12.17.2020

De unde a avut George Simion bani pentru a intra în politică



Conform declaraţiei sale de avere, preşedintele AUR este un om politic cu resurse materiale extrem de limitate. 
Totuşi, a reuşit să surprindă pe toată lumea cu a sa campanie electorală, dar şi cu rezultatele bune obţinute la Alegerile europarlamentare de anul acesta. 
Acum, toată lumea se întreabă de unde a avut George Simion bani pentru a intra în politică. S-a aflat tot adevărul !

De unde a făcut rost de bani George Simion pentru a intra în politică

În vârstă de 34 de ani, preşedintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor este, conform declaraţiei sale de avere, un politician cu puţine resurse materiale. Singura sa avere este o mașină (un Ford Fiesta din anul 2006) și un venit de director de marketing la o firmă de construcții – 38.322 lei pe an, ceea ce înseamnă un salariu de puțin peste 3.000 de lei pe lună.

A reuşit, totuşi, să pună la cale o campanie electorală care s-a dovedit a fi de mare succes. Desigur, întrebarea care stă acum pe buzele tuturor este “De unde a avut George Simion bani pentru a intra în politică?!”. Răspunsul l-a oferit chiar el, la Zalău.

Am pus tot ce-am avut în această luptă. Am crezut nelimitat în ce avem de făcut, cred nelimitat în ce avem de făcut şi mergem până la capăt. Mi-am vândut apartamentul pe care mi l-au luat părinţii mei la 19 ani şi am pus sumă ca să avem cum să facem campanie electorală. Mai departe voi face acelaşi lucru”, a declarat liderul AUR, conform Agerpres.
George Simion: “Nu vom face alianţe”
Tot în cadrul adunării din centrul Zalăului, George Simion a dorit să precizeze că partidul său nu va face alianţe cu alte formaţiuni politice. 

De asemenea, liderul AUR s-a arătat dezamăgit de faptul că televiziunile nu l-au ajutat cu nimic în campania electorală pentru Alegerile europarlamentare.

“Nu abandonăm, nu cedăm şi nu trădăm. Este foarte important acest lucru, pentru că am fost trădaţi, am fost dezamăgiţi de multe ori până acum. Trebuie să schimbăm lucrurile, ca românii să recapete încredere unii în alţii. (…)

O lună de zile, toată campania, nu ne-au dat la niciun post de televiziune. Am avut blocaj total. Şi acum ne arată la televiziuni non-stop. Odată că fac audienţă pe seama noastră şi după aceea că vor să ne discrediteze. Noi avem deja canalul de comunicate direct cu voi. Noi vorbim deja direct cu voi şi nu avem nevoie de televiziunile lor.
Voi aţi jucat rolul televiziunilor. Dacă ei nu ne-au dat la televiziunile mincinoase, voi aţi vorbit mai departe cu prietenii voştri, fie pe reţelele de socializare, fie personal şi în felul ăsta am reuşit să driblăm ‘cenzura’ care de multe ori e mai groaznică decât era în 1989″, a mai spus George Simion.

sursa:https://playtech.ro/stiri/de-unde-a-avut-george-simion-bani-pentru-a-intra-in-politica-s-a-aflat-tot-adevarul-249301

Putin a numit principala problemă a anului 2020

 


În cadrul tradiționalei conferințe de presă a președintelui rus, ținută la sfârșit de an, Vladimir Putin, a declarat că pandemia de coronavirus a fost principala problemă a anului care pleacă.

Anul care pleacă a adus atât avantaje, cât și dezavantaje, dar principala problemă a fost pandemia, a declarat președintele rus Vladimir Putin la conferință de presă anuală.

"Anul a fost ... ei bine, ce înseamnă rău? Este ca și vremea. Este rău sau bun? Vremea este vreme... și există plusuri și minusuri ca în viață. Întotdeauna. Desigur, anul acesta este asociat cu o problemă care este pe buzele tuturor, în fața ochilor noștri și suntem cu toții îngrijorați - aceasta este pandemia infecției cu coronavirus. Acest lucru este tipic nu numai pentru noi, nu numai pentru Rusia. Pentru întreaga lume. Știm asta bine ", a spus Putin.

