul unor instituții de o asemenea importanță, s-a generat TEROAREA asupra oricui nu se supunea directivelor impuse subteran. CINE ERA LA „BUTOANELE” IMPUNERII? Azi apare evident că erau oameni de tip COLDEA, ce-au uzufructat în folos personal sau de grup autoritatea SRI, în complicitate cu organizații oculte de tip MASONERIE, PRIN CARE S-A ÎMPÂNZIT STRUCTURA DECIZIONALĂ CU MANCURȚI ASEMENEA LUI BARANGA, și vă solicit să mă credeți că situația este generalizată la nivelul a peste 90% dintre instituțiile statului român. Adică, SUNTEM PRAF!
Bănuiesc că vă sperie serios gândurile perspectiva pe care v-o sugerez și vă-ntrebați logic DACĂ AR MAI FI CEVA DE FĂCUT într-o situație ce pare fără ieșire. Un singur lucru: CURĂȚENIE!
Cum anume? Tot la fel cum s-a putut ieri cu Baranga, sau cum s-a semireușit cu îndepărtarea lui de-alde COLDEA și KOVESI (cuplul BRUTELOR) anii trecuți, fiind limpede pentru oricine că acestea s-au reușit doar prin opintirea FALANGELOR PRO-ROMÂNEȘTI din SRI sau alte structuri de forță, operațiunile de EXTIRPARE A CANGRENEI trebuiesc finalizate, și-apoi aplicat tratamentul de recuperare caracteristic unor asemenea cazuri gravissime.
Numele de cod al operațiunii în 2020 ar putea fi „CURĂȚENIA DE CRĂCIUN ÎN CASA ROMÂNILOR”!

sursa:https://www.cotidianul.ro/baranga-masoneria-si-statul-paralel/

”TEHNOLOGIA” FRAUDĂRII ALEGERILOR ANTERIOARE și a CELOR DIN 2020

 


Fraudarea alegerilor din România, a câta în ultimii ani?, aflată iarăși sub anchete ce duc nicăieri, este îngrijorătoare. Erau deja indicii că în 2019 s-a fraudat din vreme, organizat, până la capăt. După ce s-au eliminat candidați cu șanse mai mari și s-a ruinat orice legitimare democratică prin trecerea la „guvernul meu”, după ce nu s-a discutat nimic și s-a fugit de dezbatere, s-a rămas cu diabolizarea unor oameni și cu reluarea a ceea ce a fost mai urât în istorie. Mărturiile încep, de altfel, să explodeze. Au fost „alegeri”, dar nimic credibil pentru un cetățean matur.

Cu alegerile locale din 2020 a devenit doar mai clară „tehnologia” prin care rezultatele „oficiale” sunt astăzi altfel decât votează cetățenii. Este vorba de „greșeli” la numărarea voturilor, de „neglijențe” în comisii – mulți fiind mai preocupați de remunerație, decât de corectitudine – de softuri și computerizări ce falsifică, de președinți de comisii corupți și, în final, de misiunea sts-ului.

Fapt este că nimeni în România actuală nu garantează corectitudinea alegerilor. Așa cum nu există un act, sub semnătură, că în țară este epidemie care să justifice măsurile luate – nu sanitare, ce pot fi firești, ci militaro-polițienești ! De ce nimeni nu garantează și nu semnează ?

În nicio țară europeană nu se practică asemenea fraudări. Ele țin, desigur, de o anume înapoiere a unor inși implicați. Dar ele indică și o voință malefică în spatele lor.

Nu este prima oară în România când calamitatea vine de sus. Actualul „președinte” este diletant, cum a consemnat și presa internațională, și, vădit, fără scrupule civice și umanitare. Mai grav, el se ia, în pofida Constituției , drept „șef al statului” și, după ce comite răul, aruncă răspunderea pe umerii altora, din afara țării venind apoi persoane să-l aprobe.

În România actuală se calcă în picioare de sus, cu aplombul lipsei de cultură, reguli simple, verificate de istorie, ca și cum nu va fi o scadență. Va fi, totuși! Pentru tot ce este fals și nedrept cineva plătește pînă la urmă!

Corupția, în toate formele, a înflorit ca niciodată în ultimii ani. „Lupta cu corupția”, la care, în zilele trecute, „președintele” chema din nou dna-ul, nu rezolvă nimic, căci nu se știe despre ce este vorba și nu există vreo analiză serioasă. Din start, „lupta (der Kampf)” cu corupția de la Cotroceni-ul de azi este nu pentru asanări in interes public, ci pentru răfuieli.

Se ridică însă întrebarea: este „președintele” mai puțin corupt? Dacă justiția – nu cea aservită, pe care o păstorește, ca nu cumva să fie independentă efectiv – și-ar face numai datoria, ar fi surprize.

Președintele” și-a pus de două ori „guvernul meu”, în 2016 și 2020, în loc de „guvernul țării”. Guverne, cum s-a spus, securiste și incapabile! Nu mai târziu decât zilele trecute, trimișii săi au profitat din nou de lipsa de informare și apatia de la Bruxelles și au plasat iarăși frazări în rezoluții pentru a justifica „european” răfuiala sa în țară.

Unii ziariști au consemnat faptul că „președintele” are obsesia eliminării social-democrației. O și declară repetat, chiar dacă este la îndemână o altă întrebare: „președintele” ce a făcut în șase ani, căci vreo înfăptuire nu se poate constata?

Am vrut să mă conving dacă obsesia este, într-adevăr, cum mulți miniștri, parlamentari, cetățeni au semnalat, adesea cu jenă, cea a lui Adolf Hitler. M-am întrebat, la rândul meu, onest: până acolo să fi ajuns stupiditatea?

Contemporaneist fiind, am citit Mein Kampf, căci citesc diversele abordări ale lumii. Știu despre ce este vorba și din istoriografia perioadei, datorată lui Martin Broszat, Hans Mommsen, Andreas Hillgruber, Joachim Fest și altor istorici de calibru.

Nu sunt psd-ist, deși cunosc bine doctrina social-democrației. Nici nu este greu, cunosc liberalismul mai bine decât „liberalii” de azi! Eu consider că, cel puțin în România, se cer soluții cu mult mai integrative decât ale liberalismului actual și mai coerente decât ale social-democrației de azi. Și social-democrați și liberali m-au invitat în guvern, încât nu am resentimente.

Nu am prejudecăți și nu cred că cineva este urmașul lui Adolf Hitler. Dar, în situația de azi a țării în care trăim, când un „președinte” depășit de funcție și fără vreo realizare, reia, în orice chip, Mein Kampf, socotesc apărarea pluralismului și a democratizării drept datorie.

Să citim, însă, ce spune Adolf Hitler (Mein Kampf, Zentralverlag NSDAP, München, 1943). Și, desigur, „președintele”.

În paginile pe care le consacră social-democrației, Adolf Hitler se plânge că în anii săi „într-adevăr oamenii nu trăiesc unul cu altul, ci se apasă unul pe altul” (p.32). Evaluarea sa este că social-democrația „a condus lupta pentru vot universal și secret”, încât continuă scriind „această activitate a social-democrației nu mi-a fost nesimpatică” (p.39).

Adolf Hitler își declară insistent nemulțumirea față de poziția social-democrației în chestiunea etnicității (p.39) și, mai ales, iritarea față de audiența mare de care social-democrația se bucură în populație (p.43). El susține că, întrucât este condusă de evrei (p.64), social-democrația nu ar ține de poporul german (p.82). De aceea, vede în social-democrația organizată ca partid „o armată amenințătoare (bedrohlichen Heere)” (p.43), care exercită „o înșelare a poporului (Volksbetrug)” (p.40), o „terorizare spirituală (geistige Terrorisierung)”(p.44). Ea ar pune piedici formării burgheziei, care nu ar fi „nici moral, nici sufletește matură” încât să se poată susține singură (p.45). Social-democrația ar fi „ciumă (Pest)” (p.170). Führerul cerea „luptă fără scrupule (der Kampf rucksichtloser aufzunehmen) (p.192) cu social-democrația, după ce pretindea abandonarea „democrației pacifiste” (p.191) – echivalentă cu o distrugere a democrației.