Președintele a menționat că, potrivit OMS , peste 70 de milioane de oameni s-au confruntat cu virusul.

sursa:https://ro.sputnik.md/Rusia/20201217/32927167/Putin-a-numit-principala-problema-a-anului-2020.html

Despre modestie și caracter – Cella Delavrancea

 s


Într-o perioadă în care aproape oricine vrea să iasă în față, să fie văzut, să se împăuneze cu lucruri de doi lei sau să se laude cu munca altora, poate că nu ar fi rău să aruncăm un ochi pe discursul susținut de pianista Cella Delavrancea, în fața Academiei Române.

Discursul a fost susținut în 11 decembrie 1987, cu puțin înainte ca fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea să împlinească venerabilă vârstă de 100 de ani. Ascultați și nu vă va părea rău.




sursa:https://www.cotidianul.ro/despre-modestie-si-caracter-cella-delavrancea/

De știut: Cine trebuie să evite vaccinul împotriva SARS-CoV-2

 


Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, joi, că în Marea Britanie au fost raportate două reacții adverse la vaccinul împotriva SARS-CoV-2 de tip anafilactic. Astfel, persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea, este recomandarea MHRA.
„Demararea campaniei de vaccinare a populației din Marea Britanie cu noul vaccin BioNTech-Pfizer împotriva SARS-CoV-2 a fost marcată de raportarea a două reacţii adverse de tip anafilactic, care au necesitat monitorizare medicală. Acest eveniment a stârnit un val de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției reacțiilor alergice”, arată GCS.
Astfel, Food and Drug Administration (FDA) a formulat recomandări pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19.
„Experții consideră că vaccinul poate fi administrat în siguranță chiar și pacienților cu istoric de alergii dar ar trebui evitat în cazul celor care au avut în antecedente reacții alergice severe la substanțe ce intră în compoziția vaccinului. Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale din Marea Britanie (MHRA) a recomandat însă ca persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea. Așadar, reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează. Doar două persoane din zecile de mii cărora li s-a administrat Vaccinul Pfizer-BioNTech în Marea Britanie au avut o astfel de reacție alergică”, anunță GCS
Orice medicament poate avea efecte adverse, însă cele mai multe dintre acestea nu sunt grave.
Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică atrage, de asemenea, atenția că orice vaccin vine cu riscul unor posibile reacții alergice.
„Frecvenţa apariţiei lor este specificată în prospectul fiecărui produs şi derivă din datele obţinute în urma studiilor clinice. Pentru vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, studiile de fază 3 care au inclus 44.000 de participanţi au arătat că riscul de a dezvolta reacţii alergice este de 0,63% în lotul persoanelor vaccinate versus 0,50% în lotul celor care au primit placebo”, potrivit GCS
În prezent, vaccinul se află în curs de evaluare în vederea autorizării de către Agenția Europeană a Medicamentelor. Astfel, vaccinul va fi utilizat în Uniunea Europeană doar după o atentă evaluare științifică care atestă faptul că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute în normele existente. Mai mult, orice produs autorizat este monitorizat permanent pentru a identifica orice efect advers observat și pentru a reacționa rapid în cazul apariției unor astfel de efecte neașteptate.
„Vaccinurile împotriva COVID-19 se află sub supravegherea unui număr foarte mare de autorități de reglementare, iar întregul proces este creat pentru a nu exista nicio posibilitate ca eventualele pericole să nu fie descoperite la timp”, mai transmit reprezentanții GCS.

sursa:https://www.cotidianul.ro/de-stiut-cine-trebuie-sa-evite-vacinul-impotriva-sars-cov

Panică în tabăra lui Dragnea

 


Starea de sănătate a lui Liviu Dragnea, infectat cu coronavirus, s-a agravat, susține fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu. El mai spune că apropiații nu pot lua legătura cu fostul lider social-democrat de două zile.

„Vā anunț cā starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat ! Brusc ! Când a fost transferat la spitalul penitenciarului Jilava era asimptomatic. M-a sunat atunci și v-am informat pe toți! De 2 zile nu reușim să luăm legătura cu el, iar cei de acolo refuzā sā dea orice explicație familiei, avocatului sau presei! Vā voi ține la curent când vom afla detalii”, a transmis Codrin Ștefănescu.

Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat însă joi că niciun pacient de la Spitalul Jilava nu necesită îngrijiri de terapie intensivă și că starea tuturor pacienților este stabilă. Precizările au fost făcute după ce Codrin Ștefănescu a anunțat că starea lui Dragnea s-a înrăutățit.

„Niciun pacient aflat în custodia Penitenciarului-Spital București-Jilava nu necesită îngrijiri medicale de terapie intensivă, unitatea penitenciar-spital asigurând conduita terapeutică specifică pentru forme ușoare și medii de îmbolnăvire cu Covid-19”, a transmis ANP.

Potrivit reprezentanților instituției, starea de sănătate a tuturor pacienților confirmați pozitiv SARS-CoV-2 este stabilă și nu au fost înregistrate modificări care să impună suport medical extern.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost confirmat cu Covid-19 și a fost transferat la Penitenciarul-spital Jilava.

sursa:https://www.cotidianul.ro/panica-in-tabara-lui-dragnea-brusc/

Marea târguială, ultima strigare: Citiți și vă minunați

 


Încurcate-s căile în „coaliția mea” și de râsu’-plânsu’! Bătălia pentru funcții dintre PNL și USR PLUS, care continuă să se desfășoare în piața publică, a devenit mai acerbă ca oricând.
După ce USR PLUS a anunțat în cursul zilei de miercuri că respinge varianta acceptării lui Ludovic Orban ca premier, PNL-ul s-a întrunit în ședință  și a votat ca partidul să se prezinte la negocierile pentru formarea Guvernului cu două propuneri.
Prima variantă: Florin Cîțu – premier și Ludovic Orban la conducerea Camerei Deputaților.
A doua variantă: Ludovic Orban – premier și Florin Cîțu – la conducerea Senatului. Ceea ce înseamnă că ar reveni USR PLUS șefia Camerei Deputaților.
Conducerea USR PLUS nu s-a lăsat și a decis, miercuri, să facă o contraofertă pentru PNL, diferită de a liberalilor.
La fel ca PNL, USR-PLUS are două variante
Prima variantă: Florin Cîțu premier, șefia Camerei Deputaților la USR, șefia Senatului – PNL.
A doua variantă: Dacian Cioloș premier, șefia Camerei Deputaților – PNL, șefia Senatului – tot PNL.
USR PLUS a transmis anterior că își exprimă dorința și disponibilitatea de a continua discuțiile asupra structurii și programului unei guvernări pe baza unei majorități alături de PNL și UDMR, dar nu-l vrea pe Ludovic Orban ca premier pe motiv că „nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”.
„Ambele variante de premier propuse de partide la consultările cu Președintele României, Dacian Cioloș din partea USR PLUS și Florin Cîțu din partea PNL, au susținere din partea noastră.
Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta care iși dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”, se mai arată în comunicatul citat.
Miercurea trecută, Biroul Politic Naţional al liberalilor a decis, cu o singură abţinere, ca Florin Cîţu să fie propus pentru funcţia de premier. De asemenea, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat la acea dată că negocierile cu celelalte formaţiuni partenere vor viza şi obţinerea de către liberali a şefiei Camerei Deputaţilor. Negocierile au eșuat de fiecare dată.


sursa:https://www.cotidianul.ro/marea-targuiala-ultima-strigare-cititi-si-va-minunati/

George Simion trece la amenințări

 


George Simion trece la amenințări. Într-o declarație la la România TV, copreședintele AUR, George Simion, nu a ezitat să declare:

„S-ar putea să nu participăm la prima ședință, dacă nu se face o negociere corectă. Vrem să deținem în Camera Deputaților și a Senatului ceea ce ne-au dat românii prin votul lor.”.

Afirmația a fost făcută în condițiile în care, pe 21 decembrie, ar trebui să aibă loc prima ședință a noului Parlament.

 

sursa:https://www.cotidianul.ro/george-simion-trece-la-amenintari/

Jucăria nefericită a profesorului Voiculescu.