Zice “președintele” în anii în curs altceva rău despre social-democrație? Oricine poate compara și își poate răspunde.

Cam la fel de necontrolat și căutând evident să înșele oamenii, „președintele” vorbește de „România captivă”, de „asalturile agresive al psd”, sugerează că acesta vrea să desființeze alegerile și promite că „războiul nu s-a încheiat”, precum și alte bazaconii. „Președintele” debitează iresponsabil toate acestea despre un partid care, place-nu place, a contribuit la România democratică în care trăim . A contribuit incomparabil mai mult decât el și adepții săi – a contribuit, desigur, la o democrație atât de permisivă, încât și nepregătiții ajung unde nu este cazul.

Cine are timp poate întocmi antologia inepțiilor „prezidențiale” privind „scoaterea din țară” a social-democrației și eliminarea ei „definitivă”. Mai recent (28 septembrie 2020), “președintele”, ce iese curent din limitele Constituției, dar se pretinde, mai mult decât comic, „al tuturor românilor”, declară: „Pentru ca România să se modernizeze, epoca psd trebuie să se încheie definitiv… Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetățenilor să mai producă daune ireparabile”. Câte fraze, atâtea aberații! Teama „președintelui” este aici, evident, ca nu cumva social-democrația să-și poată aplica legile prin care se măresc alocații, salarii, pensii!

Trec peste faptul că “președintele” nu știe nici măcar cum se elaborează o hotărâre de guvern. A fost grotesc când actualul “guvern al meu” emitea hotărâri neconstituționale, iar “președintele” ataca social-democrația că nu tace din gură! Nici Emil Bobu, simbol durabil al mărginirii decidenților, nu săvârșea asemenea confuzii!

Trec și peste faptul că “președintele” ignoră, precum în Mein Kampf, că modernizarea se ramifică – este tehnologică, infrastructurală, economică, instituțională, culturală. Printre componentele ei sunt, de pildă, negocierile. În mod exemplar, în Germania este punct cheie în programe, nu doar al social-democraților, ci și al creștin-democraților, de la Adenauer și Erhard încoace, vestitul “drept de codecizie (Mitbestimmungsrecht)”. Se știe de multă vreme că o modernizare fracturată are urmări nefaste.

Președintele” a atacat cooperarea guvernului anterior cu “niște evrei”, în împrejurările recunoașterii Jerusalimului drept capitală a Israelului. Îți dai seama ușor că atacul nu era original.

Toxic”, “ciuma roșie” și altele din vocabularul calic al “președintelui” sunt ale lui Goebbels. “Președintele” vrea și el să inducă în eroare oameni plini de grija zilei de mâine agitând fantome. Este drept, s-au cîștigat cu ani în urmă alegeri agitând “pericolul comunismului” – când acesta era mort demult. “Președintele” și ai săi îi dau acum cu “ciuma”. Curând vine la rând “pericolul asiatic”, căci pe Führer îl obsedau și “slavii”.

Dar, peste toate, ce este mai „toxic” decât nepriceperea și reaua credință? Ce face mai mult rău unei societăți, direct și indirect, imediat și în timp, decât incompetența, lipsa culturii și absența chibzuinței care-l face pe om sensibil la suferința altora și democrat?

Nu se trăiesc vremuri ușoare acum în lume. Numai că se plătește în plus, din greu, pentru politruci care au în cap demagogie ieftină. De când cu această demagogie, România nu numai că înaintează împiedicat, dar a fost împinsă la coada Europei și stă acolo. Nimeni nu spune să nu te ferești de trecutul clasat, dar fă-o cu cap și nu te plasa de la început printre ignoranți!

La începutul pandemiei, Giorgio Agamben anticipa că regimuri decrepite vor abuza de stări excepționale. Apelul Vigano, în frunte cu cardinalul Christian Müller, a semnalat deteriorarea democrației în unele țări cu astfel de stări. Azi, România este campioană și în această privință. S-a proclamat starea de urgență (convertind vizibil urgența sanitară într-una politico-militaro-polițienească!) și s-a continuat cu stări de alertă, de fapt pentru a salva un guvern dovedit și demis ca incapabil. Adolf Hitler a guvernat cvasipermanent cu stări de necesitate o țară extraordinară. Cum se vede, ideea are adepți!

Se ridică însă întrebarea, românii pot fi oare guvernați doar cu Mein Kampf? Îmi asum că democrația, care a dus la dezvoltare rapidă societăți întregi, este și pentru ei. “Democrația cu conducător (Führer)” nu a dus decât la tragedii. O concluzie din micul tratat al lui Carlo M. Cipola (Le leggi fondamentali della stupidita umana, Il Mulino, Bologna, 2015) se impune: un prost nu este aproape niciodată doar prost! El poate fi pericol public.

Un președinte veritabil apără cetățenii, indiferent de opțiunea lor politică. “Președintele” declara în afara țării că decidenții nu ar fi capabili. El insistă că românii trebuie educați mai înainte. Noroc cu parlamentari francezi, maghiari și polonezi, care au atras atenția unor carpatici că au luat-o prin bălării.

Eu cred că România ar trebui acomodată nu cu Mein Kampf, ci cu Montesquieu, Jefferson, Brandeis, cu Helmut Schmidt, Delors și Prodi, cu Gyeremek, Havel și democrații Europei Centrale, cu democrații și juriștii ei, cu mulți alți democrați. De ce oare nici un intelectual de calitate nu este în trena “președintelui”?

Socotesc că orice persoană are libertăți și drepturi și nimeni nu are căderea să o închidă în etnicitatea ei. Etnicismul este doar un narcotic otrăvitor. Susțin însă că România nu are nevoie de dărâmarea pluralismului, ci de consolidarea acestuia. Că țara s-a procopsit, deocamdată, urmare a unor tertipuri jalnice, ce se demască pe măsura trecerii timpului, cu un “președinte” rudimentar, se va recunoaște într-o bună zi. Adevărul nu se lasă ascuns la nesfârșit.

De obicei, în România, la necazuri, se sare direct în speculații despre ce fac serviciile secrete ale altor țări. Nu cunosc vreo probă. Țin seama, însă, de un senator prestigios de azi, care spunea că nu înțelege cum cetățenii și-au dat votul unui ins care nu a realizat nimic și nu a promis ceva. Și de ceea ce declara oripilat liderul unui partid apropiat de arcul administrației actuale, anume, că „România nu are acum președinte normal”. Așadar, înainte de vedea ce fac sau nu fac unii sau alții, este timpul să se vadă ce votează cetățenii României și cine fraudează alegerile.

Să admitem că un ins ajunge întâmplător la opiniile lui Adolf Hitler. Dar, atunci, se pune întrebarea: nu era responsabil din partea aceluia să-și fi adunat o minimă informare pentru a nu păși pe cărări compromise? Întrebarea merge și mai adânc: atâta dispreț ai pentru cetățenii cărora le ceri voturi încât îi faci să înghită mizeriile istoriei? Și le mai și ceri să se „educe”? Și să fie „normali”?

Cine este needucat? Cine este de fapt anormal? (Fragment din volumul Andrei Marga, Statul actual, în curs de publicare)

sursa:https://www.cotidianul.ro/mein-kampf-ul-de-la-cotroceni/