 


Am rămas „dator” cu un comentariu despre eșecul electoral a două partide care s-au vrut a fi un soi de nadă electorală. Este vorba de partidul lui Dan Voiculescu-PPU-SL și de PER, partidul lui Dănuț Pop. PPU-SL a fost mai zgomotos și creditat cu șanse. „Fericirea-bucuria de a fi propriu tău stăpîn”, pare a zice fondatorul partidului în cauză „prof. univ. dr. Dan Voiculescu”. În cazul său, este vorba nu de propriul stăpîn, ci și de stăpînul acestui partid care a suferit nenumărate modificări de nume (Umanist, Conservator, al Puterii Umaniste-Social Liberal). PPU-SL este iluzia și jucăria nefericită a profesorului Voiculescu. El a selectat oamenii, el s-a ocupat de plata și întreținerea lor, el le-a dat mesajul politic și poziția partidului în diverse dispute. Și, tot el a tras foloasele sau belelele! Deși PPU-SL (indiferent sub ce nume) s-a învîrtit numai în jur de 1 %, poate fi socotit un partid profitabil.

Poate, cel mai profitabil partid din acești 30 de ani. „Partidul lui Dan Voiculescu” (numele cel mai popular) nu s-a apropiat niciodată de pragul electoral, dar a luat cu linguroiul din toate beneficiile alianțelor pe care le-a susținut. PPU-SL a avut miniștri și directori de deconcentrate, s-a învârtit și de parlamentari europeni și ar putea zice că, în ciuda eșecului de la ultimele legislative, s-a ales și cu niște parlamentari pe listele PSD. Toate acestea, pentru că la toate campaniile electorale în alianță politică (de regulă, cu PSD) a participat și mogulul cu Antenele. A semnat în numele fantomaticului partid și a primit locuri în parlamentul național și european, a numit secretari de stat și directori și a tras foloasele susținerii mediatice.

Am putea spune că, în două decenii și jumătate, Partidul Umanist (rebotezat diferit) a fost cel mai rentabil partid fără susținere publică. Adică, o enormă și profitabilă afacere politico-mediatică. PPU-SL a fost scos în față doar de Antena 3 și de celelalte televiziuni și canale ale mogulului și a oferit PSD-ului expunere mediatică la greu și susținere în diverse demersuri. Uneori, discret, alteori, grosolan.

Dan Voiculescu și mirajul apariției la Antene a strîns în jurul PPU-SL tot felul de politicieni care n-au mai încăput pe aiurea, au fost dați afară sau au scăpat într-un picior din tot felul de războaie politice. Dan Voiculescu a izbutit să adune în jurul său (mai corect, al Antenei 3) nume ca Teodor Meleșcanu, Corneliu Dobrițoiu, Maria Grappini, Dragoș Frumosu, Ion Toma, Eugen Durbacă, Daniel Ionașcu, Augustin Hagiu (?) și încă vreo cîțiva mai cunoscuți. Cum de a rămas PPU-SL doar cu 1%, cînd, înainte de campania electorală (ca să nu mai vorbim de interiorul celor 30 de zile) nu era zi de la Dumnezeu ca unul de la PPU-SL să nu apară în studioul Antena 3 sau să nu fie chestionat pe un subiect. Și, cu toate acestea, „partidul lui Dan Voiculescu” a rămas unde a fost de la înființare. Sufocat la 1%!

O problemă rămîne nedezlegată. Supraexpus de Antene (mai ales, Antena 3), PPU-SL a făcut 1%, în vreme ce PSD-ul sprijinit și ultraexpus pe Antene (și pe bază de contract și pe bani buni) a cîștigat alegerile! Nu este suficient să ai 8-10 canale media ca să contezi ca partid! Oricît se chinuie, televiziunile nu pot naște partide politice. Le pot susține, dacă acestea au idei, vlagă și susținere populară. Fără oameni carismatici, fără idei, fără o structură puternică în teritoriu și, mai ales, cu un pietroi ca „președintele fondator” de picioare, nu ai cum să prinzi viteză. De partea celaltă, PSD-ul a cîștigat alegerile, mai ales din cauza mîrlăniei politice prezidențiale și din cauza gestionării incoerente a pandemiei. PSD a cîștigat mai mult pe seama prostiei și neputinței puterii decît de pe urma promovării la Antene (mai ales, la Antena 3).

Un alt eșec electoral a fost PER-ul. Că nu l-a votat mai nimeni pe Gabriel Oprea este de înțeles. Bietul general a fost încălzit de cîteva exclamații ale pensionarilor militari întîlniți pe la piață și s-a amăgit că poporul îl iubește și că trebuie să candideze. Iluzie optică de neam prost. Spre deosebire, Partidul Ecologist Roman ar fi trebuit să aibă o altă soartă și o vizibilitate mult mai mare. Și totuși, nu! Dănuț Pop, cu Mircea Gutău și Cătălin Rădulescu (cel exclus din PSD), cu Teodor Nițulescu și Gabriel Berca, nu a reușit nici vizibilitate, nici susținere, nici măcar un program ecologist vizibil. PER-ul există pe scenă din 1990. A participat pe „partea dreaptă” la tot felul de alianțe, dar niciodată nu s-a ridicat peste pragul electoral. Din 2008, este sub bagheta lui Dănuț Pop, deși în vara lui 2012 a absorbit și  Partidul Uniunea Ecologistă din România, condus de Mircea Coșa. Acum, partidul se prezintă ca reprezentant hotărît al „verzilor”:

” P.E.R. are ca scop principal promovarea şi apărarea principiilor ecologiste pe plan politic, economic, ştiinţific şi social. P.E.R. urmăreşte edificarea unei societăţi româneşti moderne, bazată pe realizarea unor relaţii armonioase între fiinţa umană şi mediul natural şi pe racordarea culturii şi civilizaţiei române la valorile europene”. Și, totuși!

România are destule subiecte de mediu, plus enorma problemă a defrișărilor în care sunt implicate pînă la gît firmele austriece. În ce subiecte de mediu ați sesizat inițiativa, demersul sau protestul celor de la PER? Cu adevărat, în cele trei decenii de existență, „verzii” din România nu s-au ridicat la un nivel rezonabil. N-au dus nici un război, drept pentru care n-au cîștigat și n-au pierdut nici unul. În toți aceti ani, PER a fost un partid călduț. A încercat să adune personaje de pe la alte partide dar, degeaba. Vocea PER-ului a rămas la fel de indefinită ca și a celor de la PPU-SL.


sursa: https://www.cotidianul.ro/alte-doua-aventuri-politice-incheiate/

Te vaccinezi anticovid, primeşti adeverinţă

 


Persoanele care vor fi vaccinate anticovid vor primi o adeverință care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul, spune șeful Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea, col. dr. Valeriu Gheorghiță: „E ca un fel de bilet de ieșire din spital”.
Fiecare persoană imunizată la Covid va primi o adeverință de vaccinare, spune Valeriu Gheorghiță în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii.
”Va fi un document medico-legal care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul. Adeverința de vaccinare va fi emisă atât pe suport de hârtie, în română și engleză, înmânată la momentul vaccinării sau în format electronic. Va fi ca un bilet de ieșire din spital”, explică Gheorghiță.
El a ținut să precizeze că, în acest moment, nu se pune problema ca persoanele nevacaccinate să fie supuse unor condiționări sau restricții.
România este pregătită, în momentul de față, pentru a începe vaccinarea pe data de 27 decembrie, anunță președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță.
El spune că momentul va fi „istoric” în ambele variante – dacă va avea succes sau, „puțin probabil”, dacă nu va avea succes.
„În momentul de față Institutul Cantacuzino este echipat corespunzător pentru a primi vaccinul. În momentul ăsta se pregătesc celelalte șase centre de stocare – încă de mâine (joi – n.r.) pornesc congelatoarele la minus 80 de grade pentru fiecare centru regionale de stocare. Toate echipamentele sunt achiziționate (…) Capacitatea de stocare este de un milion și jumătate de doze la Cantacuzino și încă 200.000 de doze la centrele regionale”, precizează președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea.
El a menționat că primele persoane vaccinate vor face parte din corpul sanitar din primele zece spitale COVID-19.
Valeriu Gheorghiță spune că, pentru un grad de 60-70% din populație, campania ar trebui să dureze șase-șapte luni.
Totodată, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea precizează că gradul de acceptare a vaccinării este de 70% la medici și de circa de 50% la asistenții medicali din spitalele non-COVID pentru vaccinare, iar a medicilor din spitalele COVID de peste 95%.

sursa:https://www.cotidianul.ro/te-vaccinezi-anticovid-primesti-adeverinta